zuluf sm [At: HELIADE, LB III, 63/8 / V: (reg) ~uh, zurl~, zăl~, zol~, ghiu~, giul~, jăl~, ju~ / Pl: ~i / E: tc zülüf, ngr ζουλούφι] 1 Șuviță de păr răsucită în spirală Si: buclă, cârlionț, creț, (rar) perciune, sfredel, sfredelitură, (pop) scârlionț, (reg) cocor, scâr. 2 (Reg; mpl) Favoriți (6).

zuluf s.m. Șuviță de păr răsucită în spirală (pe tîmple); buclă, cîrlionț. Mîna maicii îi mai depărta un zuluf de pe ochi (ARGH.). • pl. -i. și (reg.) zuluh, zăluf s.m. /<tc. zülüf, ngr. τσουλούφι.

ZULUF, zulufi, s. m. Buclă mare de păr, răsucită în spirală și lăsată să atîrne. Cei doi zulufi lungi, unul în dreapta, altul în stînga, nu mai acoperă destul începutul de cărunțire de la coada ochilor. CAMIL PETRESCU, O. I 186. Își întocmea, în oglinda din față, cu degete albe și iuți, un zuluf îndărătnic și negru, ce-i tot cădea în jos pe frunte. HOGAȘ, H. 80. Îi este teamă că n-a să mai rămîie Cu ce să-și încrețească zulufii săi cei mîndri. NEGRUZZI, S. N 179. (Adjectival) Îngeri bălai și cu părul zuluf își curăța albele aripi de puf. LESNEA, I. 78.

ZULUF, zulufi, s. m. Cîrlionț. – Tc. zülüf (bg. zuluf).

ZULUF ~i m. Șuviță de păr, răsucită în formă de spirală; cârlionț; buclă. /<turc. zülüf, ngr. zulúfi

zuluf m. 1. buclă de păr: își drege sprâncenele și zulufii AL.; 2. perciune. [Turc. ZÜLÜF].

zulúf m. (turc. züluf, d. pers. zülf; ngr. zulúfi și dzulúfi [scris tz-], de unde rom. țuluc. Cp. cu țumburuc). Fire de păr unite și răsucite în spirală paralel unele altora, cum era moda în timpu perucilor, cum purtaŭ cocoanele pînă pe la 1880 și cum îs și percĭuniĭ Jidanilor.

ghiuluf sn vz zuluf

zăluf sm vz zuluf

zoluf sm vz zuluf

zuluh sm vz zuluf

zurluf sm vz zuluf

zăluf s.m. v. zuluf.

zuluh s.m. v. zuluf.

zuluf s. m., pl. zulufi

zuluf s. m., pl. zulufi

zuluf s. m., pl. zulufi

ZULUF s. v. buclă.

ZULUF s. buclă, cîrlionț, creț, inel, ondulație, ondulă, val, (rar) sfredel, sfredelitură, (reg.) scîrlionț, zgîrlăunte, (Ban.) cocor, (prin Munt. și Mold.) scîr. (~ din părul cuiva.)

zuluf (-fi), s. m. – Buclă, cîrlionț. – Mr. dzuluf, zăluf, țaluf. Tc. (per.) zülüf (Roesler 592; Șeineanu, II, 392; Lokotsch 2230; Ronzevalle 96), cf. ngr. τσουλούφι, bg. zuluf, culuf. Din ultimul cuvînt provine țuluc, s. m. (smoc), în Mold. – Der. zulufat, adj. (cu zulufi).