15 definiții pentru zdrumica zdrumeca


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ZDRUMICÁ, zdrúmic, vb. I. Tranz. (Pop.) A face bucățele, a sfărâma, a zdrobi. ♦ Fig. A nimici, a distruge. – Contaminare între dumica și zdrobi.

ZDRUMICÁ, zdrúmic, vb. I. Tranz. (Pop.) A face bucățele, a sfărâma, a zdrobi. ♦ Fig. A nimici, a distruge. – Contaminare între dumica și zdrobi.

zdrumica vt [At: BIBLIA (1688), 2601/8 / V: (reg) ~meca / S și: sd~ / Pzi: zdrumic / E: ctm zdrobi și dumica] 1-9 (Pop; c. i. mai ales obiecte) A zdrobi (1, 6, 10, 14, 15-17, 19, 24).

zdrumica vb. I. tr. (pop.) 1 (compl. indică obiecte, materiale etc.) A face bucățele, a sfărîma. ◊ Fig. Călușarii zdrumicau bătuta pe bîte (ARGH.). 2 (compl. indicăființe sau părți ale corpului lor) A lovi puternic, provocînd traumatisme. L-a izbit pe-a lui coif, cît oasele capului toate I-a zdrumicat (MURNU). 3 (compl. indică armate, grupuri de oameni înarmați etc.) A suferi o înfrîngere categorică; a nimici. Românii îi zdrumicau fără cruțare (ISP.). • prez.ind. zdrumic. /dumica + zdrobi, prin contaminare.

ZDRUMICÁ, zdrúmic, vb. I. Tranz. 1. A face bucățele; a sfărîma, a zdrobi. Pe maluri zdrumicate de aiurirea mării Cesaru ’ncă veghează la trunchiul cel plecat Al sălciei pletoase. EMINESCU, O. I 63. Sabia scotea, în vînt o-nvîrtea, Pe șerpe-l lovea, Trupu-i zdrumica. ANT. LIT. POP. I 315. 2. A nimici, a distruge. Zdrumicară pe păgîni ca pe furnici. ISPIRESCU, M. V. 16. Așa urs oștirea întreagă este în stare să o zdrumice. CREANGĂ, P. 188. – Variantă: zdrumecá (SANDU, D. P. 130) vb. I.

ZDRUMICÁ, zdrúmic, vb. I. Tranz. (Pop.) A face bucățele, a sfărâma, a zdrobi. ♦ A nimici, a distruge. – Din dumica (după zdrobi).

A ZDRUMICÁ zdrúmic tranz. 1) (obiecte fragile sau casante) A preface în bucăți (prin presare, lovire etc.); a sfărâma; a zdrobi. 2) (fructe, legume) A face să-și piardă forma (prin presare, strângere etc.); a strivi, a turti, a zdrobi; a chiflici. 3) fig. A face să nu mai existe; a omorî prin mijloace violente; a zvânta; a distruge; a nimici; a zdrobi; a prăpădi. /Contaminare între a dumica și a zdrobi

sdrumicà v. 1. a face praf: așa urs oștirea întreagă e în stare s’o sdrumice CR.; 2. a se nimici: libertatea și legea popoarelor se sdrumică BĂLC. [Compromis între verbele sinonime dumica și sdrobì].

zdrumíc, a v. tr. (din *zdumic, d. dumic, supt infl. luĭ zdrobesc). Zdrobesc, fărîm, frămînt: a zdrumica cașu. Fig. Nimicesc, prăpădesc: a zdrumica o oaste, o țară, un popor. V. zdruhăĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

zdrumicá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 zdrúmică

zdrumicá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. zdrúmică, imperf. 3 sg. zdrumicá

zdrumica (ind. prez. 3 sg. și pl. zdrumică)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ZDRUMICÁ vb. v. distruge, mărunți, nimici, pisa, potopi, prăpădi, sfărâma, zdrobi, zvânta.

zdrumica vb. v. DISTRUGE. MĂRUNȚI. NIMICI. PISA. POTOPI. PRĂPĂDI. SFĂRÎMA. ZDROBI. ZVÎNTA.

Intrare: zdrumica
verb (VT14)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zdrumica
  • zdrumicare
  • zdrumicat
  • zdrumicatu‑
  • zdrumicând
  • zdrumicându‑
singular plural
  • zdrumică
  • zdrumicați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • zdrumic
(să)
  • zdrumic
  • zdrumicam
  • zdrumicai
  • zdrumicasem
a II-a (tu)
  • zdrumici
(să)
  • zdrumici
  • zdrumicai
  • zdrumicași
  • zdrumicaseși
a III-a (el, ea)
  • zdrumică
(să)
  • zdrumice
  • zdrumica
  • zdrumică
  • zdrumicase
plural I (noi)
  • zdrumicăm
(să)
  • zdrumicăm
  • zdrumicam
  • zdrumicarăm
  • zdrumicaserăm
  • zdrumicasem
a II-a (voi)
  • zdrumicați
(să)
  • zdrumicați
  • zdrumicați
  • zdrumicarăți
  • zdrumicaserăți
  • zdrumicaseți
a III-a (ei, ele)
  • zdrumică
(să)
  • zdrumice
  • zdrumicau
  • zdrumica
  • zdrumicaseră
verb (VT14)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zdrumeca
  • zdrumecare
  • zdrumecat
  • zdrumecatu‑
  • zdrumecând
  • zdrumecându‑
singular plural
  • zdrumecă
  • zdrumecați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • zdrumec
(să)
  • zdrumec
  • zdrumecam
  • zdrumecai
  • zdrumecasem
a II-a (tu)
  • zdrumeci
(să)
  • zdrumeci
  • zdrumecai
  • zdrumecași
  • zdrumecaseși
a III-a (el, ea)
  • zdrumecă
(să)
  • zdrumece
  • zdrumeca
  • zdrumecă
  • zdrumecase
plural I (noi)
  • zdrumecăm
(să)
  • zdrumecăm
  • zdrumecam
  • zdrumecarăm
  • zdrumecaserăm
  • zdrumecasem
a II-a (voi)
  • zdrumecați
(să)
  • zdrumecați
  • zdrumecați
  • zdrumecarăți
  • zdrumecaserăți
  • zdrumecaseți
a III-a (ei, ele)
  • zdrumecă
(să)
  • zdrumece
  • zdrumecau
  • zdrumeca
  • zdrumecaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

zdrumica zdrumeca

  • 1. popular A face bucățele.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: sfărâma strivi turti zdrobi attach_file 2 exemple
    exemple
    • Pe maluri zdrumicate de aiurirea mării Cesaru ’ncă veghează la trunchiul cel plecat Al salciei pletoase. EMINESCU, O. I 63.
      surse: DLRLC
    • Sabia scotea, în vînt o-nvîrtea, Pe șerpe-l lovea, Trupu-i zdrumica. ANT. LIT. POP. I 315.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Contaminare între dumica și zdrobi
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRM NODEX