2 intrări

28 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ZDRENȚUÍT, -Ă, zdrențuiți, -te, adj. 1. (Despre îmbrăcăminte) Prefăcut în zdrențe; rupt, sfâșiat. 2. (Despre oameni) îmbrăcat în zdrențe; zdrențăros. – V. zdrențui.

ZDRENȚUÍT, -Ă, zdrențuiți, -te, adj. 1. (Despre îmbrăcăminte) Prefăcut în zdrențe; rupt, sfâșiat. 2. (Despre oameni) îmbrăcat în zdrențe; zdrențăros. – V. zdrențui.

zdrențuit, ~ă smf, a [At: BARIȚIU, P. A. II, 424 / V: (pop) zdrăn~, trențuit / S și: sd~ / Pl: ~iți, ~e / E: zdrențui] 1-5 Zdrențăros (1-5).

zdrențuit, -ă adj. 1 (despre îmbrăcăminte) Care este prefăcut în zdrențe; rupt, sfîșiat. Năvăleau oamenii în izmene ude și zdrențuite (CA. PETR.). ◊ Fig. Balauri suflau în sus neguri zdrențuite (SADOV.). 2 (despre oameni) Care este îmbrăcat în zdrențe; zdrențăros. Este un om bărbos și zdrențuit (VIANU). • pl. -ți, -te. /v. zdrențui.

ZDRENȚUÍT, -Ă, zdrențuiți, -te, adj. 1. (Despre îmbrăcăminte și alte obiecte de pînză) Prefăcut în zdrențe, rupt, sfîșiat; zdrențăros (1). Treceau acum, pe drumul din pădure, patru care încărcate cu lemne, însoțite de vreo douăzeci de săteni, în cămăși murdare, zdrențuite, cu topoarele pe umăr. CAMIL PETRESCU, O. I 310. Abia privi cu coada ochiului rochia zdrențuită a mame-si, spînzurată într-un cui după ușă. ARDELEANU, D. 69. Săracul, umilit și strîns la piept, de sta să-i crape sucmanul cel zdrențuit de pe dînsul. ISPIRESCU, L. 177. ◊ Fig. Soseau dc la munți, pe vînturile înălțimilor, nouri zdrențuiți. SADOVEANU, O. VII 171. Peste dealuri zgribulite, Peste țarini zdrențuite, A venit așa, deodată, Toamna cea întunecată. TOPÎRCEANU, P. 157. 2. (Despre oameni) îmbrăcat în zdrențe; zdrențăros (2). Aduse invalizi și țărani zdrențuiți. PAS, Z. IV 158. Cea grupă zdrențuită în cale-i o salută. EMINESCU, O. I 61.

ZDRENȚUÍT, -Ă, zdrențuiți, -te, adj. 1. Prefăcut în zdrențe; rupt, sfâșiat. 2. (Despre oameni) Îmbrăcat în zdrențe; zdrențăros. – V. zdrențui.

TRENȚUÍ vb. IV v. zdrențui.

ZDRENȚUÍ, zdrențuiesc, vb. IV. Refl. (Despre obiecte de pânză, stofă etc.) A se rupe, a se sfâșia; a se preface în zdrențe. ◊ Tranz. I-a zdrențuit haina. [Var.: trențuí vb. IV] – Zdreanță + suf. -ui.

ZDRENȚUÍ, zdrențuiesc, vb. IV. Refl. (Despre obiecte de pânză, stofă etc.) A se rupe, a se sfâșia; a se preface în zdrențe. ◊ Tranz. I-a zdrențuit haina. [Var.: trențuí vb. IV] – Zdreanță + suf. -ui.

trențuit, ~ă a vz zdrențuit

zdrențui vtr [At: LB / V: (pop) ~emțui, zdrăn~, stremțui, str~, trăn~, tremț~, tren~ / S și: sd~ / Pzi: ~esc, (rar) zdrențui / E: zdreanță + -ui] 1-2 (D. obiecte de îmbrăcăminte sau, rar, d. orice obiect din pânză, stofă, hârtie etc.) A (se) preface în zdrențe (1-2) Si: a (se) găuri (3), a (se) rupe, a (se) sfâșia, a (se) uza, (rar) a (se) petici, a (se) ferfeniți (1-2), a (se) hărtăni (4), a (se) jerpeli, (reg) a (se) șofili, (fam) a (se) vărzui. 3-4 (D. oameni) A-și rupe hainele, prefacându-le în zdrențe (1-2).

zdrențui vb. IV. refl. (despre obiecte din pînză, din stofă, din hîrtie etc.) A se rupe, a se sfîșia; a se preface în zdrențe. Straiele mi s-au zdrențuit (STANCU). ◊ (tr.) Zdrențuise cele cîteva scrisori pe care le mai avea (PER.). ◊ Fig. Cîțiva nouri... zdrențuiți de soare Se topesc (VLAH.). • prez.ind. -iesc. și (pop.) strimpțui, strențui, trențui vb. IV. /zdreanță + -ui.

ZDRENȚUÍ, zdrențuiesc, vb. IV. Refl. (Despre obiecte de pînză) A se preface în zdrențe; a se rupe, a se sfîșia. Cufăr ieftin: cîțiva lei. Acum îi iese ieftinătatea prin pînză, care s-a zdrențuit pe ici, pe colo. BASSARABESCU, S. N. 68. ◊ Fig. Se zdrențuiește ziua între ramuri. LESNEA, A. 98. (Tranz.) Vîntul care se stîrnise îi zdrențuia vorbele și le risipea în altă parte. SADOVEANU, O. VIII 96.

ZDRENȚUÍ, zdrențuiesc, vb. IV. Refl. (Despre obiecte de pânză, stofă etc.) A se rupe, a se sfâșia; a se preface în zdrențe. [Var.: trențuí vb. IV] – Din zdreanță.

A SE ZDRENȚUÍ pers. 3 se ~iéște intranz. (despre haine, cărți etc.) A se preface în zdrențe; a se rupe în bucăți (prin uzare); a se ferfeniți. /zdreanță + suf. ~ui

arată toate definițiile

Intrare: zdrențuit
zdrențuit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zdrențuit
  • zdrențuitul
  • zdrențuitu‑
  • zdrențui
  • zdrențuita
plural
  • zdrențuiți
  • zdrențuiții
  • zdrențuite
  • zdrențuitele
genitiv-dativ singular
  • zdrențuit
  • zdrențuitului
  • zdrențuite
  • zdrențuitei
plural
  • zdrențuiți
  • zdrențuiților
  • zdrențuite
  • zdrențuitelor
vocativ singular
plural
Intrare: zdrențui
verb (V408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zdrențui
  • zdrențuire
  • zdrențuit
  • zdrențuitu‑
  • zdrențuind
  • zdrențuindu‑
singular plural
  • zdrențuiește
  • zdrențuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • zdrențuiesc
(să)
  • zdrențuiesc
  • zdrențuiam
  • zdrențuii
  • zdrențuisem
a II-a (tu)
  • zdrențuiești
(să)
  • zdrențuiești
  • zdrențuiai
  • zdrențuiși
  • zdrențuiseși
a III-a (el, ea)
  • zdrențuiește
(să)
  • zdrențuiască
  • zdrențuia
  • zdrențui
  • zdrențuise
plural I (noi)
  • zdrențuim
(să)
  • zdrențuim
  • zdrențuiam
  • zdrențuirăm
  • zdrențuiserăm
  • zdrențuisem
a II-a (voi)
  • zdrențuiți
(să)
  • zdrențuiți
  • zdrențuiați
  • zdrențuirăți
  • zdrențuiserăți
  • zdrențuiseți
a III-a (ei, ele)
  • zdrențuiesc
(să)
  • zdrențuiască
  • zdrențuiau
  • zdrențui
  • zdrențuiseră
sdrențui
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • trențui
  • trențuire
  • trențuit
  • trențuitu‑
  • trențuind
  • trențuindu‑
singular plural
  • trențuiește
  • trențuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • trențuiesc
(să)
  • trențuiesc
  • trențuiam
  • trențuii
  • trențuisem
a II-a (tu)
  • trențuiești
(să)
  • trențuiești
  • trențuiai
  • trențuiși
  • trențuiseși
a III-a (el, ea)
  • trențuiește
(să)
  • trențuiască
  • trențuia
  • trențui
  • trențuise
plural I (noi)
  • trențuim
(să)
  • trențuim
  • trențuiam
  • trențuirăm
  • trențuiserăm
  • trențuisem
a II-a (voi)
  • trențuiți
(să)
  • trențuiți
  • trențuiați
  • trențuirăți
  • trențuiserăți
  • trențuiseți
a III-a (ei, ele)
  • trențuiesc
(să)
  • trențuiască
  • trențuiau
  • trențui
  • trențuiseră
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zdremțui
  • zdremțuire
  • zdremțuit
  • zdremțuitu‑
  • zdremțuind
  • zdremțuindu‑
singular plural
  • zdremțuiește
  • zdremțuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • zdremțuiesc
(să)
  • zdremțuiesc
  • zdremțuiam
  • zdremțuii
  • zdremțuisem
a II-a (tu)
  • zdremțuiești
(să)
  • zdremțuiești
  • zdremțuiai
  • zdremțuiși
  • zdremțuiseși
a III-a (el, ea)
  • zdremțuiește
(să)
  • zdremțuiască
  • zdremțuia
  • zdremțui
  • zdremțuise
plural I (noi)
  • zdremțuim
(să)
  • zdremțuim
  • zdremțuiam
  • zdremțuirăm
  • zdremțuiserăm
  • zdremțuisem
a II-a (voi)
  • zdremțuiți
(să)
  • zdremțuiți
  • zdremțuiați
  • zdremțuirăți
  • zdremțuiserăți
  • zdremțuiseți
a III-a (ei, ele)
  • zdremțuiesc
(să)
  • zdremțuiască
  • zdremțuiau
  • zdremțui
  • zdremțuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

zdrențuit

  • 1. (Despre îmbrăcăminte) Prefăcut în zdrențe; zdrențăros (1.).
    exemple
    • Treceau acum, pe drumul din pădure, patru care încărcate cu lemne, însoțite de vreo douăzeci de săteni, în cămăși murdare, zdrențuite, cu topoarele pe umăr. CAMIL PETRESCU, O. I 310.
      surse: DLRLC
    • Abia privi cu coada ochiului rochia zdrențuită a mame-si, spînzurată într-un cui după ușă. ARDELEANU, D. 69.
      surse: DLRLC
    • Săracul, umilit și strîns la piept, de sta să-i crape sucmanul cel zdrențuit de pe dînsul. ISPIRESCU, L. 177.
      surse: DLRLC
    • figurat Soseau de la munți, pe vînturile înălțimilor, nouri zdrențuiți. SADOVEANU, O. VII 171.
      surse: DLRLC
    • figurat Peste dealuri zgribulite, Peste țarini zdrențuite, A venit așa, deodată, Toamna cea întunecată. TOPÎRCEANU, P. 157.
      surse: DLRLC
  • 2. (Despre oameni) Îmbrăcat în zdrențe; zdrențăros (1.1.).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: zdrențăros attach_file 2 exemple
    exemple
    • Aduse invalizi și țărani zdrențuiți. PAS, Z. IV 158.
      surse: DLRLC
    • Cea grupă zdrențuită în cale-i o salută. EMINESCU, O. I 61.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi zdrențui
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRM

zdrențui sdrențui trențui zdremțui

  • 1. (Despre obiecte de pânză, stofă etc.) A se rupe, a se sfâșia; a se preface în zdrențe.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX attach_file 4 exemple
    exemple
    • Cufăr ieftin: cîțiva lei. Acum îi iese ieftinătatea prin pînză, care s-a zdrențuit pe ici, pe colo. BASSARABESCU, S. N. 68.
      surse: DLRLC
    • figurat Se zdrențuiește ziua între ramuri. LESNEA, A. 98.
      surse: DLRLC
    • tranzitiv I-a zdrențuit haina.
      surse: DEX '09 DEX '98
    • tranzitiv figurat Vîntul care se stîrnise îi zdrențuia vorbele și le risipea în altă parte. SADOVEANU, O. VIII 96.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Zdreanță + sufix -ui.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRM NODEX