zdrențui vb. IV. refl. (despre obiecte din pînză, din stofă, din hîrtie etc.) A se rupe, a se sfîșia; a se preface în zdrențe. Straiele mi s-au zdrențuit (STANCU). ◊ (tr.) Zdrențuise cele cîteva scrisori pe care le mai avea (PER.). ◊ Fig. Cîțiva nouri... zdrențuiți de soare Se topesc (VLAH.). • prez.ind. -iesc. și (pop.) strimpțui, strențui, trențui vb. IV. /zdreanță + -ui.