ZDRENȚUI, zdrențuiesc, vb. IV. Refl. (Despre obiecte de pînză) A se preface în zdrențe; a se rupe, a se sfîșia. Cufăr ieftin: cîțiva lei. Acum îi iese ieftinătatea prin pînză, care s-a zdrențuit pe ici, pe colo. BASSARABESCU, S. N. 68. ◊ Fig. Se zdrențuiește ziua între ramuri. LESNEA, A. 98. (Tranz.) Vîntul care se stîrnise îi zdrențuia vorbele și le risipea în altă parte. SADOVEANU, O. VIII 96.