2 intrări

34 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ZBUCIÚM, zbuciumuri, s. n. 1. Stare de neliniște sufletească; frământare, zbuciumare, neastâmpăr. 2. Mișcare grăbită, agitată și zgomotoasă; agitație, tumult, învălmășeală. [Pl. și: (rar) zbuciume] – Din zbuciuma (derivat regresiv).

zbucium sn [At: EMINESCU, O. I, 225 / S și: sb~ / Pl: ~uri și (rar) ~e / E: pvb zbuciuma] 1 Stare de neliniște sufletească Si: agitație (2), chin (3), frământare (11), îngrijorare, luptă, neastâmpăr, neliniște (1), tulburare, tulbureală, (fig) zbatere (1), zbuciumare (1), (liv) impaciență, (rar) tulbur, zbătaie (1), (înv) neodihnă, neodihnire, nepace, (îvr) tulburăciune, (pop) zdruncin (3), (îrg) marghiol, (rar) zdruncinare (5), zguduitură (5), (reg) zdrob (6), zdrodă (1). 2 Activitate intensă și chinuitoare (realizată cu un anumit scop) Si: chin (1), caznă1 (1), efort (1), forțare (5), muncă, osteneală, silință, strădanie, străduință (1), trudă, zbatere (2), zbuciumare (2), (rar) strădănuială, străduială, străduire, zbătaie (2), (pop) canoneală, (înv) căznire1 (1), nevoială, ostenință (1), strădănuire, (reg) morânceală (1), straponț, zoală (1) zdruncin (2), (reg) zdroabă (1). 3 Mișcare puternică și zgomotoasă (a elementelor naturii) Si: clocot (6), frământare (8), freamăt (1), învolburare, tălăzuire (1), tumult1 (1), vuiet, zbatere (3), zbuciumare (2). 4 Mișcare bruscă, violentă sau convulsivă (provocată de durere sau pentru a se elibera) Si: zbatere (4), zvârcolire (1), (rar) zbătaie (2), (înv) zvârcolit1, zbuciumătură, (reg) vânzolire, (îvr) zbătătură (1), zvârcoală (1), zvârcol, (fam) zvârcoleală, zvârcolitură (1), (reg) zdroabă (4). 5 Mișcare continuă (de oameni grăbiți), produsă în jurul cuiva sau a ceva Si: agitație (1), animație (1), colcăială (2), colcăire (2), foială (1), foire (4), forfotă (1), forfoteală, frământare (9), freamăt (2), furnicare (1), mișcare, mișunare, roială, roire, viermuială, viermuire, (rar) mișuială, mișuire, mișunare, mișună, mișuneală, (reg) fojgăială (3), fojgăire (3), fojgăit (3), vânjoală, (îvr) zbuciumeală, (fam) fâțâială, fâțâire, fățâit1, vânzoleală, vânzolire, vânzolit.

zbucium s.n. 1 (Stare de) neliniște sufletească; frămîntare, îngrijorare, tulburare. Ne rămîne însă zbuciumul și regretul (E. LOV.). ♦ Activitate deosebită, intensă și chinuitoare (pentru a face ceva); chin, caznă, efort. Pe fețele tuturor... se putea citi zbuciumul zilei încă neîncheiate (CA. PETR.). 2 Mișcare (de oameni) continuă, grăbită, agitată și zgomotoasă, produsă în jurul cuiva sau a ceva; agitație, tumult, învălmășeală. Rar mi s-a întîmplat să văd atîta zbucium în jurul unui copil bolnav (GAL.). ♦ Mișcare puternică și zgomotoasă a elementelor naturii; clocot, freamăt. Se auzea numai... zbuciumul ploii în geam (CE. PETR.). • pl. -uri, -e. /de la zbuciuma, prin derivare regresivă.

ZBÚCIUM, (rar) zbuciume, s. n. 1. Stare de neliniște sufletească; frământare, zbuciumare, neastâmpăr. 2. Mișcare grăbită, agitată și zgomotoasă; agitație, tumult, învălmășeală. – Din zbuciuma (derivat regresiv).

ZBÚCIUM, zbuciumuri și zbuciume, s. n. 1. Stare de neliniște sufletească; frămîntare, zbuciumare. Îi voi mărturisi zbuciumul și insomniile mele! GALACTION, O. I 107. Numai cel ce-a iubit poate să-și închipuie zbuciumul Mărioarei. La TDRG. 2. Faptul de a se zbate; mișcare grăbită, agitată și zgomotoasă; tumult, agitație, zvîrcolire. Poate să fi fost pe la cîntători, cînd urletele vijeliei începură a-și scoborî glasul și zbuciumul codrilor a se mai potoli. HOGAȘ, M. N. 178. Dunărea începe să vîjîie mintoasă, – e un zbucium și un clocot de valuri dintr-un mal în altul. VLAHUȚĂ, O. A. 407. Bag mîna și scot pupăza vlăguită de-atîta zbucium. CREANGĂ, A. 55. Ce mai freamăt, ce mai zbucium! Codrul clocoti de zgomot și de arme și de bucium. EMINESCU, O. I 147.

ZBÚCIUM s. n. 1. Stare de neliniște sufletească; frământare, zbuciumare. 2. Mișcare grăbită, agitată și zgomotoasă; agitație, tumult, învălmășeală. – Postverbal al lui zbuciuma.

ZBÚCIUM ~uri n. 1) Stare de neliniște sufletească; frământare; îngrijorare. 2) Agitație zgomotoasă; învălmășeală gălăgioasă; tumult. /v. a (se) zbuciuma

2) zbúcĭum (mă), a v. refl. (d. a bucĭuma cu prefixu z- [din lat. ex, ca și în zbor, scad], adică „a bucĭuma foarte tare, a da alarma”. Cp. cu scornesc). Mă agit, mă zbat, mă chinuĭesc, mă bălăbănesc: m’am zbucĭumat mult pîn’am reușit. V. trîmbițez.

1) zbúcĭum n., pl. e (d. a se zbucĭuma. Cp. cu hîrjoană). Acțiunea de a te zbucĭuma: am reușit după mult zbucĭum.

ZBUCIUMÁ, zbucium, vb. I 1. Refl. A se frământa sufletește; a se chinui. 2. Refl. și tranz. A (se) mișca cu neastâmpăr; a (se) agita cu violență. – Probabil din buciuma.

zbuciuma [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (înv) ~cima, ~cina / S și: sb~ / Pzi: zbucium / E: z- + buciuma] 1-2 vtr (D. oameni) (A face să-și piardă sau) a-și pierde liniștea Si: a (se) agita (3-4), a (se) chinui (5, 10), a (se) consuma2 (3-4), a (se) frământa (16-17), a (se) neliniști, a (se) tulbura, a (se) zbate (18), (fig) a (se) zvârcoli (4), (rar) a (se) zdruncina (3-4), a se zgudui (3-4), (pop) a se bate (147), (îrg) a (se) ticăi, (înv) a se neodihni, a se nepăciui, a se volnici, (reg) a se cioșmoli (4), a se frăsui (1), a (se) marghioli, zoli (8). 3 vr A depune eforturi (1) mari (pentru atingerea unui anumit scop) Si: a se căzni1 (9), a se chinui (11), a se frământa (19), a se munci, a se necăji, a-și da osteneală, a se osteni, a se sfărâma, a se sili, a-și da silința, a se strădui, a se trudi, a se zbate (19), (îvp) a se nevoi, a se osteni, (pop) a se canoni (2-3), a se forța (2), a se sârgui, (înv) a se învălui, a se năsli, a se osârdnici, a se osârdui, a se volnici, (reg), a se zburda (3), a se verzoli. 4-5 vtr (Subiectul sau c. i. elemente ale naturii) A face (sau a produce) mișcări bruște, violente sau convulsive (de durere sau pentru a se elibera) Si: a se agita (2), a se frământa (17), a fremăta (2), a (se) perpeli, a (se) zvârcoli (1), (reg) a (se) vânzoli, a (se) zbate (6). 6 vt A răscoli din temelie Si: a conturba (1), a deranja (4).

zbuciuma vb. I. 1 refl. (despre oameni) A-și pierde liniștea, a se frămînta sufletește; a se zvîrcoli, a se chinui. Eu pot alege: Să tac ori să mă zbucium în deșert (LAB.). ◊ Fig. Se zbuciumă sărmana floare (GOGA). ♦ (refl., intr.) A depune eforturi deosebite, chinuitoare (pentru a face ceva); a se căzni, a se chinui. Ianco se zbuciumă să fugă (DAVID.). 2 refl., tr. A (se) mișca cu neastîmpăr (de durere sau pentru a scăpa, a se elibera), cu neliniște; a (se) agita, a se zbate. Otrăvitul se zbuciuma în convulsii (C. NEGR.). ◊ (refl.; despre elemente ale naturii) Vîntul se zbuciumă, izbindu-se puternic de ziduri. ◊ Fig. Meniri necunoscute se zbuciumă în mine (GAL.). ♦ (tr.) A răscoli din temelie, a deranja. Mii de brațe... zbuciumau natura (PER.). • prez.ind. zbucium. /z- + buciuma.

ZBUCIUMÁ, zbúcium, vb. I. 1. Refl. A se frământa sufletește; a se chinui. 2. Refl. și tranz. A (se) mișca cu neastâmpăr; a (se) agita cu violență. – Probabil din buciuma.

ZBUCIUMÁ, zbúcium, vb. I. Refl. 1. A fi într-o stare de neliniște sufletească, a, se frămînta, a se chinui. Ceasuri întregi de cînd se zbuciumă inspectorul comunal să-și sfîrșească discursul, pe care l-a ținut din ordin de sus. SP. POPESCU, M. G. 21. Oamenii, văzindu-le zbuciumîndu-se așa, au început care dincotro să le mîngîie. CREANGĂ, P. 175. Fără grijă, tu dormi bine, Eu mă zbucium, vai de mine. SEVASTOS, C. 156. 2. A se mișca cu neastîmpăr; a se agita eu violență, a se zbate, a se zvîrcoli. Inima ei aprinsă se zbuciuma în coșul pieptului, ca un porumbel ce bate din aripi. VLAHUȚĂ, O. A. 119. Unde-i mumă-ta? – De cînd ai venit se zbuciumă în piua în care-ai încuiat-o tu. EMINESCU, N. 9. Cînd mă zbuciumam să-mi scot picioarele, am auzit o detunătură, contemporanul, m 828. Mări, omule, nu te zbuciuma așa, că-mi rupi coastele. ALECSANDRI, T. I 99. Durerile creșteau: Otrăvitul se zbuciuma în convulsii. NEGRUZZI, S. I 164. ◊ Tranz. (Poetic) Iar sub alun M-apuc să sun Din bucium. înalții munți, Din tălpi la frunți, Îi zbucium. MACEDONSKI, O. I 34. Vîntul zbuciuma frunzișul și, prin stînci, la cotituri, Fioros scotea-n durere muget cu-nzecite guri. COȘBUC, P. I 317.

ZBUCIUMÁ, zbúcium, vb. I. 1. Refl. A se frământa sufletește; a se chinui. 2. Refl. și tranz. A (se) mișca cu neastâmpăr; a (se) agita cu violență. – Din buciuma.

A SE ZBUCIUMÁ mă zbúcium intranz. 1) A fi cuprins de zbucium; a se agita cu violență; a se zvârcoli; a se neliniști; a se îngrijora; a se frământa; a se agita. 2) (despre ape) A se mișca în valuri mari; a se tulbura; a se agita. /cf. a buciuma

A ZBUCIUMÁ zbúcium tranz. (ape) A face să se zbuciume. Furtuna zbuciumă marea. /cf. a buciuma

sbucium n. 1. agitațiune: ce mai freamăt, ce mai sbucium! EM.; 2. fig. turburare sufletească: al inimii sbucium EM. [Tras din sbuciumà].

arată toate definițiile

Intrare: zbucium
zbucium1 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zbucium
  • zbuciumul
  • zbuciumu‑
plural
  • zbuciumuri
  • zbuciumurile
genitiv-dativ singular
  • zbucium
  • zbuciumului
plural
  • zbuciumuri
  • zbuciumurilor
vocativ singular
plural
zbucium2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zbucium
  • zbuciumul
  • zbuciumu‑
plural
  • zbuciume
  • zbuciumele
genitiv-dativ singular
  • zbucium
  • zbuciumului
plural
  • zbuciume
  • zbuciumelor
vocativ singular
plural
Intrare: zbuciuma
verb (VT2.1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zbuciuma
  • zbuciumare
  • zbuciumat
  • zbuciumatu‑
  • zbuciumând
  • zbuciumându‑
singular plural
  • zbuciumă
  • zbuciumați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • zbucium
(să)
  • zbucium
  • zbuciumam
  • zbuciumai
  • zbuciumasem
a II-a (tu)
  • zbuciumi
(să)
  • zbuciumi
  • zbuciumai
  • zbuciumași
  • zbuciumaseși
a III-a (el, ea)
  • zbuciumă
(să)
  • zbuciume
  • zbuciuma
  • zbuciumă
  • zbuciumase
plural I (noi)
  • zbuciumăm
(să)
  • zbuciumăm
  • zbuciumam
  • zbuciumarăm
  • zbuciumaserăm
  • zbuciumasem
a II-a (voi)
  • zbuciumați
(să)
  • zbuciumați
  • zbuciumați
  • zbuciumarăți
  • zbuciumaserăți
  • zbuciumaseți
a III-a (ei, ele)
  • zbuciumă
(să)
  • zbuciume
  • zbuciumau
  • zbuciuma
  • zbuciumaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

zbucium

  • 1. Stare de neliniște sufletească.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: frământare neastâmpăr zbuciumare îngrijorare antonime: liniște 2 exemple
    exemple
    • Îi voi mărturisi zbuciumul și insomniile mele! GALACTION, O. I 107.
      surse: DLRLC
    • Numai cel ce-a iubit poate să-și închipuie zbuciumul Mărioarei. La TDRG.
      surse: DLRLC
  • 2. Mișcare grăbită, agitată și zgomotoasă.
    exemple
    • Poate să fi fost pe la cîntători, cînd urletele vijeliei începură a-și scoborî glasul și zbuciumul codrilor a se mai potoli. HOGAȘ, M. N. 178.
      surse: DLRLC
    • Dunărea începe să vîjîie mînioasă, – e un zbucium și un clocot de valuri dintr-un mal în altul. VLAHUȚĂ, O. A. 407.
      surse: DLRLC
    • Bag mîna și scot pupăza vlăguită de-atîta zbucium. CREANGĂ, A. 55.
      surse: DLRLC
    • Ce mai freamăt, ce mai zbucium! Codrul clocoti de zgomot și de arme și de bucium. EMINESCU, O. I 147.
      surse: DLRLC

etimologie:

zbuciuma

  • 1. reflexiv A se frământa sufletește; a se chinui.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 3 exemple
    exemple
    • Ceasuri întregi de cînd se zbuciumă inspectorul comunal să-și sfîrșească discursul, pe care l-a ținut din ordin de sus. SP. POPESCU, M. G. 21.
      surse: DLRLC
    • Oamenii, văzîndu-le zbuciumîndu-se așa, au început care dincotro să le mîngîie. CREANGĂ, P. 175.
      surse: DLRLC
    • Fără grijă, tu dormi bine, Eu mă zbucium, vai de mine. SEVASTOS, C. 156.
      surse: DLRLC
  • 2. reflexiv tranzitiv A (se) mișca cu neastâmpăr; a (se) agita cu violență.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX 8 exemple
    exemple
    • Inima ei aprinsă se zbuciuma în coșul pieptului, ca un porumbel ce bate din aripi. VLAHUȚĂ, O. A. 119.
      surse: DLRLC
    • Unde-i mumă-ta? – De cînd ai venit se zbuciumă în piua în care-ai încuiat-o tu. EMINESCU, N. 9.
      surse: DLRLC
    • Cînd mă zbuciumam să-mi scot picioarele, am auzit o detunătură, CONTEMPORANUL, III 828.
      surse: DLRLC
    • Mări, omule, nu te zbuciuma așa, că-mi rupi coastele. ALECSANDRI, T. I 99.
      surse: DLRLC
    • Durerile creșteau: Otrăvitul se zbuciuma în convulsii. NEGRUZZI, S. I 164.
      surse: DLRLC
    • tranzitiv poetic Iar sub alun M-apuc să sun Din bucium. Înalții munți, Din tălpi la frunți, Îi zbucium. MACEDONSKI, O. I 34.
      surse: DLRLC
    • tranzitiv poetic Vîntul zbuciuma frunzișul și, prin stînci, la cotituri, Fioros scotea-n durere muget cu-nzecite guri. COȘBUC, P. I 317.
      surse: DLRLC
    • tranzitiv (Despre ape) A face să se zbuciume.
      surse: NODEX un exemplu
      exemple
      • Furtuna zbuciumă marea.
        surse: NODEX

etimologie:

  • probabil buciuma
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRM NODEX