ZBUCIUM, zbuciumuri, s. n. 1. Stare de neliniște sufletească; frământare, zbuciumare, neastâmpăr. 2. Mișcare grăbită, agitată și zgomotoasă; agitație, tumult, învălmășeală. [Pl. și: (rar) zbuciume] – Din zbuciuma (derivat regresiv).

zbucium sn [At: EMINESCU, O. I, 225 / S și: sb~ / Pl: ~uri și (rar) ~e / E: pvb zbuciuma] 1 Stare de neliniște sufletească Si: agitație (2), chin (3), frământare (11), îngrijorare, luptă, neastâmpăr, neliniște (1), tulburare, tulbureală, (fig) zbatere (1), zbuciumare (1), (liv) impaciență, (rar) tulbur, zbătaie (1), (înv) neodihnă, neodihnire, nepace, (îvr) tulburăciune, (pop) zdruncin (3), (îrg) marghiol, (rar) zdruncinare (5), zguduitură (5), (reg) zdrob (6), zdrodă (1). 2 Activitate intensă și chinuitoare (realizată cu un anumit scop) Si: chin (1), caznă¹ (1), efort (1), forțare (5), muncă, osteneală, silință, strădanie, străduință (1), trudă, zbatere (2), zbuciumare (2), (rar) strădănuială, străduială, străduire, zbătaie (2), (pop) canoneală, (înv) căznire¹ (1), nevoială, ostenință (1), strădănuire, (reg) morânceală (1), straponț, zoală (1) zdruncin (2), (reg) zdroabă (1). 3 Mișcare puternică și zgomotoasă (a elementelor naturii) Si: clocot (6), frământare (8), freamăt (1), învolburare, tălăzuire (1), tumult¹ (1), vuiet, zbatere (3), zbuciumare (2). 4 Mișcare bruscă, violentă sau convulsivă (provocată de durere sau pentru a se elibera) Si: zbatere (4), zvârcolire (1), (rar) zbătaie (2), (înv) zvârcolit¹, zbuciumătură, (reg) vânzolire, (îvr) zbătătură (1), zvârcoală (1), zvârcol, (fam) zvârcoleală, zvârcolitură (1), (reg) zdroabă (4). 5 Mișcare continuă (de oameni grăbiți), produsă în jurul cuiva sau a ceva Si: agitație (1), animație (1), colcăială (2), colcăire (2), foială (1), foire (4), forfotă (1), forfoteală, frământare (9), freamăt (2), furnicare (1), mișcare, mișunare, roială, roire, viermuială, viermuire, (rar) mișuială, mișuire, mișunare, mișună, mișuneală, (reg) fojgăială (3), fojgăire (3), fojgăit (3), vânjoală, (îvr) zbuciumeală, (fam) fâțâială, fâțâire, fățâit¹, vânzoleală, vânzolire, vânzolit.

zbucium s.n. 1 (Stare de) neliniște sufletească; frămîntare, îngrijorare, tulburare. Ne rămîne însă zbuciumul și regretul (E. LOV.). ♦ Activitate deosebită, intensă și chinuitoare (pentru a face ceva); chin, caznă, efort. Pe fețele tuturor... se putea citi zbuciumul zilei încă neîncheiate (CA. PETR.). 2 Mișcare (de oameni) continuă, grăbită, agitată și zgomotoasă, produsă în jurul cuiva sau a ceva; agitație, tumult, învălmășeală. Rar mi s-a întîmplat să văd atîta zbucium în jurul unui copil bolnav (GAL.). ♦ Mișcare puternică și zgomotoasă a elementelor naturii; clocot, freamăt. Se auzea numai... zbuciumul ploii în geam (CE. PETR.). • pl. -uri, -e. /de la zbuciuma, prin derivare regresivă.

ZBUCIUM, (rar) zbuciume, s. n. 1. Stare de neliniște sufletească; frământare, zbuciumare, neastâmpăr. 2. Mișcare grăbită, agitată și zgomotoasă; agitație, tumult, învălmășeală. – Din zbuciuma (derivat regresiv).

ZBUCIUM, zbuciumuri și zbuciume, s. n. 1. Stare de neliniște sufletească; frămîntare, zbuciumare. Îi voi mărturisi zbuciumul și insomniile mele! GALACTION, O. I 107. Numai cel ce-a iubit poate să-și închipuie zbuciumul Mărioarei. La TDRG. 2. Faptul de a se zbate; mișcare grăbită, agitată și zgomotoasă; tumult, agitație, zvîrcolire. Poate să fi fost pe la cîntători, cînd urletele vijeliei începură a-și scoborî glasul și zbuciumul codrilor a se mai potoli. HOGAȘ, M. N. 178. Dunărea începe să vîjîie mintoasă, – e un zbucium și un clocot de valuri dintr-un mal în altul. VLAHUȚĂ, O. A. 407. Bag mîna și scot pupăza vlăguită de-atîta zbucium. CREANGĂ, A. 55. Ce mai freamăt, ce mai zbucium! Codrul clocoti de zgomot și de arme și de bucium. EMINESCU, O. I 147.

ZBUCIUM s. n. 1. Stare de neliniște sufletească; frămîntare, zbuciumare. 2. Mișcare grăbită, agitată și zgomotoasă; agitație, tumult, învălmășeală. – Postverbal al lui zbuciuma.

ZBUCIUM ~uri n. 1) Stare de neliniște sufletească; frământare; îngrijorare. 2) Agitație zgomotoasă; învălmășeală gălăgioasă; tumult. /v. a (se) zbuciuma

2) zbúcĭum (mă), a -á v. refl. (d. a bucĭuma cu prefixu z- [din lat. ex, ca și în zbor, scad], adică „a bucĭuma foarte tare, a da alarma”. Cp. cu scornesc). Mă agit, mă zbat, mă chinuĭesc, mă bălăbănesc: m’am zbucĭumat mult pîn’am reușit. V. trîmbițez.

1) zbúcĭum n., pl. e (d. a se zbucĭuma. Cp. cu hîrjoană). Acțiunea de a te zbucĭuma: am reușit după mult zbucĭum.

ZBUCIUMA, zbucium, vb. I 1. Refl. A se frământa sufletește; a se chinui. 2. Refl. și tranz. A (se) mișca cu neastâmpăr; a (se) agita cu violență. – Probabil din buciuma.

zbucima v vz zbuciuma

zbucina v vz zbuciuma

zbuciuma [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (înv) ~cima, ~cina / S și: sb~ / Pzi: zbucium / E: z- + buciuma] 1-2 vtr (D. oameni) (A face să-și piardă sau) a-și pierde liniștea Si: a (se) agita (3-4), a (se) chinui (5, 10), a (se) consuma² (3-4), a (se) frământa (16-17), a (se) neliniști, a (se) tulbura, a (se) zbate (18), (fig) a (se) zvârcoli (4), (rar) a (se) zdruncina (3-4), a se zgudui (3-4), (pop) a se bate (147), (îrg) a (se) ticăi, (înv) a se neodihni, a se nepăciui, a se volnici, (reg) a se cioșmoli (4), a se frăsui (1), a (se) marghioli, zoli (8). 3 vr A depune eforturi (1) mari (pentru atingerea unui anumit scop) Si: a se căzni¹ (9), a se chinui (11), a se frământa (19), a se munci, a se necăji, a-și da osteneală, a se osteni, a se sfărâma, a se sili, a-și da silința, a se strădui, a se trudi, a se zbate (19), (îvp) a se nevoi, a se osteni, (pop) a se canoni (2-3), a se forța (2), a se sârgui, (înv) a se învălui, a se năsli, a se osârdnici, a se osârdui, a se volnici, (reg), a se zburda (3), a se verzoli. 4-5 vtr (Subiectul sau c. i. elemente ale naturii) A face (sau a produce) mișcări bruște, violente sau convulsive (de durere sau pentru a se elibera) Si: a se agita (2), a se frământa (17), a fremăta (2), a (se) perpeli, a (se) zvârcoli (1), (reg) a (se) vânzoli, a (se) zbate (6). 6 vt A răscoli din temelie Si: a conturba (1), a deranja (4).

zbuciuma vb. I. 1 refl. (despre oameni) A-și pierde liniștea, a se frămînta sufletește; a se zvîrcoli, a se chinui. Eu pot alege: Să tac ori să mă zbucium în deșert (LAB.). ◊ Fig. Se zbuciumă sărmana floare (GOGA). ♦ (refl., intr.) A depune eforturi deosebite, chinuitoare (pentru a face ceva); a se căzni, a se chinui. Ianco se zbuciumă să fugă (DAVID.). 2 refl., tr. A (se) mișca cu neastîmpăr (de durere sau pentru a scăpa, a se elibera), cu neliniște; a (se) agita, a se zbate. Otrăvitul se zbuciuma în convulsii (C. NEGR.). ◊ (refl.; despre elemente ale naturii) Vîntul se zbuciumă, izbindu-se puternic de ziduri. ◊ Fig. Meniri necunoscute se zbuciumă în mine (GAL.). ♦ (tr.) A răscoli din temelie, a deranja. Mii de brațe... zbuciumau natura (PER.). • prez.ind. zbucium. /z- + buciuma.

ZBUCIUMA, zbucium, vb. I. 1. Refl. A se frământa sufletește; a se chinui. 2. Refl. și tranz. A (se) mișca cu neastâmpăr; a (se) agita cu violență. – Probabil din buciuma.

ZBUCIUMA, zbucium, vb. I. Refl. 1. A fi într-o stare de neliniște sufletească, a, se frămînta, a se chinui. Ceasuri întregi de cînd se zbuciumă inspectorul comunal să-și sfîrșească discursul, pe care l-a ținut din ordin de sus. SP. POPESCU, M. G. 21. Oamenii, văzindu-le zbuciumîndu-se așa, au început care dincotro să le mîngîie. CREANGĂ, P. 175. Fără grijă, tu dormi bine, Eu mă zbucium, vai de mine. SEVASTOS, C. 156. 2. A se mișca cu neastîmpăr; a se agita eu violență, a se zbate, a se zvîrcoli. Inima ei aprinsă se zbuciuma în coșul pieptului, ca un porumbel ce bate din aripi. VLAHUȚĂ, O. A. 119. Unde-i mumă-ta? – De cînd ai venit se zbuciumă în piua în care-ai încuiat-o tu. EMINESCU, N. 9. Cînd mă zbuciumam să-mi scot picioarele, am auzit o detunătură, contemporanul, m 828. Mări, omule, nu te zbuciuma așa, că-mi rupi coastele. ALECSANDRI, T. I 99. Durerile creșteau: Otrăvitul se zbuciuma în convulsii. NEGRUZZI, S. I 164. ◊ Tranz. (Poetic) Iar sub alun M-apuc să sun Din bucium. înalții munți, Din tălpi la frunți, Îi zbucium. MACEDONSKI, O. I 34. Vîntul zbuciuma frunzișul și, prin stînci, la cotituri, Fioros scotea-n durere muget cu-nzecite guri. COȘBUC, P. I 317.

ZBUCIUMA, zbucium, vb. I. 1. Refl. A se frămînta sufletește; a se chinui. 2. Refl. și tranz. A (se) mișca cu neastîmpăr; a (se) agita cu violență. – Din buciuma.

A SE ZBUCIUMA mă zbucium intranz. 1) A fi cuprins de zbucium; a se agita cu violență; a se zvârcoli; a se neliniști; a se îngrijora; a se frământa; a se agita. 2) (despre ape) A se mișca în valuri mari; a se tulbura; a se agita. /cf. a buciuma

A ZBUCIUMA zbucium tranz. (ape) A face să se zbuciume. Furtuna zbuciumă marea. /cf. a buciuma

sbucium n. 1. agitațiune: ce mai freamăt, ce mai sbucium! EM.; 2. fig. turburare sufletească: al inimii sbucium EM. [Tras din sbuciumà].

sbuciumà v. 1. a se sbate; 2. a (se) mișca cu violență; 3. a munci cu necaz. [Primitiv termen militar (cu sensul generalizat): a cânta tare din bucium, a face sgomot, a se agita].

zbucium s. n., pl. zbuciumuri

zbucium s. n., pl. zbuciumuri

zbucium s. n., pl. zbuciume

zbucium

!zbuciuma (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă zbucium, 3 se zbuciumă; conj. prez. 1 sg. să mă zbucium, 3 să se zbuciume; imper. 2 sg. afirm. zbuciumă-te; ger. zbuciumându-mă

zbuciuma (a ~) vb., ind. prez. 3 zbuciumă

zbuciuma vb., ind. prez. 1 sg. zbucium, 3 sg. și pl. zbuciumă

ZBUCIUM s. 1. v. agitație. 2. chin, frământare, zbatere, zbuciumare, (reg.) marghiol. (Un ~ sufletesc insuportabil.) 3. agitație, frământare, neastâmpăr, neliniște, (livr.) impaciență. (Un ~ inutil.)

ZBUCIUM s. 1. agitație, clocot, frămîntare, freamăt, învolburare, tălăzuire, tumult, vuiet, zbatere, zbuciumare, (rar) zbuciumeală. (~ apelor vijelioase.) 2. chin, frămîntare, zbatere, zbuciumare, (reg.) marghiol. (Un ~ sufletesc insuportabil.) 3. agitație, frămîntare, neastîmpăr, neliniște, (livr.) impaciență. (Un ~ inutil.)

Zbucium ≠ astâmpăr, calm, liniște

ZBUCIUMA vb. 1. v. zvârcoli. 2. a se frământa, a se zbate, a se zvârcoli, (pop.) a se bate, (înv. și reg.) a se ticăi. (S-a ~ toată noaptea în așternut.) 3. v. agita. 4. a se chinui, a se consuma, a se frământa, a se zbate, (reg.) a se marghioli, (Bucov.) a se frăsui, (fig.) a se sfărâma. (Nu te mai ~ atâta pentru toate!) 5. a se agita, a se frământa, a se neliniști, a se zvârcoli, (Mold. și Bucov.) a se cioșmoli. (Se ~ în mod inutil.) 6. v. strădui.

ZBUCIUMA vb. 1. a se perpeli, a se zbate, a se zvîrcoli. (Se ~ din cauza durerilor.) 2. a se frămînta, a se zbate, a se zvîrcoli, (pop.) a se bate, (înv. și reg.) a se ticăi. (S-a ~ toată noaptea în așternut.) 3. a (se) agita, a clocoti, a (se) frămînta, a fremăta, a (se) învolbura, a (se) zbate, (înv. și reg.) a sălta, (înv.) a (se) sălbătici. (Apele crescute se ~ în matcă.) 4. a se chinui, a se consuma, a se frămînta, a se zbate, (reg.) a se marghioli, (Bucov.) a se frăsui, (fig.) a se sfărîma. (Nu te mai ~ atîta pentru toate!) 5. a se agita, a se frămînta, a se neliniști, a se zvîrcoli, (Mold. și Bucov.) a se cioșmoli. (Se ~ în mod inutil.) 6. a se canoni, a se căzni, a se chinui, a se forța, a se frămînta, a se munci, a se necăji, a se osteni, a se sforța, a se sili, a se strădui, a se trudi, a se zbate, (înv. și pop.) a (se) nevoi, (pop.) a se sîrgui, (reg.) a se verpeli, (Mold.) a se strădănui, (înv.) a se învălui, a năsli, a (se) osîrdnici, a (se) osîrdui, a se volnici, (fig.) a se sfărîma. (Se ~ să rezolve problema.)

A se zbuciuma ≠ a se calma, a se liniști

A (se) zbuciuma ≠ a (se) calma

ZBUCIUMA, zbucium, vb. I. ~ (din smîc, prin intermediul evoluției: smăcina > *sbăcina > *sbucina și încrucișare formală evidentă cu bucium¹ [; sau din lat. bucināre; sau din bucium¹, fără a-i putea însă explica semantismul] – din rom. provine ngr. μπουτσμω̃)