ZBIERÁT s. n. (Pop.) Faptul de a zbiera. – V. zbiera.

zbierat sn [At: ANON. CAR. / S și: sb~ / Pl: ~uri, (înv) ~e / E: zbiera] (Îvp) 1-4 Zbierare (1-4).

zbierat s.n. (înv.,pop.) Faptul de a zbiera. • /v. zbiera.

ZBIERÁT s. n. Faptul de a zbiera. – V. zbiera.

ZBIERÁT s. n. Faptul de a zbiera.

zberăt sn vz zbieret

zbiarăt sn vz zbieret

zbiera vi [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 83^v/22 / S și: sb~ / Pzi: zbier / E: pbl ml *exbelare, cf belare] 1 (D. animale și păsări) A scoate sunete puternice, caracteristice speciei Si: a rage, a răcni¹ (1), a striga, a urla, a țipa¹, (îrg) a răgi, (reg) a țiuli (1), a behăi (1), a boncălui (1), a cânta (11), a mugi (1), a râncăi, a râncălui¹. 2 (D. oameni) A scoate sunete puternice (pentru a porni sau a opri o acțiune, sau din cauza durerii, spaimei, mâniei etc.) Si: a rage, a răcni¹, a striga (1), a țipa¹ (1), a urla, (îvp) a toi, (înv) a chema (2), (reg) a puhăi², a schițoi, a sparge, a stricni², a țipoti¹ (1), a țipui (1), a țipuri, a țivli. 3 (Pop; adesea fig) A jeli (cu glas tare). 4 (Reg; d. oameni, mai ales d. copii) A plânge tare (și cu zgomot).

zbierăt sn vz zbieret

zbieret sn [At: AR (1832) 220²/32 / V: (îrg) ~răt (S și: sbierăt), (înv) zbiarăt (S și: sbiarăt) / S și: sb~ / Pl: ~e / E: zbiera + -et] 1 Sunet puternic, caracteristic speciei, scos de animale și păsări Si: răcnet (1), răget, strigăt, țipăt, urlet, (rar) strigătură, (îvp) zbierat (2), zbierătură (2), (îrg) răcnitură, zbier (1), (înv) răcnire (1), strigăt (1), urlare, zbierare (2), (îvr) strigare, (îvr) țipătură, urlat, urlătură, behăire, behăit, behăitură, muget, mugire, mugit, mugitură, râncăit. 2 Sunet puternic scos de om (pentru a porni sau a opri o acțiune ori din cauza spaimei, mâniei, bucuriei etc.) Si: răcnet, răget, strigăt (1), țipăt (1), urlet, (rar) strigătură (1), (înv) zbierare (4), (îvp) zbierat (4), zbierătură (4), (îrg) răcnitură, zbier (2), (înv) chemare (1), răcnire, strigăt (1), țipare¹, urlare, (îvr) țipat¹, țipătură, urlat.

zbiera vb. I. intr. 1 (despre animale sau păsări) A scoate sunete puternice, caracteristice speciei. Oile ce pasc zbierînd (SIO.). 2 (despre oameni) A striga tare și strident; a țipa, a răcni, a urla. Colonelul a zbierat prin telefon la căpitan (STANCU). ◊ (tr.) În sănătatea mirilor! zbieră Troșca. ♦ Fig. A plînge, a se tîngui cu glas tare. Vai de biata inimioară Ca și lunca geme, zbiară (ALECS.). • prez.ind. zbier. /probabil lat. *exbelare.

zbierăt s.n. v. zbieret.

zbieret s.n. 1 Strigăt puternic, caracteristic speciei pe care îl scoate un animal sau o pasăre. Fără de zbieret merg la înjunghiere (VOIC.). 2 Strigăt puternic de mînie, de spaimă, de durere etc. pe care îl scoate un om. Din magazie se auzeau zbieretele unchiului său (POPOV.). • pl. -e. și zbierăt s.n. /zbiera + -et.

ZBIERÁ, zbier, vb. I. Intranz. 1. (Despre animale) A scoate zbierete. V. rage, behăi, mugi. Mulțămită lui Ion și lui Iftimi, cîntam ca cucoșul, orăcăiam ca broasca, zbieram ca vaca ori ca capra. HOGAȘ, DR. II 46. Auzii zbierînd o gaie, E nădejde s-avem ploaie. MARIAN, O. I 169. Zbiară laurul între hotară Și se aude a noua țară (Tunetul). GOROVEI, C. 371. 2. (Despre oameni) A striga. tare; a țipa, a răcni. Nu zbiera așa la mine, că eu te plesnesc! CARAGIALE, P. 28. Parcă am auzit zbierînd pe Lăcustă. Ce i s-a întîmplai? ALECSANDRI, T. I 431. ◊ Tranz. Un ceas întreg a stat prietena dumitale.:. la telefon, zbierînd cuvinte de dragoste nu știu cui la București. SEBASTIAN, T. 74. Țiganii zbiară că tu ești al lor prooroc. HASDEU, R. V. 59. ♦ A plînge, a se tîngui cu glas tare. (Fig.) Lunca țipă, lunca zbiară Pentr-un pui de căprioară. ALECSANDRI, P. P. 225.

ZBIÉRET, zbierete, s. n. (Și în forma zbierăt) 1. Strigăt puternic pe care îl scoate un animal. V. behăit, muget, răget, urlet. Au niște glasuri care se pot lua la întrecere cu zbieretele unei cunoscute făpturi a lui Esop. SADOVEANU, E. 126. Căprioara dă un zbierăt adînc, sfîșietor, cum nu mai scosese încă, și, într-un salt, cade în mijlocul luminișului. GÎRLEANU, L. 26. De vînat el n-a vînat... De zbieretul oilor, de răgetul vacilor. TEODORESCU, P. P. 149. 2. Strigăt puternic pe care îl scot oamenii (de mînie, de spaimă, de durere etc.); țipăt. Înspăimîntat de moarte, a scăpat din gîtlej un zbierăt răgușit, neomenesc. GALAN, Z. R. 239. Biata fată scotea nește zbierete, de gîndeai că se prăpădește lumea! RETEGANUL, P. I 51. – Variantă: zbiérăt s. n.

ZBIERÁ, zbier, vb. I. Intranz. 1. (Despre animale) A scoate zbierete. 2. (Despre oameni) A striga tare și strident; a țipa, a răcni. ♦ A plînge, a se tîngui cu glas tare. – Lat *exbelare (= belare).

ZBIÉRET, zbierete, s. n. 1. Strigăt specific pe care îl scoate un animal. 2. Strigăt puternic pe care îl scoate un om din cauza mîniei, a spaimei sau a unei dureri; țipăt. [Var.: zbiérăt s. n.] – Din zbiera + suf. -et.

A ZBIERÁ zbier intranz. 1) (despre unele animale) A scoate sunete stridente caracteristice speciei; a produce zbierete; a mugi; a răcni; a rage. 2) fig. depr. (despre persoane) Emite strigăte violente și prelungi; a rage. 3) (mai ales despre copii) A plânge cu glas tare; a buhăi; a răcni. /<lat. exbelare

ZBIÉRET ~e n. 1) Sunet specific pe care îl scot unele animale. 2) Sunet puternic scos de om; țipăt; strigăt; răcnet. /a zbiera + suf. ~et

sbierà v. 1. a striga tare și neplăcut, vorbind de măgari și de vaci; 2. fam. a striga în gura mare (de mânie, de durere): sbiară ca un îndrăcit. [Lat. *EXBELARE].

sbieret n. strigăt violent și disgrațios: sbieretul oilor; fam. sbieretele băieților.

zber (est) și zbier (vest), a -á v. intr. (lat. ex-bélo, -bêlare, îld. simplu bêlare, cl. balare, a behăi: it. belare, fr. bêler, pv. cat. sp. pg. belar. Deși ê se opune la prefacerea luĭ în ĭe, se poate presupune că la noĭ s’a pronunțat cu ĕ, așa cum óvum, s’a pronunțat *ŏvum. Nu e nevoĭe să se recurgă la *ex-verrare [de la vĕrres, vĭer], de unde sp. berrear și pg. berrar, a mugi ca vițelu). Strig, vorbind de măgarĭ și de vițeĭ. Iron. Strig, răcnesc: un orator zbera la tribună.

zbéret (est) și zbĭéret (vest) n., pl. e (d. zber). Strigăt de măgar saŭ de vițel. Iron. Strigăt, răcnet.

zbierat (pop., fam.) s. n.

zbierat (pop.) s. n.

zbierát s. n.

zbiera (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. zbier, 3 zbiară; conj. prez. 1 sg. să zbier, 3 să zbiere; imper. 2 sg. afirm. zbiară

zbieret s. n., pl. zbierete

zbiera (a ~) vb., ind. prez. 3 zbiară; conj. prez. 3 să zbiere

zbieret s. n., pl. zbierete

zbierá vb., ind. prez. 1 sg. zbiér, 3 sg. și pl. zbiáră; conj. prez. 3 sg. și pl. zbiére

zbiéret s. n., pl. zbiérete

zbiera (ind. prez. 3 sg. și pl. zbiară)

zbieret

sbierăt, -rete.

ZBIERÁ vb. 1. v. striga. 2. a răcni, a striga, a țipa, a urla, (reg.) a țivli, (Transilv.) a puhăi, (Transilv. și Maram.) a țipoti, (fam. fig.) a se sparge. (~ de durere.) 3. v. vocifera. 4. v. răsti. 5. v. mugi.

ZBIÉRET s. 1. v. strigăt. 2. răcnet, strigăt, țipăt, urlet, zbierătură, (rar) strigare, strigătură, țipătură, (înv. și reg.) răcnitură. (~ de durere.) 3. v. muget.

ZBIERA vb. 1. a striga, a țipa, a urla, (înv. și reg.) a toi, (înv.) a chema. (~ cît îl ținea gura.) 2. a răcni, a striga, a țipa, a urla, (reg.) a țivli, (Transilv.) a puhăi, (Transilv. și Maram.) a țipoti, (fam. fig.) a se sparge. (~ de durere.) 3. a răcni, a striga, a țipa, a urla, a vocifera. (Ia nu mai ~, că te aud!) 4. a răcni, a se răsti, a striga, a țipa, a urla, (pop.) a se oțărî, a se stropși, (înv. și reg.) a se răpști, (reg.) a se răboțoi, a se răcămăți, a se răgădui, a se răscocora, a se războti, (prin Transilv.) a se aspri, (Transilv. și Ban.) a se născocorî, (prin Olt. și Munt.) a se răboli, (înv.) a marecuvînta, (fam.) a se burzului, a se rățoi, a se zborși. (Ce ~ așa la mine?) 5. a mugi, a rage, (înv. și reg.) a rugi, (reg.) a rîncăi, a rîncălui, (Transilv.) a băuni. (Vitele ~.)

ZBIERET s. 1. strigăt, țipăt, urlet, (înv.) chemare, vreavă. (Încetează cu ~ele!) 2. răcnet, strigăt, țipăt, urlet, zbierătură, (rar) strigare, strigătură, țipătură, (înv. și reg.) răcnitură. (~ de durere.)

sbierá (zbiér, zbierát), vb. – A mugi, a rage, a răcni, a orăcăi. – Var. zbiera. Mr. azghir(are), megl. zber(ari). Lat. *vĕrrāre, de la vĕrres „vier” (Pușcariu 1392; Tiktin; Candrea; Pușcariu, Dacor., I, 414; cf. Corominas, I, 448), cf. sp. berr(e)ar, port. berrar. Este mai puțin probabilă der. din lat. bēlāre (Cipariu, Arhiv., 82; Cihac, I, 244; Philippide, Principii, 39; Pascu, I, 49; Scriban), deși trecerea lui ē › ie nu pare posibilă. Der. sbierat (var. sbierăt, zbieret, zbierăt), s. n. (răcnet); sbierător, adj. (care zbiară); sbierătură, s. f. (țipăt).

ZBIERÁ, zbier, vb. I. ~ (lat. vĕrrāre < vĕrres (verraco); cf. sp. berr(e)ar, port. berrar; mai puțin prob. din lat. *bēlāre întrucât rezultatul ē > ie nu pare posibil)