ZBENG, zbenguri, s. n. (Înv. și reg.) Zburdălnicie, zbenguială, neastâmpăr. ♦ Fig. Cântec vesel, săltăreț. ♦ (Înv.) Gloată, mulțime în mișcare; învălmășeală. [Var.: zbeg s. n.] – Din sb. zbeg.

zbeng² sn vz zbenghi^[1] corectat(ă)

zbeng¹ sn [At: VALIAN, V. / V: zbeg (S și: sbeg / Pl: zbeghe) / S și: sb~ / Pl: ~uri l E: pvb zbengui] (Îrg) 1 Zbenguială (1). 2-3 (Pex) Distracție (1-2). 4 (Fig) Cântec vesel. 5 (Înv) Mulțime în mișcare Si: învălmășeală.

zbeng s.n. (înv., reg.) Zburdălnicie, zbenguială, neastîmpăr. O tulea prin vecini după zbeng (STANCU). ♦ fig. Cîntec vesel, săltăreț. Aici doină, aici zbeng de nuntă, aici arșiță și patimă (GAL.). ♦ (înv.) Gloată, mulțime în mișcare; învălmășeală. • pl. -uri și zbeg s.n. /de la zbengui, prin derivare regresivă; cf. srb. zbeg.

ZBENG, zbenguri, s. n. Zburdălnicie, zbenguială, neastâmpăr. ♦ Fig. Cântec vesel, săltăreț. ♦ (Înv.) Gloată, mulțime în mișcare; învălmășeală. [Var.: zbeg s. n.] – Din scr. zbeg.

ZBENG, zbenguri, s. n. (Și în forma zbeg) Zburdălnicie, zbenguială, neastîmpăr. Punea lîngă el o cană cu apă, o bucată de pîine, o tulea prin vecini după zbeng. STANCU, D. 485. Mai tot tineretul se ținea de zbenguri și de snoave. POPESCU, B. III 6. ♦ Fig. Cîntec vesel, săltăreț. Vioara lui [Mură] despica inima! aci horă, aici doină, aci zbeg de nuntă, aci arșiță și patimă. GALACTION, O. I 74. ♦ (Învechit) Gloată, mulțime în mișcare; învălmășeală. [Tandaler] împinge mulțimea întărîtată, Silind să iasă afară din zbeg Care împrejurul lui s-adunasă. BUDAI-DELEANU, Ț. 407. – Variantă: zbeg s. n.

ZBENG, zbenguri, s. n. Zburdălnicie, zbenguială. ♦ (Înv.) Gloată, mulțime de oameni în mișcare; învălmășeală. [Var.: zbeg s. n.] – Sb. zbeg.

ZBENG ~uri n. v. ZBENGUIALĂ. /<sb. zbeg

BENCHI s. n. v. zbenghi.

BENGHI s. n. v. zbenghi.

ZBENGHI, zbenghiuri, s. n. (Fam.) Mic semn negru (natural sau artificial) pe obraz sau pe trup. ♦ (În superstiții) Semn făcut pe fruntea cuiva ca să fie ferit de deochi. [Var.: benchi, benghi s. n.] – Cf. tc. benek.

benchi sn vz benghi

benghi sn [At: FILIMON, C. I, 757 / V: -nchi, zberghi, bobenchi / Pl: ~uri, (rar) – / E: ns cf tc benek] (Pop) 1 Mic semn negru (natural sau artificial) pe obraz sau pe trup. 2 (Pex) Semn. 3 Semn făcut pe fruntea cuiva ca să fie ferit de deochi. 4 (Îs) În -uri Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 5 (Reg) Semn în frunte din cauza unei lovituri.

zbeg² sn vz zbeng¹

zbenchi sn vz zbenghi

zbenghi sn [At: GHICA, S. I, 66 / V: (reg) zbeng, zbenchi (S și: sbenchi) / S și: sb~ / Pl: ~uri / E: z- + benghi] (Pop) 1 Semn (natural) pe piele (mai ales pe obraz) Si: (pop) benghi (1). 2 (Pgn) Pată. 3 (În superstiții) Semn făcut pe fruntea copiilor pentru a fi feriți de deochi Si: benghi (3). 4 (Pex; rar) Pată (1).

benchi s.n. v. benghi.

benghi s.n. 1 (pop.) Mic semn negru (natural sau artificial) pe obraz sau pe trup. Gurița-i cu benghi negru ca un gîndăcel pe-o floare (ALECS.). 2 ext. (pop.) Pată (pe obraz). Avea un benghi pe obraz făcut cu cerneală. 3 (în superstiții) Semn făcut pe fruntea cuiva ca să fie ferit de deochi. Și-mi făcea apoi cîte un benchi boghet în frunte, ca să nu-și prăpădească odorul! (CR.). 4 (reg.) Semn pe față din cauza unei lovituri. A căzut și și-a făcut un benghi în frunte. 5 (pop.) Varietate a jocului de arșice. Jocul în zbenghi (ISP.). • pl. -uri, (pop.) -ghi. și (pop.) benchi, (reg.) zbenghi, bobenchi s.n. /cf. tc. benek „pată”, „aluniță”.

zbeg s.n. v. zbeng.

zbenghi s.n. (pop.) Semn natural sau artificial pe piele, mai ales pe obraz; gener. pată; (pop.) benghi. • pl. -uri. /z-- + benghi.

BENGHI, benghiuri, s. n. (Pop.) Mic semn negru (natural sau artificial) pe obraz sau pe trup. ♦ (În superstiții) Semn făcut pe fruntea cuiva ca să fie ferit de deochi. [Var.: benchi, zbenghi s. n.] – Cf. tc. benek.

BENGHI, benghiuri, s. n. (Popular; și în forma benchi) Mic semn negru (natural sau artificial) pe trup sau, mai ales, pe obraz. V. aluniță. Gurița-i cu benghi negru ca un gîndăcel pe-o floare. ALECSANDRI, P. III 88. ◊ Pată (pe obraz). Își privi mult fața-i uscată și albă... Cu două benchiuri cîrmuzii în umerii obrajilor. VLAHUȚĂ, O. A. 131. De o parte și de alta i se grămădiră sub tîmple două benghiuri de-o roșeață ca de cîrmuz. VLAHUȚĂ, O. A. 142. ◊ (În superstiții) Semn făcut pe fruntea cuiva ca să-l ferească de deochi. Și-mi făcea apoi cîte un benchi boghet în frunte, ca să nu-si prăpădească odorul! CREANGĂ, A. 35. – Pronunțat monosilabic. – Variante: benchi, zbenghi (ODOBESCU, S. II 504, GHICA, S. 66) s. n.

BENGHI, benghiuri, s. n. (Pop.) Mic semn negru (natural sau artificial) pe obraz sau pe trup. ♦ (În superstiții) Semn făcut pe fruntea cuiva ca să-l ferească de deochi. [Var.: benchi, zbenghi s. n.] – Tc. benek.

BENGHI ~uri n. pop. Pată mică de culoare neagră pe obraz sau pe corp. /<turc. benek

benghiu (sbenghiu) n. 1. bucățică de taftă neagră ce femeile își puneau pe față ca s’arate mai albe: obrazul dres cu roșu și ’mpestrițat cu benghiuri AL.; 2. fig. pată sau semn negru: glodu ’ți lipește benghiuri pe nas AL.; 3. pată neagră făcută în fruntea copiilor mici, cu cerneală ori cu funingine, ca prezervativ în contra deochiului: mama îi făcea câte un benghiu boghet în frunte, ca să nu-și prăpădească odorul Cr. 4. o varietate a jocului în arșice: jocul în sbenghiu ISP. [Turc. BENK, lit. pată].

sbeg n. petrecere, la copii. [Serb. SBIEG, alergătură].

sbenghiu n. V. benghiu.

benchĭ v. benghĭ.

benghĭ și (Munt.) zbenghĭ n. pl. urĭ (turc. benk, benek, pată, benghĭ; bg. benka, neg). Pată artificială făcută pe față, precum: o alunică artificială pe care și-o făceaŭ odinioară femeile închipuindu-șĭ c’ar fi maĭ frumoase, mînjiturĭ pe care țărancele le fac copiilor ca să-ĭ ferească de deochĭ, petele de pe fața clovnilor ș.a. Zbenghĭ, un joc cu arșicele. – Și benchĭ (Mold. nord).

zbeg (vest) și zbeng (Munt. est) n., pl. urĭ (sîrb. zbjeg, alergătură împreună, vsl. bĭegŭ, alergătură). Rar. Zbenguĭală.

zbenghĭ, V. benghĭ.

zbeng (zbenguială) (înv., reg.) s. n., pl. zbenguri

zbeng (zbenguială) (înv., reg.) s. n., pl. zbenguri

zbeng s. n., pl. zbenguri

!benghi (fam.) s. n., pl. benghiuri

zbenghi (pată; semn) (pop., fam.) s. n., pl. zbenghiuri

benghi / zbenghi (fam.) s. n., pl. benghiuri / zbenghiuri

zbenghi (pată) (pop.) s. n., pl. zbenghiuri

benghi s. n., pl. benghiuri

benghi

benghi (benghiuri), s. n. – Aluniță naturală sau artificială. – Var. benchi, sbenghi; benic, s. n. (atlaz punctat). Tc. benek „aluniță” (Șeineanu, II, 46; Lokotsch 288). Pentru benic, cf. Șeineanu, II, 17. Introdus în sec. XVI.

sbeg (zbeguri), s. n. – Joacă, săritură. – Var. zbeg, și der. Sb. zbjeg „alergare”, din sl. begŭ (Cihac, II, 326; Tiktin), cf. cr., slov. sbeg, pol. zbieg. – Der. sbe(n)gui, vb. ( a juca, a sări); sbigui (var. sbihui, sghihui, sbrehui), vb. (Mold., a sări, a zburda); sbe(n)guială, s. f. (hîrjoană, joacă); sbughi, vb. (a o șterge, a o tuli). Pentru tratamentul acestor der., evident expresiv, cf. der. lui smîc, sbanț, și sbilț.

sbeg (zbeguri), s. n. – (Trans.) Buruiană. – Var. zbeg. Origine necunoscută. Nu pare că ar trebui confundat cu cuvîntul următor, poate sbăg, s. n. (Bihor, ceață, pîclă).

ZBEG, zbeguri, s. n. ~ (din sb. zbjeg < sl. begŭ; cf. croat., slovac. sbeg, pol. zbieg)

ZBEG², zbeguri, s. n. (Trans.) Bălărie, buruiană. (prob. din zbăg)

zbenghi, zbenghiuri s. n. (er.) clitoris.

ZBENG s. v. joacă, joc, zbenguială, zbenguire, zbenguit, zbânțuială, zbânțuire, zbânțuit, zbânțuitură, zburdare, zburdălnicie.

zbeng s. v. JOACĂ. JOC. ZBENGUIALĂ. ZBENGUIRE. ZBENGUIT. ZBÎNȚUIALĂ. ZBÎNȚUIRE. ZBÎNȚUIT. ZBÎNȚUITURĂ. ZBURDARE. ZBURDĂLNICIE.