zavoi sm vz zăvod¹

zavod¹ sm vz zăvod¹

zăo sm vz zăvod¹

zăoz sm vz zăvod¹

zăvod¹ sm [At: (a. 1784) IORGA, S. D. VIII, 10 / V: (reg) zăo, zăhoi, zav~, zavoi, zăoz, ~oi, zev~, zovoi / Pl: ~ozi / E: nct] Câine mare (ciobănesc, de vânătoare etc.) Si: dulău¹ (1), (reg) zăblău² (3).

zăvoi⁴ vr [At: COMAN. GL. / Pzi: ~esc / E: ns cf zăvoi¹] (Reg; csnp) A deschide loc nou.

zăvoi³ vr [At: LEXIC REG. II, 64 / Pzi: ~esc / E: nct] (Reg) A se murdări.

zăvoi² sn [At: T. PAPAHAGI, C. L. / Pl: ? / E: nct] (Reg) Mâncare rece făcută din lapte (dulce sau acru) amestecat cu smântână și cu caș zdrobit (sau cu brânză de vaci).

zăvoi¹ sn [At: URECHE, L. 85 / Pl: ~oaie, ~uri / E: vsl завои „întoarcere, cotitură”] 1 Pădure de mică întindere la marginea unei ape, formată din diverse specii de copaci (salcie, plop, arin, răchită etc.). 2 Loc (inundabil) pe care crește zăvoiul (1) Si: luncă. 3 (Reg) Pământ nisipos amestecat cu humă, adus de ape. 4 (Reg) Pietriș îngrămădit de ape într-o parte a albiei unui râu. 5 (Reg) Zăgaz (1) natural la cotitura unui râu, format din lemne, butuci, crengi etc. aduse de apă. 6 (Reg; mpl) Mici insule pline de vegetație de pe cursul unui râu.

zăvoi⁵ sm vz zăvod¹

zevod sm vz zăvod¹

zovoi sm vz zăvod¹

zăvod¹ s.m. Cîine mare (ciobănesc); dulău. S-au repezit... zăvozi cu ragilă la gît (SADOV.). ◊ Fig. Zăvozii furtunii cu coada vulvoi (TOPÎR.). • pl. -ozi. /etimol. nec.

zăvoi s.n. Pădurice la marginea unei ape, formată din diverse specii de salcie, de plop, de arin etc.; loc (inundabil) pe care crește această pădurice. Zăvoaiele erau verzi și le știam răcoroase (STANCU). • pl. -oaie. /<sl. veche завон.

ZĂVOD¹, zăvozi, s. m. Cîine mare (ciobănesc); dulău. Mioarele au întors boturile și au behăit, iar cei doi zăvozi albi n-au lătrat. SADOVEANU, O. VIII 251. Auzi lătrînd pe dealuri zăvozii de la stîni. MACEDONSKI, O. I 116. Ai ars cîteva sate, ai prădat cîteva mănăstiri, ș-acum te furișezi ca un lup urmărit de zăvozi. ALECSANDRI, T. II 18.

ZĂVOI, zăvoaie, s. n. Pădurice pe malul unei ape; luncă. Dincolo de Dunăre, de zăvoaiele de sălcii ale ostroavelor, licărea portul de pe țărmul Bulgariei. DUMITRIU, N. 229. Un zăvoi mare de plopi și de anini seculari umbrește malurile frumosului rîu. VLAHUȚĂ, O. A. II 131. Erau îngălbeniți plopii de la moară, dar zăvoiul nu-și lepădase încă frunzișul și tot mai era ceva văratic în freamătul lui. SLAVICI, V. P. 156. Drăguțule bace! Dă-ți oile-ncoace La negru zăvoi, Că-i iarbă de noi Și umbră de voi. ALECSANDRI, P. P. 1.

ZĂVOD², zăvozi, s. m. Cîine mare (ciobănesc); dulău.

ZĂVOI, zăvoaie, s. n. Pădurice pe malul unei ape; luncă. – Slav (v. sl. zavoj).

ZĂVOD ~zi m. pop. Câine mare (ciobănesc); dulău. /Orig. nec.

ZĂVOI ~oaie n. Pădurice pe malul unei ape; luncă. /<sl. zavoy

zăvod m. câine de măcelar: s’au aruncat pe mine ca doi zăvozi AL. [Tras din slav. ZAVODITI, a conduce: zăvodul însoțește vitele].

zăvoiu n. 1. pădure de salcie pe marginea unei ape: dă-ți oile la negrul zăvoiu; 2. pl. zăvoaie, insule pe Olt, acoperite cu păduri de sălcii, plopi, anini și răchită. [Serb. ZAVOĬ, sinuozitate, cotitura unui drum, a unei ape].

1) zăvód m. (rus. zavódnyĭ, bogat, îmbelșugat, orĭ vsl. *zavodŭ, d. za-voditi, a conduce, cum face cînele cu oile. V. vodă). Est. Dulăŭ, cîne mare: sărițĭ zăvozĭ și Arnăuțĭ (în poveștĭ, vorbind de niște păzitorĭ strașnicĭ)!

zăvóĭ n., pl. oaĭe (vsl. bg. zavoĭ, ocol, cotitură de răŭ orĭ de drum. Cp. cu crivină). Luncă, cohalm, berc, pădure de sălciĭ, plopĭ arinĭ, ulmĭ și frasinĭ pe malu unuĭ rîŭ.

zăvod² (câine) (pop.) s. m., pl. zăvozi

zăvoi s. n., pl. zăvoaie

zăvod¹ (câine) s. m., pl. zăvozi

zăvoi s. n., pl. zăvoaie

zăvod (câine) s. m., pl. zăvozi

zăvoi s. n., pl. zăvoaie

zăvoi, pl. zăvoaie

zăvod.

zăvoiu, -voaie.

ZĂVOD s. v. dulău.

ZĂVOI s. luncă. (~ de sălcii.)

ZĂVOD s. (ZOOL.) dulău, (prin Transilv.) pugleu, (Mold. și Bucov.) zăblău. (Un ~ pentru păzit curtea.)

ZĂVOI s. luncă. (~ de sălcii.)

zăvod (-ozi), s. m. – Cîine de pază. – Var. zăvoi. Origine obscură, probabil din sl. zavoditi „a conduce” (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Cihac, II, 471).

ZĂVOD (-OZI), s. m. – Cîine de pază. – Var. zăvoi. Origine obscură, probabil din sl. zavoditi „a conduce” (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Cihac, II, 471).

ZĂVOI², zăvoi, s. m. (Var.) Zăvod². (prob. din sl. zavoditi = a conduce)

zăvoi (-oaie), s. n. – Pădurice la cotitura unui rîu. – Megl. zăvoi. Sl. zavoj „învîrtire” (Tiktin; Conev 40); pentru semantism, cf. crivină.

zăvoi, zăvoaie, s.n. – (gastr.) „Caș dulce, proaspăt, dumicat în lapte dulce nefiert. Se sărează” (Georgeoni, 1936: 81). – Et. nec. (MDA).

Zăvoi s. pr. (glum. – în anii dictaturii ceaușiste) postul de radio Vocea Americii.