zăvoi⁴ vr [At: COMAN. GL. / Pzi: ~esc / E: ns cf zăvoi¹] (Reg; csnp) A deschide loc nou.

zăvoi³ vr [At: LEXIC REG. II, 64 / Pzi: ~esc / E: nct] (Reg) A se murdări.

zăvoi² sn [At: T. PAPAHAGI, C. L. / Pl: ? / E: nct] (Reg) Mâncare rece făcută din lapte (dulce sau acru) amestecat cu smântână și cu caș zdrobit (sau cu brânză de vaci).

zăvoi¹ sn [At: URECHE, L. 85 / Pl: ~oaie, ~uri / E: vsl завои „întoarcere, cotitură”] 1 Pădure de mică întindere la marginea unei ape, formată din diverse specii de copaci (salcie, plop, arin, răchită etc.). 2 Loc (inundabil) pe care crește zăvoiul (1) Si: luncă. 3 (Reg) Pământ nisipos amestecat cu humă, adus de ape. 4 (Reg) Pietriș îngrămădit de ape într-o parte a albiei unui râu. 5 (Reg) Zăgaz (1) natural la cotitura unui râu, format din lemne, butuci, crengi etc. aduse de apă. 6 (Reg; mpl) Mici insule pline de vegetație de pe cursul unui râu.

zăvoi s.n. Pădurice la marginea unei ape, formată din diverse specii de salcie, de plop, de arin etc.; loc (inundabil) pe care crește această pădurice. Zăvoaiele erau verzi și le știam răcoroase (STANCU). • pl. -oaie. /<sl. veche завон.

ZĂVOI, zăvoaie, s. n. Pădurice pe malul unei ape; luncă. Dincolo de Dunăre, de zăvoaiele de sălcii ale ostroavelor, licărea portul de pe țărmul Bulgariei. DUMITRIU, N. 229. Un zăvoi mare de plopi și de anini seculari umbrește malurile frumosului rîu. VLAHUȚĂ, O. A. II 131. Erau îngălbeniți plopii de la moară, dar zăvoiul nu-și lepădase încă frunzișul și tot mai era ceva văratic în freamătul lui. SLAVICI, V. P. 156. Drăguțule bace! Dă-ți oile-ncoace La negru zăvoi, Că-i iarbă de noi Și umbră de voi. ALECSANDRI, P. P. 1.

ZĂVOI, zăvoaie, s. n. Pădurice pe malul unei ape; luncă. – Slav (v. sl. zavoj).

ZĂVOI ~oaie n. Pădurice pe malul unei ape; luncă. /<sl. zavoy

zăvóĭ n., pl. oaĭe (vsl. bg. zavoĭ, ocol, cotitură de răŭ orĭ de drum. Cp. cu crivină). Luncă, cohalm, berc, pădure de sălciĭ, plopĭ arinĭ, ulmĭ și frasinĭ pe malu unuĭ rîŭ.

zăvoiu n. 1. pădure de salcie pe marginea unei ape: dă-ți oile la negrul zăvoiu; 2. pl. zăvoaie, insule pe Olt, acoperite cu păduri de sălcii, plopi, anini și răchită. [Serb. ZAVOĬ, sinuozitate, cotitura unui drum, a unei ape].

zăvoi s. n., pl. zăvoaie

zăvoi s. n., pl. zăvoaie

zăvoi s. n., pl. zăvoaie

zăvoi, pl. zăvoaie

zăvoiu, -voaie.

ZĂVOI s. luncă. (~ de sălcii.)

ZĂVOI s. luncă. (~ de sălcii.)

ZĂVOI², zăvoi, s. m. (Var.) Zăvod². (prob. din sl. zavoditi = a conduce)

zăvoi (-oaie), s. n. – Pădurice la cotitura unui rîu. – Megl. zăvoi. Sl. zavoj „învîrtire” (Tiktin; Conev 40); pentru semantism, cf. crivină.

zăvoi, zăvoaie, s.n. – (gastr.) „Caș dulce, proaspăt, dumicat în lapte dulce nefiert. Se sărează” (Georgeoni, 1936: 81). – Et. nec. (MDA).

Zăvoi s. pr. (glum. – în anii dictaturii ceaușiste) postul de radio Vocea Americii.