ZADIE, zadii, s. f. Țesătură de lână în costumul popular țărănesc feminin din unele regiuni, decorată cu dungi late negre, alternând cu altele roșii sau portocalii și purtată peste poale, o parte în față și cealaltă în spate. – Cf. ucr. zady „înapoi, în spate”.

zadie¹ sf [At: F (1872), 338 / V: (reg) ~de / Pl: ~ii și (reg) zădii / E: ucr зад „înapoi, în spate”] 1 (Pop) Piesă caracteristică costumului popular femeiesc din anumite regiuni, alcătuită dintr-o bucată de țesătură în formă dreptunghiulară (de care atârnă fire groase de lână sau de ață), care este purtată peste poale în față și în spate (sau numai în față, numai în spate) Si: catrință (1), fotă (3), opreg, șorț¹, vâlnic, (reg) zădeancă, zăvelcă (1). 2 (Reg) Șorț¹. 3 (Reg) Rochie. 4 (Reg) Șorț purtat de fierar. 5 (Trs) Năframă. 6 (Reg) Legătură în jurul gâtului la bărbați. 7 (Reg) Haină lungă, veche și ruptă.

zadie s.f. (pop.) Țesătură de lînă, cu dungi late negre, altemînd cu dungi portocalii sau roșii, care, în unele regiuni, este purtată în costumul popular feminin ca fustă, o parte în față și alta în spate; catrință, fotă. Deasupra fustei, pun zadie (SADOV.). • pl -ii. g.-d. -iei. /cf. ucr. зад „înapoi, în spate”.

❍ZADIE sf. Trans. Maram. Oaș. 👕 = CATRINȚĂ: aruncă năframa cu galbinii... și căzu chiar în poala zadiei la o fată (RET.) [rut. zadĭ „la spate, dindărăt”, propriu „fota dindărăt”].

ZADIE, zadii, s. f. Țesătură de lână în costumul popular țărănesc feminin din unele regiuni, decorată cu dungi late negre, alternând cu altele roșii sau portocalii și purtată ca fustă, o parte în față și cealaltă în spate. – Cf. ucr. zady „înapoi, în spate”.

ZADIE, zadii, s. f. (Regional) Catrință, fotă. Își suflecă poalele, își prinse-n brîu zadiile și se tîrî cît putu mai repede pînă-n uliță. REBREANU, I. 31. Și el ți-a adus... La grumazi mărgele, Pe deget inele, Brîu și-ncingălori, Zadie cu flori. COȘBUC, P. II 144. Niște zadii de mătasă Să le poarte sănătoasă Cinstita gazdă de casă. MARIAN, NA. 304.

ZADIE, zadii, s. f. (Reg.) Catrință, fotă; șorț. – Ucr. zadi.

zadie f. Mold. Tr. fota dinapoi. [Cf. slav. ZADITI, a pune pe sine (o haină)].

zádie f. (vsl. zadnyĭ, posterior, zadĭ, înapoĭ, venit, probabil, d. sîrb. orĭ rut., adică „fota posterioară”, apoĭ „fotă în general”. V. zatcă). Trans. Vîlnic, catrință, fotă în general: îșĭ prinse în brîŭ zadiile (Rebr. 36), se dăduse jos din pat și-șĭ lega zadiile (50), reveni cu copilașu în zadia eĭ din apoĭ (2, 65).

zade sf vz zadie¹

vîlnic n., pl. e (vsl. *vlŭnikŭ, d. vlŭnĭenŭ, de lînă, vlŭna, lînă; bg. vŭlnĭánik, fota din apoĭ, ca ie d. lat. linea, de in. Cp. și cu vsl. vlŭninŭ, de val, d. vlŭna, val, adică „încrețită”). Olt. Trans. ș. a. Fota din apoĭ (în Trans. și zadie). V. fotă.

zadie (pop.) (desp. -di-e) s. f., art. zadia (desp. -di-a), g.-d. art. zadiei; pl. zadii, art. zadiile (desp. -di-i-) corectat(ă)

zadie (pop., reg.) (-di-e) s. f., art. zadia (-di-a), g.-d. art. zadiei; pl. zadii, art. zadiile (-di-i-)

zadie s. f. (sil. -di-e), art. zadia (sil. -di-a), g.-d. art. zadiei; pl. zadii, art. zadiile (sil. -di-i-)

zadie (-ii), s. f. – Fustă populară. Sl. zadŭ „partea dinapoi”, zadĕti „a așeza” (Miklosich, Slaw. Elem., 23; Cihac, II, 468; Drăganu, Dacor., I, 306).

ZADIE s. v. catrință, fotă.

zadie s. v. CATRINȚĂ. FOTĂ.

ZADIE s.f. (Trans. N) Catrință. Are de bumbac rochie Albă de jolj și zadie. CÎNTECE, 5V^v. Poale albe și spălate, Zaghii pestriț, și tărcate, Ghin doauă laturi legale, La trupu ei așezate. CÎNTECE, 9^r. Etimologie: cf. ucr. zady „înapoi, în spate”.

zádie, zadii, (dial. zadie), s.f. (reg.) 1. Un fel de șorț pe care femeile (din Maram.) îl poartă peste poale, în față și în spate: „...nu avea nici rochie pe ea, nici tu zadie la brâu, nici tu zadie în cap” (Bilțiu, 1999: 403). ■ Sunt țesute din lână, în patru ițe, decorate cu dungi late de diferite culori, în alternanță, care se deosebesc de la un sat la altul; „de la zadie poți cunoaște o anume femeie din ce sat este” (Bârlea, 1924). Cea mai frecventă îmbinare cromatică a dungilor este de negru cu roșu sau negru cu portocaliu. 2. Basma, năframă, batic; zadia de după cap: „Că dacă m-oi mărita, / Vioară nu oi purta, / Că mi-oi purta zadia” (Bilțiu, 2015: 92). 3. Perdea: „Pă fereastră nu-i mod a vide, că-s zadiile-n ferești. Așe era demult, nu erau faroanje ca amu, erau zadii” (Bilțiu, 2007: 375). – Cf. ucr. zady „înapoi, în spate” (DEX, MDA); din sl. zadǔ „partea dinapoi”, zaděti „a așeza” (Scriban).

zadie, zadii, s.f. – (reg.) Catrință. Un fel de șorțuri pe care femeile din Maramureș le poartă peste poale, în față și în spate. Țesute din lână, în patru ițe, decorate cu dungi late de diferite culori, în alternanță, care se deosebesc de la un sat la altul; „de la zadie poți cunoaște o anume femeie din ce sat este” (Bârlea, 1924). Zadiile se încing la mijloc cu baiere din lână colorată: „Mai întâi se prinde zadia din spate, mai lungă și mai îngustă, iar apoi cea din față, mai scurtă și mai lată, petrecută peste zadia din spate. Acest fel de a purta zadia este un element autohton străvechi” (Bănățeanu, 1965: 119-120). Cea mai frecventă îmbinare cromatică a dungilor este de negru cu roșu sau negru cu portocaliu. – Cf. ucr. zady „înapoi, în spate” (DEX, MDA); din sl. zadǔ „partea dinapoi”, zaděti „a așeza” (Scriban; Miklosich, Cihac, Drăganu, cf. DER).