FOTĂ, fote, s. f. 1. Piesă a costumului popular românesc (bogat ornamentată) purtată de femei, formată dintr-o țesătură dreptunghiulară de lână care se petrece în jurul corpului, ținând locul fustei, sau din două bucăți de stofă acoperind partea din față a corpului (ca un șorț) și pe cea din spate. 2. (Rar) Șorț purtat de cârciumari, de ospătari etc. – Din tc. fota.

fotă sf [At: GHEORGACHI, ap. LET. III, 311/36 / Pl: ~te / E: tc fota] 1 (Înv) Șort confecționat dintr-o stofa colorată, de origine orientală. 2 (Asr) Șorț alb purtat de cârciumari, de ospătari etc. 3 Parte componentă a costumului popular românesc (bogat ornamentată) purtată de femei, formată dintr-o țesătură dreptunghiulară de lână care se petrece în jurul corpului, ținând locul fustei, sau din două bucăți de stofa acoperind partea din față a corpului (ca un șorț) și pe cea din spate Si: opreg, vâlnie, zadie Cf păstură, pestelcă, zăvelcă.

FOTĂ, fote, s. f. 1. Parte componentă a costumului popular românesc (bogat ornamentată) purtată de femei, formată dintr-o țesătură dreptunghiulară de lână care se petrece în jurul corpului, ținând locul fustei, sau din două bucăți de stofă acoperind partea din față a corpului (ca un șorț) și pe cea din spate. 2. (Rar) Șorț purtat de cârciumari, de ospătari etc. – Din tc. fota.

FOTĂ, fote, s. f. 1. Parte componentă a costumului național femeiesc, formată dintr-o bucată dreptunghiulară de stofă de lînă care se petrece în jurul corpului, ținînd locul fustei, sau din două bucăți de stofă, una acoperind partea din față a corpului ca un șorț, iar cealaltă partea din spate. V. catrință, zavelcă. Șorțurile și fotele țărancelor noastre. ODOBESCU, S. I 483. Fete... cu altițe și fote colorate. NEGRUZZI, S. I 104. 2. (Rar) Șorț (de obicei alb) purtat de cîrciumari, ospătari etc. Chelnerii... cu jiletci negre și fote albe, priveau din prag. CAMIL PETRESCU, P. V. 13.

FOTĂ ~e f. Piesă vestimentară ornamentată, care face parte din costumul național femeiesc, constând dintr-o bucată (sau două) de stofă de lână ținând locul fustei. /<turc. fota

FOTĂ s.f. (Mold., ȚR) Șorț. A: Cînd se face spălare, este obiceiu a se da . . . mitropolitului o fotă ... cu care se împregiură ... și un prosop cu care șterge picioarele ucenicilor. GHEORGACHI. B: Adu-ți fota de preste tine. BIBLIA (1688). Ochii înțeleagerii cu zvăpăiarea ca o fotă legîndu-i. II 1771, 1^v. Etimologie: tc. fota.

fotă f. șorț lung de lână cu cusături, în formă de cuadrilater, purtat peste fustă de țărance: fota dinainte se mai numește (în Muntenia) pestelcă, iar cea dinapoi, mai lată, opreg, vălnic și zăvelcă (în Oltenia), catrință sau cretință (în Moldova), păstură si zadie (în Transilvania), pestiman (în Basarabia). (Vechiu-rom. fotă, stofă vărgată din care se făceau fote = turc. FOTÁ].

fótă f., pl. e (turc. fotá, d. ar. futa, stofă vărgată adusă din India, ștergar de șters la baĭe; alb. bg. sîrb. futa, fotă; pol. fota, astar; rus. fota, văl; ngr. futâs, fotă; ung. futa, pînză; sp. fota, mantilă). Vechĭ. O stofă vărgată din care se făceaŭ fote. Șervet, peșchir. Azĭ. Pestelcă lungă de lînă ornată cu cusuturĭ și fluturĭ pe care țărancele o întrebuințează în loc de rochĭe punînd una înainte, și alta înapoĭ. – Fota din ainte se maĭ numește în est și zavelcă și prestelcă, cea din apoĭ vîlnic și opreg. În est se numeștze catrință (fie că-ĭ una, fie că-s doŭă), în vest cretință, în Trans. și păstură și zadie, în Bas. și peștiman. Pe unde se poartă doŭă fote, portu e maĭ frumos; pe unde se poartă una singură care învălătucește picĭoarele (Munt. est, Mold.) e maĭ urît.

fotă s. f., g.-d. art. fotei; pl. fote

fotă s. f., g.-d. art. fotei; pl. fote

fotă s. f., pl. fote

FOTĂ s. catrință, (înv. și pop.) peștiman, (pop.) pestelcă, (reg.) zăvelcă, (Transilv. și Maram.) pânzătură, (prin nordul Mold.) pristoare, (Transilv. și Maram.) zadie. (~ este o piesă din portul popular femeiesc.)

FOTĂ s. catrință, (înv. și pop.) peștiman, (pop.) pestelcă, (reg.) zăvelcă, (Transilv. și Maram.) pînzătură, (prin nordul Mold.) pristoare, (Transilv. și Maram.) zadie. (~ este o piesă din portul popular femeiesc.)

fotă (fote), s. f. – 1. (Înv.) Șorț. – 2. Fustă. – 3. Prosop. – Mr. fotă. Tc. fota „prosop de baie care se încinge la brîu” (definit astfel de Diego Galán, Viajes, p. 110; Șeineanu, II, 174; Meyer 111; Lokotsch 622), cf. ngr. φουτᾶς, alb. futë, bg., sb. futa, port. fota (Eguilaz 400), it. futa (Battisti, III, 1741). Este fusta tipică portului țărănesc, formată dintr-un dreptunghi de stofă cu care se înconjoară trupul. Este dublet al lui fotaz, s. n. (înv., valtrap), din ngr. (după Bogrea, Dacor., III, 730, din tc. cotaz „podoabă”). Din rom. provine rut. fota, fotka (Mikoosich, Wander., 10; Candrea, Elemente, 402; Berneker 287).

fotă, fote s. f. (friz.) șervet.