ZABRĂ, zabre, s. f. Plantă erbacee cu tulpina pubescentă și cu flori purpurii (Galeopsis pubescens). – Cf. zebră.

ZÂMBRE s. f. pl. Boală a cailor, care se manifestă prin inflamarea gingiilor și prin ulcerații dureroase în cerul gurii. ◊ Expr. (Pop. și fam.) A face zâmbre = a dori ceva foarte mult, a râvni, a jindui. [Var.: zimbre s. f. pl.] – Cf. pol. zabrze (< sl. zonbŭ „dinte”).

zabră sf [At: BORZA, D. 73 / V: (reg) zeabră, zeabre, zebre, zebrea / Pl: ~re / E: ns cf zebră] 1 Plantă erbacee din familia labiatelor cu frunze ascuțite sau ovale, cu flori liliachii sau roz și cu pete purpurii, care crește prin locuri umede în păduri, în tufișuri sau prin grădini Si: (reg) urzică moartă (Galeopsis pubescens). 2 (Bot; reg) Cânepiță (Galeopsis speciosa). 3 (Bot; reg) Tapoșnic (Galeopsis laudanum). 4 (Bot; reg; îf zeabră, zebre, zebrea) Lungurică (Galeopsis tetrahit). 5 (Bot; reg; îf zebrea) Gălbiniță (Lamium galeobdolon).

zabrea sf vz zăbrea¹

zăbleală sf vz zăbrea¹

zăbrea¹ sf [At: URECHE, L. 148 / V: (înv) zab~, ~bleală, (îvp) ~lă, (reg) ~eauă, ~brială, zeb~ / Pl: -ele / E: vsl забреа] 1 (Mpl) Fiecare dintre barele metalice care se așază (paralel) la o anumită distanță una de alta (orizontal, vertical sau oblic) în tocul (sau în fața) ferestrelor, vitrinelor, ușilor etc., reprezentând un ansamblu fix sau semimobil, care servește la protejarea (și securizarea) lor, sau un ornament arhitectonic Si: gratie (1), (reg) roștei (1). 2 (Reg; îe) A ține (pe cineva) în ~ A asigura (cuiva) un trai bun. 3 (Îvp) Fereastră (cu gratii). 4 (Pex) Închisoare. 5 (Îe) A închide (sau a azvârli, a se afla etc.) după ~ele (sau în dosul ~elelor) (A sta) la închisoare. 6 (Rar) Colivie (1). 7 (Înv) Plasă¹ (1). 8 (Reg; csnp) „Ață de sucit”. 9 Bară de fier, de lemn etc. (sau șipcă) dintr-un gard sau grilaj Si: leaț, ostret (1), ștachetă, ulucă. 10 Bară dintr-o grindă (1). 11 (Înv) Meterez. 12 (Reg) Deschidere în peretele șurii care comunică cu grajdul și prin care se dă mâncare vitelor. 13 (Reg) Grătar din piatră sau din fier care se pune pe vatră sub lemnele care ard. corectat(ă)

zăbreală sf vz zăbrea¹

zăbreauă sf vz zăbrea¹

zăbrele sfp vz zâmbre

zăbrială sf vz zăbrea¹

zâmble sfp vz zâmbre corectat(ă)

zâmbre sfp [At: LB / V: zim~, (îvp) ~ri, zimbri, (reg) ~ble, ~buri, zăbrele / E: ns cf zâmba] 1 (Pop) Boală întâlnită mai ales la cai (în special la cei tineri), care se manifestă prin apariția unor ulcerații dureroase în cerul gurii și prin inflamarea gingiilor Si: (reg) zăbală (3). 2 (Pop; prc) Ulcerațiile sau inflamațiile prin care se manifestă zâmbrea (1) Si: zăldă (3). 3 (Pfm; îe) A face ~ A dori ceva foarte mult Si: a jindui (1), a râvni (1), a pofti. 4 (Reg; îe) A-i tăia (cuiva) de ~ A nu satisface (cuiva) dorințele, poftele. 5 (Reg; îae; pex) A sancționa pe cineva (cu intenția de a-l corecta). 6 (Îvr) Inflamații sau ulcerații ale membranei nazale a cailor. 7 (Îvr) Inflamații sau ulcerații pe ugerul vitelor.

zâmbri¹ sfp vz zâmbre

zâmburi sfp vz zâmbre

zeabră sf vz zabră

zeabre sf vz zabră

zebre sf vz zabră

zebrea² sf vz zabră

zebrea¹ sf vz zăbrea¹

zebrială^[1] sf vz zăbrea¹ corectat(ă)

zimbre sfp vz zâmbre

zimbri¹ sfp vz zâmbre

zabră s.f. (bot.) Plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina pubescentă și cu florile purpurii, care crește prin locurile umede din păduri, în tufișuri sau prin grădini (Galeopsis pubescens); (reg.) urzică-moartă. • pl. -e. /etimol. nec.

zăbrea s.f. 1 (mai ales la pl.) Gratie. Rama ferestrei... cu zăbrele strîmbe și vechi de fier forjat (MINUL.). ♦ (înv., pop.) Fereastră (cu gratii). Mă uitai într-o zăbrea, Văzui și pe puica mea (POP.). 2 Fiecare dintre barele de fier sau de lemn ale unui gard, ale unui grilaj etc. Copiii stau..., fiecare, în patul lui alb, împrejmuit cu zăbrele (ARGH.). 3 Fiecare dintre barele unei grinzi formate dintr-o rețea de bare îmbinate la capete. 4 (înv.) Meterez. Iustinian... i-au tot spînzurat pe zăbrealele cetății (CANT.). • pl. -ele. și (pop.) zebrea s.f. /<slav. забрало

zebrea s.f. v. zăbrea.

zimbre s.f. pl. v. zîmbre.

zîmbre s.f. pl. (med. vet.) Boală a cailor (tineri), care se manifestă prin inflamarea gingiilor și prin ulcerații dureroare în cerul gurii. ◊ Expr. (fam.) A face zîmbre = a dori ceva foarte mult, a rîvni, a jindui. Fac zîmbre așteptînd să fie poftiți la masă (CA. PETR.). • și zimbre s.f. pl. /cf. zîmba.

‡ZĂBLEALĂ sf. (PRV.-MB.) = ZĂBREA.

ZĂBREA, ‼ZEBREA (pl. -brele), ❍ZĂBREALĂ (pl. -ele) sf. 1 = GRATIE1 (🖼 5352): Prin dese, prin negre zăbrele de fier, O rază pierdută îmi spune ființa Cerescului soare, seninului cer (ALX.); printre zăbrele, văzu luna plină colindînd repede fața senină și albastră a cerului (ODOB.); părea un leu furios închis în zăbrele de fier (DLVR.); Prin zebrele aurite sbor chemați de glasuri dalbe (ALECS.); Și de ce zebreaoa nu o ții deschisă, Să privești la lună păr’la miez de noapte? (STAM.) ¶ 2 Împrejmuire de zăbrele, grilaj: la mîna dreaptă, o pădure mare, închisă cu zăbrele de fier (C.-RAD.) ¶ 3 ‡Meterez [vsl. zabralo „meterez; iezătură”].

❍ZEBREA 👉 ZĂBREA.

ZIMBRE 👉 ZÎMBRE.

ZÎMBRE, ZIMBRE sf. pl. 1 🐕 Rană ce fac caii, mai ales cei tineri, la gingii, din pricina fînurilor prea bățoase, apei de băut prea calde, etc.; calul ce are ~ mestecă greu, din cînd în cînd îi scapă fînul mestecat, iar cerul gurii e roșu și umflat: pentru zîmbre la cai... falca de sus să se ardă cu sare DRĂGH.; în gura vitei se introduce un lemn gros, ca să rămînă deschisă, apoi se taie zîmbrele cu foarfecile sau cu cuțitul PĂC. ¶ 2 Fig. A face ~, a se uita cu jind la ceva, a rîvni, a-i lăsa gura apă: el făcea zîmbre, privind cu jale la jilțurile ministeriale ALECS. [comp. pol. zabry < vsl. zabŭ „dinte”].

ZÎMBRE, ZIMBRE sf. pl. 1 🐕 Rană ce fac caii, mai ales cei tineri, la gingii, din pricina fînurilor prea bățoase, apei de băut prea calde, etc.; calul ce are ~ mestecă greu, din cînd în cînd îi scapă fînul mestecat, iar cerul gurii e roșu și umflat: pentru zîmbre la cai... falca de sus să se ardă cu sare (DRĂGH.); în gura vitei se introduce un lemn gros, ca să rămînă deschisă, apoi se taie zîmbrele cu foarfecile sau cu cuțitul (PĂC.) ¶ 2 Ⓕ A face ~, a se uita cu jind la ceva, a rîvni, a-i lăsa gura apă: el făcea zîmbre, privind cu jale la jilțurile ministeriale (ALECS.) [comp. pol. zabry < vsl. ząbŭ „dinte”].

ZABRĂ, zabre, s. f. Plantă erbacee cu tulpina pubescentă și cu flori purpurii (Galeopsis pubescens). – Et. nec. Cf. zebră.

ZÂMBRE s. f. pl. Boală a cailor, care se manifestă prin inflamare a gingiilor și prin ulcerații dureroase în cerul gurii. ◊ Expr. (Pop. și fam.) A face zâmbre = a dori ceva foarte mult, a râvni, a jindui. [Var.: zimbre s. f. pl.] – Cf. pol. zabrze (< sl. zonbŭ „dinte”).

ZĂBREA, zăbrele, s. f. 1. (La sg. cu valoare de pi. sau, mai ales, la pl.) îngrăditură făcută din vergele de oțel (mai rar de lemn), servind ca apărătoare la ferestre, uși sau porți; gratie. De prea puține ori a pătruns soarele- prin ferestruicile cu zăbrele de lemn. SADOVEANU, O. VI 511. O temniță adîncă îmi e locuință: Prin dese, prin negre zăbrele de fier O rază pierdută îmi spune ființa Cerescului soare, seninului cer. ALEXANDRESCU, M. 39. Pe zăbrea m-am uitat, mamă. PĂSCULESCU, L. P. 54. ◊ Fig. Printre zăbrelele degetelor groase se distingea bine jocul ochilor. SAHIA, N. 72. 2. Fiecare dintre barele de lemn sau de oțel ale unui gard sau ale unui grilaj. V. ostreț. De acolo, de peste zăbrelele gardului, am privit întîia oară, cu mirare, în curte, la fetița cu șorțul roșu care se juca în praf. C. PETRESCU, S. 64. Se vede pe ici și pe colea o împrejmuire de zăbrele și de stofe atîrnate, formînd o arenă cu două porți. ODOBESCU, S. III 110. Frunzuliță trei smicele, Dragă băiețele, Leagă calul de zăbrele. TEODORESCU, P. P. 321. 3. Fiecare dintre barele unei grinzi formate dintr-o rețea de bare îmbinate la capete.

ZÎMBRE s. f. pl. Boală de care suferă caii și care se manifestă prin inflamarea gingiilor și prin ulcerații pe cerul gurii. ◊ Expr. (Despre oameni) A face zîmbre = a dori ceva foarte mult, a rîvni, a jindui după ceva. Făceai zîmbre, seara, cu alți copii; văzindu-i cum rup din mămăliga cît o roată de car. PAS, Z. I 13. Nu li se părea cuviincios să se uite în gura omului cînd mănîncă, nici să creadă că fac zîmbre așteptînd să fie poftiți la masă. CAMIL PETRESCU, O. II 194. – Variantă: zimbre (CREANGĂ, P. 116) s. f. pl.

ZĂBREA, zăbrele, s. f. 1. Gratie. 2. Vergea de fier sau de lemn cu care se fac garduri sau grilajuri. 3. Fiecare dintre barele unei grinzi formate dintr-o rețea de bare îmbinate la capete. [Var.: zebrea s. f.] – Slav (v. sl. zabralo).

ZÎMBRE s. f. pl. Boală a cailor care se manifestă prin inflamarea gingiilor și prin ulcerații dureroase pe cerul gurii. ◊ Expr. A face zîmbre = (despre oameni) a dori ceva foarte mult, a rîvni. [Var.: zimbre s. f. pl.] – Comp. pol. zabrze (< v. sl. zonbŭ „dinte”).

ZĂBREA ~ele f. 1) mai ales la pl. (la uși sau ferestre) Vergea (de fier) care se fixează în toc (sau într-o ramă), formând împreună un baraj protector. 2) Vergea de fier sau de lemn din care se fac garduri sau grilaje. 3) Fiecare dintre barele care, prinse împreună în formă de rețea, se fixează la o grindă. [Art. zebreaua] /<sl. zabralo

ZÂMBRE f. pl. Boală a cailor, manifestată prin înroșirea și inflamarea cerului gurii și prin apariția unor bubulițe dureroase pe gingii. * A face ~ a dori foarte mult; a jindui; a râvni. /cf. pol. zabrze

zăbreà (zebreà) f. 1. drug de grilaj; 2. pl. grilaj. [Slav. ZABRALO, apărător de zid: forma zăbrea e abstrasă din pl. zăbrele].

zâmbre f. pl. 1. umflătura gingiilor la cai (care îi împiedică a mânca): fig. a face zâmbre, a dori cu ardoare un lucru (adesea fără a-l putea dobândi): nevestele cele tinere fac zâmbre și trag acasă CR. [Slav. ZOBRŬ, dinte].

zebreà f. V. zăbrea.

zăbleálă f., pl. ele (d. zăbrele). Cod. Vor. Fereastră.

zăbreá și (rar) -eálă f., pl. ele (vsl. zabralo, d. *zabradlo, fort, întăritură, apărătoare, d. braniti, a împedeca. Întîĭ s’a zis zăbrele, de unde s’a format un sing. zăbrea. V. zabran, braniște, zăbleală). Munt. Gratie de fer: ferestre cu zăbrele, a privi de la zăbrea (a privi de la gratiile ferestreĭ). Pl. Parmaclîc de fer. V. ostreț.

zîmbre f. pl. (rudă cu vsl. zombrŭ, dinte; pol. zabry, zîmbre. V. zîmbesc). Bubulițe care se fac în gura caluluĭ (și altor vite) și care-l împedecă de a mînca. (Poporu crede că acestea se fac atuncĭ cînd calu vede că alt cal mănîncă ceva bun [orz, ovăs] și ar pofti să mănînce și el, dar n’are). Fig. A face zîmbre, a dori grozav să aĭ ce are altu: baba făcea zîmbre (CL. 1910, 544).

zăbrea (desp. ză-brea) s. f., art. zăbreaua, g.-d. art. zăbrelei; pl. zăbrele

zâmbre s. f. pl.

zăbrea (ză-brea) s. f., g.-d. art. zăbrelei; pl. zăbrele, art. zăbrelele

zâmbre s. f. pl.

zabră s. f., g.-d. art. zabrei; pl. zabre

zăbrea s. f., pl. (sil. -bre-) zăbrele

zâmbre s. f. pl.

zăbrea

zăbrea, -brele.

zâmbre pl.

ZĂBLEALĂ s. f. (Var.) Zăbrea.

zăbrea (-ele), s. f. – 1. Gratie, bară de fier. – 2. Grilă, grilaj. – Var. zăbreală, zebrea(lă), zăbleală, jebruică. Sl. zabralo (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Conev 80; Drăganu, Dacor., IX, 209 și Byck-Graur 30). – Der. zăbreli, vb. (a pune zăbrele); zăbroană, s. f. (Banat, împletitură de zăbrele).

ZĂBREALĂ s. f. (Var.) Zăbrea.

ZEBREALĂ s. f. (Var.) Zăbrea.

a face zâmbre expr. a face scandal.

ZABRĂ s. (BOT.; Galeopsis speciosa) tapoșnic.

ZABRĂ s. v. tapoșnic.

ZĂBREA s. v. gratie.

zabră s. v. TAPOȘNIC.

ZABRĂ s. (BOT.; Galeopsis speciosa) tapoșnic.

ZĂBREA s. gratie, (pop.) ostreț, (Transilv.) roștei. (Fereastră cu ~ele.)

zấmbre, s.f., pl. (reg.) 1. Boală a gingiilor la cai tineri. 2. (în expr.) A face zâmbre = a se uita cu jind la cineva; a râvni: „Lasă zâmbre de belit, / Că tu ai drum de pornit” (Bilțiu, 2001: 303). – Cf. pol. zabrze (DLRM, DEX); din sl. zonbǔ (Șăineanu, Scriban); cf. zâmba, jimba (MDA).

zâmbre, s.f., pl. – (reg.) „Rana care o fac caii cei tineri la gingii”. În expr. a face zâmbre = a se uita cu jind la cineva; a râvni (Bilțiu, 2001): „Lasă zâmbre de belit, / Că tu ai drum de pornit” (Bilțiu, 2001: 303; Suciu). – Cf. pol. zabrze (< sl. zonbǔ „dinte”) (DLRM, DEX); din sl. zonbǔ (Șăineanu, Scriban); cf. zâmba, jimba (MDA).