14 definiții pentru zâmbet


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ZẤMBET, zâmbete, s. n. Surâs. – Zâmbi + suf. -et.

ZẤMBET, zâmbete, s. n. Surâs. – Zâmbi + suf. -et.

zâmbet sn [At: MAIOR, D. 114/27 / V: (înv) ~bit, zim~, (reg) zâmzât, zingi / Pl: ~e și (înv) ~bituri / E: zâmbi + -et] 1 (Adesea urmat de determinări care exprimă natura, felul etc.) Mișcare ușoară de alungire a buzelor, însoțită de o expresie specifică a feței, pentru a exprima, de obicei, bucurie, satisfacție, etc. Si: zâmbeală (1), zămbire (1), zâmbitură (1). 2 Expresie a feței unei persoane care zâmbește (1) Si: surâs, (înv) surâdere, (reg) zâmbeală (2), zâmbire (2), zâmbitură (2).

ZẤMBET, zâmbete, s. n. Surâs. ♦ Fig. Strălucire, scânteiere. – Din zâmbi + suf. -et.

ZÂMBET ~e n. Râs fără sunet, exprimat numai prin destinderea buzelor; surâs. /a zâmbi + suf. ~et

zîmbet s.n. Faptul de a zîmbi; surîs; expresie a feței (omului) care zîmbește. Zîmbea cu același zîmbet neuitat (CAR.). ◊ Expr. A-i încremeni zîmbetul pe buze v. buză. ◊ Fig. Zile cu obraz de moarte Și cu zîmbetul fugar (PILL.). • pl. -e /zîmbi + -et.

ZÎMBÉT, zîmbete, s. n. 1. Faptul de a zîmbi, rîs abia schițat; surîs. Sta în jilțul roș, lîngă măsuță, și mă privea cu un zîmbet de bunătate. SADOVEANU, E. 105. Fața i se lumină într-un zîmbet ce părea că anunță o glumă. VLAHUȚĂ, O. A. III 31. Iar pe buze-i trece un zîmbet înecat, fermecător. EMINESCU, O. I 67. ◊ Fig. Macul cu lacrămi în ochi se uită spre soare cu zîmbet. COȘBUC, P. II 62. Fig. Strălucire; scînteiere. Munții negri și-nalță frunțile cărunte în zîmbetul de lună plină. MIRONESCU, S. A. 70. Iar soarele-n văzduhuri pline De zîmbetu-i cel cald de foc, Ileano, a uitat de tine! COȘBUC, P. I 125.

zî́mbet n., pl. e (d. zîmbesc). Surîs, rîs maĭ ușor.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ZÂMBET s. surâs, zâmbire, (înv.) surâdere, zâmbitură. (Un ~ cuceritor.)

ZÎMBET s. surîs, zîmbire, (înv.) surîdere, zîmbitură. (Un ~ cuceritor.)

Intrare: zâmbet
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zâmbet
  • zâmbetul
  • zâmbetu‑
plural
  • zâmbete
  • zâmbetele
genitiv-dativ singular
  • zâmbet
  • zâmbetului
plural
  • zâmbete
  • zâmbetelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

zâmbet

  • 1. Faptul de a zâmbi, râs abia schițat.
    exemple
    • Sta în jilțul roș, lîngă măsuță, și mă privea cu un zîmbet de bunătate. SADOVEANU, E. 105.
      surse: DLRLC
    • Fața i se lumină într-un zîmbet ce părea că anunță o glumă. VLAHUȚĂ, O. A. III 31.
      surse: DLRLC
    • Iar pe buze-i trece un zîmbet înecat, fermecător. EMINESCU, O. I 67.
      surse: DLRLC
    • figurat Macul cu lacrămi în ochi se uită spre soare cu zîmbet. COȘBUC, P. II 62.
      surse: DLRLC
  • exemple
    • Munții negri și-nalță frunțile cărunte în zîmbetul de lună plină. MIRONESCU, S. A. 70.
      surse: DLRLC
    • Iar soarele-n văzduhuri pline De zîmbetu-i cel cald de foc, Ileano, a uitat de tine! COȘBUC, P. I 125.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Zâmbi + sufix -et.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRM NODEX