ZÎMBET, zîmbete, s. n. 1. Faptul de a zîmbi, rîs abia schițat; surîs. Sta în jilțul roș, lîngă măsuță, și mă privea cu un zîmbet de bunătate. SADOVEANU, E. 105. Fața i se lumină într-un zîmbet ce părea că anunță o glumă. VLAHUȚĂ, O. A. III 31. Iar pe buze-i trece un zîmbet înecat, fermecător. EMINESCU, O. I 67. ◊ Fig. Macul cu lacrămi în ochi se uită spre soare cu zîmbet. COȘBUC, P. II 62. Fig. Strălucire; scînteiere. Munții negri și-nalță frunțile cărunte în zîmbetul de lună plină. MIRONESCU, S. A. 70. Iar soarele-n văzduhuri pline De zîmbetu-i cel cald de foc, Ileano, a uitat de tine! COȘBUC, P. I 125.