zâmbire sf [At: HELIADE, O. I, 151 / V: (înv) zim~ / Pl: ~ri / E: zâmbi] 1-2 Zâmbet (1-2). 3 (Îvr; îs; îf zimbire) Zimbire a râde Zâmbet (1).

zâmbire f. surâs.

zimbire sf vz zâmbire

zîmbire s.f. Faptul de a zîmbi; zîmbet, surîs; (înv.) zîmbitură. Să mîngîi junia mea bogată Cu-a ta zîmbire dulce și curată (EMIN.). • pl. -i /v. zîmbi.

ZÎMBIRE, zîmbiri, s. f. 1. Acțiunea de a zîmbi și rezultatul ei; zîmbet, surîs. O, vis ferice de iubire, Mireasă blîndă din povești, Nu mai zimbil A ta zîmbire Mi-arată cît de dulce ești. EMINESCU, O. I 117. Săniuța, cuib de iarnă, e cam strimtă pentru doi. Tu zîmbești? Zîmbirea-ți zice că e bună pentru noi. ALECSANDRI, O. 169. Binele ades vine pe urmele mîhnirei Și o zîmbire dulce, dup-un amar suspin. ALEXANDRESCU, M. 3. (Poetic) În salon soarele așterne deodată o pînză tremurătoare de argint. Mobilele scumpe și vechi parcă ies la o zîmbire din umbra lor rece. SADOVEANU, O. V 622. 2. Fig. Strălucire; scînteiere. Tainicele-i raze, dînd pieziș pre o zidire... Mîngîie a ei ruină cu o palidă zîmbire. ALEXANDRESCU, M. 20.

ZÎMBIRE, zîmbiri, s. f. Faptul de a zîmbi; zîmbet, surîs. ♦ Fig. Strălucire; scînteiere.

zâmbire s. f., g.-d. art. zâmbirii; pl. zâmbiri

zâmbire s. f., g.-d. art. zâmbirii; pl. zâmbiri

zâmbire s. f., g.-d. art. zâmbirii; pl. zâmbiri

ZÂMBIRE s. surâs, zâmbet, (înv.) surâdere, zâmbitură. (O ~ cuceritoare.)

ZÎMBIRE s. surîs, zîmbet, (înv.) surîdere, zîmbitură. (O ~ cuceritoare.)