13 definiții pentru „vrednic”   declinări

VRÉDNIC, -Ă, vrednici, -ce, adj. 1. Harnic, iute, cu rost la treabă. ♦ Capabil, destoinic. 2. Demn de.., care merită să..., căruia i se cuvine pe drept ceva. ◊ Expr. (Reg.) A fi vrednic = a valora, a prețui. ♦ (Urmat de un conjunctiv sau de un infinitiv) Care este în stare, care posedă însușirile necesare pentru a săvârși ceva. – Din sl. vrĕdĭnŭ.

VRÉDNIC, -Ă, vrednici, -ce, adj. 1. Harnic, iute, cu rost la treabă. ♦ Capabil, destoinic. 2. Demn de..., care merită să..., căruia i se cuvine pe drept ceva. ◊ Expr. (Reg.) A fi vrednic = a valora, a prețui. ♦ (Urmat de un conjunctiv sau un infinitiv) Care este în stare, care posedă însușirile necesare pentru a săvârși ceva. – Din sl. vrĕdĩnŭ.

VRÉDNIC, -Ă, vrednici, -e, adj. 1. (Mai ales despre persoane) Harnic, iute, cu spor, cu rost la treabă. Cunoșteam pe bătrîn; era un muncitor vrednic, săpător de pămînt, cu cei doi feciori ai lui. SADOVEANU, O. VI 366. Îl aștepta o femeie vrednică, voinică, doi copii vioi și o gospodărie de frunte. C. PETRESCU, S. 174. Vrednică-i neveasta mea. TEODORESCU, P. P. 272. ♦ Capabil, destoinic. Crezi că. te-aș fi ales de discipul al meu, de nu te știam vrednic și adînc? EMINESCU, N. 54. Ei sînt arcașii vrednici ai lui Ștefan domn cel mare, Ce-și gătește-acum săgeata s-o izbească-n depărtare. ALECSANDRI, P. A. 45. Grigorie Ghica-vv. nu era lipsit de oarecare calități bune și în cele dintîi vremi se arăta un domn vrednic. BĂLCESCU, O. I 101. ◊ (Adverbial) Astăzi v-ați purtat vrednic, zise cu glas moale și repezit Tomșa. SADOVEANU, O. VII 17. Miron... l-a lăudat că s-a purtat vrednic la oștire. REBREANU, R. I 160. Îi plăcu... ce vrednic și ce mîndru se pricepea Abu-Hasan să-i țină locul. CARAGIALE, O. III 70. ♦ (Urmat de un conjunctiv sau de un infinitiv) Care este în stare, care posedă însușirile necesare pentru a săvîrși ceva. Precum ai băgat de seamă, soțul meu e bătrîn. Om bun și milostiv, dar nu-i vrednic a ținea nevastă tînără. SADOVEANU, D. P. Să nu ne mai întrebăm cîți din gazetarii noștri sînt... prin știința lor vrednici a face meseria de care s-au apucat. CARAGIALE, O. III 217. Oi fi eu vrednic să trag un car, mai ales dacă merge singur. CREANGĂ, P. 40. 2. Care este demn de... care merită să..., căruia i se cuvine de drept ceva. Sînt cîteva clipe de extaz general vrednice de admirat. BRĂTESCU-VOINEȘTI, I. 22. Locurile care înconjură satul nostru încă-s vrednice de amintire. CREANGĂ, A. 71. Oameni vrednici ca să șază în zidirea sfintei Golii. EMINESCU, O. I 150. ◊ Expr. (Regional, despre obiecte) A fi vrednic = a valora, a prețui. Moșule, ce gîndești că ar fi vrednic plugul acest de aur? RETEGANUL, P. IV 29. Toate la un loc vor fi doară vrednice vro zece zloți buni. La TDRG. ♦ Care se cuvine, care e pe măsura cuiva, care e potrivit cu... Nu-i vrednic pentru tine să omori voinici ca mine! ALECSANDRI, T. II 18.

vrédnic adj. m., pl. vrédnici; f. vrédnică, pl. vrédnice

vrédnic adj. m., pl. vrédnici; f. sg. vrédnică, pl. vrédnice

VRÉDNIC adj. 1. v. harnic. 2. v. competent. 3. v. demn.

Vrednic ≠ nedemn, nevrednic

vrédnic (-că), adj.1. Demn, merituos. – 2. Capabil. – 3. Activ, muncitor, talentat. – Var. vrenic. Megl. vreadnic. Sl. vrĕdinŭ (Miklosich, Fremdw., 136; Cihac, II, 466; Tiktin), cf. bg. vrĕden, cr. vrednik. Vernic, adj. „demn”, pe care Graur, BL, XIV, îl explică prin sl. vĕrĭnikŭ „credincios”, nu este altceva decît var. lui vrenic.Der. (în)vrednici, vb. (a face demn, a face merituos; refl., a merita; refl., a se face demn de, a binevoi să); vrednicie, s. f. (merit; capacitate, demnitate; hărnicie); nevrednic, adj. (nedemn; mizerabil); nevrednicie, s. f. (ticăloșie).

VRÉDNIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care vădește demnitate; cu demnitate; destoinic; demn. 2) Care se bucură de prestigiu; cu autoritate morală. 3) Care muncește mult și cu folos; harnic; muncitor. /<sl. vrĕdinu

vrednic a. 1. demn: vrednic de laudă; 2. capabil: nu e vrednic să plătească; 3. harnic: albina vrednică. [Slovean VRIEDNIK, om demn, onest].

vrédnic, -ă adj. (vsl. vrĭedinŭ, bg. vrĭeden, a. î. cr., vrĭednik, om vrednic, rus. vrédnyĭ, vătămător). Capabil, în stare (rar azĭ): nu e vrednic să plătească. Harnic: albină vrednică. Demn: vrednic de laudă. Adv. A te purta vrednic. – În est și vreĭnic (ca udmă, uĭmă), în vest și vrenic.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

LE MOI EST HAÏSSABLE (fr.) eul este vrednic de ură – Pascal, „Pensées”, VII, 455. Condamnare a egoismului, a transformării eului în centru al Universului, în dușman și despot virtual al celorlalți oameni. A fost aleasă drept deviză de parnasieni.

UT AMERIS AMABILIS ESTO (lat.) de vrei să fii iubit, fii vrednic de iubire – Ovidiu, „Ars amandi”, 2, 519.