13 definiții pentru „vrednic”   declinări

VRÉDNIC, -Ă, vrednici, -ce, adj. 1. Harnic, iute, cu rost la treabă. ♦ Capabil, destoinic. 2. Demn de.., care merită să..., căruia i se cuvine pe drept ceva. ◊ Expr. (Reg.) A fi vrednic = a valora, a prețui. ♦ (Urmat de un conjunctiv sau de un infinitiv) Care este în stare, care posedă însușirile necesare pentru a săvârși ceva. – Din sl. vrĕdĭnŭ.

Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

VRÉDNIC, -Ă, vrednici, -ce, adj. 1. Harnic, iute, cu rost la treabă. ♦ Capabil, destoinic. 2. Demn de..., care merită să..., căruia i se cuvine pe drept ceva. ◊ Expr. (Reg.) A fi vrednic = a valora, a prețui. ♦ (Urmat de un conjunctiv sau un infinitiv) Care este în stare, care posedă însușirile necesare pentru a săvârși ceva. – Din sl. vrĕdĩnŭ.

Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

VRÉDNIC, -Ă, vrednici, -e, adj. 1. (Mai ales despre persoane) Harnic, iute, cu spor, cu rost la treabă. Cunoșteam pe bătrîn; era un muncitor vrednic, săpător de pămînt, cu cei doi feciori ai lui. SADOVEANU, O. VI 366. Îl aștepta o femeie vrednică, voinică, doi copii vioi și o gospodărie de frunte. C. PETRESCU, S. 174. Vrednică-i neveasta mea. TEODORESCU, P. P. 272. ♦ Capabil, destoinic. Crezi că. te-aș fi ales de discipul al meu, de nu te știam vrednic și adînc? EMINESCU, N. 54. Ei sînt arcașii vrednici ai lui Ștefan domn cel mare, Ce-și gătește-acum săgeata s-o izbească-n depărtare. ALECSANDRI, P. A. 45. Grigorie Ghica-vv. nu era lipsit de oarecare calități bune și în cele dintîi vremi se arăta un domn vrednic. BĂLCESCU, O. I 101. ◊ (Adverbial) Astăzi v-ați purtat vrednic, zise cu glas moale și repezit Tomșa. SADOVEANU, O. VII 17. Miron... l-a lăudat că s-a purtat vrednic la oștire. REBREANU, R. I 160. Îi plăcu... ce vrednic și ce mîndru se pricepea Abu-Hasan să-i țină locul. CARAGIALE, O. III 70. ♦ (Urmat de un conjunctiv sau de un infinitiv) Care este în stare, care posedă însușirile necesare pentru a săvîrși ceva. Precum ai băgat de seamă, soțul meu e bătrîn. Om bun și milostiv, dar nu-i vrednic a ținea nevastă tînără. SADOVEANU, D. P. Să nu ne mai întrebăm cîți din gazetarii noștri sînt... prin știința lor vrednici a face meseria de care s-au apucat. CARAGIALE, O. III 217. Oi fi eu vrednic să trag un car, mai ales dacă merge singur. CREANGĂ, P. 40. 2. Care este demn de... care merită să..., căruia i se cuvine de drept ceva. Sînt cîteva clipe de extaz general vrednice de admirat. BRĂTESCU-VOINEȘTI, I. 22. Locurile care înconjură satul nostru încă-s vrednice de amintire. CREANGĂ, A. 71. Oameni vrednici ca să șază în zidirea sfintei Golii. EMINESCU, O. I 150. ◊ Expr. (Regional, despre obiecte) A fi vrednic = a valora, a prețui. Moșule, ce gîndești că ar fi vrednic plugul acest de aur? RETEGANUL, P. IV 29. Toate la un loc vor fi doară vrednice vro zece zloți buni. La TDRG. ♦ Care se cuvine, care e pe măsura cuiva, care e potrivit cu... Nu-i vrednic pentru tine să omori voinici ca mine! ALECSANDRI, T. II 18.

Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

vrédnic adj. m., pl. vrédnici; f. vrédnică, pl. vrédnice

Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

vrédnic adj. m., pl. vrédnici; f. sg. vrédnică, pl. vrédnice

Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

VRÉDNIC adj. 1. v. harnic. 2. v. competent. 3. v. demn.

Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Vrednic ≠ nedemn, nevrednic

Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

vrédnic (-că), adj.1. Demn, merituos. – 2. Capabil. – 3. Activ, muncitor, talentat. – Var. vrenic. Megl. vreadnic. Sl. vrĕdinŭ (Miklosich, Fremdw., 136; Cihac, II, 466; Tiktin), cf. bg. vrĕden, cr. vrednik. Vernic, adj. „demn”, pe care Graur, BL, XIV, îl explică prin sl. vĕrĭnikŭ „credincios”, nu este altceva decît var. lui vrenic.Der. (în)vrednici, vb. (a face demn, a face merituos; refl., a merita; refl., a se face demn de, a binevoi să); vrednicie, s. f. (merit; capacitate, demnitate; hărnicie); nevrednic, adj. (nedemn; mizerabil); nevrednicie, s. f. (ticăloșie).

Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

VRÉDNIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care vădește demnitate; cu demnitate; destoinic; demn. 2) Care se bucură de prestigiu; cu autoritate morală. 3) Care muncește mult și cu folos; harnic; muncitor. /<sl. vrĕdinu

Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

vrednic a. 1. demn: vrednic de laudă; 2. capabil: nu e vrednic să plătească; 3. harnic: albina vrednică. [Slovean VRIEDNIK, om demn, onest].

Sursa: Șăineanu, ed. VI (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

vrédnic, -ă adj. (vsl. vrĭedinŭ, bg. vrĭeden, a. î. cr., vrĭednik, om vrednic, rus. vrédnyĭ, vătămător). Capabil, în stare (rar azĭ): nu e vrednic să plătească. Harnic: albină vrednică. Demn: vrednic de laudă. Adv. A te purta vrednic. – În est și vreĭnic (ca udmă, uĭmă), în vest și vrenic.

Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

LE MOI EST HAÏSSABLE (fr.) eul este vrednic de ură – Pascal, „Pensées”, VII, 455. Condamnare a egoismului, a transformării eului în centru al Universului, în dușman și despot virtual al celorlalți oameni. A fost aleasă drept deviză de parnasieni.

Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

UT AMERIS AMABILIS ESTO (lat.) de vrei să fii iubit, fii vrednic de iubire – Ovidiu, „Ars amandi”, 2, 519.

Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink