2 intrări

30 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VIRTÚTE, virtuți, s. f. 1. Însușire dominantă a caracterului, care îl face mai bun pe individul uman, din punct de vedere moral, intelectual sau al unui tip specific de activitate; integritate morală. ♦ Înclinație spre un anumit fel de fapte morale; calitate morală. 2. (În loc. prep.) În virtutea... = pe baza, în puterea, ca urmare a... – Din lat. virtus, -utis (cu unele sensuri după fr. vertu).

VIRTÚTE, virtuți, s. f. 1. Însușire morală pozitivă a omului; însușire de caracter care urmărește în mod constant idealul etic, binele; integritate morală. ♦ Înclinație statornică specială către un anumit fel de îndeletniciri sau acțiuni frumoase. 2. (În loc. prep.) În virtutea... = pe baza, în puterea, ca urmare a... – Din lat. virtus, -tutis (cu unele sensuri după fr. vertu).

VIRTÚTE2, virtuți, s. f. 1. Forța morală de a urmări în mod constant idealul etic; integritate morală. Cîștigul ce-n picioare călcînd virtute, lege, Trufaș înaintează spre tronul său de rege. MACEDONSKI, O. I 45. Au de patrie, virtute nu vorbește liberalul, De ai crede că viața-i e curată ca cristalul? EMINESCU, O. I 150. ♦ Castitate. [Ea] uită virtutea, leapădă cinstea, ca să se arunce în brațele voastre. NEGRUZZI, S. I 48. ♦ Însușire, calitate morală. Multe bunuri are omul, Dar virtutea cea mai mare E să nu se ție mîndru Cu virtuțile ce are. COȘBUC, P. I 75. 2. (În loc. prep.) În virtutea... = pe baza, în puterea, ca urmare a... În virtutea principiului evoluțiunii... materia a suferit în decursul secolelor numeroase preschimbări.. MARINESCU, P. A. 37. Legi și principii, în virtutea cărora critica poate să pronunțe verdicte estetice. GHEREA, ST. CR. 35. Ridicînd... țăranilor dreptul ce aveau în virtutea tutulor urbarielor... această lege n-a făcut decît a continua să favorizeze apăsarea clacaților de către proprietari. KOGĂLNICEANU, S. A. 158.

VIRTÚTE1 s. f. v. vîrtute.

VIRTÚTE s.f. 1. Calitate, forță morală de a urmări consecvent un ideal etc.; perfecțiune morală. ♦ Castitate, curățenie. ♦ Înclinație specială către un anumit fel de îndeletniciri sau acțiuni frumoase. 2. În virtutea... = pe baza, ca urmare a... [< lat. virtus, cf. fr. vertu, it. virtù].

VIRTÚTE s. f. 1. calitate, forță morală de a urmări consecvent un ideal etic etc.; integritate morală. ◊ castitate, curățenie. 2. în virtutea... = pe baza, ca urmare a... (< lat. virtus, după fr. virtu)

VIRTÚTE ~ți f. 1) Forță morală prin care omul tinde către bine și frumos; perfecțiune morală. 2) Fidelitate sentimentală sau/și conjugală (a unei femei); castitate. 3) mai ales la pl. Pornire statornică spre a înfăptui anumite acte morale (printr-un efort volitiv). ◊ Cele patru ~ți curajul, justețea, prudența și temperanța. 4): În ~tea... în baza...; ca urmare a...; conform... [G.-D. virtuții] /<lat. virtus, ~utis

virtute f. 1. dispozițiune statornică a sufletului care caută a face binele și a evita răul; 2. iubirea binelui, a onestului; 3. eficacitate, proprietate particulară: virtutea unei plante, a unui remediu; în virtutea, în puterea: în virtutea unei sentințe; 4. persoană virtuoasă: a recompensa virtutea; 5. Virtutea militară, decorațiune românească, instituită în 1872 și dată militarilor pentru fapte de curaj în răsboiu.

*virtúte f. (lat. virtus, -útis. V. vîrtute). Caracteru omuluĭ fără păcat și fără vițiĭ: a nu fura, a nu ucide și a da ajutor celor ce aŭ nevoĭe e o mare virtute. Castitate (a uneĭ femeĭ). Proprietate, eficacitate: virtuțile plantelor. În virtutea..., în urma, pe baza, pin forța...: în virtutea legiĭ. Virtutea militară (cu înț. latin de „vitejie”), o decorațiune militară românească înființată în 1872 ca să se răsplătească vitejiile ostășeștĭ (De la 1916 se dă numaĭ soldaților, ĭar ofițerilor li se dă Mihaĭ Viteazu. Virtutea aeronautică, decorațiune înființată de regele Carol II p. a-ĭ răsplăti pe aviatorĭ.

VÂRTÚTE, vârtuți, s. f. (Înv.) 1. Putere, tărie, vigoare. ◊ Expr. Om în vârtute = om în putere. A fi tare de vârtute, dar slab de minte = a fi puternic, dar prost. 2. Bărbăție, curaj, vrednicie (războinică). 3. Proprietate, însușire, calitate. – Lat. virtus, -utis.

VÂRTÚTE, vârtuți, s. f. (Înv. și arh.) 1. Putere, tărie, vigoare. ◊ Expr. Om în vârtute = om în putere. A fi tare de vârtute, dar slab de minte = a fi puternic, dar prost. 2. Bărbăție, curaj, vrednicie (războinică). 3. Proprietate, însușire, calitate. – Lat. virtus, -utis.

VÎRTÚTE, virtuți, s. f. (Învechit și arhaizant; și în forma virtute) 1. Putere, tărie, vigoare. În zadar sări și se smuci iapa cu vîrtute, căci voinicul nostru se ținu zdravăn. POPESCU, B. I 39. Acum pîrdalnicele de bătrînețe mi-au secat toată vîrtutea. ISPIRESCU, L. 12. Tată-meu a fost om tare, Cu vîrtute foarte mare. TEODORESCU, P. P. 116. ◊ Expr. Om în vîrtute = om în putere. A fi tare de vîrtute, dar slab de minte = a fi puternic, dar prost. Era odată o babă care avea trei feciori... tari de vîrtute, dar slabi de minte. CREANGĂ, P. 3. 2. Bărbăție, curaj, vrednicie (războinică). Pădurile și imașurile și fînațurile, cu vîrtute cîștigate în războaiele vechi, se vor întoarce după dreptate neamurilor. SADOVEANU, O. VII 63. Vîrtutea infanteriei noastre la escaladarea Brăilei egală pe acea a cavaleriei la surprinderea taberei de la Jiliște. HASDEU, I. V. 103. 3. Proprietate, însușire, calitate. Pămîntul întreg e încins cu coarde și cu rețele de fier care, prin vîrtuțile de curînd aflate ale aburului și ale trăsnetului, poartă pretutindeni știri. ODOBESCU, S. III 320.- Variantă: virtúte s. f.

VÂRTÚTE ~ți f. înv. Forță fizică a unei ființe cu o sănătate perfectă și în plină dezvoltare; putere de viață; vitalitate; vigoare. /<lat. virtus, ~utis

vârtute f. tărie fizică. [Lat. VIRTUTEM, vigoare].

vîrtúte f. (lat. vĭrtus, virtútis, virtute, vitejie; pv. vertut, fr. vertu. La It., Cat., Sp., Pg. e neol.). Vechĭ. Rar azĭ. Tărie, putere, vigoare, forță fizică: ceteá maĭ cu vîrtute rugăcĭunile (Șez. 30, 199).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

virtúte (calitate morală) s. f., g.-d. art. virtúții; pl. virtúți

virtúte (integritate morală) s. f., g.-d. art. virtúții; pl. virtúți

vârtúte (vigoare, curaj) (înv.) s. f., g.-d. art. vârtúții; pl. vârtúți

vârtúte (vigoare, curaj) s. f., g.-d. art. vârtúții; pl. vârtúți


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VIRTÚTE s. v. însușire.

VIRTUTE s. calitate, însușire, (rar) bun. (Caracterul lui e o ~ de preț.)

Virtute ≠ cusur, defect, meteahnă, viciu

VÂRTÚTE s. v. dinamism, energie, forță, impetuozitate, putere, robustețe, tărie, vigoare, vitalitate, vlagă.

vîrtute s. v. DINAMISM. ENERGIE. FORȚĂ. IMPETUOZITATE. PUTERE. ROBUSTEȚE. TĂRIE. VIGOARE. VITALITATE. VLAGĂ.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

vîrtúte s. f. – Vigoare, forță. – Mr. virtute. Lat. virtūtem (Pușcariu 1862; REW 9371), cf. v. it. vertù, logid., v. port. virtude, prov. vertut, fr. vertu, sp. virtud.Der. vîrtos (mr. vîrtos, vărtos), adj. (puternic, robust, viguros; solid, rezistent; adv., mult, puternic), din lat. virtŭōsus (Cipariu, Elem., 6; Densusianu, Hlr., 195; Iordan, Dift., 197; cf. Pușcariu 1862, care crede că acest cuvînt lat. nu a existat); vîrtoșie (var. vîrtoșenie, vîrtoșime), s. f. (vigoare, robustețe); vîrtucios, adj. (robust, puternic). Toate aceste cuvinte, cu excepția lui vîrtos, sînt înv. Este dubletul lui virtute, s. f., neol.; cu der. din fr.; virtual, adj.; virtuos, adj. (plin de virtute; virtuos, se spune despre muzicienii care-și stăpînesc foarte bine instrumentele); sensul al doilea este tradus din it. virtuoso; virtuozitate, s. f.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

IN MEDIO STAT VIRTUS (lat.) virtutea se află la mijloc – Sentință a scolasticii medievale, avându-și originea în doctrina etică a lui Aristotel.

LICET IPSA VITIUM SIT AMBITIO, FREQUENTER TAMEN CAUSA VIRTUTEM EST (lat.) chiar dacă ambiția este în sine un viciu, deseori ea este un stimulent pentru virtuți – Quintilian, „De institutione oratoria”, 1, 2, 22.

MACTE, NOVA VIRTUTE, PUER SIC ITUR AD ASTRA (lat.) slavă ție, copile, pentru noua ta faptă de vitejie, așa se ajunge la stele – Vergiliu, „Eneida”, IX, 641. Cuvinte de îmbărbătare pe care Apolo le adresează lui Ascanius, în războiul troienilor cu latinii. P. ext. Îndemn la o acțiune hotărâtă, ieșită din comun.

VIRTUS POST NUMMOS (lat.) virtutea după bani – Horațiu, „Epistulae”, I, 1, 54. Satirizare a corupției moravurilor.

VIRTUTE NON ASTUTIA (lat.) prin virtute, nu prin viclenie – Deviză a luptătorilor cinstiți și, în genere, a celor ce vor să reușească numai prin merite.

Intrare: virtute
substantiv feminin (F109)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • virtute
  • virtutea
plural
  • virtuți
  • virtuțile
genitiv-dativ singular
  • virtuți
  • virtuții
plural
  • virtuți
  • virtuților
vocativ singular
plural
Intrare: vârtute
substantiv feminin (F109)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vârtute
  • vârtutea
plural
  • vârtuți
  • vârtuțile
genitiv-dativ singular
  • vârtuți
  • vârtuții
plural
  • vârtuți
  • vârtuților
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F109)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • virtute
  • virtutea
plural
  • virtuți
  • virtuțile
genitiv-dativ singular
  • virtuți
  • virtuții
plural
  • virtuți
  • virtuților
vocativ singular
plural

virtute

  • 1. Însușire dominantă a caracterului, care îl face mai bun pe individul uman, din punct de vedere moral, intelectual sau al unui tip specific de activitate; integritate morală.
    surse: DEX '09 DLRLC DN 2 exemple
    exemple
    • Cîștigul ce-n picioare călcînd virtute, lege, Trufaș înaintează spre tronul său de rege. MACEDONSKI, O. I 45.
      surse: DLRLC
    • Au de patrie, virtute nu vorbește liberalul, De ai crede că viața-i e curată ca cristalul? EMINESCU, O. I 150.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Fidelitate sentimentală sau/și conjugală (a unei femei).
      surse: DLRLC DN NODEX sinonime: castitate curățenie un exemplu
      exemple
      • [Ea] uită virtutea, leapădă cinstea, ca să se arunce în brațele voastre. NEGRUZZI, S. I 48.
        surse: DLRLC
    • 1.2. Înclinație spre un anumit fel de fapte morale; calitate morală.
      surse: DEX '09 DLRLC DN 2 exemple
      exemple
      • Multe bunuri are omul, Dar virtutea cea mai mare E să nu se ție mîndru Cu virtuțile ce are. COȘBUC, P. I 75.
        surse: DLRLC
      • Cele patru virtuți: curajul, justețea, prudența și temperanța.
        surse: NODEX
  • 2. locuțiune prepozițională În virtutea... = pe baza, în puterea, ca urmare a...
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 3 exemple
    exemple
    • În virtutea principiului evoluțiunii... materia a suferit în decursul secolelor numeroase preschimbări. MARINESCU, P. A. 37.
      surse: DLRLC
    • Legi și principii, în virtutea cărora critica poate să pronunțe verdicte estetice. GHEREA, ST. CR. 35.
      surse: DLRLC
    • Ridicînd... țăranilor dreptul ce aveau în virtutea tutulor urbarielor... această lege n-a făcut decît a continua să favorizeze apăsarea clăcașilor de către proprietari. KOGĂLNICEANU, S. A. 158.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • limba latină virtus, -tutis (cu unele sensuri după limba franceză vertu).
    surse: DEX '09 DN

vârtute virtute învechit

  • 1. Forță fizică a unei ființe cu o sănătate perfectă și în plină dezvoltare; putere de viață.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: putere tărie vigoare vitalitate 3 exemple
    exemple
    • În zadar sări și se smuci iapa cu vîrtute, căci voinicul nostru se ținu zdravăn. POPESCU, B. I 39.
      surse: DLRLC
    • Acum pîrdalnicele de bătrînețe mi-au secat toată vîrtutea. ISPIRESCU, L. 12.
      surse: DLRLC
    • Tată-meu a fost om tare, Cu vîrtute foarte mare. TEODORESCU, P. P. 116.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie Om în vârtute = om în putere.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.2. expresie A fi tare de vârtute, dar slab de minte = a fi puternic, dar prost.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Era odată o babă care avea trei feciori... tari de vîrtute, dar slabi de minte. CREANGĂ, P. 3.
        surse: DLRLC
  • 2. Vrednicie (războinică).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: bărbăție curaj vrednicie 2 exemple
    exemple
    • Pădurile și imașurile și fînațurile, cu vîrtute cîștigate în războaiele vechi, se vor întoarce după dreptate neamurilor. SADOVEANU, O. VII 63.
      surse: DLRLC
    • Vîrtutea infanteriei noastre la escaladarea Brăilei egală pe acea a cavaleriei la surprinderea taberei de la Jiliște. HASDEU, I. V. 103.
      surse: DLRLC
  • exemple
    • Pămîntul întreg e încins cu coarde și cu rețele de fier care, prin vîrtuțile de curînd aflate ale aburului și ale trăsnetului, poartă pretutindeni știri. ODOBESCU, S. III 320.

etimologie: