27 de definiții pentru virtute
din care- explicative (12)
- morfologice (3)
- relaționale (3)
- enciclopedice (9)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
VIRTUTE, virtuți, s. f. 1. Însușire dominantă a caracterului, care îl face mai bun pe individul uman, din punct de vedere moral, intelectual sau al unui tip specific de activitate; integritate morală. ♦ Înclinație spre un anumit fel de fapte morale; calitate morală. 2. (În loc. prep.) În virtutea... = pe baza, în puterea, ca urmare a... – Din lat. virtus, -utis (cu unele sensuri după fr. vertu).
virtute sf [At: MAIOR, IST. 65/2 / Pl: ~uți / E: lat virtus, -utis cf fr vertu, it virtù] sf 1 (Înv) Vitejie (2). 2 (Înv) Faptă vitejească. 3 Forță morală care are drept scop respectarea principiilor și a normelor etice Si: (înv) vârtute (25). 4 Integritate morală Si: (înv) vârtute (26). 5 (Rar) Lege morală bazată pe virtute (3). 6 Conduită caracteristică unei persoane virtuoase1 (3). 7 Abstinență sexuală dictată de considerente morale Si: castitate (3). 8 Abstinență sexuală totală Si: castitate. 9 Fidelitate conjugală sau sentimentală. 10 Înclinație constantă către un anumit gen de îndatoriri morale, îndeplinite printr-un efort de voință Si: (înv) vârtute (27). 11 Calitate morală determinantă Si: (înv) vârtute (28). 12 (Flz; îs) ~uți cardinale Cele patru virtuți (11) considerate fundamentale de filozofii antici: înțelepciunea, curajul, dreptatea, cumpătarea. 13 (Îs) ~uți teologale (sau teologice) Cele trei virtuți (11) considerate supreme în morala creștină: credința (în Dumnezeu), nădejdea (în mântuirea sufletului) și iubirea (pentru Dumnezeu și pentru aproapele nostru). 14 Principiu activ care face ca un lucru să fie apt de a produce un anumit efect Si: eficiență (1), eficacitate (1), (înv) vârtute (29). 15 Calitate proprie unui lucru, unui fenomen Si: proprietate, (înv) vârtute (30). 16 (Rar) Abilitate artistică. 17 (Îlpp) În ~a … În baza ... 18 (Îal) În conformitate cu ... 19 (Îal) Ca urmare a ...
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
virtute s.f. 1 Însușire morală a omului manifestată prin urmărirea în mod constant a realizării binelui, prin consecvența respectării principiilor și a normelor etice; integritate morală. Li-i frică de virtutea domnului lor, nădăjduind ocrotire de la slăbiciuni (SADOV.). ◊ (teol.) Virtute umană (sau morală) = fiecare dintre dispozițiile constante ale inteligenței și ale voinței care reglementează faptele oamenilor, le determină comportamentul (după rațiune și credință) și le orînduiesc pasiunile. Virtuți cardinale = virtuțile umane morale sau firești (prudența sau înțelepciunea, dreptatea, tăria sau bărbăția și cumpătarea), în jurul cărora se grupează toate celelalte. Virtute teologală = fiecare dintre cele trei virtuți insuflate de Dumnezeu (credința, speranța și iubirea), care îi permit omului să stabilească o relație cu Sfînta Treime, fiind dovada prezenței și acțiunii Duhului Sfînt în facultățile ființei omenești. 2 Conduită, viață virtuoasă. Virtutea este apreciată de toți. ♦ Castitate, fidelitate. Cu toate astea, Ioanide își zicea că virtutea e totdeauna la femeie mai slabă decît iubirea (CĂL.). 3 Tendință constantă îndreptată către un anumit gen de îndatoriri morale, îndeplinite printr-un efort de voință; calitate morală determinată. Niciodată nu se vor egaliza puterile și virtuțile particulare ale indivizilor (CAR.). ◊ Virtuți cardinale = (la filosofii antici) totalitatea însușirilor fundamentale ale omului: înțelepciunea, curajul, dreptatea și cumpătarea. 4 Proprietate, însușire, calitate; eficacitate, eficiență. Aceste plante au virtuți tămăduitoare. 5 Loc.prep. În virtutea... = pe baza, în puterea, ca urmare a... Ție mă adresez, în virtutea funcțiunilor și darului meu de preot (CAR.). 6 (înv.) Bărbăție, curaj; faptă vitejească. • pl. -uți. /<lat. virtus, -utis; cf. și fr. vertu, it. virtù.
- sursa: DEXI (2007)
- adăugată de claudiad
- acțiuni
VIRTUTE, virtuți, s. f. 1. Însușire morală pozitivă a omului; însușire de caracter care urmărește în mod constant idealul etic, binele; integritate morală. ♦ Înclinație statornică specială către un anumit fel de îndeletniciri sau acțiuni frumoase. 2. (În loc. prep.) În virtutea... = pe baza, în puterea, ca urmare a... – Din lat. virtus, -tutis (cu unele sensuri după fr. vertu).
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
VIRTUTE2, virtuți, s. f. 1. Forța morală de a urmări în mod constant idealul etic; integritate morală. Cîștigul ce-n picioare călcînd virtute, lege, Trufaș înaintează spre tronul său de rege. MACEDONSKI, O. I 45. Au de patrie, virtute nu vorbește liberalul, De ai crede că viața-i e curată ca cristalul? EMINESCU, O. I 150. ♦ Castitate. [Ea] uită virtutea, leapădă cinstea, ca să se arunce în brațele voastre. NEGRUZZI, S. I 48. ♦ Însușire, calitate morală. Multe bunuri are omul, Dar virtutea cea mai mare E să nu se ție mîndru Cu virtuțile ce are. COȘBUC, P. I 75. 2. (În loc. prep.) În virtutea... = pe baza, în puterea, ca urmare a... În virtutea principiului evoluțiunii... materia a suferit în decursul secolelor numeroase preschimbări.. MARINESCU, P. A. 37. Legi și principii, în virtutea cărora critica poate să pronunțe verdicte estetice. GHEREA, ST. CR. 35. Ridicînd... țăranilor dreptul ce aveau în virtutea tutulor urbarielor... această lege n-a făcut decît a continua să favorizeze apăsarea clacaților de către proprietari. KOGĂLNICEANU, S. A. 158.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
VIRTUTE s.f. 1. Calitate, forță morală de a urmări consecvent un ideal etc.; perfecțiune morală. ♦ Castitate, curățenie. ♦ Înclinație specială către un anumit fel de îndeletniciri sau acțiuni frumoase. 2. În virtutea... = pe baza, ca urmare a... [< lat. virtus, cf. fr. vertu, it. virtù].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
VIRTUTE s. f. 1. calitate, forță morală de a urmări consecvent un ideal etic etc.; integritate morală. ◊ castitate, curățenie. 2. în virtutea... = pe baza, ca urmare a... (< lat. virtus, după fr. virtu)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
VIRTUTE ~ți f. 1) Forță morală prin care omul tinde către bine și frumos; perfecțiune morală. 2) Fidelitate sentimentală sau/și conjugală (a unei femei); castitate. 3) mai ales la pl. Pornire statornică spre a înfăptui anumite acte morale (printr-un efort volitiv). ◊ Cele patru ~ți curajul, justețea, prudența și temperanța. 4): În ~tea... în baza...; ca urmare a...; conform... [G.-D. virtuții] /<lat. virtus, ~utis
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
virtute f. 1. dispozițiune statornică a sufletului care caută a face binele și a evita răul; 2. iubirea binelui, a onestului; 3. eficacitate, proprietate particulară: virtutea unei plante, a unui remediu; în virtutea, în puterea: în virtutea unei sentințe; 4. persoană virtuoasă: a recompensa virtutea; 5. Virtutea militară, decorațiune românească, instituită în 1872 și dată militarilor pentru fapte de curaj în răsboiu.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
*virtúte f. (lat. virtus, -útis. V. vîrtute). Caracteru omuluĭ fără păcat și fără vițiĭ: a nu fura, a nu ucide și a da ajutor celor ce aŭ nevoĭe e o mare virtute. Castitate (a uneĭ femeĭ). Proprietate, eficacitate: virtuțile plantelor. În virtutea..., în urma, pe baza, pin forța...: în virtutea legiĭ. Virtutea militară (cu înț. latin de „vitejie”), o decorațiune militară românească înființată în 1872 ca să se răsplătească vitejiile ostășeștĭ (De la 1916 se dă numaĭ soldaților, ĭar ofițerilor li se dă Mihaĭ Viteazu. Virtutea aeronautică, decorațiune înființată de regele Carol II p. a-ĭ răsplăti pe aviatorĭ.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
vîrtute s.f. 1 (înv.; pop.) Putere (fizică), tărie, vigoare. Virtutea scade, boala crește, se apropie clipa cea mai de pre urmă (MAI.). ◊ Loc.adj. În (sau întru, cu) vîrtute sau tare de (sau la, în) vîrtute = care este plin de vigoare, în deplinătatea puterii; voinic, puternic, sănătos. Femeile-s mai viclene, cugeta el apucînd hățurile; ele-s mai iscusite la vorbă; iar bărbații îs mai proști; însă mai tari de vîrtute (SADOV.). ◊ Expr. Om în vîrtute = om în putere. A fi tare de vîrtute, dar slab de minte = a fi puternic, dar prost. 2 (înv.) Forță morală; voință puternică; fermitate, hotărîre. I-a spus că se mută la Socodor și nu s-a mutat, pentru că n-avea în el destulă virtute să se mute (SLAV.). ◊ Loc.adv. (înv., pop.) Din (sau cu) toată virtutea = cu toată rîvna, cu toată strădania. Așa-i de ager încît chiar la o bătălie noi nu l-am putea birui, cu toată virtutea noastră (SADOV.). 3 (înv.) Bărbăție, curaj, vrednicie (în război). Faptele lăudate ce ostașii noștri au săvîrșit din îmboldirea și sub poruncile gloriosului nostru suveran, carele a știut să recunoască și să reînvie în inimile românești vîrtutea străbună (ODOB.). 4 Fig. (înv.) Proprietate, însușire, calitate. Spre a pricepe vîrtutea cuvîntărei acesteia, se cade întîie a ști că Petru Maior... învățase filozofia și teologia în cinci ani la Roma (PER.). 5 (înv.) Putere a cuiva. Unde sînt împărații cei puternici și viteji cei vestiți a împărăției aceștiia? Toți s-au stins, și virtutea lor au trecut, nimică altă dintru ale lor n-au rămas, fără numai deșertăciune (MICU). 6 (înv.; și vîrtutea cerului) Boltă cerească, firmament. Blagoslovit ești în vîrtutea ceriului (COR.). ◊ pl. -ți. /lat. virtus, -utis; cf. și fr. vertu, it. virtù.
- sursa: DEXI (2007)
- adăugată de claudiad
- acțiuni
vîrtúte f. (lat. vĭrtus, virtútis, virtute, vitejie; pv. vertut, fr. vertu. La It., Cat., Sp., Pg. e neol.). Vechĭ. Rar azĭ. Tărie, putere, vigoare, forță fizică: ceteá maĭ cu vîrtute rugăcĭunile (Șez. 30, 199).
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
virtute (calitate) s. f., g.-d. art. virtuții; pl. virtuți
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
virtute (calitate morală) s. f., g.-d. art. virtuții; pl. virtuți
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
virtute (integritate morală) s. f., g.-d. art. virtuții; pl. virtuți
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
VIRTUTE s. v. însușire.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
VIRTUTE s. calitate, însușire, (rar) bun. (Caracterul lui e o ~ de preț.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Virtute ≠ cusur, defect, meteahnă, viciu
- sursa: Antonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
Virtute, nu ești decît un nume! – ultimele cuvinte, atribuite lui Brutus, vestitul luptător roman pentru republică. El le-ar fi rostit în momentul cînd și-a împlîntat spada, după ce a fost înfrint în a doua bătălie de la Filipi (anul 42 î.e.n) de armatele lui Cezar și și-a dat astfel seama că e pierdută cauza republicii. În realitate, Brutus, înainte de a se sinucide, a amintit două versuri din Medeea lui Euripide: „O, Iupiter, să nu pierzi din ochi pe făcătorul unor asemenea rele./ Virtute, zadarnic nume, umbră zadarnică, sclava hazardului, vai! am crezut în tine!” Istoria anecdotică – cum și-a îngăduit și în alte ocazii – a rezumat aceste versuri în fraza de mai sus, scurtă și ușor de reținut, asigurîndu-i astfel și longevitate și celebritate. IST.
- sursa: CECC (1968)
- adăugată de Anca Alexandru
- acțiuni
IN MEDIO STAT VIRTUS (lat.) virtutea se află la mijloc – Sentință a scolasticii medievale, avându-și originea în doctrina etică a lui Aristotel.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
LICET IPSA VITIUM SIT AMBITIO, FREQUENTER TAMEN CAUSA VIRTUTEM EST (lat.) chiar dacă ambiția este în sine un viciu, deseori ea este un stimulent pentru virtuți – Quintilian, „De institutione oratoria”, 1, 2, 22.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
MACTE, NOVA VIRTUTE, PUER SIC ITUR AD ASTRA (lat.) slavă ție, copile, pentru noua ta faptă de vitejie, așa se ajunge la stele – Vergiliu, „Eneida”, IX, 641. Cuvinte de îmbărbătare pe care Apolo le adresează lui Ascanius, în războiul troienilor cu latinii. P. ext. Îndemn la o acțiune hotărâtă, ieșită din comun.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
VIRTUS POST NUMMOS (lat.) virtutea după bani – Horațiu, „Epistulae”, I, 1, 54. Satirizare a corupției moravurilor.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
VIRTUTE NON ASTUTIA (lat.) prin virtute, nu prin viclenie – Deviză a luptătorilor cinstiți și, în genere, a celor ce vor să reușească numai prin merite.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Ah! la belle statue! Oh! le beau piédestal! Les vertus sont à pied et le vice à cheval! (fr. "Ah! frumoasa statuie! Oh! frumosul piedestal! Virtuțile-s pe jos, iar viciul e pe cal!) Epigramă scrisă de un necunoscut pe soclul statuii regelui Ludovic XV al Franței, dezvelită la 2 iunie 1765 la Paris, în piața devenită Piața Revoluției și mai tîrziu Piața Concordiei. Aceste cuvinte sînt citate spre a arăta că în lumea regilor și a aristocrației viciul domină virtuțile. IST.
- sursa: CECC (1968)
- adăugată de Anca Alexandru
- acțiuni
In medio stat virtus (lat. „Virtutea stă la mijloc”) -Expresia își trage rădăcinile dintr-o cugetare a lui Aristotel: „Virtutea se află între extreme” (consemnată de Diogene Laerțiu în Despre viețile și doctrinele filozofilor), iar seva, din Metamorfozele lui Ovidiu (și anume din cartea a II-a, mitul „Palatul Soarelui – Phaeton”). Încredințînd fiului său Phaeton farul strălucitor, Soarele îi dă sfatul: „Dacă prea sus te ridici, vei da foc la cereștile case. Iar de prea jos, vei aprinde pămîntul. Inter utrumque tene, medio tutissimus ibis: cel mai sigur e drumul de mijloc”. Se citează cînd vrem să conciliem două păreri diametral opuse sau cînd încercăm un compromis, adică în situații cînd de obicei românul ar spune: „adevărul e la mijloc” ; sau „împăcăm și capra și varza”. LIT.
- sursa: CECC (1968)
- adăugată de Anca Alexandru
- acțiuni
Virtus post nummos (lat. „Virtutea, după bani”) – Horațiu (Epistole, I, 1, începutul versului 54). Poetul se revoltă în felul lui împotriva moravurilor și concepțiilor vremii sale, împotriva celor care considerau că mai înainte de toate trebuie să strîngi avere; virtutea vine după bani. În același spirit și cu aceeași țintă expresia e folosită și astăzi. LIT.
- sursa: CECC (1968)
- adăugată de Anca Alexandru
- acțiuni
substantiv feminin (F109) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
virtute, virtuțisubstantiv feminin
- 1. Însușire dominantă a caracterului, care îl face mai bun pe individul uman, din punct de vedere moral, intelectual sau al unui tip specific de activitate; integritate morală. DEX '09 DLRLC DN
- Cîștigul ce-n picioare călcînd virtute, lege, Trufaș înaintează spre tronul său de rege. MACEDONSKI, O. I 45. DLRLC
- Au de patrie, virtute nu vorbește liberalul, De ai crede că viața-i e curată ca cristalul? EMINESCU, O. I 150. DLRLC
- 1.1. Fidelitate sentimentală sau/și conjugală (a unei femei). DLRLC DN NODEX
- [Ea] uită virtutea, leapădă cinstea, ca să se arunce în brațele voastre. NEGRUZZI, S. I 48. DLRLC
-
- 1.2. Înclinație spre un anumit fel de fapte morale; calitate morală. DEX '09 DLRLC DN
- Multe bunuri are omul, Dar virtutea cea mai mare E să nu se ție mîndru Cu virtuțile ce are. COȘBUC, P. I 75. DLRLC
- Cele patru virtuți: curajul, justețea, prudența și temperanța. NODEX
-
-
- În virtutea... = pe baza, în puterea, ca urmare a... DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
- În virtutea principiului evoluțiunii... materia a suferit în decursul secolelor numeroase preschimbări. MARINESCU, P. A. 37. DLRLC
- Legi și principii, în virtutea cărora critica poate să pronunțe verdicte estetice. GHEREA, ST. CR. 35. DLRLC
- Ridicînd... țăranilor dreptul ce aveau în virtutea tutulor urbarielor... această lege n-a făcut decît a continua să favorizeze apăsarea clăcașilor de către proprietari. KOGĂLNICEANU, S. A. 158. DLRLC
-
etimologie:
- virtus, -tutis (cu unele sensuri după limba franceză vertu). DEX '09 DN