2 intrări

21 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VIERMUÍRE, viermuiri, s. f. Faptul de a viermui; viermuială. – V. viermui.

VIERMUÍRE, viermuiri, s. f. Faptul de a viermui; viermuială. – V. viermui.

viermuire sf [At: COSTINESCU / Pl: ~ri / E: viermui] 1-2 Viermuială (1-2).

viermuire s.f. Viermuială. • pl. -i. /v. viermui.

VIERMUÍRE, viermuiri, s. f. Acțiunea de a viermui; forfoteală, mișcare neîntreruptă; viermuială. Cumplita... viermuire a glotimii, întărîtată de amenințarea ploii, năucită de vîntoasă. C. PETRESCU, A. R. 9.

VIERMUÍ, pers. 3 viermuiește, vb. IV. Intranz. A se mișca neîncetat și în număr mare de colo până colo; a mișuna, a forfoti. – Vierme + suf. -ui.

viermui vi [At: LM / Pzi: 3 ~ește, (rar) viermuie / E: vierme + -ui] 1 (Rar; d. viermi) A se mișca dezordonat, în număr mare Si: a colcăi (2), a mișuna, (reg) a viermeti. 2 (Subiectul indică locul în care se produce mișcarea) A fi plin de viermi care foiesc. 3 (D. o mulțime de ființe aflată într-un anumit spațiu) A se mișca neîncetat și în număr mare de colo până acolo Si: a foi1 (4), a forfoti (2), a furnica (1), a mișui, a mișuna. 4 (Subiectul indică spațiul în care se produce mișcarea; construit cu pp „de”) A fi plin de…

viermui vb. IV. intr. (despre o mulțime de ființe aflată într-un anumit spațiu) A se mișca neîncetat și în număr mare de colo pînă colo; a mișuna, a forfoti. Oamenii viermuiau ca niște umbre fără odihnă (REBR.). • prez.ind. pers. 3 -iește, viermuie. /vierme + -ui.

VIERMUÍ, viermuiesc, vb. IV. Intranz. A se mișca neîncetat și în număr mare de colo până colo; a mișuna, a forfoti. – Vierme + suf. -ui.

VIERMUÍ, viermuiesc, vb. IV. Intranz. A mișuna, a forfoti în număr mare, a se mișca neîncetat de colo-colo, a foi (ca viermii). În patru sute de curți viermuiesc atîția copii, de nu știu ce-o să mai fie. SADOVEANU, P. M. 199. În lumina roșie oamenii viermuiau ca niște umbre fără odihnă. REBREANU, R. II 206. ◊ (Prin metonimie) În vale viermuiesc turbanele. VLAHUȚĂ, R. P. 24. ◊ Fig. Poetul cu mare talent și varietate ne-a făcut să vedem viermuind și încolăcindu-se toate aplecările lacome, slugarnice și zavistioase ale boierilor. ODOBESCU, S. II 533.

A VIERMUÍ pers. 3. ~éște intranz. (despre mulțimi de ființe) A se mișca fără întrerupere, grăbit și haotic; a foi; a foșni; a mișuna; a roi; a furnica; a forfoti; a fojgăi. /vierme + suf. ~ui

vĭermuĭésc v. intr. (d. vĭerme). Lit. Foĭesc, mișun, fojgăĭ, furnic: vĭermuĭaŭ vĭermiĭ în stîrv, vĭermuĭa stîrvu de vĭermĭ. – În est verm-.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

viermuíre (vier-) s. f., g.-d. art. viermuírii; pl. viermuíri

viermuíre s. f., g.-d. art. viermuírii; pl. viermuíri

viermuí (a ~) (vier-) vb., ind. prez. 3 sg. viermuiéște, imperf. 3 sg. viermuiá; conj. prez. 3 să viermuiáscă

viermuí vb., ind. prez. 3 sg. viermuiéște, imperf. 3 sg. viermuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. viermuiáscă

viermui (ind. prez. 3 sg. viermuiește, conj. viermuiască)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VIERMUIRE s. agitație, animație, colcăială, foială, foire, forfotă, forfoteală, frămîntare, furnicare, mișcare, mișuială, mișunare, roială, viermuială, (reg.) fojgăială, vînzoală, (fam.) fîțîială, fîțîire, fîțîit, vînzoleală. (~ necontenită a mulțimii pe străzi.)

arată toate definițiile

Intrare: viermuire
viermuire substantiv feminin
  • silabație: vier- info
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • viermuire
  • viermuirea
plural
  • viermuiri
  • viermuirile
genitiv-dativ singular
  • viermuiri
  • viermuirii
plural
  • viermuiri
  • viermuirilor
vocativ singular
plural
Intrare: viermui
  • silabație: vier-mu-i info
verb (V408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • viermui
  • viermuire
  • viermuit
  • viermuitu‑
  • viermuind
  • viermuindu‑
singular plural
  • viermuiește
  • viermuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • viermuiesc
(să)
  • viermuiesc
  • viermuiam
  • viermuii
  • viermuisem
a II-a (tu)
  • viermuiești
(să)
  • viermuiești
  • viermuiai
  • viermuiși
  • viermuiseși
a III-a (el, ea)
  • viermuiește
(să)
  • viermuiască
  • viermuia
  • viermui
  • viermuise
plural I (noi)
  • viermuim
(să)
  • viermuim
  • viermuiam
  • viermuirăm
  • viermuiserăm
  • viermuisem
a II-a (voi)
  • viermuiți
(să)
  • viermuiți
  • viermuiați
  • viermuirăți
  • viermuiserăți
  • viermuiseți
a III-a (ei, ele)
  • viermuiesc
(să)
  • viermuiască
  • viermuiau
  • viermui
  • viermuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

viermuire

etimologie:

  • vezi viermui
    surse: DEX '98 DEX '09

viermui

  • 1. A se mișca neîncetat și în număr mare de colo până colo.
    exemple
    • În patru sute de curți viermuiesc atîția copii, de nu știu ce-o să mai fie. SADOVEANU, P. M. 199.
      surse: DLRLC
    • În lumina roșie oamenii viermuiau ca niște umbre fără odihnă. REBREANU, R. II 206.
      surse: DLRLC
    • prin metonimie În vale viermuiesc turbanele. VLAHUȚĂ, R. P. 24.
      surse: DLRLC
    • figurat Poetul cu mare talent și varietate ne-a făcut să vedem viermuind și încolăcindu-se toate aplecările lacome, slugarnice și zavistioase ale boierilor. ODOBESCU, S. II 533.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Vierme + sufix -ui.
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX