2 intrări

15 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

viclenit2, ~ă a [At: CANTEMIR, I. I. II, 103 / Pl: ~iți, ~e / E: vicleni] (Înv) 1-2 (D. oameni) Viclean (2, 4). 3 (D. oameni) Abil. 4 (D. oameni) Crud (19). 5-7 (D. manifestări ale oamenilor) Viclean (9-11). 8 (Rar; d. oameni) Înșelat.

viclenit1 sn [At: MUREȘANU, P. 170/22 / Pl: ~uri / E: vicleni] (Îvr) 1 Perfidie. 2 Șiretenie. 3 Istețime. 4 Faptă necinstită.

VICLENÍT, -Ă, vicleniți, -te, adj. (Învechit și arhaizant) Prefăcut, fals, perfid; viclean. «Tot omu-i slobod la-nvățătură» Glăsuia viclenită scriptură. DEȘLIU, G. 53.

VICLENÍ, viclenesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A se purta ca un viclean; a unelti (pe ascuns) contra cuiva. 2. Tranz. (Înv.) A trăda, a înșela. ♦ A ispiti, a iscodi. – Din viclean.

VICLENÍ, viclenesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A se purta ca un viclean; a unelti (pe ascuns) contra cuiva. 2. Tranz. (Înv.) A trăda, a înșela. ♦ A ispiti, a iscodi. – Din viclean.

viclenesc, ~ească a [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~ești / E: viclean + -esc] (Asr) 1-3 Viclean (9-11).

vicleni [At: PSALT. HUR. 31r/11 / V: (înv) fi~, hi~, hitl~, vec~, (îvr) hitleani / Pzi: ~nesc / E: viclean] 1 vt (Îvp) A induce în eroare Si: a înșela, (îvr) a vicleșugi (1). 2 vt (Îvp) A abuza de buna-credință (a cuiva) Si: (îvr) a vicleșugi (2). 3 vt (Îvp; rar) A iscodi. 4 vt (Înv) A pângări. 5 vt (Îvp; rar) A fura (1). 6-7 vr (Îvp) A deveni viclean (1-2). 8 vr (Îvp) A se comporta ca un om perfid. 9 vi (Îvp) A complota. 10 vi (Îvp; pex) A face rău cuiva. 11 vi (Înv) A protesta împotriva cuiva sau a ceva. 12 vi (Înv) A vorbi defavorabil despre cineva. 13 vi (Înv) A comite fapte rele. 14 vi (Înv) A păcătui. 15 vt (Îvp; c. i. țări, popoare, conducători etc.) A trăda (pe cineva sau ceva). 16 vt (Îvp; c. i. țări, popoare, conducători etc.) A se răzvrăti (împotriva cuiva). 17 vt (Îvr) A transforma în rău. 18 vt (Îvr; c. i. scrieri) A falsifica conținutul, informațiile.

VICLENÍ, viclenesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi, a se purta ca un viclean, uneltind (pe ascuns) împotriva cuiva; a-i face cuiva rău (în ascuns). Destul ai viclenit asupra tatălui meu. – Ba n-am viclenit asupra tatălui tău, ci totdeauna m-am luptat în luptă dreaptă. EMINESCU, N. 7. ♦ Refl. A deveni rău, a se înrăi. Lumea s-a viclenit și oamenii au sărăcit. RETEGANUL, P. II 3. 2. Tranz. (învechit) A trăda, a înșela. Dacă vreunul din ei își va vicleni credința, atunci să-l bată – dumnezeu. HASDEU, I. V. 65. Greaca ta, stăpîne... te vinde pre tine și te viclenește. NEGRUZZI, S. II 31. ♦ A ispiti, a iscodi. Se luă, deci, pe lîngă dînsul... viclenindu-l ca să-i afle puterea. ISPIRESCU, L. 279.

A VICLENÍ ~ésc 1. intranz. înv. A fi viclean; a manifesta viclenie. 2. tranz. (persoane) A face să ia un neadevăr drept adevăr (recurgând la viclenii); a induce în eroare; a amăgi; a înșela; a păcăli; a șmecheri /Din viclean

viclenì v. a trăda: te vinde și te viclenește NEGR.

viclenésc, hicl-, hitl- și ficl- v. tr. Vechĭ. Înșel, tratez cu viclenie: temîndu-se să nu-l ficlenească Moldoveniĭ (Ur. 1, 232). V. intr. Fac viclenie: Cazaciĭ aŭ viclenit (Cost. 1, 318). V. refl. Mă fac viclean. – Și înv- (vest).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

viclení (a ~) (înv., pop.) (vi-cle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viclenésc, imperf. 3 sg. vicleneá; conj. prez. 3 să vicleneáscă

viclení vb. (sil. -cle-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viclenésc, imperf. 3 sg. vicleneá; conj. prez. 3 sg. și pl. vicleneáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VICLENÍ vb. v. înșela, trăda.

Intrare: viclenit
viclenit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • viclenit
  • viclenitul
  • viclenitu‑
  • vicleni
  • viclenita
plural
  • vicleniți
  • vicleniții
  • viclenite
  • viclenitele
genitiv-dativ singular
  • viclenit
  • viclenitului
  • viclenite
  • viclenitei
plural
  • vicleniți
  • vicleniților
  • viclenite
  • viclenitelor
vocativ singular
plural
Intrare: vicleni
  • silabație: vi-cle-ni info
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • vicleni
  • viclenire
  • viclenit
  • viclenitu‑
  • viclenind
  • viclenindu‑
singular plural
  • viclenește
  • vicleniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • viclenesc
(să)
  • viclenesc
  • vicleneam
  • viclenii
  • viclenisem
a II-a (tu)
  • viclenești
(să)
  • viclenești
  • vicleneai
  • vicleniși
  • vicleniseși
a III-a (el, ea)
  • viclenește
(să)
  • viclenească
  • viclenea
  • vicleni
  • viclenise
plural I (noi)
  • viclenim
(să)
  • viclenim
  • vicleneam
  • viclenirăm
  • vicleniserăm
  • viclenisem
a II-a (voi)
  • vicleniți
(să)
  • vicleniți
  • vicleneați
  • viclenirăți
  • vicleniserăți
  • vicleniseți
a III-a (ei, ele)
  • viclenesc
(să)
  • viclenească
  • vicleneau
  • vicleni
  • vicleniseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

viclenit

etimologie:

vicleni

etimologie:

  • viclean
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX