8 intrări

67 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

veri1 c [At: CORESI, EV. 68 / V: ver / E: ml *velis (pzi 2 *volere)] (Înv; în construcții corelative cu el însuși, cu „sau” ori cu „au”) Ori (1).

veri2 [At: SFC IV, 210 / Pzi: ~resc / E: văr] 1 vtrr (Reg; fam) A folosi termenul de adresare „vere”. 2 vr (Reg) A fi văr (1) cu cineva.

veri conj. (înv.; în constr. corelative cu el însuși, cu „sau” ori cu „au”) Ori. • și ver conj. /lat. *velis, prez.ind. pers. 2 al lui *volēre.

2) verĭ- (let. velis, aĭ vrea, d. volo, velle, a vrea. V. vre-, oare și orĭ), particulă indefinită (azĭ inuz.) îld. orĭ-: verĭ-cine, verĭ-ce, verĭ-cum ș. a. Verĭ-neverĭ, vrînd-nevrînd, cu orĭ-ce preț: verĭ-neverĭ să prade țara (Cost. 1, 288). V. guĭ-neguĭ.

PIERDE, pierd, vb. III. I. 1. Tranz. A nu mai ști unde se află, unde a pus, unde a rătăcit (un bun material). ◊ Expr. A(-și) pierde șirul = a se încurca, a se zăpăci; a nu mai avea continuitate (în vorbire). 2. Tranz. A nu mai cunoaște sau a nu mai găsi drumul, locul etc. căutat; a greși direcția. ◊ Expr. A(-i) pierde (cuiva) urma = a nu mai ști unde se află, unde poate fi găsit. A-și pierde (sau, refl., a i se pierde) urma (ori urmele) = a nu mai putea fi găsit; a dispărea. ♦ Refl. A se rătăci de grupul în care se afla. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de ceva, a se cufunda în... 4. Refl. Fig. A fi cuprins, copleșit de un sentiment, de o emoție; a nu mai ști ce să facă. II. Tranz. 1. A fi deposedat de..., a rămâne fără..., a nu mai avea; spec. a irosi, a risipi. ◊ Expr. A pierde din mână = a scăpa un prilej favorabil. A pierde pământul de sub picioare = a) a nu-și mai putea păstra echilibrul din cauza unei proaste stări fizice, a unui pas greșit etc.; b) a fi pe punctul de a pierde o anumită situație materială sau socială. A-și pierde viața = a muri; a fi omorât. A-și pierde cunoștința (sau simțirea) = a leșina. A-și pierde cumpătul (sau răbdarea) = a nu se mai putea stăpâni, a se enerva. ♦ A rămâne fără o parte a corpului, fără un organ, fără o facultate fizică sau intelectuală, a nu se mai putea folosi de o parte a corpului, de o facultate. ◊ Expr. A pierde sânge = a avea hemoragie. A pierde laptele = (despre femelele unor mamifere) a le scădea sau a le înceta secreția laptelui (într-o perioadă când aceasta ar trebui să fie normală). A-și pierde mințile = a înnebuni. ♦ (Despre plante) A i se usca (și a-i cădea) frunzele, rodul etc. 2. (Pop.; despre femei) A avorta. 3. A fi lipsit (pentru totdeauna) de o ființă dragă; a rupe relațiile (de prietenie) cu cineva, a fi părăsit. 4. A fi învins într-un război, într-o întrecere; a nu câștiga un proces etc. 5. A sosi prea târziu, a nu ajunge sau a nu face ceva la timp. 6. A folosi timpul în mod nerațional, irosindu-l sau profitând insuficient de el. ◊ Expr. Fără a (mai) pierde vremea = imediat, repede, neîntârziat. ◊ Compus: pierde-vară s. m. și f. = om care își irosește timpul, care nu muncește și umblă fără niciun rost. III. 1. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A muri. ♦ Tranz. și refl. A(-și) cauza un mare rău, neajuns etc.; a pune sau a se afla într-o situație extrem de grea. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A distruge, a nimici (popoare, țări, așezări, bunuri materiale etc.). 3. Tranz. (Pop.) A face să dispară, să piară; p. ext. a compromite. 4. Refl. A ieși din câmpul vizual, a nu se mai vedea; a dispărea. ♦ Fig. A trece neobservat, neluat în considerație. ♦ Tranz. A nu mai putea urmări cu privirea pe cineva sau ceva, a nu mai vedea. ◊ Expr. A pierde (pe cineva) din ochi = a iubi foarte mult. 5. Refl. (Despre sunete, voci, zgomote) A-și diminua treptat intensitatea, a deveni din ce în ce mai slab; a se stinge. – Lat. perdere.

VARĂ, veri, s. f. Anotimpul cel mai călduros al anului, cuprins între primăvară și toamnă și reprezentând (în emisfera boreală) intervalul de timp de la 22 (21) iunie până la 23 septembrie. ♦ Loc. adj. De vară = a) necesar în timpul verii; care se poartă în timpul verii; care se practică vara; b) (despre fructe, plante etc.) care se coace, rodește vara; văratic. ◊ Loc. adv. La vară = în vara viitoare, în vara care urmează. Astă-vară = în vara care a trecut. (În) vara asta = în vara în care ne aflăm. (Pop.) An-vară = în vara anului precedent. De cu vară = fiind încă vară. Peste vară = în timpul verii. ♦ (Adverbial; în forma vara) în cursul anotimpului mai sus definit; în fiecare an, în cursul acestui anotimp. – Lat. vera (=ver „primăvară”).

VĂR, VARĂ, veri, vere, s. m. și f. 1. Persoană considerată în raport cu copiii fraților și surorilor părinților săi; gradul de rudenie respectiv. 2. (La voc. m.) Termen familiar de adresare către un prieten, un cunoscut. – Lat. [consobrinus] verus, [consobrina] vera.

țâțî-va[1] i vz țițivară

  1. În definiția principală, această variantă este scrisă: țâțâ-va LauraGellner

va [At: PSALT, 148 / Pl: veri, (îvr) vere, (reg) vări / E: ml vera (ver „primăvară”)] 1 sf Anotimpul cel mai călduros al anului, care urmează după primăvară și precedă toamna și care, în emisfera nordică, corespunde perioadei de timp delimitate convențional între solstițiul din 21 iunie și echinocțiul din 23 septembrie. 2 sf Perioadă caldă în climatele temperate. 3 (Met; îs) ~ra Sfântului Martin sau (pop) ~ra Sfinților Arhangheli Perioadă de încălzire care se înregistrează, uneori, în prima jumătate a lunii noiembrie. 4 sf (D. plante; îla) De ~ Care ajunge la maturitate și rodește1 în timpul verii (1). 5 sf (D. fructe; îal) Care se coace vara (22) (de timpuriu) Si: văratic. 6 sf (D. unele activități etc.; îal) Care se efectuează în timpul verii (1). 7 sf (D. unele sporturi; îal) Care se practică în timpul verii (1). 8 sf (Mai ales d. obiecte de îmbrăcăminte; îal) Care este adecvat verii (1). 9 sf (D. locuințe; îal) Care este folosit în timpul verii (1). 10 sf (D. localuri publice; îal) Care funcționează în timpul verii (1). 11 sf (Îlav) Astă-~ În timpul verii (1) care a trecut. 12 sf (Pop; îlav) An-~ În timpul verii (1) anului precedent. 13 sf (Îla) De astă-~ Din vara (1) precedentă. 14 sf (Pop; îe) Plânge rîsul de astă-~ Se spune despre cineva care regretă prea târziu. 15 sf (Îlav) La (sau, înv, de) ~ În timpul verii (1) următoare. 16 sf (Îal) La începutul verii (1) următoare. 17 sf (Pop; îlav) De cu ~ (sau ~ra) Încă din timpul verii (1). 18 sf (Îlav) Peste (sau pe) ~ În timpul verii (1). 19 sf (Îal) Pe toată durata verii (1). 20 sf (Reg; îe) La ~ra cailor Se spune despre perioada de mijloc a verii (1), când, căldurile fiind foarte mari, caii sunt loviți de streche. 21 sf (Reg; îae; șîf la ~ra calului) Niciodată. 22 av (Îf ~ra, verile) În timpul verii (1). 23 av (Îaf) În fiecare vară (1). 24 av (Îaf) La începutul verii (1). 25 sf (Pop) Timp cald. 26 sf (Înv; fig; îs) ~ra vieții Vârstă de deplină dezvoltare și de maturitate a cuiva.

văr, va [At: (a. 1505), cf MIHĂILĂ, D. 173 / Vc: (m) vere, (rar) vărule, (A și: reg, vărule), vereo sm / Pl: veri, vere / E: ml (consobrinus, -a) verus, -a] 1 smf (Adesea determinat de un aps) Grad de rudenie între copiii sau descendenții persoanelor care sunt frați ori surori. 2 smf Persoană care are aceiași bunici (sau ascendenți mai îndepărtați) cu o alta, fără a fi fratele sau sora sa, considerată în raport cu aceasta. 3 sm (Fam; la vocativ) Termen de adresare către o persoană de sex masculin care marchează un raport de egalitate între vorbitori sau care exprimă o atitudine condescendentă. 4 smf (Fam; la vocativ) Adresare retorică utilizată de cineva în cursul unei povestiri (orale), pentru a-și marca afectiv implicarea față de cele relatate și pentru a menține interesul auditorului. 5 sm (Trs; Mun; de obicei construit cu verbul „a se prinde”) Prieten al cuiva, legat de acesta prin jurământ, până la moarte Si: (pop) fârtat (1), frate (8) de cruce. 6 smp (Ast; reg; art.) Numele unei constelații nedefinite mai îndeaproape.

ver2, ~ă a [At: HELIADE, O. II, 90 / Pl: ~i, ~e / E: lat verus, -a, -um, it vero] (Înv) 1 Adevărat2 (1). 2 Real.

va s.f. Anotimpul cel mai călduros al anului, care urmează după primăvară și precedă toamna și care reprezintă (în emisfera boreală) intervalul de timp de la solstițiul din 22 (21) iunie pînă la echinocțiul din 23 septembrie. ◊ (cu determ. sau cu prep., loc.prep. cu care formează constr. stabile, arătînd timpul cînd sau cît se petrece acțiunea vb.) Nu am plecat nicăieri toată vara.(meteor.) Vara Sfintului Martin sau (în America de Nord) vară indiană, (pop.) vara Sfinților Arhangheli = perioada de încălzire care se înregistrează uneori în prima jumătate a lunii noiembrie. Miezul verii sau miez de vară v. miez. Miază vară v. miază. Vara lui mioi v. mihoi. ◊ Loc.adj. De vară = a) (despre unele activități, sporturi etc.) care se efectuează în timpul verii, care se practică în timpul verii; b) (despre fructe, plante etc.) care ajunge la maturitate, care se coace, rodește vara (de timpuriu); c) care este necesar în timpul verii; care se poartă în timpul verii; care se practică vara. Δ Grădină de vară v. grădină. ◊ Loc.adv. De astă-vară = din vara precedentă. La vară = în vara viitoare, în vara care urmează. Astă-vară = în vara care a trecut. (În) vara asta = în vara în care ne aflăm, (pop.) An-vară = în vara anului precedent. De cu vară = fiind încă vară. Peste vară = în timpul verii. ♦ (adv.; în forma „vara” sau „verile”) În cursul anotimpului verii; în fiecare an, în cursul acestui anotimp; de la începutul verii. Vara, cu un rucsac în spate... ar fi explorat munții (CĂL.). • pl. veri. /lat. vēra, pl. lui ver, -is „primăvară”.

văr, va s.m., s.f. 1 s.m., s.f. (adesea determ. de un adj.pos.) Grad de rudenie între copiii sau descendenții persoanelor care sînt frați sau surori. ♦ Persoană care se află cu alta într-o asemenea relație de rudenie, considerată în raport cu aceasta; (pop.; fam.) verișcan. ◊ (cu determ. care indică ierarhia gradului de rudenie) Văr bun sau vară bună v. bun. Văr mare v. mare. Văr primar (sau vară primară) v. primar. 2 s.m. (fam.; la voc.) Termen de adresare către o persoană de sex masculin, care marchează un raport de egalitate între vorbitori sau care exprimă condescendență. Nu-s om rău, vere, măcar că mă arată mutra așa (POPA). ♦ Termen întrebuințat în cursul unei povestiri, pentru a exprima uimire, mirare, admirație etc. S-o fi văzut, măi vere, zicea povestitorul, cît era de ticăloasă (SADOV.). • pl. veri, vere. /lat. [consobrīnum] vērum, [consobrīnam] vēram.

ver1, -ă adj. (înv.) Adevărat, real. • pl. veri, -e. /<lat. vērus, -a, -um, it. vero.

VARĂ, veri, s. f. Anotimpul cel mai călduros al anului, cuprins între primăvară și toamnă și reprezentând (în emisfera boreală) intervalul de timp de la 22 (21) iunie până la 23 septembrie. ◊ Loc. adj. De vară = a) necesar în timpul verii; care se poartă în timpul verii; care se practică vara; b) (despre fructe, plante etc.) care se coace, rodește vara; văratic. ◊ Loc. adv. La vară = în vara viitoare, în vara care urmează. Astă-vară = în vara care a trecut. (În) vara asta = în vara în care ne aflăm. (Pop.) An-vară = în vara anului precedent. De cu vară = fiind încă vară. Peste vară = în timpul verii. ♦ (Adverbial; în forma vara) În cursul anotimpului mai sus definit; în fiecare an, în cursul acestui anotimp. – Lat. vera (= ver primăvară).

VĂR, VARĂ, veri, vere, s. m. și f. 1. Grad de rudenie între copiii sau descendenții persoanelor care sunt frați sau surori; persoană care se află cu alta într-o asemenea relație de rudenie, considerată în raport cu aceasta. 2. (La voc. m.) Termen familiar de adresare către un prieten, un cunoscut. – Lat. [consobrinus] verus, [consobrina] vera.

PIERDE-VA s. m. invar. Om care-și pierde timpul fără folos, stă degeaba, nu e bun de nimic; leneș. Scoală, scoală, pierde-vară! Toate plugurile ară, Numai tu șezi în cămară! MARIAN, S. 46. Prietenul meu Chiriac a lui Goian, un lainic și un pierde-vară ca și mine. CREANGĂ, A. 16. Și s-o vezi înconjurată de un roi de pierde-vară. EMINESCU, O. I 157.

VARĂ, veri, s. f. Cel mai cald anotimp al anului, între primăvară și toamnă, reprezentînd (în emisfera boreală) intervalul de timp de la 21 iunie pînă la 21 septembrie. Era în iunie, în plină vară, și soarele s-a arătat din nou parcă mai puternic, mai dogoritor. STANCU, U.R.S.S. 172. Mergeam încet prin cîmpia încălzită de soarele verii. SADOVEANU, O. VII 306. Că nu ț-am fost mîndr-o seară, Ci doi ani întregi ș-o vară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 47. (Poetic) E atîta vară-n aer, e atît de dulce zvonul. EMINESCU, O. I 152. ◊ (Adverbial, în forma vara) În timpul verii, peste vară. Vijelii, ispite au trecut, Cum trec vara norii peste baltă. BENIUC, V. 9. Aici petrecea el vara și iarna. EMINESCU, N. 41. Cine vara stă și doarme Iarna biet, moare de foame.Loc. adj. De vară = a) necesar în timpul verii; care se practică vara. Haină de vară. Sport de vară; b) (despre plante, fructe etc.) care se coace vara, văratic. Am semănat grîu de vară Ș-o ieșit numai secară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 163. Cîte poame sînt de vară Nice una nu-i amară. id. ib. 209. ◊ Loc. adv. La vară = în vara care urmează, în vara anplui viitor. Ba s-a însura la toamnă, ba la iarnă, ba la primăvară, ba la vară. CREANGĂ, O. A. 185. Astă-vară = în vara care a trecut. Astă-vară sugeai țîță, Ș-acum dai badei guriță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 391. (În) vara asta = în vara în care sîntem. Vara asta se însoară și el. An vară = în vara anului precedent. Își încercase el creioanele colorate din cutioara căpătată an vară. C. PETRESCU, R. DR. 15. De cu vară = fiind încă vară. De cu vară, pentru iarnă, de cojoc să te-ngrijești. Peste vară = în timpul verii. ◊ Expr. Vara sfinților arhangheli = timpul cald și prielnic ca vara, care se întîmplă să fie uneori la început de noiembrie. Astfel au lucrat toată săptămîna cît a mai ținut vara sfinților arhangheli. SADOVEANU, P. M. 82.

VĂR, VARĂ, veri, -e, s. m. și f. 1. Grad de rudenie; persoană considerată în raport cu copiii fraților și surorilor părinților săi sau cu soțiile și soții acelora. Toate surorile și verele mele au năvălit, săptămîna asta, peste mine. HOGAȘ, M. N. 24. Vărul Leonil m-o închis aici, neneacă. ALECSANDRI, T. I 58. Unde joacă văr cu vară, Amiroasă-a primăvară. ȘEZ. I 71. ◊ Văr bun v., bun4 (VII). Văr dulce v. dulce1 (II 6). Văr de-al doilea v. doilea. Văr primar v. primar12 (4). 2. (La vocativ, numai la m.) Apelativ familiar pentru un prieten. Nouă nu ne dai un păhărel, vere? se linguși Holbea. REBREANU, I. 21. Cînd se căftănea vreun boier, mă, duceam la el cu taraful meu de-i ziceam: «Și la mai mare, vere!». ALECSANDRI, T. 81.

VERO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „adevăr”, „adevărat”, „veridic”. [Var. ver-, veri-. / < it. vero-, cf. lat. verus].

VARA adv. În timpul verii. /<lat. vera

VA1 veri f. 1) Anotimp al anului care cuprinde, în emisfera nordică, lunile iunie, iulie, august. ◊ De ~ a) necesar pentru vară; b) care are loc vara. La ~ în timpul verii viitoare. Astă ~ vara trecută. De cu ~ încă din timpul verii. Pierde-vară om care nu are nici o ocupație, care nu face nimic; haimana. [G.-D. verii] /<lat. vera

VĂR veri m. Persoană de sex masculin considerată în raport cu fiica sau fiul unchiului ori a mătușii. /<lat. verus, ~a

pierdevară m. cel ce-și pierde timpul cu nimicuri.

vară f. anotimp coprins între primă-vară și toamnă, începe la 22 Iunie și se sfârșește la 22 Septemvrie. [Macedo-rom. veară = lat. VERA, pl. primăvară].

văr m. copilul fratelui sau al surorii: văr primar. [Lat. (CONSOBRINUS) VEROS, lit. (văr) adevărat = văr bun].

vre, particulă, exprimă ceva nedeterminat sau o aproximațiune numerică ori temporală; vr’o dată, vr’o sută, vreun. [Și veri (macedo-rom. văr) = lat. VEL(IS)].

perde-vară m. gen. al luĭ. Omu care-șĭ perde timpu în zadar: niște perde-vară. S’ar putea zice și f. o perde-vară, dar numaĭ la nom. și ac.

1) váră f., pl. verĭ (lat. ver, primăvară, pl. vera, care a fost considerat ca fem. sing. ca și’n primăvară. Mrom. veară). Anotimpu dintre primăvară și toamnă, cel maĭ călduros (22 Ĭuniŭ – 22 Septembre). Adv. În timpu veriĭ: vara e cald, vara am stat la munte.

văr, vară s., pl. verĭ, vere (lat. vêrus, vêra, adevărat, adevărată, subînț. consobrinus, văr, consobrina, vară. D. rom. vine ung. vér. V. adevăr). Fiu saŭ fiĭca unchĭuluĭ saŭ mătușiĭ, copiiĭ fraților între eĭ (numițĭ și verĭ primarĭ. Aĭ verilor îs verĭ de al doilea). Vest. Epitet de dragoste (une-orĭ și ironic), ca și frate: ĭa stăĭ, vere! V. verișor și veric.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

astă-va (vara trecută) adv.

!pierde-va (fam.) s. m. și f., g.-d. art. lui pierde-va; pl. pierde-va

va1 (anotimp) s. f., g.-d. art. verii; pl. veri

văr s. m., voc. vere; pl. veri

+văru-meu/-tău/-său (fam.) s. m. + adj. pr., g.-d. art. lui văru-meu/-tău/-său corectat(ă)

+văru-miu/-tu/-su (fam., pop.) s. m. + adj. pr., g.-d. art. lui văru-miu/-tu/-su corectat(ă)

pierde-va s. m. și f., g.-d. lui pierde-vară; pl. pierde-va

va1 (anotimp) s. f., g.-d. art. verii; pl. veri

astă-va adv. (în tempo rapid: as-vară)

va (anotimp) s. f., g.-d. art. verii; pl. veri

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

PIERDE-VA s. târâie-brâu, (reg.) suflă-n-vânt. (Un ~ pe care nu te poți baza.)

VĂR s. verișor, (pop. și fam.) veric, verișcan, (Maram.) verincel. (Sunt veri primari.)

PIERDE-VA s. tîrîie-brîu, (reg.) suflă-n-vînt. (Un ~ pe care nu te poți baza.)

VĂR s. verișor, (pop. și fam.) veric, verișcan, (Maram.) verincel. (Sînt ~ primari.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

vară (veri), s. f. – Anotimpul cel mai călduros al anului. – Mr. veară, megl. vęră, istr. vęrę. Lat. vēra, pl. de la vēr, tratat ca în primavera (Pușcariu 1875; REW 9213), cf. alb. verë (Philippide, II, 657). – Der. văra, vb. (a-și petrece vara; a pășuna vitele în timpul verii); vărat, s. n. (perioadă de vară; timpul în care pasc vitele vara); văratec (var. văratic), adj. (se zice mai ales despre fructele timpurii; locul unde pasc vitele vara; taxa pe pășuni); învăra, vb. refl. (a veni vara). – Cf. primăvară.

văr (veri), s. m. – Grad de rudenie între copiii persoanelor care sînt frați și surori. – Mr., megl. ver, istr. veru „adevărat”. Lat. (consobrinus) vērus (Cipariu, Gram., 27, 11; Pușcariu 1856; REW 9262), cf. it., v. sp., port. vero, prov., cat. ver, v. fr. voir. Pentru evoluția semantică, cf. sp. primo. Uz general (ALR, I, 173). Sensul etimologic s-a păstrat în istr. și poate și în vare, conj. (atunci, căci), care pare să reprezinte lat. vere, formă azi înv. și complet înlocuită de oare.Der. vară, s. f. (corespondentul feminin al lui văr); verișor, s. m. (văr); verișoară, s. f. (vară); vărui, vb. (a se numi văr), formație glumeață, folosită rar, de ex. de Alecsandri; verie, s. f. (calitatea de văr). După REW 9180, vare provin din lat. velle, soluție improbabilă.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

veri- prefixoid (înv.) având valoarea lui ori:vericine = oricine.

Intrare: veri
veri1 (conj.) conjuncție
conjuncție (I11)
  • veri
Intrare: astă-vară
astă-vară adverb
compus
Surse flexiune: DOR
  • astă-va
Intrare: pierde-vară (s.f.)
pierde-vară2 (s.f.) substantiv feminin invariabil
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pierde-va
  • pierde-va
plural
  • pierde-va
  • pierde-va
genitiv-dativ singular
  • pierde-va
  • pierde-va
plural
  • pierde-va
  • pierde-va
vocativ singular
plural
Intrare: pierde-vară (s.m.)
pierde-vară1 (s.m.) substantiv masculin invariabil
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pierde-va
  • pierde-va
plural
  • pierde-va
  • pierde-va
genitiv-dativ singular
  • pierde-va
  • pierde-va
plural
  • pierde-va
  • pierde-va
vocativ singular
plural
Intrare: vară (anotimp)
vară1 (anotimp) substantiv feminin
substantiv feminin (F58)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • va
  • vara
plural
  • veri
  • verile
genitiv-dativ singular
  • veri
  • verii
plural
  • veri
  • verilor
vocativ singular
plural
Intrare: văr
substantiv masculin (M26)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • văr
  • vărul
  • văru‑
plural
  • veri
  • verii
genitiv-dativ singular
  • văr
  • vărului
plural
  • veri
  • verilor
vocativ singular
  • vărule
  • vere
plural
  • verilor
Intrare: ver
ver1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ver
  • verul
  • ve
  • vera
plural
  • veri
  • verii
  • vere
  • verele
genitiv-dativ singular
  • ver
  • verului
  • vere
  • verei
plural
  • veri
  • verilor
  • vere
  • verelor
vocativ singular
plural
Intrare: vero
prefix (I7-P)
  • vero
prefix (I7-P)
  • ver
prefix (I7-P)
  • veri
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

astă-varăadverb

  • 1. În vara care a trecut. DEX '09 DLRLC NODEX
    • format_quote Astă-vară sugeai țîță, Ș-acum dai badei guriță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 391. DLRLC

pierde-vară, pierde-vasubstantiv masculin invariabil
pierde-vară, pierde-vasubstantiv feminin invariabil

  • 1. Om care își irosește timpul, care nu muncește și umblă fără niciun rost. DEX '09 DLRLC NODEX
    • format_quote Scoală, scoală, pierde-vară! Toate plugurile ară, Numai tu șezi în cămară! MARIAN, S. 46. DLRLC
    • format_quote Prietenul meu Chiriac a lui Goian, un lainic și un pierde-vară ca și mine. CREANGĂ, A. 16. DLRLC
    • format_quote Și s-o vezi înconjurată de un roi de pierde-vară. EMINESCU, O. I 157. DLRLC

va, verisubstantiv feminin

  • 1. Anotimpul cel mai călduros al anului, cuprins între primăvară și toamnă și reprezentând (în emisfera boreală) intervalul de timp de la 22 (21) iunie până la 23 septembrie. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    antonime: iarnă diminutive: văruță
    • format_quote Era în iunie, în plină vară, și soarele s-a arătat din nou parcă mai puternic, mai dogoritor. STANCU, U.R.S.S. 172. DLRLC
    • format_quote Mergeam încet prin cîmpia încălzită de soarele verii. SADOVEANU, O. VII 306. DLRLC
    • format_quote Că nu ț-am fost mîndr-o seară, Ci doi ani întregi ș-o vară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 47. DLRLC
    • format_quote poetic E atîta vară-n aer, e atît de dulce zvonul. EMINESCU, O. I 152. DLRLC
    • 1.1. (și) adverbial (În forma vara) În cursul anotimpului mai sus definit; în fiecare an, în cursul acestui anotimp. DEX '09 DLRLC NODEX
      • format_quote Vijelii, ispite au trecut, Cum trec vara norii peste baltă. BENIUC, V. 9. DLRLC
      • format_quote Aici petrecea el vara și iarna. EMINESCU, N. 41. DLRLC
      • format_quote Cine vara stă și doarme Iarna biet, moare de foame. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adjectivală De vară = necesar în timpul verii; care se poartă în timpul verii; care se practică vara. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
      • format_quote Haină de vară. Sport de vară. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adjectivală De vară = (despre fructe, plante etc.) care se coace, rodește vara. DEX '09 DLRLC NODEX
      sinonime: văratic
      • format_quote Am semănat grîu de vară Ș-o ieșit numai secară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 163. DLRLC
      • format_quote Cîte poame sînt de vară Nice una nu-i amară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 209. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială La vară = în vara viitoare, în vara care urmează. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
      • format_quote Ba s-a însura la toamnă, ba la iarnă, ba la primăvară, ba la vară. CREANGĂ, O. A. 185. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială (În) vara asta = în vara în care ne aflăm. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Vara asta se însoară și el. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială popular An-vară = în vara anului precedent. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Își încercase el creioanele colorate din cutioara căpătată an vară. C. PETRESCU, R. DR. 15. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială De cu vară = fiind încă vară. DEX '09 DLRLC NODEX
      • format_quote De cu vară, pentru iarnă, de cojoc să te-ngrijești. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială Peste vară = în timpul verii. DEX '09 DLRLC
    • chat_bubble Vara sfinților arhangheli = timpul cald și prielnic ca vara, care se întâmplă să fie uneori la început de noiembrie. DLRLC
      • format_quote Astfel au lucrat toată săptămîna cît a mai ținut vara sfinților arhangheli. SADOVEANU, P. M. 82. DLRLC
etimologie:

văr, verisubstantiv masculin
va, veresubstantiv feminin

  • 1. Persoană considerată în raport cu copiii fraților și surorilor părinților săi; gradul de rudenie respectiv. DEX '09 DLRLC NODEX
    • format_quote Toate surorile și verele mele au năvălit, săptămîna asta, peste mine. HOGAȘ, M. N. 24. DLRLC
    • format_quote Vărul Leonil m-o închis aici, neneacă. ALECSANDRI, T. I 58. DLRLC
    • format_quote Unde joacă văr cu vară, Amiroasă-a primăvară. ȘEZ. I 71. DLRLC
  • 2. masculin la vocativ Termen familiar de adresare către un prieten, un cunoscut. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Nouă nu ne dai un păhărel, vere? se linguși Holbea. REBREANU, I. 21. DLRLC
    • format_quote Cînd se căftănea vreun boier, mă, duceam la el cu taraful meu de-i ziceam: «Și la mai mare, vere!». ALECSANDRI, T. 81. DLRLC
etimologie:
  • limba latină [consobrinus] verus, [consobrina] vera. DEX '09 DEX '98 NODEX

veroelement de compunere, prefix

  • 1. Element prim de compunere savantă cu semnificația „adevăr”, „adevărat”, „veridic”. DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic