14 definiții pentru „vecernie”   declinări

VECÉRNIE, vecernii, s. f. 1. Slujbă religioasă care se face spre seară, în ajunul sau în ziua unei sărbători bisericești. 2. Timp al zilei pe la apusul Soarelui; chindie. – Din sl. večerĭnja.

VECÉRNIE, vecernii, s. f. 1. Slujbă religioasă care se face spre seară, în ajunul sau în ziua unei sărbători bisericești. 2. Timp al zilei pe la apusul soarelui; chindie. – Din sl. večerĩnja.

VECÉRNIE, (1) vecernii, s. f. 1. Slujbă bisericească creștină care se face spre seară, în ajunul sau în ziua unei sărbători. Ca o vecernie domoală Se stinge zvonul din dumbravă. GOGA, P. 23. Tremurătoriul glas al clopotului împlea sara, chemînd la vecernie. EMINESCU, N. 48. Gata-i popa cu toaca, Să-nceapă vecernia. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 426. ◊ Fig. Pacea... calmul serii, resfirat pe vecernia greierilor îmi impuneau, mă biruiau. GALACTION, O. I. 348. 2. Timp al zilei înainte de asfințitul soarelui; chindie. Aproape de vecernie părintele Artemie ajunse în Nenciulești. STĂNOIU, C. I. 33. – Variantă: vecérne (D. BOTEZ, P. O. 72, RETEGANUL, P. I 12) s. f.

vecérnie (-ni-e) s. f., art. vecérnia (-ni-a), g.-d. art. vecérniei; pl. vecérnii, art. vecérniile (-ni-i-)

vecérnie s. f. (sil. -ni-e), art. vecérnia (sil. -ni-a), g.-d. art. vecérniei; pl. vecérnii, art. vecérniile (sil. -ni-i-)

vecérnie (-ii), s. f. – Ajun, ore liturgice care se fac spre seară. – Var. vecerne. Sl. večerĭnja (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 452).

VECÉRNIE ~i f. 1) bis. Slujbă religioasă oficiată seara. 2) rar Timpul dinainte de asfințitul soarelui. [G.-D. vecerniei. Sil. -ni-e] /<sl. vețerinjia

vecernie f. slujbă de seară. [Slav. VEČERĬNĬA (din VEČERŬ, seară)].

vecérnie f. (vsl. večerĭnĭa, d. večerŭ, seară; bg. večernĕa). Slujba de spre seară la biserică. – Și avecernie (Trans.). V. utrenie, priveghere.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

vecernie (Biz.) (‹ sl. вечерьніа, εὐχή ἑσπερινός ὔμνος, officium vespertinum, de la вечеръ, „seară”, gr. ἑσπέρα [espera], lat. vespera), ritualul de seară precedat de ceasul al nouălea și urmat de pavecerniță*. Isidor de Sevilla crede că occidentalii au dat serviciului de seară menirea de vespera, pentru că acesta se făcea atunci când apărea pe cer steaua „vesper”. V. este de două feluri: v. cea mică (gr. ὁ μιχρòς ’Eσπερινός), v. cea mare (ὁ μέγας ’Eσπερινός) de sâmbătă seara sau din ajunul sărbătorilor mari și v. de toate zilele.

vecérnie, vecernii, s.f. – 1. (bis.) Slujbă religioasă care se face după-amiaza târziu, în ziua unei sărbători bisericești. 2. Timp al zilei pe la apusul soarelui. – Din sl. večerǐnja < večerǔ „seară” (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX, MDA).


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

vecérnie, vecernii s. f. 1. Slujbă religioasă de seară sau ajunul unei sărbători, cu care începe serviciul divin din fiecare zi liturgică; una dintre cele șapte laude. ◊ Vecernia mare (sau a sărbătorilor) = vecernia din ajunul duminicilor, al praznicelor împărătești și al sărbătorilor sfinților cu prăznuire. ◊ Vecernia mică = vecernia sărbătorilor cu priveghere, la sfințirea bisericii și la hramul acesteia, iar la m-ri la toate sărbătorile cu priveghere, înainte de masă de seară. ◊ Vecernia de toate zilele = vecernia zilelor de rând, care se face de obicei numai la m-ri. 2. Timp al zilei spre apusul soarelui; chindie. – Din sl. večerĭnja.