VECERNIE, (1) vecernii, s. f. 1. Slujbă bisericească creștină care se face spre seară, în ajunul sau în ziua unei sărbători. Ca o vecernie domoală Se stinge zvonul din dumbravă. GOGA, P. 23. Tremurătoriul glas al clopotului împlea sara, chemînd la vecernie. EMINESCU, N. 48. Gata-i popa cu toaca, Să-nceapă vecernia. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 426. ◊ Fig. Pacea... calmul serii, resfirat pe vecernia greierilor îmi impuneau, mă biruiau. GALACTION, O. I. 348. 2. Timp al zilei înainte de asfințitul soarelui; chindie. Aproape de vecernie părintele Artemie ajunse în Nenciulești. STĂNOIU, C. I. 33. – Variantă: vecerne (D. BOTEZ, P. O. 72, RETEGANUL, P. I 12) s. f.