VALET, valeți, s. m. 1. Persoană care se află în serviciul personal al cuiva; fecior, lacheu. 2. Fiecare dintre cele patru cărți de joc, reprezentând figura unui cavaler; fante. – Din fr. valet.

valet sm [At: NEGULICI, E. I, 39/1 / V: (rar, 3) ~e / Pl: ~eți / E: fr valet] 1 Servitor la casele boierești aflat în serviciul personal al stăpânului Si: camerier (1), fecior (16), lacheu. 2 Persoană servilă și interesată. 3 Fiecare dintre cele patru cărți de joc reprezentând figura unui cavaler Si: fante (3), (arg) ciolac (7). 4 Scutier în serviciul unui senior feudal.

valet s.m. 1 (în Ev. Med.) Tînăr scutier în serviciul unui senior feudal. 2 Persoană care se află în serviciul personal al cuiva; lacheu. Un valet judecă oamenii după bacșișul pe care-l primește (CĂL.). 3 Persoană angajată la un hotel (de lux) care face diferite servicii personale unui client. 4 Fiecare dintre cele patru cărți de joc avînd figura unui cavaler; fante. • pl. -ți. și (pop.) valéte s.m. /<fr. valet.

VALET, valeți, s. m. 1. Servitor la casele boierești (aflat în serviciul personal al stăpânului); fecior, lacheu. 2. Fiecare dintre cele patru cărți de joc, reprezentând figura unui cavaler; fante. – Din fr. valet.

VALET, valeți, s. m. 1. (Ieșit din uz) Servitor la casele boierești, ale cărui sarcini erau legate de persoana stăpînului sau a altui membru al familiei; fecior (3). Era un domn cărunt... cu toate grijile mărunte ale persoanei sale încredințate unui valet de neam francez. C. PETRESCU, R. DR. 98. Valeții în livrele galonate... păreau niște statui. BART, E. 39. 2. Fiecare dintre cele patru cărți de joc pe care este înfățișată figura unui cavaler; fante. Cărți de joc unse la suprafață; rigi pe jumătate șterși, valeți pătați de muște, asul de cupă refăcut de mînă cu cerneală violetă. BASSARABESCU, V. 32. Domnilor, puneți cărțile gata Valet cîștigă... zece pierde. NEGRUZZI, S. III 107.

VALET s.m. 1. Tînăr scutier în serviciul unui senior feudal. 2. (În trecut) Servitor care îngrijea de persoana și de garderoba stăpînului său. 3. Carte la jocul de cărți, reprezentînd un cavaler; fante. [< fr. valet, cf. v. fr.. vaslet < lat. med. vassus – scutier].

VALET s. m. 1. tânăr scutier în serviciul unui senior feudal. 2. persoană care se află în serviciul personal al cuiva; lacheu. 3. carte la jocul de cărți reprezentând un cavaler; fante. (< fr. valet)

valet n. fante, în jocul de cărți: zece galbeni pe valet AL. (= fr. valet).

*valét m. (d. valet). Fecĭor, servitor în casă. Fante (la cărțĭ). V. cĭocoĭ.

VĂLEAT s. m. v. veleat.

VELEAT, veleaturi, s. n. (Înv.) 1. Timp fixat, hotârât pentru realizarea a ceva; dată, termen; p. ext. an. ◊ Expr. A-i trece (cuiva) veleatul = a-i trece (cuiva) vremea, epoca, timpul. 2. Durată a vieții, trai. ♦ (În construcție cu verbele „a veni”, „a sosi”) Sfârșitul vieții; moartea. [Var.: văleat s. n.] – Din sl. vŭlĕto „în anul...”.

valete sm vz valet

văleat sn vz veleat

vălet sn vz veleat

veleat sn [At: URECHE, L. 67 / V: (înv) ~let, văl~, vălet / Pl: ~uri / E: slv вълѣто„în anul”] 1 (Înv) An (considerat ca unitate cronologică). 2 (Înv; pex) Dată calendaristică. 3 (Pop; adesea construit cu verbe ca „a veni”, „a sosi”, „a se împlini”) Termen final Si: (pop) soroc. 4 (Pop; adesea construit cu verbe ca „a veni”, „a sosi”, „a se împlini”) Sfârșitul vieții. 5 (Pop; îe) Ne-a ieșit ~ul Se spune când de produc omoruri sau bătăi între rude apropiate. 6 (Pop; îs) ~ul de apoi Sfârșitul lumii. 7 (Pop; îe) A face (cuiva) ~ul A omorî. 8 (Pop; îe) A-i ieși ~ul A se învechi. 9 (Pop) Durată a vieții. 10 (Pop) Trai. 11 (Pop) Soartă. 12 (Înv; astăzi poetic) Perioadă determinată de timp. 13 (Înv; astăzi poetic) Epocă istorică. 14-15 (Mol; îljv) Ca-n ~ Ca într-o perioadă de mare belșug. 16 (Mun; csnp) Pecete gravată sau montată pe un inel. 17 (Pop; d. oameni; îe) A-și arăta ~ul A-și da arama pe față.

velet sn vz veleat

valete s.m. v. valet.

văleat s.n. v. veleat.

veleat s.n. 1 (înv.) An (considerat ca unitate cronologică). ♦ ext. Termen, dată calendaristică. ♦ (pop.; mai ales constr. cu vb. „a veni”, „a sosi”, „a se împlini”) Termen final; restr. sfîrșitul vieții, moarte; soroc. Mi-a venit veleatul... O tărie mai am... să nu-mi ascunz sfîrșitul (DELAVR.). ◊ expr. A(-i) face (cuiva) veleatul = a omorî. A-i ieși veleatul = a se învechi. 2 (arh.) Durată a vieții, trai; soartă, destin. Să trăiesc în inima ta cît ți-a fi și ție veleatul pe lumea asta (CAM.). ♦ poet. Perioadă determinată de timp; epocă istorică. Lacul rău își avea tainele venite din vechi veleaturi (VOIC.). • pl. -uri. și (înv.) velet, văleat s.n. /<slav. въ лѣто „în anul”.

velet s.n. v. veleat.

VELEAT, (rar) veleaturi, s. n. (Înv. și pop.) 1. Timp fixat, hotărât pentru realizarea a ceva; dată, termen; p. ext. an. ◊ Expr. A-i trece (cuiva) veleatul = a-i trece (cuiva) vremea, epoca, timpul. 2. Durată a vieții, trai. ♦ (În construcție cu verbele „a veni”, „a sosi”) Sfârșitul vieții; moartea. [Var.: văleat s. n.] – Din sl. vŭlĕto „în anul...”.

VELEAT, (rar) veleaturi, s. n. (Astăzi popular sau arhaizant) 1. Timp fixat, hotărît; dată, termen, an. Nădăjduiește să ție tovărășie corbului pînă la acel veleat. SADOVEANU, Z. C. 327. Veleatul 1793 nu putea să însemne altăceva... HOGAȘ, M. N. 138. ◊ Expr. A-i trece (cuiva) veleatul = a trece (cuiva) vremea, epoca, timpul. Cînd i-am văzut eu, turcii erau prăpădiți. Veleatul lor trecuse. STANCU, D. 169. 2. Durată a vieții, trai. Să nu mă uiți, să trăiesc în inima ta cît ți-a fi și ție veleatul pe lumea asta. CAMILAR, N. II 363. Părintele Teofil socotește c-am să-mi sfîrșesc veleatul. SADOVEANU, O. VIII 259. Se vede că pîn-acum le-a fost și lor veleatul. Cu Ivan și-au găsit popa. CREANGĂ, P. 305. ♦ (În construcție cu verbele «a veni», «a sosi») Sfîrșitul vieții, moartea. Mi-a venit veleatul... O tărie mai am: să nu mi-ascunz sfîrșitul. DELAVRANCEA, A. 142. Pasămite i se împlinise și lui, îi sosise veleatul. ISPIRESCU, U. 119. Variantă: văleat (TOPÎRCEANU, P. 74) s. n.

VELEAT ~uri n. 1) înv. Dată fixată pentru realizarea unui lucru sau a unui eveniment; termen; soroc. 2) fig. pop. Durată a vieții. ◊ A-i trece cuiva ~ul a-i trece cuiva viața. 3) fig. pop. Sfârșit al vieții; moarte; deces. [Sil. -leat] /<sl. vu lĕto

veleat n. 1. data anului (arhaism); 2. fig. termenul vieții: ți-a sosit veleatul POP. [Slav. VŬ LĬETO, în timp (formulă adverbială devenită nume substantiv)].

văleát, V. veleat.

veleát (ea dift.) n., pl. urĭ (vsl. vŭ lĭeto, în timpu. V. leat). Data anuluĭ (Vechĭ). Termin, hotar în timp: veleatu vĭețiĭ, atîta ĭ-a fost veleatu. A-ĭ ĭeși veleatu (unuĭ om, unuĭ lucru), a-ĭ trece timpu, a se demoda. – Vechĭ și vă-.

valet s. m., pl. valeți

valet s. m., pl. valeți

valet s. m., pl. valeți

veleat (înv.) (desp. -leat) s. n., pl. veleaturi

veleat (înv.) (-leat) s. n., pl. veleaturi

veleat s. n., pl. veleaturi

VALET s. 1. fecior, lacheu, (rar) camerier, (înv., prin Mold.) jocheu. (Un ~ la o casă boierească.) 2. fante. (~ la cărțile de joc.)

VALET s. 1. fecior, lacheu, (rar) camerier, (înv., prin Mold.) jocheu. (Un ~ la o casă boierească.) 2. fante. (~ la cărțile de joc.)

VELEAT s. v. an, dată, termen, timp, vreme, zi.

veleat s. v. AN. DATĂ. TERMEN. TIMP. VREME. ZI.

veleat, (văleat), s.n. – (înv.) Dată, an, termen: „Meseța ianuarie 20 de zile, veleat 1769”. – Din sl. vǔlěto „în anul...” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

veleat, s.n. – (înv.) Dată, an, termen: „Meseța ianuarie 20 de zile, veleat 1769”. – Din sl. vuleto „în anul...”.