14 definiții pentru termen (timp)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TERMÉN, (1, 2, 3) termene, s. n., (4, 5, 6, 7, 8) termeni, s. m. 1. S. n. Dată fixă la care, potrivit unei învoieli, unei decizii sau unei dispoziții prealabile, se execută o obligație (bănească) sau se realizează ceva; soroc. ◊ Loc. adv. În (sau la) termen = la data fixată, prevăzută. ♦ Condiție, clauză într-un tratat, într-un acord. 2. S. n. Interval de timp, stabilit dinainte, în limita căruia trebuie să se înfăptuiască sau să se întâmple ceva. ◊ Loc. adv. În termen de... = în timp de... 3. S. n. (Înv.) Limită, hotar, sfârșit. 4. S. m. (în loc. și expr.) În termen = care își face serviciul militar în condițiile prevăzute de lege. A fi în termen = a-și face stagiul militar. 5. S. m. Cuvânt; expresie. 6. S. m. Fig. (în expr.) A fi în termeni buni (sau răi) cu cineva = a fi în relații bune (sau rele) cu cineva. 7. S. m. (Mat.) Fiecare dintre monoamele unui polinom; fiecare dintre numerele care alcătuiesc o progresie sau un raport. 8. S. m. Fiecare dintre cuvintele sau grupurile de cuvinte care au o accepție specifică unui anumit domeniu de activitate. – Din lat. termen, -inis (cu unele sensuri după fr. terme).

TÉRMEN, (1, 2, 3) termene, s. n., (4, 5, 6, 7, 8) termeni, s. m. 1. S. n. Dată fixă la care, potrivit unei învoieli, unei decizii sau unei dispoziții prealabile, se execută o obligație (bănească) sau se realizează ceva; soroc. ◊ Loc. adv. În (sau la) termen = la data fixată, prevăzută. ♦ Condiție, clauză într-un tratat, într-un acord. 2. S. n. Interval de timp, stabilit dinainte, în limita căruia trebuie să se înfăptuiască sau să se întâmple ceva. ◊ Loc. adv. În termen de... = în timp de... 3. S. n. (Înv.) Limită, hotar, sfârșit. 4. S. m. (În loc. și expr.) În termen = care își face serviciul militar în condițiile prevăzute de legi. A fi în termen = a-și face stagiul militar. 5. S. m. Cuvânt; expresie. 6. S. m. Fig. (În expr.) A fi în termeni buni (sau răi) cu cineva = a fi în relații bune (sau rele) cu cineva. 7. S. m. (Mat.) Fiecare dintre monoamele unui polinom; fiecare dintre numerele care alcătuiesc o progresie sau un raport. 8. S. m. Fiecare dintre cuvintele care au o accepție specifică unui anumit domeniu de activitate. – Din lat. termen, -inis (cu unele sensuri după fr. terme).

TÉRMEN2, termene, s. n. 1. Dată fixă la care, potrivit unei învoieli, unei tranzacții, unei decizii sau unei dispoziții prealabile, se face o plată, se execută o obligație, se înfăptuiește sau se realizează ceva; soroc. Termen de plată.Loc. adv. În (sau la) termen = atunci cînd trebuie; la timp. Numai de s-ar ține croitoreasa de cuvînt, să fie rochia gata în termen. C. PETRESCU, Î. II 213. 2. Interval sau perioadă de timp, stabilită dinainte, în limita căreia trebuie să se înfăptuiască sau să se întîmple ceva. Ți-a trecut cică termenul de împotrivire. DUMITRIU, N. 18. Mai dă-ne un mic termen de zece mii de ani. ALEXANDRESCU, P. 161. Iar trei zile de-mi trecea, Termenul că se-mplinea, Împăratul că-mi ieșea. TEODORESCU, P. P. 671. ◊ Loc. adv. În termen de... = în timp de... Lucrare executată în termen de 10 zile. 3. (Învechit) Sfîrșit, limită, hotar. Noi dar, după toate aceste mizerii ce se par a nu mai avea termen, declarăm că nu sîntem partizani a nici unei persoane. GHICA, A. 766. Această mișcare de perfecție va avea oare un termen? Răul pieri-va de tot din lume? BĂLCESCU, O. II 10. 4. (În expr.) A fi în termen = a-și face stagiul militar. De ce nu te-au făcut sergent, tată, cînd ai fost în termen? STANCU, D. 214.

TÉRMEN s.n. 1. Dată dinainte fixată pentru executarea unei plăți, a unei obligații etc.; scadență. 2. Interval de timp (dinainte stabilit) în limita căruia trebuie să se înfăptuiască, să se întâmple ceva. [< fr. terme, cf. lat. terminus].

TÉRMEN I. s. n. 1. dată dinainte fixată pentru executarea unei plăți, obligații etc.; scadență. 2. interval de timp (dinainte stabilit) în limita căruia trebuie să se înfăptuiască, să se întâmple ceva. 3. eveniment viitor și sigur în ce privește producerea lui, dar incert în ceea ce privește data la care se va produce. 4. (despre ostași) în termen = în curs de satisfacere a serviciului militar. II. s. m. 1. cuvânt, vorbă, expresie. 2. fiecare dintre elementele unei comparații. 3. (mat.) fiecare dintre monoamele unui polinom; fiecare dintre numerele ce alcătuiesc o progresie sau un raport. 4. element primar al unui enunț sau sistem logic. ♦ fiecare dintre cele trei elemente constitutive ale unui silogism. 5. (fiz.) termen spectral = mărime proporțională cu energia oricăreia dintre stările în care se poate afla un atom. 6. (fig.; pl.) relație (bună sau rea) cu cineva. (< lat. termen, după fr. terme)

TÉRMEN1 ~e n. Limită fixată în timp printr-o dispoziție sau printr-o învoială la care urmează să se execute ceva; soroc. ◊ În (sau la ) ~ la data fixată. În ~ în curs de satisfacere a serviciului militar. /<lat. termen, ~inis, fr. terme

1) *términ n., pl. e (lat. términus, hotar; it. términe, fr. terme). Hotar, sfîrșit: terminu vĭețiĭ. Timp hotărît p. o acțiune (de ex., o plată), soroc, vadea, diorie: a plăti la termin. Suma de plată la termin: a fi dator un termin (de chirie). S. m. Cuvînt propriŭ uneĭ științe, uneĭ meseriĭ: „carină” e un termin de marină. Pl. Cuvinte, expresiunĭ, mod de a vorbi: a te exprima în terminĭ urbanĭ. A fi în terminĭ bunĭ saŭ răĭ cu cineva, a fi în relațiunĭ bune saŭ rele cu cineva. Log. Fie-care din elementele propozițiuniĭ, comparațiuniĭ, silogizmuluĭ. Alg. Fie-care din cantitățile uneĭ expresiunĭ algebrice separate pin semnu + orĭ -. – Fals termen.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

térmen (dată fixă, interval de timp) s. n., pl. térmene


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TÉRMEN s. 1. v. dată. 2. v. scadență. 3. interval, perioadă. (Un ~ de garanție de 6 luni.) 4. v. clauză. 5. v. cuvânt.

TÉRMEN s. v. cap, capăt, final, fine, graniță, hotar, încheiere, limită, margine, sfârșit.

TERMEN s. 1. dată, timp, vreme, zi, (pop.) soroc, (înv.) sorocire, veleat. (La ~ hotărit...) 2. (FIN., EC.) scadență, (pop.) soroc, (prin Ban.) roc, (înv.) diorie, vadea. (Polița a ajuns la ~.) 3. interval, perioadă. (Un ~ de garanție de 6 luni.) 4. (JUR.) clauză, condiție, dispoziție, prevedere, punct, stipulare, stipulație, (înv. și pop.) tocmeală, (înv.) șart. (~ al unui contract.) 5. (LINGV.) cuvînt, vorbă, (livr.) verb, vocabulă, (pop.) zicere, (reg.) boace, (înv.) glas, grai, limbă, parolă, vorbire, voroavă. (Un ~ nou intrat în limbă.)

termen s. v. CAP. CAPĂT. FINAL. FINE. GRANIȚĂ. HOTAR. ÎNCHEIERE. LIMITĂ. MARGINE. SFÎRȘIT.

Intrare: termen (timp)
termen (timp) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • termen
  • termenul
  • termenu‑
plural
  • termene
  • termenele
genitiv-dativ singular
  • termen
  • termenului
plural
  • termene
  • termenelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)