3 intrări

29 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VAGABONDÁ, vagabondez, vb. I. Intranz. A trăi ca un vagabond, a umbla fără țintă, fără rost, dintr-un loc în altul. – Din fr. vagabonder.

VAGABONDÁ, vagabondez, vb. I. Intranz. A trăi ca un vagabond, a umbla fără țintă, fără rost, dintr-un loc în altul. – Din fr. vagabonder.

vagabonda vi [At: SION, P. 290 / V: (înv) ~bun~ / Pzi: ~dez / E: frvagabonder] 1 A umbla dintr-un loc în altul fără scop Si: a hoinări, (îvr) a vaga (1). 2 A duce viață de vagabond (3), recurgând la expediente Si: (îrg) a nemernici, (Trs) a văndrăli (1). 3 (Fig; rar) A fi instabil.

vagabonda vb. I. intr. 1 A rătăci, a umbla dintr-un loc în altul fară țintă; a hoinări; a trăi ca (un) vagabond. 2 Fig. (despre gînduri, imaginație) A trece, fară încetare, de la un lucru la altul. Gîndul ei vagabonda prin lumi necunoscute. • prez.ind. -ez. /<fr. vagabonder.

VAGABONDÁ, vagabondez, vb. I. Intranz. A rătăci fără țintă, hoinărind dintr-un loc în altul, trăind ca un vagabond. Vagabondînd, într-un amurg blond, Am dat de-ale cimitirului porți. BACOVIA, O. 143. Un copil fugit de acasă... vagabondînd fără căpătîi. C. PETRESCU, O. P. II 298. Acum optsprezece ani, vagabondam cu cîteva bucăți de săpun după mine. SAHIA, U.R.S.S. 184.

VAGABONDÁ vb. I. intr. A rătăci fără țintă ca (un) vagabond; a trăi ca (un) vagabond. [< fr. vagabonder].

VAGABONDÁ vb. intr. 1. a rătăci fără țintă, a trăi ca (un) vagabond. 2. (fig.; despre gânduri, imaginație) a trece, fără încetare, de la un lucru la altul. (< fr. vagabonder)

VAGABÓND, -OÁNDĂ, vagabonzi, -de, adj., s. m. și f. (Om sau animal) care rătăcește fără rost pe drumuri, care hoinărește fără țintă; (om) fără ocupație stabilă, fără domiciliu fix. ♦ (Om) de nimic, fără căpătâi. [Adj., s. f. și: vagabóndă] – Din fr. vagabond, lat. vagabundus. Cf. it. vagabondo.

vagabond, ~ă [At: INSTRUCȚII, 8/17 / V: (înv) ~bund a, sm, (forme corupte) baga~ a, sm, bagabont sm, ~bont sm, ~boandă sf, / Pzi: ~nzi, ~e / E: lat vagabundus, -a, -um, fr vagabond, it vagabondo] 1-2 smf, a (Persoană) care umblă dintr-un loc în altul fără scop, fără țintă Si: hoinar (3-4), pribeag, (reg) vandralău (1), vandraș (1), vandră (1), vandroc (1), vandrocaș (1). 3-4 smf, a (Persoană) care nu are domiciliu fix, ocupație stabilă sau venituri și care trăiește din expediente Si: (reg) vandralău (2), vandraș (2), vandră (2), vandroc (2), vandrocaș (2). 5-6 smf, a (Prt) (Om) lipsit de ocupații serioase, care își petrece o bună parte a timpului în căutare de distracții și aventuri Si: (reg) vandralău (3), vandraș (3), vandră (3), vandroc (3), vandrocaș (3) Vz aventurier, derbedeu, golan, haimana, nemernic, pribeag, (reg) pușlalău, ștrengar, pierde-vară, vântură-țară. 7-9 a Caracteristic vagabondului (1, 3, 5). 10 a (Fig; d. imaginație, inspirație) Instabil. 11 a (Mai ales d. câini) Care rătăcește în căutarea hranei (și care este fără stăpân).

vagabond, -ă s.m, s.f, adj. 1 s.m, s.f, adj. (Persoană) care umblă dintr-un loc în altul fară scop, fară țintă; (persoană) care nu are domiciliu, ocupație stabilă, mijloace de existență (și care trăiește din expediente); (reg.) vandră, vandroc. ♦ (adj) Care este caracteristic unei persoane care vagabondează. A avut o copilărie vagabondă. ♦ Fig. (adj.; despre inspirație, imaginație etc.) Care este nestatornic, schimbător. Poetul a dovedit o imaginație vagabondă. ♦ (Om) de nimic, fără căpătîi. Și-a exprimat nepăsarea față de vagabonzii din clasă. 2 s.m., s.f. Persoană care rătăcește umblînd în căutare de distracții, de aventuri etc.; persoană nestatornică, inconstantă. Era un vagabond simpatic, mereu în căutare de noi cuceriri. 3 adj. (despre animale domestice, mai ales despre cîini) Care nu are stăpîn, rătăcind în căutarea hranei. • pl. -zi, -de. și (pop.) vagabont s.m., vagaboandă s.f, (forme corupte) bagabond, -ă adj., s.m., bagabont s.m. /<fr. vagabond, it. vagabondo, lat. vagabundus, -a, -um <vagari „a rătăci”.

VAGABÓND, -Ă, vagabonzi, -de, adj., s. m. și f. (Om sau animal) care rătăcește fără rost pe drumuri, care hoinărește fără țintă; (om) fără ocupație stabilă, fără domiciliu fix. ♦ (Om) de nimic, fără căpătâi. – Din fr. vagabond, lat. vagabundus. Cf. it. vagabondo.

VAGABÓND, -Ă, vagabonzi, -de, adj. Care rătăcește pe drumuri fără nici un rost, care hoinărește fără țintă, fără ocupație și fără domiciliu fix, care nu are nici un căpătîi. Îl alungă, ca pe un om fără căpătîi și vagabond. NEGRUZZI, S. III 198. ◊ Fig. [Cățelul] cu ochii străbătători, cu coada agitată, număra, jos în strada amurgită și umedă, pe frații vagabonzi. GALACTION, O. I 303. Vedeai cum iesă singur și flămînd Un cîine vagabond, adulmecînd. D. BOTEZ, F. S. 56. Un fluture trecea prin aer ca o floare vagabondă. C. PETRESCU, C. V. 304. ♦ (Substantivat, m.) Om de nimic, haimana, derbedeu; pierde-vară. Cum o să spuie el că domnul Cazangiu e hoț sau vagabond. PAS, Z. I 154. Avea milă mai mult de un om de familie bună, scăpătat, decît de un vagabond nemîncat. CĂLINESCU, E. O. II 139. Compatriotul nostru, înțeleptul Logaridis, a studiat situația acestui vagabond. BART, E. 286. – Variantă: (învechit) vagabúnd, -ă (GHICA, A. 614) adj.

VAGABÓND, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care rătăcește fără rost; (cel) care nu are domiciliu, loc stabil de așezare, meserie precisă, existență stabilă. ♦ (Fig.) Nestatornic, inconstant. ♦ (Om) de nimic, fără căpătâi. [< fr. vagabond, it. vagabondo < lat. vagabondus < vagari – a rătăci].

VAGABÓND, -Ă adj., s. m. f. (om, animal) care rătăcește fără rost; (cel) care nu are domiciliu, ocupație, existență stabilă. ◊ (fig.) nestatornic. inconstant. ◊ (om) de nimic, fără căpătâi. (< fr. vagabond, lat. vagabundus)

vagabond a. 1. care rătăcește încoace și încolo; 2. fig. dezordonat, neînfrânat: imaginațiune vagabondă. ║ m. om fără domiciliu, fără mijloace de traiu.

*vagabónd, -ă adj. și s. (fr. vagabond, d. lat. vagabundus, care vine d. vagari, a rătăci. V. vag). Defav. Haĭmana, om fără domiciliŭ: un pungaș vagabond, un vagabond. – Vulg. bagabont. V. nomad.

*vagabondéz v. intr. (fr. vagabonder). Defav. Umblu haĭmana, trăĭesc ca vagabond.

arată toate definițiile

Intrare: vagabonda
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • vagabonda
  • vagabondare
  • vagabondat
  • vagabondatu‑
  • vagabondând
  • vagabondându‑
singular plural
  • vagabondea
  • vagabondați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • vagabondez
(să)
  • vagabondez
  • vagabondam
  • vagabondai
  • vagabondasem
a II-a (tu)
  • vagabondezi
(să)
  • vagabondezi
  • vagabondai
  • vagabondași
  • vagabondaseși
a III-a (el, ea)
  • vagabondea
(să)
  • vagabondeze
  • vagabonda
  • vagabondă
  • vagabondase
plural I (noi)
  • vagabondăm
(să)
  • vagabondăm
  • vagabondam
  • vagabondarăm
  • vagabondaserăm
  • vagabondasem
a II-a (voi)
  • vagabondați
(să)
  • vagabondați
  • vagabondați
  • vagabondarăți
  • vagabondaserăți
  • vagabondaseți
a III-a (ei, ele)
  • vagabondea
(să)
  • vagabondeze
  • vagabondau
  • vagabonda
  • vagabondaseră
Intrare: vagaboandă
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vagaboandă
  • vagaboanda
plural
  • vagaboande
  • vagaboandele
genitiv-dativ singular
  • vagaboande
  • vagaboandei
plural
  • vagaboande
  • vagaboandelor
vocativ singular
  • vagaboandă
  • vagaboando
plural
  • vagaboandelor
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vagabondă
  • vagabonda
plural
  • vagabonde
  • vagabondele
genitiv-dativ singular
  • vagabonde
  • vagabondei
plural
  • vagabonde
  • vagabondelor
vocativ singular
  • vagabondă
  • vagabondo
plural
  • vagabondelor
Intrare: vagabond (adj.)
vagabond1 (adj., -oandă) adjectiv
adjectiv (A44)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vagabond
  • vagabondul
  • vagabondu‑
  • vagaboandă
  • vagaboanda
plural
  • vagabonzi
  • vagabonzii
  • vagaboande
  • vagaboandele
genitiv-dativ singular
  • vagabond
  • vagabondului
  • vagaboande
  • vagaboandei
plural
  • vagabonzi
  • vagabonzilor
  • vagaboande
  • vagaboandelor
vocativ singular
plural
vagabund adjectiv
adjectiv (A3)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vagabund
  • vagabundul
  • vagabundu‑
  • vagabundă
  • vagabunda
plural
  • vagabunzi
  • vagabunzii
  • vagabunde
  • vagabundele
genitiv-dativ singular
  • vagabund
  • vagabundului
  • vagabunde
  • vagabundei
plural
  • vagabunzi
  • vagabunzilor
  • vagabunde
  • vagabundelor
vocativ singular
plural
vagabond3 (adj., -ondă) adjectiv
adjectiv (A3)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vagabond
  • vagabondul
  • vagabondu‑
  • vagabondă
  • vagabonda
plural
  • vagabonzi
  • vagabonzii
  • vagabonde
  • vagabondele
genitiv-dativ singular
  • vagabond
  • vagabondului
  • vagabonde
  • vagabondei
plural
  • vagabonzi
  • vagabonzilor
  • vagabonde
  • vagabondelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

vagabonda

  • 1. A trăi ca un vagabond, a umbla fără țintă, fără rost, dintr-un loc în altul.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file 3 exemple
    exemple
    • Vagabondînd, într-un amurg blond, Am dat de-ale cimitirului porți. BACOVIA, O. 143.
      surse: DLRLC
    • Un copil fugit de acasă... vagabondînd fără căpătîi. C. PETRESCU, O. P. II 298.
      surse: DLRLC
    • Acum optsprezece ani, vagabondam cu cîteva bucăți de săpun după mine. SAHIA, U.R.S.S. 184.
      surse: DLRLC
  • 2. figurat (Despre gânduri, imaginație) A trece, fără încetare, de la un lucru la altul.
    surse: MDN '00

etimologie:

vagabond, -oandă vagaboandă vagabondă vagabund

  • 1. (Om sau animal) care rătăcește fără rost pe drumuri, care hoinărește fără țintă; (om) fără ocupație stabilă, fără domiciliu fix.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: hoinar, -ă attach_file 7 exemple
    exemple
    • Îl alungă, ca pe un om fără căpătîi și vagabond. NEGRUZZI, S. III 198.
      surse: DLRLC
    • figurat [Cățelul] cu ochii străbătători, cu coada agitată, număra, jos în strada amurgită și umedă, pe frații vagabonzi. GALACTION, O. I 303.
      surse: DLRLC
    • figurat Vedeai cum iesă singur și flămînd Un cîine vagabond, adulmecînd. D. BOTEZ, F. S. 56.
      surse: DLRLC
    • figurat Un fluture trecea prin aer ca o floare vagabondă. C. PETRESCU, C. V. 304.
      surse: DLRLC
    • Cum o să spuie el că domnul Cazangiu e hoț sau vagabond. PAS, Z. I 154.
      surse: DLRLC
    • Avea milă mai mult de un om de familie bună, scăpătat, decît de un vagabond nemîncat. CĂLINESCU, E. O. II 139.
      surse: DLRLC
    • Compatriotul nostru, înțeleptul Logaridis, a studiat situația acestui vagabond. BART, E. 286.
      surse: DLRLC

etimologie: