urui¹ sn [At: CADE / V: huroaie sf, huroi, h~, uroaie, uroi / Pl: ? / E: pvb urui³] (Olt; Ban) Urluială (2).

urui³ v vz urlui¹

urui² v vz hurui¹

URUI²... 👉 HURUI...

❍URUI¹ = URLUI.

URUI² vb. IV v. urlui¹.

URLUI, urluiesc, vb. IV. Tranz. A măcina mare unele boabe de cereale pentru a face urluială. [Var.: urui vb. IV] – Din magh. örölni.

hului² v vz hurui

hurlui² v vz urlui

hurui¹ [At: COȘBUC, B. 86 / V: hului, ur~ / Pzi: 3 huruie / E: fo] 1 vi A face un zgomot ca acela al mersului unei căruțe Si: a hodorogi (1), a hurdui (1) 2 vi A rostogoli cu zgomot un butoi Si: a hurdui (2). 3 vi A face zgomotul de cădere a mai multor obiecte tari unul peste altul Si: a hurdui (3). 4 vr (Înv) A se descărca mai multe pistoale. 5 vr (D. porumbel sau curcan) A emite sunetul caracteristic speciei. 6 vr (Reg) A se dărâma.

urlui¹ [At: KLEIN, D. 446 / V: h~, hurui, urui / Pzi: ~esc / E: mg örölni] 1 vt (D. boabele unor cereale) A măcina în granule mari. 2 vt (D. semințe ale unor plante oleaginoase) A zdrobi pentru a obține ulei. 3 vi (Trs; fig; îf hurui) A munci. 4 vi (Reg; d. intestine) A chiorăi (1).

uroaie sf vz urui¹

uroi s vz urui¹

URLUI, ❍HURLUI (-uesc) vb. tr. A măcina gros: porumb urluit este un nutreț plăcut și priitor la toate soiurile de vite (ION.) [ung. örölni, örleni].

URLUI, urluiesc, vb. IV. Tranz. A măcina mare unele boabe de cereale pentru a face urluială. [Var.: urui vb. IV] – Din magh. örölni.

HULUI vb. IV. V. hurui.

HURUI, pers. 3 huruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela ce se aude cînd umblă o căruță, cînd se rostogolește un butoi sau cînd cad mai multe obiecte tari unul peste altul dintr-o dată; a durui. Prin pod șoarecii huruiau: dăduse de nuci. SADOVEANU, P. 105. Camionul a început să huruie. Tare. Asurzitor. SAHIA, N. 92. Pe afară mai huruia cînd și cînd cîte-o trăsură. SANDU-ALDEA, D. N. 252. 2. Refl. (Transilv.) A se dărîma, a se nărui, a se surpa. O casă care era să să huruie, de veche. RETEGANUL, P. IV 54. – Variante: (2) hului (SLAVICI, N. I 55), (1) urui (IOSIF, P. 37, COȘBUC, P. I 102) vb. IV.

URLUI², urluiesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre clădiri, terenuri) A se prăbuși, a se surpa; a urla². S-a urluit podul.

URLUI¹, urluiesc, vb. IV. Tranz. A măcina porumbul, orzul, ovăzul etc. zdrobindu-le pentru a face urluială. – Variantă: urui vb. IV.

A HURUI pers. 3 huruie intranz. pop. 1) (despre vehicule, motoare etc. în mișcare) A produce un zgomot asurzitor continuu; a durui. 2) (despre porumbei) A scoate sunete caracteristice speciei; a gurui. /Onomat.

A URLUI ~iesc tranz. (cereale) A măcina pentru urluială; a preface în urluială. /<ung. örölni

huruì v. a scoate un sunet șuierător, a face sgomot din cădere sau din sguduire. [Onomatopee].

urluì v. a măcina gros. [Ung. ÖRLÖNI, a măcina].

hurluĭésc, V. urluĭesc.

húruĭ, a -í v. intr. (imit. V. hîrîĭ). Se zice despre huĭetu pe care-l fac trăsurile, trenu, tunurile orĭ alte lucrurĭ grele cînd merg saŭ se prăbușesc. – Rar -ĭesc.

urluĭésc v. tr. (ung. örleni, a măcina). Macin gros, prefac în sfărmăturĭ: a urlui orzu. – Și uruĭesc. Și hurl-?

uruĭésc, V. urluĭesc.

!urui/urlui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. uruiesc/urluiesc, 3 sg. uruiește/urluiește, imperf. 1 uruiam/urluiam; conj. prez. 1 sg. să uruiesc/să urluiesc, 3 să uruiască/să urluiască

hurui (a ~) vb., ind. prez. 3 huruie, imperf. 3 pl. huruiau; conj. prez. 3 să huruie

urlui v. urui

hurui (a ~) vb., ind. prez. 3 huruie, imperf. 3 sg. huruia; conj. prez. 3 să huruie

urlui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urluiesc, imperf. 3 sg. urluia; conj. prez. 3 să urluiască

hurui vb., ind. și conj. prez. 3 sg. huruie, imperf. 3 sg. huruia

urlui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urluiesc, imperf. 3 sg. urluia; conj. prez. 3 sg. și pl. urluiască

hurui (ind. prez. 3 sg. și pl. huruie)

urlui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urluiesc, conj. urluiască)

huruesc, -rue 3, -ruiam 1 imp.

urlui (-uesc, -it), vb. – A măcina mare, a sfărîma. – Var. hurlui. Mag. örölni (Tiktin; Gáldi, Dict., 98). – Der. urluială (var. hurluială), s. f. (porumb sau cereale măcinate grosier, pentru vite).

HURUI vb. v. dărăpăna, dărâma, nărui, prăbuși, prăvăli, risipi, surpa.

HURUI vb. 1. a durăi, a durui, a hodorogi, (rar) a turui, (pop.) a trăncăni, (reg.) a hurdui, a troncăni, (prin Ban.) a trăscări. (Căruța ~ pe strada pietruită.) 2. a clătina, a hâțâi, a hâțâna, a hodorogi, a hurduca, a hurducăi, a scutura, a zdroncăni, a zdruncina, a zgâlțâi, a zgudui, (reg.) a bălăbăni, (Mold.) a drâgâi, (Ban.) a zducni. (Căruța l-a ~ zdravăn.)

hurui vb. v. DĂRĂPĂNA. DĂRÎMA. NĂRUI. PRĂBUȘI. PRĂVĂLI. RISIPI. SURPA.

HURUI vb. 1. a durăi, a durui, a hodorogi, (rar) a turui, (pop.) a trăncăni, (reg.) a hurdui, a troncăni, (prin Ban.) a trăscări. (Căruța ~ pe strada pietruită.) 2. a clătina, a hîțîi, a hîțîna, a hodorogi, a hurduca, a hurducăi, a scutura, a zdroncăni, a zdruncina, a zgîlțîi, a zgudui, (reg.) a bălăbăni, (Mold.) a drîgîi, (Ban.) a zducni. (Căruța l-a ~ zdravăn.)

hului, pers. 3 sg. huluiește, vb. IV refl. (reg.) a se dărâma, a se nărui.

huruí, v.i. (ref. la căruțe) A face zgomot. – Onomatopee (DEX, MDA).

hurui, vb. intranz. – A face zgomot (ref. la căruțe). – Onomatopee (Șăineanu, DEX, MDA).