3 intrări

39 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

URUÍ2 vb. IV v. urlui.

URUÍ1 vb. IV v. hurui.

urui1 sn [At: CADE / V: huroaie sf, huroi, h~, uroaie, uroi / Pl: ? / E: pvb urui3] (Olt; Ban) Urluială (2).

HULUÍ vb. IV v. hurui.

HURUÍ, pers. 3 húruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela care se aude când umblă o căruță, când se rostogolește un butoi sau când cad mai multe obiecte tari unul peste altul; a hurdui; a hodorogi. 2. Refl. (Reg.) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. [Var.: huluí, uruí vb. IV] – Formație onomatopeică.

HURUÍ, pers. 3 húruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela care se aude când umblă o căruță, când se rostogolește un butoi sau când cad mai multe obiecte tari unul peste altul; a hurdui; a hodorogi. 2. Refl. (Reg.) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. [Var.: huluí, uruí vb. IV] – Formație onomatopeică.

URLUÍ, urluiesc, vb. IV. Tranz. A măcina mare unele boabe de cereale pentru a face urluială. [Var.: urui vb. IV] – Din magh. örölni.

hurui1 [At: COȘBUC, B. 86 / V: hului, ur~ / Pzi: 3 huruie / E: fo] 1 vi A face un zgomot ca acela al mersului unei căruțe Si: a hodorogi (1), a hurdui (1) 2 vi A rostogoli cu zgomot un butoi Si: a hurdui (2). 3 vi A face zgomotul de cădere a mai multor obiecte tari unul peste altul Si: a hurdui (3). 4 vr (Înv) A se descărca mai multe pistoale. 5 vr (D. porumbel sau curcan) A emite sunetul caracteristic speciei. 6 vr (Reg) A se dărâma.

urlui1 [At: KLEIN, D. 446 / V: h~, hurui, urui / Pzi: ~esc / E: mg örölni] 1 vt (D. boabele unor cereale) A măcina în granule mari. 2 vt (D. semințe ale unor plante oleaginoase) A zdrobi pentru a obține ulei. 3 vi (Trs; fig; îf hurui) A munci. 4 vi (Reg; d. intestine) A chiorăi (1).

URLUÍ, urluiesc, vb. IV. Tranz. A măcina mare unele boabe de cereale pentru a face urluială. [Var.: uruí vb. IV] – Din magh. örölni.

HURUÍ, pers. 3 húruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela ce se aude cînd umblă o căruță, cînd se rostogolește un butoi sau cînd cad mai multe obiecte tari unul peste altul dintr-o dată; a durui. Prin pod șoarecii huruiau: dăduse de nuci. SADOVEANU, P. 105. Camionul a început să huruie. Tare. Asurzitor. SAHIA, N. 92. Pe afară mai huruia cînd și cînd cîte-o trăsură. SANDU-ALDEA, D. N. 252. 2. Refl. (Transilv.) A se dărîma, a se nărui, a se surpa. O casă care era să să huruie, de veche. RETEGANUL, P. IV 54. – Variante: (2) huluí (SLAVICI, N. I 55), (1) uruí (IOSIF, P. 37, COȘBUC, P. I 102) vb. IV.

URLUÍ2, urluiesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre clădiri, terenuri) A se prăbuși, a se surpa; a urla2. S-a urluit podul.

URLUÍ1, urluiesc, vb. IV. Tranz. A măcina porumbul, orzul, ovăzul etc. zdrobindu-le pentru a face urluială. – Variantă: uruí vb. IV.

A HURUÍ pers. 3 húruie intranz. pop. 1) (despre vehicule, motoare etc. în mișcare) A produce un zgomot asurzitor continuu; a durui. 2) (despre porumbei) A scoate sunete caracteristice speciei; a gurui. /Onomat.

A URLUÍ ~iésc tranz. (cereale) A măcina pentru urluială; a preface în urluială. /<ung. örölni

arată toate definițiile

Intrare: urui
urui
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: hurui
verb (V343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hurui
  • huruire
  • huruit
  • huruitu‑
  • huruind
  • huruindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • huruie
(să)
  • huruie
  • huruia
  • hurui
  • huruise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • huruie
(să)
  • huruie
  • huruiau
  • hurui
  • huruiseră
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hului
  • huluire
  • huluit
  • huluitu‑
  • huluind
  • huluindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • huluie
(să)
  • huluie
  • huluia
  • hului
  • huluise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • huluie
(să)
  • huluie
  • huluiau
  • hului
  • huluiseră
verb (V408)
Surse flexiune: DAR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hului
  • huluire
  • huluit
  • huluitu‑
  • huluind
  • huluindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • huluiește
(să)
  • huluiască
  • huluia
  • hului
  • huluise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • huluiesc
(să)
  • huluiască
  • huluiau
  • hului
  • huluiseră
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • urui
  • uruire
  • uruit
  • uruitu‑
  • uruind
  • uruindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • uruie
(să)
  • uruie
  • uruia
  • urui
  • uruise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • uruie
(să)
  • uruie
  • uruiau
  • urui
  • uruiseră
Intrare: urlui (măcina)
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • urlui
  • urluire
  • urluit
  • urluitu‑
  • urluind
  • urluindu‑
singular plural
  • urluiește
  • urluiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • urluiesc
(să)
  • urluiesc
  • urluiam
  • urluii
  • urluisem
a II-a (tu)
  • urluiești
(să)
  • urluiești
  • urluiai
  • urluiși
  • urluiseși
a III-a (el, ea)
  • urluiește
(să)
  • urluiască
  • urluia
  • urlui
  • urluise
plural I (noi)
  • urluim
(să)
  • urluim
  • urluiam
  • urluirăm
  • urluiserăm
  • urluisem
a II-a (voi)
  • urluiți
(să)
  • urluiți
  • urluiați
  • urluirăți
  • urluiserăți
  • urluiseți
a III-a (ei, ele)
  • urluiesc
(să)
  • urluiască
  • urluiau
  • urlui
  • urluiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • urui
  • uruire
  • uruit
  • uruitu‑
  • uruind
  • uruindu‑
singular plural
  • uruiește
  • uruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • uruiesc
(să)
  • uruiesc
  • uruiam
  • uruii
  • uruisem
a II-a (tu)
  • uruiești
(să)
  • uruiești
  • uruiai
  • uruiși
  • uruiseși
a III-a (el, ea)
  • uruiește
(să)
  • uruiască
  • uruia
  • urui
  • uruise
plural I (noi)
  • uruim
(să)
  • uruim
  • uruiam
  • uruirăm
  • uruiserăm
  • uruisem
a II-a (voi)
  • uruiți
(să)
  • uruiți
  • uruiați
  • uruirăți
  • uruiserăți
  • uruiseți
a III-a (ei, ele)
  • uruiesc
(să)
  • uruiască
  • uruiau
  • urui
  • uruiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

hurui hului urui

  • 1. intranzitiv A face un zgomot ca acela care se aude când umblă o căruță, când se rostogolește un butoi sau când cad mai multe obiecte tari unul peste altul.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: durui hodorogi hurdui attach_file 3 exemple
    exemple
    • Prin pod șoarecii huruiau: dăduse de nuci. SADOVEANU, P. 105.
      surse: DLRLC
    • Camionul a început să huruie. Tare. Asurzitor. SAHIA, N. 92.
      surse: DLRLC
    • Pe afară mai huruia cînd și cînd cîte-o trăsură. SANDU-ALDEA, D. N. 252.
      surse: DLRLC
  • 2. reflexiv regional A se dărâma, a se surpa, a se nărui.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • O casă care era să să huruie, de veche. RETEGANUL, P. IV 54.
      surse: DLRLC

etimologie:

urlui (măcina) urui

  • 1. tranzitiv A măcina mare unele boabe de cereale pentru a face urluială.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX

etimologie: