4 intrări

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

URLUÍT, -Ă, urluiți, -te, adj. (Despre unele boabe de cereale) Măcinat mare, transformat în urluială. [Var.: uruít, -ă adj.] – V. urlui.

URLUÍT, -Ă, urluiți, -te, adj. (Despre unele boabe de cereale) Măcinat mare, transformat în urluială. [Var.: uruít, -ă adj.] – V. urlui.

urluit1, ~ă a [At: BIBLIA (1688), 702/42 / V: uru~, huru~ / Pl: ~iți, ~e / E: urlui1] 1 (Mai ales d. boabe de cereale) Măcinat sau zdrobit mare. 2 (Reg; d. oameni; îf huruit) Foarte ocupat.

URLUÍT1, -Ă, urluiți, -te, adj. (Despre cereale) Măcinat mare, prefăcut în urluială; zdrobit, fărîmat. – Variantă: uruít, -ă adj.

URLUÍT2, -Ă, urluiți, -te, adj. Dărîmat, surpat, năruit; fig. (despre persoane) bolnav de hernie; p. ext. amețit, zăpăcit (de boală, de oboseală). Îi urluit de tot. ȘEZ. IX 145.

URLUÍ, urluiesc, vb. IV. Tranz. A măcina mare unele boabe de cereale pentru a face urluială. [Var.: urui vb. IV] – Din magh. örölni.

URUÍ2 vb. IV v. urlui.

URUÍT, -Ă adj. v. urluit.

urlui1 [At: KLEIN, D. 446 / V: h~, hurui, urui / Pzi: ~esc / E: mg örölni] 1 vt (D. boabele unor cereale) A măcina în granule mari. 2 vt (D. semințe ale unor plante oleaginoase) A zdrobi pentru a obține ulei. 3 vi (Trs; fig; îf hurui) A munci. 4 vi (Reg; d. intestine) A chiorăi (1).

URLUÍ, urluiesc, vb. IV. Tranz. A măcina mare unele boabe de cereale pentru a face urluială. [Var.: uruí vb. IV] – Din magh. örölni.

URLUÍ2, urluiesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre clădiri, terenuri) A se prăbuși, a se surpa; a urla2. S-a urluit podul.

URLUÍ1, urluiesc, vb. IV. Tranz. A măcina porumbul, orzul, ovăzul etc. zdrobindu-le pentru a face urluială. – Variantă: uruí vb. IV.

A URLUÍ ~iésc tranz. (cereale) A măcina pentru urluială; a preface în urluială. /<ung. örölni

urluì v. a măcina gros. [Ung. ÖRLÖNI, a măcina].

urluĭésc v. tr. (ung. örleni, a măcina). Macin gros, prefac în sfărmăturĭ: a urlui orzu. – Și uruĭesc. Și hurl-?


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

urluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urluiésc, imperf. 3 sg. urluiá; conj. prez. 3 să urluiáscă

arată toate definițiile

Intrare: urluit (dărâmat)
urluit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • urluit
  • urluitul
  • urluitu‑
  • urlui
  • urluita
plural
  • urluiți
  • urluiții
  • urluite
  • urluitele
genitiv-dativ singular
  • urluit
  • urluitului
  • urluite
  • urluitei
plural
  • urluiți
  • urluiților
  • urluite
  • urluitelor
vocativ singular
plural
Intrare: urluit (măcinat)
urluit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • urluit
  • urluitul
  • urluitu‑
  • urlui
  • urluita
plural
  • urluiți
  • urluiții
  • urluite
  • urluitele
genitiv-dativ singular
  • urluit
  • urluitului
  • urluite
  • urluitei
plural
  • urluiți
  • urluiților
  • urluite
  • urluitelor
vocativ singular
plural
uruit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • uruit
  • uruitul
  • uruitu‑
  • urui
  • uruita
plural
  • uruiți
  • uruiții
  • uruite
  • uruitele
genitiv-dativ singular
  • uruit
  • uruitului
  • uruite
  • uruitei
plural
  • uruiți
  • uruiților
  • uruite
  • uruitelor
vocativ singular
plural
Intrare: urlui (dărâma)
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • urlui
  • urluire
  • urluit
  • urluitu‑
  • urluind
  • urluindu‑
singular plural
  • urluiește
  • urluiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • urluiesc
(să)
  • urluiesc
  • urluiam
  • urluii
  • urluisem
a II-a (tu)
  • urluiești
(să)
  • urluiești
  • urluiai
  • urluiși
  • urluiseși
a III-a (el, ea)
  • urluiește
(să)
  • urluiască
  • urluia
  • urlui
  • urluise
plural I (noi)
  • urluim
(să)
  • urluim
  • urluiam
  • urluirăm
  • urluiserăm
  • urluisem
a II-a (voi)
  • urluiți
(să)
  • urluiți
  • urluiați
  • urluirăți
  • urluiserăți
  • urluiseți
a III-a (ei, ele)
  • urluiesc
(să)
  • urluiască
  • urluiau
  • urlui
  • urluiseră
Intrare: urlui (măcina)
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • urlui
  • urluire
  • urluit
  • urluitu‑
  • urluind
  • urluindu‑
singular plural
  • urluiește
  • urluiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • urluiesc
(să)
  • urluiesc
  • urluiam
  • urluii
  • urluisem
a II-a (tu)
  • urluiești
(să)
  • urluiești
  • urluiai
  • urluiși
  • urluiseși
a III-a (el, ea)
  • urluiește
(să)
  • urluiască
  • urluia
  • urlui
  • urluise
plural I (noi)
  • urluim
(să)
  • urluim
  • urluiam
  • urluirăm
  • urluiserăm
  • urluisem
a II-a (voi)
  • urluiți
(să)
  • urluiți
  • urluiați
  • urluirăți
  • urluiserăți
  • urluiseți
a III-a (ei, ele)
  • urluiesc
(să)
  • urluiască
  • urluiau
  • urlui
  • urluiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • urui
  • uruire
  • uruit
  • uruitu‑
  • uruind
  • uruindu‑
singular plural
  • uruiește
  • uruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • uruiesc
(să)
  • uruiesc
  • uruiam
  • uruii
  • uruisem
a II-a (tu)
  • uruiești
(să)
  • uruiești
  • uruiai
  • uruiși
  • uruiseși
a III-a (el, ea)
  • uruiește
(să)
  • uruiască
  • uruia
  • urui
  • uruise
plural I (noi)
  • uruim
(să)
  • uruim
  • uruiam
  • uruirăm
  • uruiserăm
  • uruisem
a II-a (voi)
  • uruiți
(să)
  • uruiți
  • uruiați
  • uruirăți
  • uruiserăți
  • uruiseți
a III-a (ei, ele)
  • uruiesc
(să)
  • uruiască
  • uruiau
  • urui
  • uruiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

urluit (dărâmat)

etimologie:

urluit (măcinat) uruit

  • 1. (Despre unele boabe de cereale) Măcinat mare, transformat în urluială.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: fărâmat (adj.) zdrobit

etimologie:

  • vezi urlui
    surse: DEX '98 DEX '09

urlui (dărâma)

etimologie:

urlui (măcina) urui

  • 1. tranzitiv A măcina mare unele boabe de cereale pentru a face urluială.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX

etimologie: