3 intrări

school Articole pe această temă:

56 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

urâți vr [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) uriți / Pzi: esc / E: urât2] 1 A deveni urât2 (17) Si: a poci1, a sluți. 2 (Reg; d. rufe, haine) A se murdări. 3 (D. vreme) A se schimba în rău Si: a se strica.

URÂȚÍ, urâțesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

A URÂȚÍ ~ésc tranz. A face să se urâțească; a sluți; a poci. /Din urât

A SE URÂȚÍ mă ~ésc intranz. A-și pierde frumusețea; a deveni urât; a se poci; a se sluți. /Din urât

URẤT, -Ă, (I) urâți, -te, adj., (II) adv., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are o înfățișare neplăcută, care este lipsit de frumusețe, de armonie; p. ext. pocit, hâd, hidos. 2. Care displace, care provoacă repulsie din punct de vedere moral. ♦ (Despre comportare, fapte) Contrar moralei, dreptății, bunei-cuviințe; necuviincios; imoral; reprobabil. ♦ Neplăcut; grav. 3. (Despre vreme) Posomorât, ploios, friguros. II. Adv. într-un mod neplăcut, nepotrivit; imoral. ◊ Expr. A se uita urât la cineva = a privi cu dușmănie pe cineva. III. S. n. 1. Stare sufletească apăsătoare provocată de teamă, de singurătate, de lipsă de ocupație, de viață banală etc.; plictiseală; indispoziție. ◊ Loc. prep. De urâtul cuiva (sau a ceva) = din cauza plictiselii sau aversiunii (provocate de cineva sau de ceva). ◊ Expr. A-i fi (cuiva) urât = a) a se teme (în singurătate); b) a se plictisi. A-și face de urât = a se distra, a-și alunga plictiseala. A ține cuiva de urât = a sta în compania cuiva (pentru a nu se plictisi). 2. Dezgust, aversiune față de cineva sau de ceva. – V. urî.

URÎ́, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).

urât2, ~ă [At: PSALT. 223 / V: (îrg) urit, (îvr) or~ a / Pl: ~âți, ~e / E: urî1] 1-2 smf, a Urâcios (1-2). 3 smf (Îvr) Persoană care urăște1 pe cineva. 4 a Care displace. 5 a Urâcios (8). 6 av (Reg; îe) A(-i) fi (sau, popular, a-i cădea) (cuiva) ~ (cineva sau ceva) A provoca dezgustul sau antipatia cuiva. 7 a (Îe) A-i face (cuiva) zile ~e A supăra foarte tare (și în permanență) pe cineva. 8 a (D. comportare, fapte, acțiuni etc.) Contrar moralei, dreptății, bunei-cuviințe Si: necuviincios, reprobabil. 9 a (Reg; d. oameni și d. îmbrăcăminte) Murdar. 10 av Într-un mod neplăcut. 11 av Cum nu se cuvine Si: necuviincios. 12 av (Îe) A se uita ~ (la cineva sau la ceva) A privi pe cineva sau ceva cu neplăcere. 13 av (Îe) A o păți ~ A avea neplăceri mari. 14 av (Îae) A intra într-o încurcătură. 15 av (Îe) A face ~ A se comporta agresiv, violent. 16 av (Indică intensitatea) Puternic. 17 a (D. ființe; îoc frumos) Care este lipsit de frumusețe, de armonie Si: (îrg) urâcios (9), hidos, hâd (1), pocit2, smârceav, smârced, smârd. 18 a (Gmț; îs; îoc sexul frumos) Sexul ~ Sexul tare. 19 av (Îe) A face ~ (și urmat de o determinare în dativ) A nu se potrivi cu ansamblul sau cu restul Si: a distona (1). 20 sm (Mol) Personaj care apare în procesiunea vicleimului. 21 a (D. vreme, anotimpuri etc.) Caracterizat prin condiții neprielnice, neplăcute (de temperatură, de umiditate etc.) Si: (reg) urâcios (10). 22 sn (Art.; îoc frumosul) Categorie a esteticii care transfigurează artistic aspecte dizgrațioase, dezagreabile, producând astfel emoție estetică.

urî2 vr [At: DLR / Pzi: urăsc / E: ns cf ger huren „a trăi în desfrâu”] (Reg) 1 A se răsfăța. 2 A fi afectat (în purtări, în vorbire).

urî1 [At: PSALT. HUR. 107720 / V: (îrg) uri / Pzi: urăsc / E: ml *horrire (= horrere, horrescerej] 1 vt (Îoc iubi) A avea un sentiment de ură față de cineva Vz a dușmăni, a omrăzi, a vrăjmăși. 2 vt (Reg; îe) A-și ~ zilele A-și dori moartea. 3 vt (Îe) A-l ~ pereții Se spune despre un bolnav care zace de mult. 4 vrr (Reg) A-și pierde dragostea, simpatia față de cineva. 5 vi (Pop) A fi neplăcut, nesuferit cuiva. 6 vt A dori (constant) ca ceva să nu se înfăptuiască, să nu existe. 7 vrp (Îvr) A se face detestat de cineva. 8 vt A nutri o aversiune profundă față de ceva. 9 vr (Îvr) A se dezgusta de cineva. 10 vr (Adesea ccd și udp „de” sau „cu”) A-și pierde interesul pentru ceva sau cineva. 11 vr (Adesea ccd sau udp „de” sau „cu”) A se plictisi. 12 vr A se sătura. 13 vr (Îe) A i se ~ (cuiva) cu viața (sau cu zilele) sau (reg) a i se ~ de zile A se sătura de viață Si: a-și dori moartea. 14 vr (Trs; Mar) A se obosi.

URẤT, -Ă, (I) urâți, -te, adj., (II) adv., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are o înfățișare neplăcută, care este lipsit de frumusețe, de armonie: p. ext. pocit, hâd, hidos. 2. Care displace, care trezește repulsie (morală); urâcios, nesuferit. ♦ (Despre comportare, fapte) Contrar moralei, dreptății, bunei-cuviințe; necuviincios; imoral; reprobabil. ♦ Neplăcut; grav. 3. (Despre timp) Posomorât, ploios, friguros, II. Adv. Într-un mod neplăcut, nepotrivit, imoral. ◊ Expr. A se uita urât la cineva = a privi cu dușmănie pe cineva. III. S. n. 1. Stare sufletească apăsătoare provocată de teamă, de singurătate, de lipsă de ocupație, de viață banală etc.; plictiseală; indispoziție. ◊ Loc. prep. De urâtul cuiva (sau a ceva) = din cauza plictiselii sau aversiunii (provocate de cineva sau de ceva). ◊ Expr. A-i fi (cuiva) urât = a) a se teme (în singurătate); b) a se plictisi. A-și face de urât = a se distra, a-și alunga plictiseala. A ține cuiva de urât = a sta în compania cuiva (pentru a nu se plictisi). 2. Dezgust, aversiune față de cineva sau de ceva. – V. urî.

URÎ, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A avea un puternic sentiment de antipatie, de dușmănie împotriva cuiva sau a ceva; a nu putea suferi pe cineva sau ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).

URÎ́, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A avea un sentiment puternic de antipatie sau de dușmănie împotriva cuiva sau a ceva; a nu putea suporta pe cineva sau ceva. Dacă mai înainte îl privea pe Stamati c-un suveran dispreț, acum ajunsese să-l urască, înverșunată. BART, E. 240. Romînul știe încă a se bate Și urăște viața fără libertate. BOLINTINEANU, O. 11. ◊ Absol. Dacă voi uita tot ce-am îndurat, Nu voi mai urî niciodată. JEBELEANU, C. 9. Mă simt tot omul de-altădată; Iubesc pe loc, urăsc îndată. MACEDONSKI, O. I. 56. ◊ Refl. (Rar) Am pierdut dulcea mea pace Și eu însumi m-am urît. HELIADE, O. I 70. ♦ Refl. reciproc. (Regional) A strica prietenia cu cineva, a se certa, a o rupe cu cineva. Ci pune capu-n pămînt, C-or gîndi că ne-am urît. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 67. 2. Refl. (În expr.) A i se urî cuiva (cu sau de ceva) sau a i se urî cuiva să... = a se plictisi de cineva, a se sătura de ceva, a nu mai simți nici o plăcere pentru cineva sau pentru ceva. Mîndruțo, pentru ce plîngi, dragă? Ți s-a urît de casa mea? IOSIF, T. 246. Avea gînduri pline de farmec, cu care nu i s-ar fi urît de a sta o veșnicie. VLAHUȚĂ, O. A. I 117. Ziceau că li se urîse șezînd tot singurele. ISPIRESCU, L. 8. După cîtăva vreme, simțindu-se iar în puteri, a-nceput a i se urî să stea serile singur. CARAGIALE, O. III 77. A i se fi urît (cuiva) cu binele v. bine2 (1). A i se fi urît (cuiva) cu viața sau (tranz., regional) a-și urî zilele = a se sătura de viață. Ți s-a urît cu viața? SAHIA, N. 75. Doamne, moșule... se vede că ți-ai urît zilele. CREANGĂ, P. 82.

URÎ́T3, -Ă, urîți, -te, adj. 1. Care displace din cauza înfățișării neplăcute, a lipsei de armonie a liniilor, a mișcărilor. Cuviosul Stratonic nu era om urît. HOGAȘ, DR. II 7. Azi poteca e urîtă. COȘBUC, P. I 259. Să-i fi zis toată lumea că-i urît și obraznic, ea ținea una și bună. CREANGĂ, P. 76. Sosește o babă despletită și urîtă. ȘEZ. II 189. ◊ (În comparații care îi întăresc sensul) Că-i urîtă ca noaptea. HODOȘ, P. P. 179. ◊ (Substantivat) Mămucă, să nu mă dai după urît și după bătrîn, ca să mă bucur și eu de viață, cum te-ai bucurat dumneata. SADOVEANU, B. 30. Cine-i urîtul ăsta, mamă? IOSIF, PATR. 14. ♦ Care nu prevestește nimic bun. Un nour urît, cu ploaie, ne tot urmărea. SADOVEANU, O. VII 327. 2. Care displace, care trezește repulsie, aversiune din punct de vedere moral; contrar bunei-cuviințe, necuviincios. Băiatul răspunse ferindu-și privirea în jos, ca și cum... ar fi făcut ceva urît. DUMITRIU, B. F. 101. Cele mai urîte zile de care și azi roșesc au fost acele în care... ședeam la pîndă, spionînd orice mișcare. BART, E. 228. ◊ Expr. (Despre persoane, lucruri, acțiuni) A-i fi urît cuiva = a deștepta sentimente neplăcute, a provoca dezgustul sau antipatia cuiva. Urît mi-a fost în viața mea omul viclean și lingău. CREANGĂ, A. 45. ♦ Neplăcut, grav. Există cîteva chestiuni urîte și grave. C. PETRESCU, C. V. 109. Sosesc... două vești destul de urîte. CARAGIALE, O. III 39. 3. (Despre timp sau unități de timp) Posomorît, fără soare, ploios, friguros. Vreme urîtă.

URÎȚÍ, urîțesc, vb. IV. Refl. A deveni urît; a se diforma, a se sluți, a se poci. Ea are douăzeci, douăzeci și ceva de ani. S-a urîțit. PAS, Z. I 222.

URÂT3 ~ (~ți, ~te) 1) și substantival Care este neplăcut la înfățișare; lipsit de frumusețe și armonie. ◊ ~ de mama focului nespus de urât. 2) Care este contrar bunei-cuviințe; necuviincios. Maniere ~te. 3) (despre vreme sau despre fenomene atmosferice) Care nu este prielnic; nefavorabil. /v. a (se) urî

A URÎ́ urăsc tranz. (persoane, stări de lucruri etc.) A trata cu ură; a nu putea suferi (din aversiune sau din dușmănie). ◊ ~ de moarte a dușmăni cumplit. /<lat. horrire

A SE URÎ́ mă urăsc intranz. 1) A se afla în relații de dușmănie (cu cineva). 2) (construit cu dativul) A se plictisi foarte tare. ◊ A i ~ cu viața a nu mai dori să trăiască. /<lat. horrire

urî v. 1. a voi cuiva răul: a urî pe dușmanii săi; 2. a avea antipatie pentru a urî minciuna; 3. a simți urîtul, a se plictisi: i se urăște singur. [Lat. HORRESCERE].

arată toate definițiile

Intrare: urâți
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • urâți
  • urâțire
  • urâțit
  • urâțitu‑
  • urâțind
  • urâțindu‑
singular plural
  • urâțește
  • urâțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • urâțesc
(să)
  • urâțesc
  • urâțeam
  • urâții
  • urâțisem
a II-a (tu)
  • urâțești
(să)
  • urâțești
  • urâțeai
  • urâțiși
  • urâțiseși
a III-a (el, ea)
  • urâțește
(să)
  • urâțească
  • urâțea
  • urâți
  • urâțise
plural I (noi)
  • urâțim
(să)
  • urâțim
  • urâțeam
  • urâțirăm
  • urâțiserăm
  • urâțisem
a II-a (voi)
  • urâțiți
(să)
  • urâțiți
  • urâțeați
  • urâțirăți
  • urâțiserăți
  • urâțiseți
a III-a (ei, ele)
  • urâțesc
(să)
  • urâțească
  • urâțeau
  • urâți
  • urâțiseră
Intrare: urât (adj.)
urât1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • urât
  • urâtul
  • urâtu‑
  • urâ
  • urâta
plural
  • urâți
  • urâții
  • urâte
  • urâtele
genitiv-dativ singular
  • urât
  • urâtului
  • urâte
  • urâtei
plural
  • urâți
  • urâților
  • urâte
  • urâtelor
vocativ singular
plural
Intrare: urî
verb (VT410)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • urî
  • urâre
  • urât
  • urâtu‑
  • urând
  • urându‑
singular plural
  • urăște
  • uraște
  • urâți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • urăsc
(să)
  • urăsc
  • uram
  • urâi
  • urâsem
a II-a (tu)
  • urăști
(să)
  • urăști
  • urai
  • urâși
  • urâseși
a III-a (el, ea)
  • urăște
  • uraște
(să)
  • urască
  • ura
  • urî
  • urâse
plural I (noi)
  • urâm
(să)
  • urâm
  • uram
  • urârăm
  • urâserăm
  • urâsem
a II-a (voi)
  • urâți
(să)
  • urâți
  • urați
  • urârăți
  • urâserăți
  • urâseți
a III-a (ei, ele)
  • urăsc
(să)
  • urască
  • urau
  • urâ
  • urâseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

urâți

  • 1. reflexiv A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: poci sluți attach_file un exemplu
    exemple
    • Ea are douăzeci, douăzeci și ceva de ani. S-a urîțit. PAS, Z. I 222.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • urât
    surse: DEX '09 DEX '98

urât (adj.)

  • 1. Care are o înfățișare neplăcută, care este lipsit de frumusețe, de armonie.
    surse: DEX '09 DLRLC diminutive: urâțel attach_file 7 exemple
    exemple
    • Cuviosul Stratonic nu era om urît. HOGAȘ, DR. II 7.
      surse: DLRLC
    • Azi poteca e urîtă. COȘBUC, P. I 259.
      surse: DLRLC
    • Să-i fi zis toată lumea că-i urît și obraznic, ea ținea una și bună. CREANGĂ, P. 76.
      surse: DLRLC
    • Sosește o babă despletită și urîtă. ȘEZ. II 189.
      surse: DLRLC
    • (În comparații care îi întăresc sensul) Că-i urîtă ca noaptea. HODOȘ, P. P. 179.
      surse: DLRLC
    • (și) substantivat Mămucă, să nu mă dai după urît și după bătrîn, ca să mă bucur și eu de viață, cum te-ai bucurat dumneata. SADOVEANU, B. 30.
      surse: DLRLC
    • (și) substantivat Cine-i urîtul ăsta, mamă? IOSIF, PATR. 14.
      surse: DLRLC
  • 2. Care displace, care provoacă repulsie din punct de vedere moral.
    surse: DEX '09 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Cele mai urîte zile de care și azi roșesc au fost acele în care... ședeam la pîndă, spionînd orice mișcare. BART, E. 228.
      surse: DLRLC
    • 2.1. (Despre comportare, fapte) Contrar moralei, dreptății, bunei-cuviințe.
      exemple
      • Băiatul răspunse ferindu-și privirea în jos, ca și cum... ar fi făcut ceva urît. DUMITRIU, B. F. 101.
        surse: DLRLC
      • 2.1.1. expresie (Despre persoane, lucruri, acțiuni) A-i fi urât cuiva = a deștepta sentimente neplăcute, a provoca dezgustul sau antipatia cuiva.
        exemple
        • Urît mi-a fost în viața mea omul viclean și lingău. CREANGĂ, A. 45.
          surse: DLRLC
    • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
      exemple
      • Există cîteva chestiuni urîte și grave. C. PETRESCU, C. V. 109.
        surse: DLRLC
      • Sosesc... două vești destul de urîte. CARAGIALE, O. III 39.
        surse: DLRLC
  • 3. (Despre vreme) Fără soare.
    exemple
    • Vreme urâtă.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi urî
    surse: DEX '98 DEX '09

urî

  • 1. tranzitiv A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva.
    surse: DEX '09 DLRLC attach_file 5 exemple
    exemple
    • Dacă mai înainte îl privea pe Stamati c-un suveran dispreț, acum ajunsese să-l urască, înverșunată. BART, E. 240.
      surse: DLRLC
    • Romînul știe încă a se bate Și urăște viața fără libertate. BOLINTINEANU, O. 11.
      surse: DLRLC
    • absolut Dacă voi uita tot ce-am îndurat, Nu voi mai urî niciodată. JEBELEANU, C. 9.
      surse: DLRLC
    • absolut Mă simt tot omul de-altădată; Iubesc pe loc, urăsc îndată. MACEDONSKI, O. I. 56.
      surse: DLRLC
    • reflexiv rar Am pierdut dulcea mea pace Și eu însumi m-am urît. HELIADE, O. I 70.
      surse: DLRLC
  • 2. reflexiv impersonal (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva.
    surse: DEX '09 DEX '98
    • diferențiere reflexiv reciproc regional A strica prietenia cu cineva, a se certa, a o rupe cu cineva.
      exemple
      • Ci pune capu-n pămînt, C-or gîndi că ne-am urît. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 67.
        surse: DLRLC
    • 2.1. expresie A i se urî cuiva (cu sau de ceva) sau a i se urî cuiva să... = a se plictisi de cineva, a se sătura de ceva, a nu mai simți nici o plăcere pentru cineva sau pentru ceva.
      exemple
      • Mîndruțo, pentru ce plîngi, dragă? Ți s-a urît de casa mea? IOSIF, T. 246.
        surse: DLRLC
      • Avea gînduri pline de farmec, cu care nu i s-ar fi urît de a sta o veșnicie. VLAHUȚĂ, O. A. I 117.
        surse: DLRLC
      • Ziceau că li se urîse șezînd tot singurele. ISPIRESCU, L. 8.
        surse: DLRLC
      • După cîtăva vreme, simțindu-se iar în puteri, a-nceput a i se urî să stea serile singur. CARAGIALE, O. III 77.
        surse: DLRLC
      • A i se fi urât (?) (cuiva) cu binele (?).
        surse: DLRLC
    • 2.2. expresie A i se urî cu viața sau (tranzitiv, regional) a-și urî zilele = a nu mai dori să trăiască; a se sătura de viață.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
      exemple
      • Ți s-a urît cu viața? SAHIA, N. 75.
        surse: DLRLC
      • Doamne, moșule... se vede că ți-ai urît zilele. CREANGĂ, P. 82.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • limba latină *horrire (= horrere, horrescere).
    surse: DEX '09 DEX '98