2 intrări

26 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

UNIFICÁRE, unificări, s. f. Acțiunea de a unifica și rezultatul ei. – V. unifica.

UNIFICÁRE, unificări, s. f. Acțiunea de a unifica și rezultatul ei. – V. unifica.

unificare sf [At: KOGĂLNICEANU, S. A. 124 / Pl: ~cări / E: unifica] 1 Realizare a unui întreg din mai multe elemente, din mai multe părți. 2 Formare a unui obiect, a unui concept etc. unic1 (1). 3 Cuprindere într-un sistem unic1 (1). 4 Reducere la un tip unic.

UNIFICÁRE, unificări, s. f. Acțiunea de a unifica și rezultatul ei. Cuvîntul de unificare nu-și poate avea locul în cazul ce se discută. KOGĂLNICEANU, S. A. 124.

UNIFICÁRE s.f. Acțiunea de a (se) unifica și rezultatul ei; întregire; unire. [< unifica].

UNIFICÁ, unific, vb. I. Tranz. 1. A face un întreg din mai multe părți; a realiza o unitate; a uni3. 2. A cuprinde într-un sistem unic; a face să fie unitar. A unifica ortografia. – Din fr. unifier, it., lat. unificare.

unifica [At: BARCIANU / Pzi: unific / E: fr unifier, it unificare] 1 vt A realiza un întreg din mai multe elemente, din mai multe părți. 2 vr A forma un obiect, un concept etc. unic1 (1). 3 vt A cuprinde într-un sistem unic1 (1). 4 vt A reduce la un tip unic. 5 vt A face să fie de un singur fel. 6 vr A deveni unitar (5).

UNIFICÁ, unífic, vb. I. Tranz. 1. A face un întreg din mai multe părți; a realiza o unitate; a uni3. 2. A cuprinde într-un sistem unic; a face să fie unitar. A unifica ortografia. – Din fr. unifier, it., lat. unificare.

UNIFICÁ, unífic, vb. I. Tranz. 1. A strînge la un loc (prin raporturi trainice), a face un tot din mai multe elemente; a realiza o unitate, a uni. 2. A cuprinde într-un sistem; a face să fie unitar (înlăturînd inconsecvențele). A unifica ortografia.

UNIFICÁ vb. I. 1. tr. A face un întreg, un tot din mai multe unități sau părți; a uni. 2. tr. A reduce la un singur sistem; a face unitar. 3. refl. A se uni. [P.i. unífic, 3,6 -că. / < it. unificare, cf. fr. unifier < lat. unus – unu, facere – a face].

UNIFICÁ vb. I. tr. 1. a face un întreg, un tot din mai multe unități sau părți. 2. a reduce la un singur sistem; a face unitar. II. refl. a se uni. (< fr. unifier, lat. unificare)

A UNIFICÁ unífic tranz. 1) (obiecte răzlețe) A uni într-un tot întreg; a face să fie unic. 2) A face să fie la fel; a aduce la același numitor. ~ ortografia. /<fr. unifier, it., lat. unificare

unificà v, a face un tot din mai multe părți.

*unífic, a v. tr. (mlat. uni-fico, -ficáre, d. unus, unu, și fácere, a face). Fac să fie la un fel, de un singur fel: a unifica niște lefĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

unificare s. f., g.-d. art. unificării; pl. unificări

unificare s. f., g.-d. art. unificării; pl. unificări

unificáre s. f., g.-d. art. unificării; pl. unificări

unifica (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. unific, 2 sg. unifici, 3 unifică; conj. prez. 1 sg. să unific, 3 să unifice

unifica (a ~) vb., ind. prez. 3 unifică

unificá vb., ind. prez. 1 sg. unífic, 3 sg. și pl. unífică

unifica (ind. prez. 3 sg. și pl. unifică)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

UNIFICÁRE s. reunire, unire. (~ tuturor provinciilor.)

UNIFICARE s. reunire, unire. (~ tuturor provinciilor.)

UNIFICÁ vb. a (se) reuni, a (se) uni. (A ~ provinciile într-o singură țară.)

UNIFICA vb. a (se) reuni, a (se) uni. (A ~ provinciile într-o singură țară.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

UNIFICÁRE s. f. (< unifica < it., lat. unificare, cf. fr. unifier < lat. unus „unu” + facere „a face”): 1. proces lingvistic care duce la apropierea dialectelor unei limbi până la dispariția lor într-o limbă comună, unică, formată pe baza unuia dintre aceste dialecte. U. dialectelor este întâlnită în perioada sclavagistă și a formării statelor naționale centralizate (a națiunilor și a limbilor naționale), ea accentuându-se la maximum în perioada contemporană. Un exemplu de u. dialectală oferă istoria limbii grecești: jocurile panelenice, comerțul, comunitatea de origine, împrumuturile reciproce, pierderea autonomiei și a supremației cetăților grecești prin cucerirea macedoneană sunt factori care au favorizat contopirea dialectelor grecești (atât de numeroase și de distincte) într-o limbă comună, pe baza fondului lexical principal și a structurii gramaticale a dialectului atic, limbă denumită koiné (v.), adoptată de toți grecii și în circulație până în epoca bizantină. 2. proces lingvistic care duce la apropierea a două limbi diferite sau înrudite până la încrucișarea lor. El presupune o perioadă de bilingvism (v.), care poate dura sute de ani. Un exemplu în acest sens îl oferă bilingvismul româno-slav, soldat cu asimilarea vorbitorilor de limbă slavă din nordul și estul Dunării, cu o influență slavă în limba română (mai ales în vocabular), cu asimilarea unei părți a populației românești din sudul Dunării și cu o influență română în limbile slave vecine. În cazul bilingvismului bulgaro-slav s-a ajuns la încrucișarea celor două limbi, bulgarii părăsindu-și limba altaică și adoptând limba slavă. Din încrucișarea limbii latine cu limbile popoarelor autohtone cucerite a ieșit învingătoare limba latină, diversificată ulterior în limbile romanice (neo-latine) cunoscute. Apropierea limbii latine de limba greacă în sudul Italiei s-a soldat însă cu o influență reciprocă, cu un transfer reciproc de elemente lingvistice, nu cu o asimilare unilaterală; la fel s-a întâmplat și în cazul bilingvismului româno-maghiar din Transilvania. Procesul de u. este opus procesului de diversificare (v.).

Intrare: unificare
unificare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • unificare
  • unificarea
plural
  • unificări
  • unificările
genitiv-dativ singular
  • unificări
  • unificării
plural
  • unificări
  • unificărilor
vocativ singular
plural
Intrare: unifica
verb (VT14)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • unifica
  • unificare
  • unificat
  • unificatu‑
  • unificând
  • unificându‑
singular plural
  • unifică
  • unificați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • unific
(să)
  • unific
  • unificam
  • unificai
  • unificasem
a II-a (tu)
  • unifici
(să)
  • unifici
  • unificai
  • unificași
  • unificaseși
a III-a (el, ea)
  • unifică
(să)
  • unifice
  • unifica
  • unifică
  • unificase
plural I (noi)
  • unificăm
(să)
  • unificăm
  • unificam
  • unificarăm
  • unificaserăm
  • unificasem
a II-a (voi)
  • unificați
(să)
  • unificați
  • unificați
  • unificarăți
  • unificaserăți
  • unificaseți
a III-a (ei, ele)
  • unifică
(să)
  • unifice
  • unificau
  • unifica
  • unificaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

unificare, unificărisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a unifica și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Cuvîntul de unificare nu-și poate avea locul în cazul ce se discută. KOGĂLNICEANU, S. A. 124. DLRLC
etimologie:
  • vezi unifica DEX '09 DEX '98 DN

unifica, unificverb

  • 1. A face un întreg din mai multe părți; a realiza o unitate; a uni (1.). DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: reuni uni
  • 2. A cuprinde într-un sistem unic; a face să fie unitar. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote A unifica ortografia. DEX '09 DEX '98 DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.