2 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

UIMÍT, -Ă, uimiți, -te, adj. Cuprins de o mare (și neașteptată) mirare, admirație; surprins, uluit. – V. uimi.

UIMÍT, -Ă, uimiți, -te, adj. Cuprins de o mare (și neașteptată) mirare, admirație; surprins, uluit. – V. uimi.

UIMÍT, -Ă, uimiți, -te, adj. Cuprins de mirare sau de admirație; surprins, impresionat, uluit, tulburat. Arendașul fu atît de uimit că nici nu mai putu răspunde. REBREANU, R. I 12. Sta în loc uimită, văzînd frumusețile cîmpului. ISPIRESCU, L. 17. Uimit de așa judecată, mulțămește judecătorului. CREANGĂ, A. 150. ◊ Fig. Copiii ascultau într-o reculegere uimită. SADOVEANU, A. L. 144. Se făcu o clipă de tăcere uimită, parcă mulțimea s-ar fi dezmeticit dintr-o aiureală. REBREANU, R. II 39.

uĭmít, -ă adj. Adînc mirat, speriat.

UIMÍ, uimesc, vb. IV. Tranz. A stârni, a provoca o mare (și neașteptată) mirare, admirație, emoție; a impresiona puternic, a surprinde, a ului. ♦ (Înv.) A tulbura, a zăpăci, a buimăci. – Et. nec.

UIMÍ, uimesc, vb. IV. Tranz. A stârni, a provoca o mare (și neașteptată) mirare, admirație, emoție; a impresiona puternic, a surprinde, a ului. ♦ (Înv.) A tulbura, a zăpăci, a buimăci. – Et. nec.

UIMÍ, uimesc, vb. IV. Tranz. 1. A produce mirare sau admirație, a surprinde puternic, a impresiona profund. V. ului. Vorbești cu un calm care mă uimește. BARANGA, I. 184. O păsărică vine, prevestind țărmuri vecine... Pe catarg ea saltă, cîntă, Ne uimește, ne încîntă Ș-apoi zboară ca un vis. ALECSANDRI, P. A. 83. ◊ Absol. A uimit mai ales noutatea cea mai proaspătă. CAMIL PETRESCU, U. N. 170. Fie Răzvan ori și unde, el tot țeara ș-o iubește, Dacă prin faptele sale se rădică și uimește. HASDEU, R. V. 123. ♦ Refl. A fi cuprins de mirare sau de admirație. Cît viteazul o zărește, Pe loc stă și se uimește. ALECSANDRI, P. II 91. ◊ Fig. Văile și munții se uimesc auzindu-i cînticele. EMINESCU, N. 5. Ce netedă cîmpie! cum ochiul se uimește! ALEXANDRESCU, P. 88. 2. (Învechit) A tulbura, a zăpăci, a buimăci. Mă uimești dacă nu mîntui... Ah, ce fioros de dulce de pe buza ta cuvîntu-i. EMINESCU, O. I 154. Vinul... îngreuiază trupul și uimește și îmbată mintea. PISCUPESCU, O. 200. ◊ Refl. Pînă acum tu ești ca unul care a găsit o comoară... Se uimește, nu-i vine a crede. SADOVEANU, O. VII 88. Hamalul, carele nu mai văzuse să aibă atîta sumă de bani de cînd se născuse, se uimi de bucurie. GORJAN, H. II 15.

A UIMÍ ~ésc tranz. 1) A face să fie cuprins de o mare mirare (sau admirație); a face să rămână profund impresionat; a minuna. 2) înv. A face să ajungă buimac; a buimăci; a zăpăci; a ului. /Orig. nec.

uimì v. a (se) confunda de mirare (dinaintea unui lucru neașteptat), a se pierde cu firea. [Slav. UĬMÕ, a răpi (cf. sub raportul sensului, fr. ravir)].

uĭmésc v. tr. (vsl. u-imati, a lua, a substrage, u-ĭenti, u-imon, a lua, a despoĭa, d. ĭentĭ-imon, a prinde. V. uĭum, năĭmesc, primesc). Umplu de o adîncă mirare, speriĭ: neașteptata aparițiune a jandarmilor ĭ-a uĭmit pe tîlharĭ, toțĭ s’aŭ uĭmit de luxu luĭ. V. uluĭesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

uimí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. uimésc, imperf. 3 sg. uimeá; conj. prez. 3 să uimeáscă

uimí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. uimésc, imperf. 3 sg. uimeá; conj. prez. 3 sg. și pl. uimeáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

UIMÍT adj. 1. v. crucit. 2. consternat, năuc, năucit, perplex, stupefiat, uluit. (O figură ~.)

UIMIT adj. 1. crucit, minunat, perplex, stupefiat, surprins, uluit. (A rămas ~ de cele auzite.) 2. năuc, năucit, perplex, stupefiat, uluit. (O figură ~.)

UIMÍ vb. 1. a consterna, a minuna, a năuci, a perplexa, a stupefia, a surprinde, a ului. (Ce-mi spui tu pur și simplu mă ~.) 2. a ului, (fig.) a speria. (M-a ~ cu inteligența lui.) 3. a năuci, a stupefia, a ului. (Vestea aflată l-a ~.) 4. v. minuna.

UIMI vb. 1. a minuna, a stupefia, a surprinde, a ului. (Ce-mi spui tu pur și simplu mă ~.) 2. a ului, (fig.) a speria. (M-a ~ cu inteligența lui.) 3. a năuci, a stupefia, a ului. (Vestea aflată l-a ~.) 4. a se cruci, a se minuna, a se ului, (pop.) a se încruci, (reg.) a se ugni, (Transilv. și Ban.) a se pocozi, (înv.) a se ciudi, a se divi. (Se ~ de ce aude.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

uimí (uimésc, uimít),vb. – A surprinde, a admira, a ului. Sl. ujeti, ujmą „a fura”, ujmati „a sustrage” (Miklosich, Slaw. Elem., 51; Cihac, II, 431; Conev 101; Tiktin), cf. fr. ravir, sp. arrebatar.Der. uimăci, vb. (a ameți, a năuci), prin contaminare cu buimăci; uimeală (var. uimăceală), s. f. (mirare, surprindere); uimitor, adj. (care uimește, care surprinde).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

A FI UIMIT a-i cădea falca / fața, a-i cădea ochii-n gură, a-i cădea plombele, a rămâne afiș / bujbe / ca la dentist / crăcănat / cu gura căscată / mască / tablou, a-i sta (cuiva) ceasul.

A UIMI a lăsa cu gura căscată (pe cineva), a lăsa mască / paf / țuț, a rupe gura lumii / târgului, a speria.

Intrare: uimit
uimit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • uimit
  • uimitul
  • uimitu‑
  • uimi
  • uimita
plural
  • uimiți
  • uimiții
  • uimite
  • uimitele
genitiv-dativ singular
  • uimit
  • uimitului
  • uimite
  • uimitei
plural
  • uimiți
  • uimiților
  • uimite
  • uimitelor
vocativ singular
plural
Intrare: uimi
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • uimi
  • uimire
  • uimit
  • uimitu‑
  • uimind
  • uimindu‑
singular plural
  • uimește
  • uimiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • uimesc
(să)
  • uimesc
  • uimeam
  • uimii
  • uimisem
a II-a (tu)
  • uimești
(să)
  • uimești
  • uimeai
  • uimiși
  • uimiseși
a III-a (el, ea)
  • uimește
(să)
  • uimească
  • uimea
  • uimi
  • uimise
plural I (noi)
  • uimim
(să)
  • uimim
  • uimeam
  • uimirăm
  • uimiserăm
  • uimisem
a II-a (voi)
  • uimiți
(să)
  • uimiți
  • uimeați
  • uimirăți
  • uimiserăți
  • uimiseți
a III-a (ei, ele)
  • uimesc
(să)
  • uimească
  • uimeau
  • uimi
  • uimiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

uimit

  • 1. Cuprins de o mare (și neașteptată) mirare, admirație.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: impresionat surprins tulburat uluit 5 exemple
    exemple
    • Arendașul fu atît de uimit că nici nu mai putu răspunde. REBREANU, R. I 12.
      surse: DLRLC
    • Sta în loc uimită, văzînd frumusețile cîmpului. ISPIRESCU, L. 17.
      surse: DLRLC
    • Uimit de așa judecată, mulțămește judecătorului. CREANGĂ, A. 150.
      surse: DLRLC
    • figurat Copiii ascultau într-o reculegere uimită. SADOVEANU, A. L. 144.
      surse: DLRLC
    • Se făcu o clipă de tăcere uimită, parcă mulțimea s-ar fi dezmeticit dintr-o aiureală. REBREANU, R. II 39.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi uimi
    surse: DEX '98 DEX '09

uimi

  • 1. A stârni, a provoca o mare (și neașteptată) mirare, admirație, emoție; a impresiona puternic.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: minuna surprinde ului 4 exemple
    exemple
    • Vorbești cu un calm care mă uimește. BARANGA, I. 184.
      surse: DLRLC
    • O păsărică vine, prevestind țărmuri vecine... Pe catarg ea saltă, cîntă, Ne uimește, ne încîntă Ș-apoi zboară ca un vis. ALECSANDRI, P. A. 83.
      surse: DLRLC
    • absolut A uimit mai ales noutatea cea mai proaspătă. CAMIL PETRESCU, U. N. 170.
      surse: DLRLC
    • absolut Fie Răzvan ori și unde, el tot țeara ș-o iubește, Dacă prin faptele sale se rădică și uimește. HASDEU, R. V. 123.
      surse: DLRLC
    • 1.1. reflexiv A fi cuprins de mirare sau de admirație.
      surse: DLRLC 3 exemple
      exemple
      • Cît viteazul o zărește, Pe loc stă și se uimește. ALECSANDRI, P. II 91.
        surse: DLRLC
      • figurat Văile și munții se uimesc auzindu-i cînticele. EMINESCU, N. 5.
        surse: DLRLC
      • figurat Ce netedă cîmpie! cum ochiul se uimește! ALEXANDRESCU, P. 88.
        surse: DLRLC
    • 1.2. învechit A face să ajungă buimac.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: buimăci tulbura zăpăci 4 exemple
      exemple
      • Mă uimești dacă nu mîntui... Ah, ce fioros de dulce de pe buza ta cuvîntu-i. EMINESCU, O. I 154.
        surse: DLRLC
      • Vinul... îngreuiază trupul și uimește și îmbată mintea. PISCUPESCU, O. 200.
        surse: DLRLC
      • reflexiv Pînă acum tu ești ca unul care a găsit o comoară... Se uimește, nu-i vine a crede. SADOVEANU, O. VII 88.
        surse: DLRLC
      • reflexiv Hamalul, carele nu mai văzuse să aibă atîta sumă de bani de cînd se născuse, se uimi de bucurie. GORJAN, H. II 15.
        surse: DLRLC

etimologie: