UIMIT, -Ă, uimiți, -te, adj. Cuprins de mirare sau de admirație; surprins, impresionat, uluit, tulburat. Arendașul fu atît de uimit că nici nu mai putu răspunde. REBREANU, R. I 12. Sta în loc uimită, văzînd frumusețile cîmpului. ISPIRESCU, L. 17. Uimit de așa judecată, mulțămește judecătorului. CREANGĂ, A. 150. ◊ Fig. Copiii ascultau într-o reculegere uimită. SADOVEANU, A. L. 144. Se făcu o clipă de tăcere uimită, parcă mulțimea s-ar fi dezmeticit dintr-o aiureală. REBREANU, R. II 39.