UCENIC, -Ă, ucenici, -ce, s. m. și f. 1. Persoană (tânără) care învață o meserie urmând o școală profesională ori care se obligă să urmeze cursurile de formare profesională și să muncească în subordinea unui angajator, cu care a încheiat un contract de ucenicie la locul de muncă. 2. Adept și continuator al unui savant, al unui filosof, al unui artist; p. ext. începător într-o activitate; discipol, elev. – Din sl. učenikŭ.

UCENICI, ucenicesc, vb. IV. Intranz. A învăța o meserie lucrând ca ucenic pe lângă un meșter sau, p. gener., pe lângă o persoană pricepută; a lucra, a învăța ca ucenic. – Din ucenic.

ocinic sm vz ucenic

ucenic, ~ă [At: COD. VOR. 10/21 / V: (îrg) ucin~, (reg) oc~, (înv) ocin~, (îvr) ~in / Pl: ~ici, ~ice / E: slv оученикъ] 1 smf Persoană care primește (și continuă) învățătura cuiva Si: discipol (1), învățăcel, (înv) uceniță. 2 smf Persoană care adoptă principiile, doctrina cuiva Si: discipol (2). 3 smf (Pex) Elev (1). 4 sm (În limbajul bisericesc; și cu determinările „lui Iisus Hristos”, „lui Hristos”) Nume dat fiecăruia dintre cei doisprezece apostoli ai lui Hristos. 5 sm (Pex) Nume dat fiecăruia dintre cei patru evangheliști. 6 smf (Pex) Propovăduitor al creștinismului. 7 smf Novice (la mănăstire). 8 smf (Și cu determinări care precizează meseria) Persoană (tânără) care învață meserie, lucrând sub îndrumarea unui meșter Si: (reg) inaș, șăgârt. 9 sm (Dep) Meșter prost Si: ageamiu (3), diletant (1). 10 smf (Fig) Începător într-o activitate. 11 sn (Reg) Dispozitiv pentru fixarea unui lemn sau a unei scânduri late, în timpul lucrului, pentru a fi prelucrată de tâmplar.

ucenici vi [At: I. GOLESCU, C. / Pzi: ~icesc / E: ucenic] 1 A învăța o meserie ca ucenic (8). 2 (Pgn) A învăța ceva (de la un maestru, de la o persoană pricepută). 3 (Pgn) A munci pentru a se iniția într-un domeniu de activitate.

ucenicie sf [At: MOLNAR, D. 68/15 / V: (reg) oc~ / Pl: ~ii / E: ucenic + -ie] 1 Calitatea de ucenic (8). 2 Starea de ucenic (8). 3 Ocupația de ucenic (8). 4 Timpul petrecut ca ucenic (8). 5 (Pgn) Instruire a cuiva într-un anumit domeniu.

ucenin, ~ă smf vz ucenic

ucinic, ~ă smf vz ucenic

UCENIC sm., UCENICĂ (pl. -ce) sf. 1 🖋 ‡ Școlar, discipol, învățăcel: a doua zi după ziua Nașterii (Mîntuitorului) vin dascălii școalelor cu ucenicii cei mai aleși (LET.); nu te arăta dascăl, pînă a nu fi ucenic (ZNN.) ¶ 2 ⛪ † Apostol ¶ 3 ⊕ Cel ce intră la un meșter ca să învețe o meserie: dimineața, calfele și cei doi ucenici erau la lucru (SLV.); se băgă ucenic... (și) într’o jumătate de an lucra ca o calfă veche (ISP.) [vsl. učenikŭ].

UCENICI (-icesc) vb. intr. ⊕ A fi ucenic, a sluji, a lucra în calitate de ucenic: iată și băiatul cu care ucenicise că vine și se așază lîngă dînsul (ISP.).

UCENICIE sf. Starea, calitatea de ucenic; timpul petrecut ca ucenic: a crescut băiatul canonit și muncit și a ajuns, după ~, culegător (CAR.); dă-mi ipingeaua că acum ești calfă, ai scăpat de ~ (ISP.).

UCENIC, -Ă, ucenici, -ce, s. m. și f. 1. Persoană (tânără) care învață o meserie lucrând în producție sub îndrumarea unui meșter sau urmând o școală profesională. 2. Adept și continuator al unui savant, al unui filozof, al unui artist; p. ext. începător într-o activitate; discipol, elev. – Din sl. učenikŭ.

UCENICI, ucenicesc, vb. IV. Intranz. A învăța o meserie lucrând, activând pe lângă un meșter sau, p. gener., pe lângă o persoană pricepută; a lucra, a învața ca ucenic. – Din ucenic.

UCENIC, -Ă, ucenici, -e, s. m. și f. 1. Persoană (tînără) care învață o meserie, lucrînd sub îndrumarea unui meșter. Nici un fierar n-avea în fierăria sa atîția ucenici. SBIERA, P. 248. Prîslea se duse de se băgă ucenic la argintar. ISPIRESCU, L. 91. Muia feleștiocul în strachina cu dohot și-mi trăgea un pui de răbuială ca aceea pe la bot, de-i bufnea rîsul pe toți ucenicii din ciubotărie. CREANGĂ, A. 46. ◊ (Cu precizarea meseriei) Mă sfătuiește să intru ucenic lăcătuș. SADOVEANU, N. F. 184. 2. Adept și continuator al unui savant sau al unui artist (v. discipol); p. ext. începător într-o activitate științifică sau artistică. Îi recitam liber versurile, îngînîndu-mă cu alți ucenici ai literaturii. SADOVEANU, E. 74. Am avut cinste a înfățoșa d-voastre prohorisirile ucenicilor mei în istorie, cetire, scriere, aritmetică. NEGRUZZI, S. I 5. Ucenicii lui Petru Maior au răstălmăcit cuvintele dascălului. RUSSO, O. 62. ♦ (În mănăstiri) Novice. Mai mult de jumătate din aceste mirese ale domnului crescuseră ucenice în casa maicei Rahila. GALACTION, O. I 316.

UCENICI, ucenicesc, vb. IV. Intranz. A învăța o meserie pe lîngă un meșter, a învăța ca ucenic; a fi ucenic. Iată și băiatul cu care ucenicise că vine și se așază lîngă dînsul. ISPIRESCU, L. 140. ♦ Fig. A îndeplini o muncă de începător. Ion Anghel ucenicește astăzi, în timpuri luminoase, în făurăria poeziei. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 179, 7/5.

UCENICIE, ucenicii, s. f. Starea, calitatea, ocupația de ucenic; timpul petrecut ca ucenic. Făcut-am cea mai aspră și grea ucenicie. MACEDONSKI, O. I 3. Acum ești calfă, ai scăpat de ucenicie. ISPIRESCU, L. 370. A crescut băiatul canonit și muncit și a ajuns, după ucenicie, culegător. CARAGIALE, O. II 26.

UCENIC ~ci m. 1) Persoană care învață o meserie sub conducerea unei alte persoane calificate. 2) Adept și continuator al cuiva într-un anumit domeniu de activitate; discipol. /<sl. uțeniku

A UCENICI ~esc intranz. A face ucenicie; a fi ucenic. /Din ucenic

UCENICIE ~i f. 1) Însușire a unei meserii sau a cunoștințelor dintr-un domeniu de activitate sub îndrumarea unui meșter. A face ~. 2) Timp petrecut în calitate de ucenic. /ucenic + suf. ~ie

ucenic m. 1. od. apostol: ucenicii lui Isus; 2. discipol (sens arhaic); 3. azi, mai ales cel ce învață o meserie: ucenicul s’a făcut calfă. [Slav. UČENIKŬ, discipol].

ucenicie f. 1. starea, ocupațiunea ucenicului; 2. timpul cât se învață o meserie; 3. fig. primele încercări: anii de ucenicie.

uceníc m. (vsl. učenikŭ, d. učiti, a învăța, a instrui. V. năuc, ocenie). Vechĭ. Discipul, apostol: uceniciĭ luĭ Hristos. Azĭ. Elev la meserie: ucenicu a ajuns calfă. – Fem ucenică saŭ (vechĭ, d. vsl. ucenica), uceniță. Cp. cu muceniță.

ucenicésc v. intr. Lucrez ca ucenic.

ucenicíe f. (d. ucenic). Starea de ucenic. Timpu cît eștĭ ucenic.

ucenic s. m., pl. ucenici

ucenici (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ucenicesc, 3 sg. ucenicește, imperf. 1 uceniceam; conj. prez. 1 sg. să ucenicesc, 3 să ucenicească

ucenicie s. f., art. ucenicia, g.-d. art. uceniciei; pl. ucenicii, art. uceniciile (desp. -ci-i-)

ucenic s. m., pl. ucenici

ucenici (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ucenicesc, imperf. 3 sg. ucenicea; conj. prez. 3 să ucenicească

ucenicie s. f., art. ucenicia, g.-d. art. uceniciei; pl. ucenicii, art. uceniciile

ucenic s. m., pl. ucenici

ucenici vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ucenicesc, imperf. 3 sg. ucenicea; conj. prez. 3 sg. și pl. ucenicească

ucenicie s. f., art. ucenicia, g.-d. art. uceniciei; pl. ucenicii, art. uceniciile

ucenic

ucenic (-ci), s. m. – 1. Discipol, elev. – 2. Tînăr care învață o meserie. – Var. Munt. ocinic. Sl. učenikŭ, de la učiti „a învăța” (Miklosich, Slaw. Elem., 60; Cihac, II, 437). – Der. ucenici (var. înv. uceni), vb. (a studia); ucenicie, s. f. (studiu; învățare); ucenică (var. uceniță), s. f. (elevă; tînără care învață o meserie); ocenie, s. f. (instrucție militară), din rus. ucenie, sec. XIX, înv.

DISCIPULUS EST PRIORIS POSTERIOR DIES (lat.) ziua de azi este ucenica zilei de ieri – Publilius Syrus, „Sententiae”, 14. Înveți, acumulând experiență, pe zi ce trece.

ucenic, ucenici s. m. 1. (intl.) hoț începător. 2. (tox.) persoană necalificată care ajută o altă persoană cu studii superioare în chimie să prepare droguri într-un laborator clandestin.

UCENIC s. v. elev, școlar.

UCENIC s. 1. (Ban.) șăgârt. (O calfă și un ~.) 2. v. discipol. 3. v. apostol.

UCENIC s. 1. (Ban.) șăgîrt. (O calfă și un ~.) 2. discipol, elev, învățăcel, (livr.) cirac, (înv.) școlar. (~ al unui maestru.) 3. (BIS.) apostol. (~ii lui Iisus.)

ucenic s. v. ELEV. ȘCOLAR.