17 definiții pentru ucenic


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

UCENÍC, -Ă, ucenici, -ce, s. m. și f. 1. Persoană (tânără) care învață o meserie urmând o școală profesională ori care se obligă să urmeze cursurile de formare profesională și să muncească în subordinea unui angajator, cu care a încheiat un contract de ucenicie la locul de muncă. 2. Adept și continuator al unui savant, al unui filosof, al unui artist; p. ext. începător într-o activitate; discipol, elev. – Din sl. učenikŭ.

UCENÍC, -Ă, ucenici, -ce, s. m. și f. 1. Persoană (tânără) care învață o meserie lucrând în producție sub îndrumarea unui meșter sau urmând o școală profesională. 2. Adept și continuator al unui savant, al unui filozof, al unui artist; p. ext. începător într-o activitate; discipol, elev. – Din sl. učenikŭ.

UCENÍC, -Ă, ucenici, -e, s. m. și f. 1. Persoană (tînără) care învață o meserie, lucrînd sub îndrumarea unui meșter. Nici un fierar n-avea în fierăria sa atîția ucenici. SBIERA, P. 248. Prîslea se duse de se băgă ucenic la argintar. ISPIRESCU, L. 91. Muia feleștiocul în strachina cu dohot și-mi trăgea un pui de răbuială ca aceea pe la bot, de-i bufnea rîsul pe toți ucenicii din ciubotărie. CREANGĂ, A. 46. ◊ (Cu precizarea meseriei) Mă sfătuiește să intru ucenic lăcătuș. SADOVEANU, N. F. 184. 2. Adept și continuator al unui savant sau al unui artist (v. discipol); p. ext. începător într-o activitate științifică sau artistică. Îi recitam liber versurile, îngînîndu-mă cu alți ucenici ai literaturii. SADOVEANU, E. 74. Am avut cinste a înfățoșa d-voastre prohorisirile ucenicilor mei în istorie, cetire, scriere, aritmetică. NEGRUZZI, S. I 5. Ucenicii lui Petru Maior au răstălmăcit cuvintele dascălului. RUSSO, O. 62. ♦ (În mănăstiri) Novice. Mai mult de jumătate din aceste mirese ale domnului crescuseră ucenice în casa maicei Rahila. GALACTION, O. I 316.

UCENÍC ~ci m. 1) Persoană care învață o meserie sub conducerea unei alte persoane calificate. 2) Adept și continuator al cuiva într-un anumit domeniu de activitate; discipol. /<sl. uțeniku

ucenic m. 1. od. apostol: ucenicii lui Isus; 2. discipol (sens arhaic); 3. azi, mai ales cel ce învață o meserie: ucenicul s’a făcut calfă. [Slav. UČENIKŬ, discipol].

uceníc m. (vsl. učenikŭ, d. učiti, a învăța, a instrui. V. năuc, ocenie). Vechĭ. Discipul, apostol: uceniciĭ luĭ Hristos. Azĭ. Elev la meserie: ucenicu a ajuns calfă. – Fem ucenică saŭ (vechĭ, d. vsl. ucenica), uceniță. Cp. cu muceniță.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

uceníc s. m., pl. uceníci

uceníc s. m., pl. uceníci


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

UCENÍC s. v. elev, școlar.

UCENÍC s. 1. (Ban.) șăgârt. (O calfă și un ~.) 2. v. discipol. 3. v. apostol.

UCENIC s. 1. (Ban.) șăgîrt. (O calfă și un ~.) 2. discipol, elev, învățăcel, (livr.) cirac, (înv.) școlar. (~ al unui maestru.) 3. (BIS.) apostol. (~ii lui Iisus.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

uceníc (-ci), s. m.1. Discipol, elev. – 2. Tînăr care învață o meserie. – Var. Munt. ocinic. Sl. učenikŭ, de la učiti „a învăța” (Miklosich, Slaw. Elem., 60; Cihac, II, 437). – Der. ucenici (var. înv. uceni), vb. (a studia); ucenicie, s. f. (studiu; învățare); ucenică (var. uceniță), s. f. (elevă; tînără care învață o meserie); ocenie, s. f. (instrucție militară), din rus. ucenie, sec. XIX, înv.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

DISCIPULUS EST PRIORIS POSTERIOR DIES (lat.) ziua de azi este ucenica zilei de ieri – Publilius Syrus, „Sententiae”, 14. Înveți, acumulând experiență, pe zi ce trece.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

ucenic, ucenici s. m. 1. (intl.) hoț începător. 2. (tox.) persoană necalificată care ajută o altă persoană cu studii superioare în chimie să prepare droguri într-un laborator clandestin.

Intrare: ucenic
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ucenic
  • ucenicul
  • ucenicu‑
plural
  • ucenici
  • ucenicii
genitiv-dativ singular
  • ucenic
  • ucenicului
plural
  • ucenici
  • ucenicilor
vocativ singular
  • ucenicule
  • ucenice
plural
  • ucenicilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ucenic ucenică

  • 1. Persoană (tânără) care învață o meserie urmând o școală profesională ori care se obligă să urmeze cursurile de formare profesională și să muncească în subordinea unui angajator, cu care a încheiat un contract de ucenicie la locul de muncă.
    surse: DEX '09 DLRLC NODEX 4 exemple
    exemple
    • Nici un fierar n-avea în fierăria sa atîția ucenici. SBIERA, P. 248.
      surse: DLRLC
    • Prîslea se duse de se băgă ucenic la argintar. ISPIRESCU, L. 91.
      surse: DLRLC
    • Muia feleștiocul în strachina cu dohot și-mi trăgea un pui de răbuială ca aceea pe la bot, de-i bufnea rîsul pe toți ucenicii din ciubotărie. CREANGĂ, A. 46.
      surse: DLRLC
    • Mă sfătuiește să intru ucenic lăcătuș. SADOVEANU, N. F. 184.
      surse: DLRLC
  • 2. Adept și continuator al unui savant, al unui filosof, al unui artist.
    surse: DEX '09 DLRLC NODEX 3 exemple
    exemple
    • Îi recitam liber versurile, îngînîndu-mă cu alți ucenici ai literaturii. SADOVEANU, E. 74.
      surse: DLRLC
    • Am avut cinste a înfățoșa d-voastre prohorisirile ucenicilor mei în istorie, cetire, scriere, aritmetică. NEGRUZZI, S. I 5.
      surse: DLRLC
    • Ucenicii lui Petru Maior au răstălmăcit cuvintele dascălului. RUSSO, O. 62.
      surse: DLRLC
    • 2.1. prin extensiune Începător într-o activitate.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: discipol elev
    • 2.2. În mănăstiri:
      surse: DLRLC sinonime: novice (persoană) un exemplu
      exemple
      • Mai mult de jumătate din aceste mirese ale domnului crescuseră ucenice în casa maicei Rahila. GALACTION, O. I 316.
        surse: DLRLC

etimologie: