16 definiții pentru discipol discipul


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

discípol sm [At: ȚICHINDEAL, A. M. 82/11 / V: (înv) ~pul, ~plu, ~cépol, (îvr) ~sți~, ~sțípul / Pl: ~i / E: fr disciple, lat discipulus] 1 Persoană care trăiește în preajma unui maestru, primind învățăturile lui și adesea continuându-le și dezvoltându-le Si: învățăcel, elev, ucenic, (liv) cirac. 2 Persoană care adoptă, urmează și continuă doctrina, învățătura, principiile cuiva.

DISCÍPOL, discipoli, s. m. Persoană care primește învățătura de la un maestru; învățăcel, elev, ucenic. ♦ Persoană care adoptă, urmează și continuă doctrina, învățătura, principiile cuiva. [Var.: discípul s. m.] – Din lat. discipulus. Cf. fr. disciple.

DISCÍPOL, discipoli, s. m. Persoană care trăiește în preajma unui maestru, primind învățăturile lui și adesea continuându-le și dezvoltându-le. ♦ Persoană care adoptă, urmează și continuă doctrina, învățătura, principiile cuiva. [Var.: discípul s. m.] – Din lat. discipulus. Cf. fr. disciple.

DISCÍPOL, discipoli, s. m. Persoană care trăiește în preajma unui maestru, lucrînd sub supravegherea lui, primind învățăturile lui și uneori continuîndu-le. V. elev, ucenic, învățăcel. Iubitorul stelelor văzu în Manolaș un viitor discipol. GALACTION, O. I 620. Mi s-a zis pe rînd magistru, doctor, culme strălucită, Și discipoli mă urmară cu voința nimicită. MACEDONSKI, O. I 271. ♦ Persoană care adoptă, urmează, continuă doctrina, învățătura, principiile cuiva. V. continuator. Discipolul credincios și tovarășul de luptă cel mai apropiat al lui Lenin, I. V. Stalin, a dezvoltat tezele leniniste asupra electrificării și a condus măreața operă de electrificare a Uniunii Sovietice. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 323. – Variantă: (învechit) discípul (EMINESCU, N. 54) s. m.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

discípol s. m., pl. discípoli


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DISCÍPOL s. 1. elev, învățăcel, ucenic, (livr.) cirac, (înv.) școlar. (~ al unui maestru.) 2. (livr.) acolit. (Are mulți ~.)

DISCÍPOL s.m. Învățăcel, elev (al unui maestru). ♦ Continuator al unei doctrine, al unei învățături. [Var. discipul s.m. / cf. lat. discipulus, fr. disciple].

DISCÍPOL s. m. elev (al unui maestru). ◊ adept și continuator al unei doctrine. (< lat. discipulus, după fr. disciple)

DISCÍPOL ~i m. Adept și continuator al unei persoane într-un anumit domeniu; ucenic; elev. /<lat. discipulus

discipol m. cel ce a urmat învățătura, care adoptă doctrinele unui maestru: Platon fu discipolul lui Socrate.

DISCÍPUL s. m. v. discipol.

DISCÍPUL s.m. v. discipol.

* discípul, -ă s. (lat. discipulus, -a, d. discere, a învăța, a instrui). Elev, care e învățat de altu: Platone a fost discipulu luĭ Socrate. Adept al uneĭ doctrine: discipul al luĭ Platone. Discipuliĭ luĭ Hristos, apostoliĭ. Dicipuliĭ luĭ Ipocrate, mediciĭ. – Și -ípol (după it.).

discípol s. m., pl. discípoli

DISCIPOL s. 1. elev, învățăcel, ucenic, (livr.) cirac (înv.) școlar. (~ al unui maestru.) 2. (livr.) acolit. (Are mulți ~.)

Intrare: discipol
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • discipol
  • discipolul
  • discipolu‑
plural
  • discipoli
  • discipolii
genitiv-dativ singular
  • discipol
  • discipolului
plural
  • discipoli
  • discipolilor
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • discipul
  • discipulul
  • discipulu‑
plural
  • discipuli
  • discipulii
genitiv-dativ singular
  • discipul
  • discipulului
plural
  • discipuli
  • discipulilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)