ucenicie sf [At: MOLNAR, D. 68/15 / V: (reg) oc~ / Pl: ~ii / E: ucenic + -ie] 1 Calitatea de ucenic (8). 2 Starea de ucenic (8). 3 Ocupația de ucenic (8). 4 Timpul petrecut ca ucenic (8). 5 (Pgn) Instruire a cuiva într-un anumit domeniu.

UCENICIE, ucenicii, s. f. Starea, calitatea, ocupația de ucenic; timpul petrecut ca ucenic. Făcut-am cea mai aspră și grea ucenicie. MACEDONSKI, O. I 3. Acum ești calfă, ai scăpat de ucenicie. ISPIRESCU, L. 370. A crescut băiatul canonit și muncit și a ajuns, după ucenicie, culegător. CARAGIALE, O. II 26.

UCENICIE ~i f. 1) Însușire a unei meserii sau a cunoștințelor dintr-un domeniu de activitate sub îndrumarea unui meșter. A face ~. 2) Timp petrecut în calitate de ucenic. /ucenic + suf. ~ie

ucenicie f. 1. starea, ocupațiunea ucenicului; 2. timpul cât se învață o meserie; 3. fig. primele încercări: anii de ucenicie.

ucenicíe f. (d. ucenic). Starea de ucenic. Timpu cît eștĭ ucenic.

ucenicie s. f., art. ucenicia, g.-d. art. uceniciei; pl. ucenicii, art. uceniciile (desp. -ci-i-)

ucenicie s. f., art. ucenicia, g.-d. art. uceniciei; pl. ucenicii, art. uceniciile

ucenicie s. f., art. ucenicia, g.-d. art. uceniciei; pl. ucenicii, art. uceniciile