UBICUITATE s. f. (Livr.) (în religiile superioare) Atribut al divinității de a fi prezent peste tot în același timp. [Pr.: -cui-i-] – Din fr. ubiquité.

ubicuitate sf [At: SĂM. I, 138 / P: ~cu-i~ / V: ~cvi~, (înv) ~ichit~ / E: fr ubiquité] (Liv) 1 Atribut al lui Dumnezeu, prezent pretutindeni în același timp. 2 Însușire de a putea fi prezent pretutindeni (sau în mai multe locuri) în același timp. 3 (Rar) Universalitate (7).

UBICUITATE s. f. (Livr.) Însușire atribuită cuiva (de obicei divinității) de a putea fi prezent pretutindeni (sau în mai multe locuri) în același timp. [Pr.: -cu-i-] – Din fr. ubiquité.

UBICUITATE s. f. (Livresc) Calitatea de a fi prezent pretutindeni (sau în mai multe locuri) în același timp. Totul e o simplă iluzie, persoana fiind una singură, cu darul vrăjitoresc al ubicuității. RALEA, O. 77. – Pronunțat: -cu-i-.

UBICUITATE s.f. (liv.) Starea celui care este prezent pretutindeni sau în mai multe locuri în același timp. [Pron. -cu-i-. Var. ubicvitate s.f. / Cf. fr. ubiquité, lat. ubiquitas < lat. ubique – peste tot].

UBICUITATE s. f. însușire, stare a cuiva care poate fi prezent pretutindeni sau în mai multe locuri în același timp; omniprezență. (< fr. ubiquité)

UBICUITATE f. livr. 1) Caracter ubicuu. 2) (despre divinități) Proprietate supranaturală de a fi prezent pretutindeni în același timp. /<fr. ubiquité

ubicuitate f. starea celui ce se află pretutindenea: are darul ubicuității.

ubichitate sf vz ubicuitate

ubicvitate sf vz ubicuitate

UBICVITATE s.f. v. ubicuitate.

*ubichitáte f. (d. lat. ubique, pretutindenĭ; fr. ubiquité). Calitatea de a fi prezent pretutindenĭ.

ubicuitate (livr.) (desp. -cu-i-) s. f., g.-d. art. ubicuității

ubicuitate (livr.) (-cu-i-) s. f., g.-d. art. ubicuității

ubicuitate s. f. (sil. -cu-i-), g.-d. art. ubicuității

ubicuitate (u-i)

UBICUITATE s. v. omniprezență.

ubicuitate s. v. OMNIPREZENȚĂ.

ubichitate s. f. – Însușirea de a fi prezent în mai multe locuri simultan. – Var. ubicuitate. Fr. ubiquité, ca antichitate < fr. antuquité.