opțiuni
  • info
9 intrări
55 de definiții

Explicative DEX

TUTUIT, tutuituri, s. n. Tutuire. – V. tutui.

TUTUIT, tutuituri, s. n. Tutuire. – V. tutui.

tutuit1 sn [At: DDRF / Pl: ~uri / E: tutui1] (Fam) Tutuire.

tutuit2, ~ă smf, a [At: BRĂTESCU-VOINEȘTI, P. 86 / V: (reg) ~tunit / Pl: ~iți, ~e / E: tutui2] (Mun) 1-2 (Persoană) zăpăcită.

TUTUIT, tutuituri, s. n. Tutuire.

TUTUI, tutuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A(-și) spune „tu” când stă (ori stau) de vorbă (ca semn al relațiilor familiare); a fi în relații familiare cu cineva. – Din tu (după fr. tutoyer).

TUTUI, tutuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A(-și) spune „tu” când stă (ori stau) de vorbă (ca semn al relațiilor familiare); a fi în relații familiare cu cineva. – Din tu (după fr. tutoyer).

ȚUȚUIA, țuțui, vb. I. Refl. (Reg.) A se cocoța. [Pr.: -tu-ia] – Din țuțui.

tutoi2 v vz tutui1

tutoi3 v vz tutui2

tutui1 vtr [At: PR. DRAM. 333 / V: (îvr) ~toi / Pzi: ~esc / E: tu1 după fr tutoyer] (Fam) 1-2 A(-și) spune „tu” când stă (ori stau) de vorbă (ca semn al relațiilor familiare) Si: (reg) a (se) tui5 (1-2).

tutui2 [At: SCRIBAN, D. / V: (reg) ~tuni / Pzi: ~esc / E: tut2 + -ui] 1-2 vtr (Reg) A (se) zăpăci. 3 vr (Olt; îf tutuni) A se prosti.

tutui3 [At: PĂCALĂ, M. R. 142 / V: (reg) ~toi / Pzi: ~esc / E: fo cf tutoi1] 1 vz (Reg) A suna din bucium. 2 vt (Trs; Mun) A scoate afară pe cineva Si: a alunga, a goni, (reg) a dudui.

tutuni2 v vz tutui2

tutunit, ~ă a vz tutuit2

țuțui6 v vz țuțuia1

țuțui5 vi [At: BARCIANU / Pzi: ~esc / E: fo] (Reg) 1 A plescăi cu gura. 2 A săruta zgomotos.

țuțui4 vtr [At: ALR I, 1 703/831 / V: ~ia / Pzi: țuțui / E: țuțu] (Olt; Mun) 1-2 A (se) da în leagăn Si: a (se) legăna, (reg) a (se) țuțula (1-2).

țuțuia1 [At: HELIADE, V. XXVI/5 / V: ~ui / Pzi: țuțui / E: țuțui1] (Reg) 1 vt A da formă ascuțită Si: a ascuți (1). 2 vr A se cocoța (2).

țuțuia2 v vz țuțui4

țuțuit3, ~ă a [At: UDRESCU, GL. / Pl: ~iți, ~e / E: țuțui6] (Mun; d. copii) 1 Care se cocoață pe sus, pe vârfuri. 2 Neastâmpărat. corectat(ă)

țuțuit2 sn [At: UDRESCU, GL. / Pl: ~uri / E: țuțui6] 1 (Reg) Cocoțare (1). 2 (Rar) Vârf.

țuțuit1 sn [At: UDRESCU, GL. / Pl: ~uri / E: țuțui4] (Mun) Legănare.

ȚUȚUIA (-uiu) vb. refl. A se cucuia, a se cocoța: (bufnița) necăjită, se țuțuie pe coama unui zid (ODOB.) [țuțuiu].

ȚUȚUIA, țuțui, vb. I. Refl. A se cocoța. [Pr.: -țu-ia] – Din țuțui.

TUTUI2, tutuiesc, vb. IV. Intranz. A suna din bucium; p. ext. a striga tare, a vesti ceva cu glasul ridicat. «Echipajul la posturile de sosire», tutui în siflia metalică sergentul de cart. BOGZA, A. Î. 312.

TUTUI1, tutuiesc, vb. IV. Tranz. A spune cuiva «tu» cînd i te adresezi, a vorbi cuiva în mod familiar, ca unui prieten. Se punea la mintea voastră și-l tutuiați și-l burdușeați cu pumnii. PAS, Z. I 99. E prietin cu toți și toți îl tutuiesc. C. PETRESCU, C. V. 66. Neîndrăznind s-o tutuiască, precum făcuse în scrisori, se mulțumi să-i sărute mai lung mîna. REBREANU, I. 131. ◊ Refl. reciproc. Nu se tutuiau, ci își ziceau «dumneata». La TDRG.

ȚUȚUIA, țuțui, vb. I. Refl. (Regional) A se cocoța. Necăjită, se țuțuie pe coama unui zid. La TDRG.

A TUTUI1 ~iesc tranz. (persoane) A spune „tu”; a trata cu o adresare foarte familiară. /Din tu

A TUTUI2 tutui intranz. A produce sunete grave și prelungi; a face „tu-tu”. /Onomat.

A SE TUTUI mă ~iesc intranz. 1) A-și spune reciproc „tu”. 2) A fi în relații familiare (unul cu altul). /Din tu

tutuì V. a zice cuiva tu în vorbire.

1) tutuĭésc și -nésc v. tr. (cp. cu hututuĭ, rătutesc). Vest. Rătutesc, zăpăcesc. V. refl. Mă zăpăcesc. Adj. Tutuit și -nít: caștĭ gura, tutuitule (VR. 1911, 4, 7), tutunitule (ArhO. 1828, 158)!

2) *tutuĭésc v. tr. (după fr. tutoyer). Tratez familiar (intim) zicînd tu îld. dumneata orĭ dumneavoastră.

2) țugúĭ și -ĭéz, a -á v. tr. (d. țuguĭ 1). Lungesc orĭ înalț în formă de țuguĭ: Țiganu îșĭ țuguĭase buzele de poftă privind friptura; a țuguĭa o casă, un cozonac. – Și țuțúĭ, cucuĭ, cocoț.

2) țuțúĭ și -ĭéz, V. țuguĭez.

Ortografice DOOM

tutuit s. n., pl. tutuituri

tutuit s. n., pl. tutuituri

tutuit s. n., pl. tutuituri

tutui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tutuiesc, 3 sg. tutuiește, imperf. 1 tutuiam; conj. prez. 1 sg. să tutuiesc, 3 să tutuiască

!țuțuia (a se ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. mă țuțui, 3 se țuțuie, 1 pl. ne țuțuiem; conj. prez. 1 sg. să mă țuțui, 3 să se țuțuie; imper. 2 sg. afirm. țuțuie-te; ger. țuțuindu-mă

tutui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tutuiesc, imperf. 3 sg. tutuia; conj. prez. 3 să tutuiască

!țuțuia (a se ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 se țuțuie/se țuțuiază, 1 pl. ne țuțuiem; conj. prez. 3 să se țuțuie/să se țuțuieze; ger. țuțuindu-se

tutui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tutuiesc, imperf. 3 sg. tutuia; conj. prez. 3 sg. și pl. tutuiască

țuțuia vb., ind. prez. 1 sg. țuțui/țuțuiez, 1 pl. țuțuiem; conj. prez. 3 sg. și pl. țuțuie/țuțuieze; ger. țuțuind

tutui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tutuiesc, conj. tutuiască)

tutuesc, tutue 3, tutuiam 1 imp.

Sinonime

TUTUIT s. v. tutuire.

TUTUIT s. tutuială, tutuire.

TUTUI vb. (reg.) a (se) tui. (A se ~ cu cineva.)

ȚUȚUIA vb. v. cățăra, cocoța, ridica, sui, urca.

TUTUI vb. (reg.) a (se) tui. (A se ~ cu cineva.)

țuțuia vb. v. CĂȚĂRA. COCOȚA. RIDICA. SUI. URCA.

Arhaisme și regionalisme

tutuit, -ă, tutuiți, -te, adj. (reg.) zăpăcit, aiurit, distras.

tutui2, tutuiesc, vb. IV (reg.) 1. a suna din bucium. 2. a alunga.

tutui1, tutuiesc, vb. IV (reg.) a zăpăci, a deruta.

țuțuia, țuțui, vb. I refl. (reg.) 1. a se cocoța. 2. a ascuți.

Intrare: tutuit (adj.)
tutuit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tutuit
  • tutuitul
  • tutuitu‑
  • tutuită
  • tutuita
plural
  • tutuiți
  • tutuiții
  • tutuite
  • tutuitele
genitiv-dativ singular
  • tutuit
  • tutuitului
  • tutuite
  • tutuitei
plural
  • tutuiți
  • tutuiților
  • tutuite
  • tutuitelor
vocativ singular — —
plural — —
tutunit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: tutuit (s.n.)
tutuit2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tutuit
  • tutuitul
  • tutuitu‑
plural
  • tutuituri
  • tutuiturile
genitiv-dativ singular
  • tutuit
  • tutuitului
plural
  • tutuituri
  • tutuiturilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: tutui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • tutui
  • tutuire
  • tutuit
  • tutuitu‑
  • tutuind
  • tutuindu‑
 singular plural
  • tutuiește
  • tutuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • tutuiesc
 (să)
  • tutuiesc
  • tutuiam
  • tutuii
  • tutuisem
a II-a (tu)
  • tutuiești
 (să)
  • tutuiești
  • tutuiai
  • tutuiși
  • tutuiseși
a III-a (el, ea)
  • tutuiește
 (să)
  • tutuiască
  • tutuia
  • tutui
  • tutuise
plural I (noi)
  • tutuim
 (să)
  • tutuim
  • tutuiam
  • tutuirăm
  • tutuiserăm
  • tutuisem
a II-a (voi)
  • tutuiți
 (să)
  • tutuiți
  • tutuiați
  • tutuirăți
  • tutuiserăți
  • tutuiseți
a III-a (ei, ele)
  • tutuiesc
 (să)
  • tutuiască
  • tutuiau
  • tutuiră
  • tutuiseră
Intrare: țuțui (legăna)
verb (VT343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țuțui
  • țuțuire
  • țuțuit
  • țuțuitu‑
  • țuțuind
  • țuțuindu‑
 singular plural
  • țuțuie
  • țuțuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țuțui
 (să)
  • țuțui
  • țuțuiam
  • țuțuii
  • țuțuisem
a II-a (tu)
  • țuțui
 (să)
  • țuțui
  • țuțuiai
  • țuțuiși
  • țuțuiseși
a III-a (el, ea)
  • țuțuie
 (să)
  • țuțuie
  • țuțuia
  • țuțui
  • țuțuise
plural I (noi)
  • țuțuim
 (să)
  • țuțuim
  • țuțuiam
  • țuțuirăm
  • țuțuiserăm
  • țuțuisem
a II-a (voi)
  • țuțuiți
 (să)
  • țuțuiți
  • țuțuiați
  • țuțuirăți
  • țuțuiserăți
  • țuțuiseți
a III-a (ei, ele)
  • țuțuie
 (să)
  • țuțuie
  • țuțuiau
  • țuțuiră
  • țuțuiseră
țuțuia1 (1 -i) verb grupa I conjugarea I reflexiv
verb (V105)
Surse flexiune: DOOM 3
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țuțuia
  • țuțuiere
  • țuțuiat
  • țuțuiatu‑
  • țuțuind
  • țuțuindu‑
 singular plural
  • țuțuie
  • țuțuiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țuțui
 (să)
  • țuțui
  • țuțuiam
  • țuțuiai
  • țuțuiasem
a II-a (tu)
  • țuțui
 (să)
  • țuțui
  • țuțuiai
  • țuțuiași
  • țuțuiaseși
a III-a (el, ea)
  • țuțuie
 (să)
  • țuțuie
  • țuțuia
  • țuțuie
  • țuțuiase
plural I (noi)
  • țuțuiem
 (să)
  • țuțuiem
  • țuțuiam
  • țuțuiarăm
  • țuțuiaserăm
  • țuțuiasem
a II-a (voi)
  • țuțuiați
 (să)
  • țuțuiați
  • țuțuiați
  • țuțuiarăți
  • țuțuiaserăți
  • țuțuiaseți
a III-a (ei, ele)
  • țuțuie
 (să)
  • țuțuie
  • țuțuiau
  • țuțuiară
  • țuțuiaseră
Intrare: țuțui (plescăi)
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țuțui
  • țuțuire
  • țuțuit
  • țuțuitu‑
  • țuțuind
  • țuțuindu‑
 singular plural
  • țuțuiește
  • țuțuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țuțuiesc
 (să)
  • țuțuiesc
  • țuțuiam
  • țuțuii
  • țuțuisem
a II-a (tu)
  • țuțuiești
 (să)
  • țuțuiești
  • țuțuiai
  • țuțuiși
  • țuțuiseși
a III-a (el, ea)
  • țuțuiește
 (să)
  • țuțuiască
  • țuțuia
  • țuțui
  • țuțuise
plural I (noi)
  • țuțuim
 (să)
  • țuțuim
  • țuțuiam
  • țuțuirăm
  • țuțuiserăm
  • țuțuisem
a II-a (voi)
  • țuțuiți
 (să)
  • țuțuiți
  • țuțuiați
  • țuțuirăți
  • țuțuiserăți
  • țuțuiseți
a III-a (ei, ele)
  • țuțuiesc
 (să)
  • țuțuiască
  • țuțuiau
  • țuțuiră
  • țuțuiseră
Intrare: țuțuia
țuțuia1 (1 -i) verb grupa I conjugarea I reflexiv
verb (V105)
Surse flexiune: DOOM 3
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țuțuia
  • țuțuiere
  • țuțuiat
  • țuțuiatu‑
  • țuțuind
  • țuțuindu‑
 singular plural
  • țuțuie
  • țuțuiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țuțui
 (să)
  • țuțui
  • țuțuiam
  • țuțuiai
  • țuțuiasem
a II-a (tu)
  • țuțui
 (să)
  • țuțui
  • țuțuiai
  • țuțuiași
  • țuțuiaseși
a III-a (el, ea)
  • țuțuie
 (să)
  • țuțuie
  • țuțuia
  • țuțuie
  • țuțuiase
plural I (noi)
  • țuțuiem
 (să)
  • țuțuiem
  • țuțuiam
  • țuțuiarăm
  • țuțuiaserăm
  • țuțuiasem
a II-a (voi)
  • țuțuiați
 (să)
  • țuțuiați
  • țuțuiați
  • țuțuiarăți
  • țuțuiaserăți
  • țuțuiaseți
a III-a (ei, ele)
  • țuțuie
 (să)
  • țuțuie
  • țuțuiau
  • țuțuiară
  • țuțuiaseră
țuțuia2 (1 -iez) verb grupa I conjugarea a II-a reflexiv
verb (V213)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țuțuia
  • țuțuiere
  • țuțuiat
  • țuțuiatu‑
  • țuțuind
  • țuțuindu‑
 singular plural
  • țuțuiază
  • țuțuiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țuțuiez
 (să)
  • țuțuiez
  • țuțuiam
  • țuțuiai
  • țuțuiasem
a II-a (tu)
  • țuțuiezi
 (să)
  • țuțuiezi
  • țuțuiai
  • țuțuiași
  • țuțuiaseși
a III-a (el, ea)
  • țuțuiază
 (să)
  • țuțuieze
  • țuțuia
  • țuțuie
  • țuțuiase
plural I (noi)
  • țuțuiem
 (să)
  • țuțuiem
  • țuțuiam
  • țuțuiarăm
  • țuțuiaserăm
  • țuțuiasem
a II-a (voi)
  • țuțuiați
 (să)
  • țuțuiați
  • țuțuiați
  • țuțuiarăți
  • țuțuiaserăți
  • țuțuiaseți
a III-a (ei, ele)
  • țuțuiază
 (să)
  • țuțuieze
  • țuțuiau
  • țuțuiară
  • țuțuiaseră
verb (VT343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țuțui
  • țuțuire
  • țuțuit
  • țuțuitu‑
  • țuțuind
  • țuțuindu‑
 singular plural
  • țuțuie
  • țuțuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țuțui
 (să)
  • țuțui
  • țuțuiam
  • țuțuii
  • țuțuisem
a II-a (tu)
  • țuțui
 (să)
  • țuțui
  • țuțuiai
  • țuțuiși
  • țuțuiseși
a III-a (el, ea)
  • țuțuie
 (să)
  • țuțuie
  • țuțuia
  • țuțui
  • țuțuise
plural I (noi)
  • țuțuim
 (să)
  • țuțuim
  • țuțuiam
  • țuțuirăm
  • țuțuiserăm
  • țuțuisem
a II-a (voi)
  • țuțuiți
 (să)
  • țuțuiți
  • țuțuiați
  • țuțuirăți
  • țuțuiserăți
  • țuțuiseți
a III-a (ei, ele)
  • țuțuie
 (să)
  • țuțuie
  • țuțuiau
  • țuțuiră
  • țuțuiseră
Intrare: țuțuit (adj.)
țuțuit2 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țuțuit
  • țuțuitul
  • țuțuită
  • țuțuita
plural
  • țuțuiți
  • țuțuiții
  • țuțuite
  • țuțuitele
genitiv-dativ singular
  • țuțuit
  • țuțuitului
  • țuțuite
  • țuțuitei
plural
  • țuțuiți
  • țuțuiților
  • țuțuite
  • țuțuitelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: țuțuit (cocoțare)
țuțuit1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țuțuit
  • țuțuitul
plural
  • țuțuituri
  • țuțuiturile
genitiv-dativ singular
  • țuțuit
  • țuțuitului
plural
  • țuțuituri
  • țuțuiturilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: țuțuit (legănare)
țuțuit1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țuțuit
  • țuțuitul
plural
  • țuțuituri
  • țuțuiturile
genitiv-dativ singular
  • țuțuit
  • țuțuitului
plural
  • țuțuituri
  • țuțuiturilor
vocativ singular —
plural —
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

tutuit, tutuiturisubstantiv neutru

etimologie:
  • vezi tutui DEX '98 DEX '09

tutui, tutuiescverb

  • 1. A(-și) spune „tu” când stă (ori stau) de vorbă (ca semn al relațiilor familiare); a fi în relații familiare cu cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: tui
    • format_quote Se punea la mintea voastră și-l tutuiați și-l burdușeați cu pumnii. PAS, Z. I 99. DLRLC
    • format_quote E prietin cu toți și toți îl tutuiesc. C. PETRESCU, C. V. 66. DLRLC
    • format_quote Neîndrăznind s-o tutuiască, precum făcuse în scrisori, se mulțumi să-i sărute mai lung mîna. REBREANU, I. 131. DLRLC
    • format_quote Nu se tutuiau, ci își ziceau «dumneata». La TDRG. DLRLC
  • 2. intranzitiv A suna din bucium. DLRLC
    • 2.1. prin extensiune A striga tare, a vesti ceva cu glasul ridicat. DLRLC
      • format_quote «Echipajul la posturile de sosire», tutui în siflia metalică sergentul de cart. BOGZA, A. Î. 312. DLRLC
etimologie:
  • tu (după limba franceză tutoyer). DEX '09 DEX '98

țuțuia, țuțuiverb

regional
etimologie:
  • țuțui DEX '09 MDA2 DEX '98

țuțui, țuțuiverb

etimologie:
  • țuțu MDA2

țuțui, țuțuiescverb

regional
  • 1. A plescăi cu gura. MDA2
  • 2. A săruta zgomotos. MDA2
etimologie:

țuțuit, țuțuităadjectiv

regional
  • 1. (Despre copii) Care se cocoață pe sus, pe vârfuri. MDA2
  • 2. (Despre copii) Neastâmpărat. MDA2
    sinonime: neastâmpărat
etimologie:

țuțuit, țuțuiturisubstantiv neutru

etimologie:

țuțuit, țuțuiturisubstantiv neutru

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Exemple de pronunție a termenului „tutuit” (1 clipuri)
Clipul 1 / 1