tutela vt [At: LEG. EG. PL. 168 / Pl: ~lez / E: tutelă] A avea pe cineva sau ceva în grijă Si: a ocroti, a patrona, a proteja.

TUTELA, tutelez, vb. I. Tranz. A avea în grijă; a ocroti, a patrona. Se impune ca Filarmonicile de stat să dispună de o formație corală pe care s-o tuteleze. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 11/5.

TUTELA vb. I. tr. A avea grijă, a proteja, a supraveghea; a patrona. [< it. tutelare].

TUTELA vb. tr. a avea pe cineva în grijă; a proteja, a patrona. (< tutelă)

A TUTELA ~ez tranz. (persoane, așezăminte, teritorii) A ține sub tutelă, limitând în drepturi sau ocrotindu-le; a patrona. /Din tutelă

TUTELĂ, tutele, s. f. 1. Acțiunea de a tutela; instituție legală având drept scop ocrotirea și administrarea intereselor unui minor sau ale unui alienat sau debil mintal; tutelaj, epitropie. 2. Administrare, control etc. exercitate asupra unei instituții, organizații etc. aflate în subordine, asupra unui teritoriu dependent etc. 3. Sprijin, ocrotire, protecție. – Din fr. tutelle, lat. tutela.

tutelă sf [At: ȘINCAI, HR. I, 73/33 / Pl: ~le / E: fr tutelle, lat tutela] 1 Tutelare. 2 Instituție legală având drept scop ocrotirea și administrarea intereselor unui minor sau ale unui alienat Si: epitropie, tutorat (1), (rar) tutelaj (2), tutorie. 3 (Fig) Drept (abuziv) de a ține sub ascultare Si: conducere, control. 4 (Fig) Protecție. 5 Administrare care se exercită asupra unei instituții, organizații etc. aflate în subordine sau asupra unui teritoriu dependent Si: tutorat (2).

TUTELĂ, tutele, s. f. 1. Acțiunea de a tutela; instituție legală având drept scop ocrotirea și administrarea intereselor unui minor sau ale unui alienat sau debil mintal; tutelaj, epitropie. 2. Administrare, control etc. exercitate asupra unei instituții, organizații etc. aflate în subordine, asupra unui teritoriu dependent etc. 3. Sprijin, ocrotire, protecție. – Din fr. tutelle, lat. tutela.

TUTELĂ, tutele, s. f. 1. Acțiunea de a tutela; ocrotire, protejare; instituție legală avînd drept scop ocrotirea și administrarea intereselor unui minor sau (impropriu) a unei persoane puse sub interdicție (v. curatelă); epitropie. E pur și simplu căzută în mintea copiilor... Cum sosește la oraș, pot cere s-o pun sub tutelă. DUMITRIU, B. F. 151. Împlinind 21 de ani, n-am voit să ies de sub tutela unchiu-meu, fratele mamei. DELAVRANCEA, H. T. 56. ◊ Fig. Odată formați artiștii de talent, ei nu mai au nevoie de tutela criticii. GHEREA, ST. CR. III 137. Poezia, ca o tutelă eternă a omenirii, trebuie să-și reformeze cu totul mijloacele sale cele vechi. BOLLIAC, O. 40. ♦ Sarcină pe care o primește sau și-o ia o țară, un grup de țări, o organizație politică internațională etc. de a administra și de a ocroti (pe un anumit termen) un teritoriu, o țară. 2. Drept (abuziv) pe care și-l ia cineva de a ține pe altul sub ascultare, sub dependență; stare de dependență în care se află cineva; stăpînire apăsătoare. De altmintrelea nu era întăia oară cînd se adoptau de un sinod romînesc... tutele străine. IORGA, L. II 58. A fost scrisă de... niște ipocriți și fanatici care, vrînd să ție lumea sub tutela lor, iscodeau feluri de basme ca să o sparie. NEGRUZZI, S. I 235.

TUTELĂ s.f. 1. Autoritate dată de lege unei persoane sau acceptată de bunăvoie de aceasta, de a avea grijă, în mod gratuit, de o persoană minoră și de averea sa sau de o persoană pusă sub interdicție. 2. Ținere a unei persoane, a unui stat etc. (în mod abuziv) sub ascultare, sub dependență. ♦ (Fig.) Ocrotire, sprijin. [< lat., it. tutela, fr. tutelle].

TUTELĂ s. f. 1. autoritate dată de lege unei persoane sau acceptată de bunăvoie de aceasta, de a avea grijă în mod gratuit de un minor și de averea sa sau de o persoană pusă sub interdicție. ♦ ~ internațională = sistem de administrare a unor teritorii dependente care înlocuiește sistemul teritoriilor sub mandat. 2. drept abuziv luat de cineva de a-i ține pe alții sub ascultare, sub dependență. 3. (fig.) ocrotire, sprijin, protecție. (< fr. tutelle, lat. tutela)

TUTELĂ ~e f. 1) Autorizație acordată cuiva prin lege de a avea grijă de o persoană lipsită de capacitatea de a acționa independent sau de bunurile acesteia. 2) Instituție legală care are menirea de a ocroti minorii sau persoanele puse sub interdicție. 3) fig. Sprijin binevoitor, acordat unei persoane în vederea atingerii unui scop. 4) fig. depr. Dependență jenantă; ocrotire supărătoare. [G.-D. tutelei] /<fr. tutelle, lat. tutela

tutelă f. 1. autoritate dată conform legii spre a purta grijă de persoana și de averea unui minor sau a unui interzis; 2. fig. protecțiune.

*tutélă f., pl. e (lat. tutela). Jur. Epitropie, apărarea persoaneĭ și averiĭ unuĭ minor orfan saŭ unuĭ interzis de către altă persoană pusă la un tribunal. Fig. Protecțiune.

tutela (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. tutelez, 3 tutelează; conj. prez. 1 sg. să tutelez, 3 să tuteleze

tutela (a ~) vb., ind. prez. 3 tutelează

tutela vb., ind. prez. 1 sg. tutelez, 3 sg. și pl. tutelează

tutelă s. f., g.-d. art. tutelei; pl. tutele

tutelă s. f., g.-d. art. tutelei; pl. tutele

tutelă s. f., g.-d. art. tutelei; pl. tutele

tutelă (-le), s. f. – Tutorie, curatelă. Fr. tutelle. – Der. tutelar, adj., din fr. tutélaire; tutor (var. tutore), s. m., din fr. tuteur, și var. după lat. tutorem; tutoare (var. tuto(a)ră), s. f.

CONSILIUL DE TUTELĂ v. Organizația Națiunilor Unite.

TUTELA vb. v. patrona.

TUTELA vb. a patrona, a sprijini, a susține. (Cine ~ această acțiune?)

TUTELĂ s. 1. (JUR.) epitropie, (rar) tutorat, (înv.) isprăvnicie. (Minor aflat sub ~.) 2. v. ajutor.

TUTELĂ s. 1. (JUR.) epitropie, (rar) tutorat, (înv.) isprăvnicie. (Minor aflat sub ~.) 2. ajutor, ocrotire, patronaj, protecție, sprijin, (rar) tutelaj. (Azilul se bucura de ~ unei societăți filantropice.)