tul², ~ă smf, a [At: DR. IV, 1088 / Pl: ~i, ~e / E: ns cf trul] (Mar) 1-2 Tont (1-2).

tul¹ sn [At: POLIZU / P: tül, (reg) tiul / V: (reg) til / Pl: ~uri / E: fr tulle, ger Tüll] 1 Țesătură de mătase, de bumbac sau din fire sintetice, foarte fină și transparentă, alcătuită din ochiuri rotunde sau poligonale. 2 (Reg; îf til) Văl al miresei. 3 (Reg) Dantelă (1).

TUL, tuluri, s. n. Țesătură (de mătase sau de bumbac) foarte fină și străvezie. Otilia era îmbrăcată cu rochia de tul. CĂLINESCU, E. O. I 46. – Pronunțat: tül.

TUL s.n. Țesătură de mătase sau de bumbac foarte subțire și ușoară. [Pron. tül. / < fr. tulle, cf. Tulle – oraș în Franța].

TUL [TÜL] s. n. țesătură de mătase sau de bumbac, subțire și ușoară. (< fr. tulle, germ. Tüll)

TUL ~uri n. 1) la sing. Țesătură fină, rară și transparentă, cu ochiuri rotunde sau poligonale, din care se confecționează perdele sau cu care se garnisesc unele articole vestimentare femeiești. 2) la pl. Varietăți ale unei astfel de țesături. /<fr. tulle

tul n. țesătură în formă de rețea foarte subțire și ușoară: tuluri și dantele (= fr. tulle).

*tul și tĭul n., pl. urĭ (fr. tulle, după numele orașuluĭ Tulle [Francia], unde aŭ fost primele fabricĭ de tul). Un fel de pînză (de bumbac orĭ de lînă) foarte supțire și transparentă. V. fludă.

til sn vz tul

țel sn [At: (a. 1835) URICARIUL, XIV, 50 / V: (reg) țil, țir, țul, țuli, țev, țeu / Pl: ~uri / E: ger Ziel, rs цель, mg cél] 1 (Îrg) Punct care este ochit și care trebuie nimerit când se trage cu o armă Si: țintă¹ (20). 2 (Reg; îcs) De-a lapta-n țir, de-a lopta-n țul, de-a mingea (sau mincea) pe (sau în) țel Oină¹. 3 (Reg; îcs) De-a țălu Nume dat unui joc de copii în care unul bate mingea și toți ceilalți încearcă să o prindă. 4 (Reg) Țeh² (31). 5 (Reg; îf țuli) Răzor între două ogoare Si: miezuină. 6 Cătarea puștii. 7 (Îlav) În ~ sau în ~ul puștii În bătaia puștii. 8 (Reg; îe) A lua ~ul (ori pe ~) sau a ține ~ul (ori la ~) sau a se uita (ori a căuta) pe ~ A ochi cu pușca. 9 Punct spre care se îndreaptă cineva sau ceva Si: țintă¹ (34). 10 (Pex) Țintă¹ (39). 11 (Reg; îf țuli) Soroc.

țeu sn vz țel

țev sn vz țel

țil² sn vz țel

țir³ sn vz țel

țiu¹ i vz țu

țu i [At: PAULETI, C. 86 / V: țul, țiu / E: fo] 1 (De obicei repetat) Cuvânt cu care se îndeamnă calul la drum. 2 (Rep) Cuvânt care redă sunetul caracteristic scos de unele păsări.

țul² sn vz țel

țul¹ i vz țu

țuli¹ sn vz țel

ȚEL, țeluri, s. n. 1. Punct, loc la care vrea cineva să ajungă (v. țintă); p. ext. obiectiv către care tinde cineva, punct final (v. scop). Spre soare ni-e gîndul și mergem spre el, Lumina ni-e țintă și binele țel. COȘBUC, P. II 103. Singurul țel al vieții mele era să pot și eu adăogi o frunză la coroana strălucită a patriei mele. ALECSANDRI, O. P. 16. Văd că mă depărtez de țelul meu, prefer dar a sfîrși scrisoarea. NEGRUZZI, S. I 262. 2. (Învechit și regional) Punct, semn care se ochește, care trebuie nimerit cînd se trage cu o armă; țintă. ◊ Expr. A trage la țel sau a împușca în țel = a trage la țintă. (Cu pronunțare regională) Acolo era o mulțime de cătane la pușcate-n țăl. RETEGANUL, P. III 18. ♦ Vîrful cătării unei puști. Băgă mîna în torbă, scoase o lumînărică de ceară albă, o lipi la buza puștii, deasupra țelului. GANE, N. III 137. ◊ Loc. adv. În țel sau în țelul puștii = în bătaia puștii. Mai bine le-aș avea [babițele] în țelul puștii. SADOVEANU, O. L. 17. Am pus-o [pușca] la ochi și am așteptat să-mi vie ursul în țel. GANE, N. I 130.

ȚU interj. Strigăt (de obicei repetat) cu care se îndeamnă calul la drum. Foaie verde de sasău, Țu, țu, țu, murguțul meu! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 24. – Variantă: țul (BIBICESCU, P. P. 218) interj.

ȚUL interj. v. țu.

ȚEL ~uri n. 1) Anticipare mintală a rezultatului spre care este orientată o activitate; scop. 2) pop. Punct în care ochește cineva cu o armă; țintă. /< germ. Ziel, rus. țel’, ung. cel

țel n. Mold. 1. țintă; 2. fig. scop: ea pășește cu pas mare către un țel de mult dorit AL. [Rus, ȚELĬ (din nemț. Ziel)].

țel n., pl. urĭ (rus. cĭelĭ, d. germ. ziel, de unde și ung. cél). Rar. Țintă, punct de ochit. Scop.

tul [u pron. fr. ü] s. n., (sorturi) pl. tuluri [pron. tülurⁱ]

tul (fr.) [pron. tül] s. n., (sorturi) pl. tuluri

tul s. n. [pron. fr. tül], pl. tuluri

țel s. n., pl. țeluri

țel s. n., pl. țeluri

țel s. n., pl. țeluri

țel

țel, -luri.

ȚEL s. 1. v. cauză. 2. v. scop. 3. v. țintă. 4. menire, obiectiv, rol, rost, scop, sens, țintă, (pop.) noimă. (~ul acestor măsuri a fost acela de a...)

ȚEL s. v. cătare, miră, semn, țintă.

ȚU interj. v. di, hi.

ȚEL s. 1. cauză, obiectiv, scop, țintă, (înv.) pricină. (Lupta pentru nobilul ~ al independenței.) 2. finalitate, scop, țintă. (Care este ~ acestei acțiuni?) 3. obiect, obiectiv, scop, țintă, (înv.) pravăț. (~ unei cercetări.) 4. menire, obiectiv, rol, rost, scop, sens, țintă, (pop.) noimă. (~ acestor măsuri a fost acela de a...)

țel s. v. CĂTARE. MIRĂ. SEMN. ȚINTĂ.

țu interj. v. DI. HI.

tul (-luri), s. n. – Țesătură foarte fină. Fr. tulle.

țel (-luri), s. n. – 1. Țintă. – 2. Scop, intenție, obiectiv. – 3. Cătare, miră. – Var. țăl. Germ. Ziel, prin intermediul pol. cel (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 432; Berneker 124), mag. cél; mai puțin probabil prin rus. celĭ (Sanzewitsch 211), deoarece rus. provine din pol. (Vasmer, II, 288). – Der. țelui (var. țălui, țeli), vb. (a ochi).

tul, -ă, tuli, -e, adj. – (reg.) Tont, prost, nătărău. (Maram.). – Cf. trul (< germ. Troll) (MDA).

tul, -ă, adj. – Mut; slab de minte, prostănac. – Cf. trul (< germ. Troll).

TUL cf. adj. tulă (mută, DLR). 1. Tula b. (Ștef); Tulești și Tulova ss. (Ștef; 17 A IV 233). 2. Tule, -a bb. (Dm); Tulea (Sur VIII; C Ștef; Moț). 3. Tulici zis și Tulescu (Ștef). 4. + -in: Tulin (Ac Bz 50). 5. + Stan; Tulistan, T., mold. (Sd V 251).

*ȚUL. 1. Țulea (16 B V 86). 2. + -uc: Țuluc act., cf. subst. țuluc (chică). 3 + -igă: Țuligă ard. act. 4. Cf. din altă temă, Țulupe (Mar).

Iustum et tenacem propositi virum... (lat. „Bărbatul – sau omul – drept și hotărît în țelurile sale”) – E începutul Odei III (3-1) de care am mai vorbit – a lui Horațiu (vezi: impavidum ferient ruinae). Dar îl pomenim și aici, fiindcă cel mai adesea îl vom găsi citat numai sub forma aceasta, sau încă și mai frecvent sub forma prescurtată: iustum et tenacem… Și mai avem un motiv: ca să amintim un exemplu istoric. Patriotul olandez din secolul al XVII-lea, Cornelius de Witt, cînd țara sa a fost invadată de trupele franceze ale lui Ludovic al XIV-lea, susținător al casei de Orania, s-a văzut supus la cele mai neomenoase torturi pentru convingerile sale republicane. Suportîndu-le stoic, el recita cu glas tare, în fața călăilor, acest iustum et tenacem propositi al lui Horațiu, care a fost și mai tîrziu reluat, parafrazat, cîntat și citat de nenumărați prozatori și poeți din diverse țări europene. E un omagiu ce se adresează persoanelor neclintite în hotărîrile lor, oamenilor ce întrunesc însușirile de care vorbea marele poet latin. LIT.