ȚUG, țuguri, s. n. (Înv. și reg.) Tren. – Din germ. Zug.

tug sn [At: I. IONESCU, M. 703 / Pl: ~uri / E: nct] Unealtă pentru lustruitul pieilor, folosită în tăbăcărie.

țug² sn [At: CARAGIALE, O. VII, 448 / Pl: ~uri / E: ger Zug, mg cúg] 1 (Înv; Trs) Curent de aer. 2 (Înv; Trs) Aer rece Si: răcoare. 3 (Gmț; îe) A avea ~ la băutură Se spune despre cineva căruia îi place să bea. 4 (Înv; Ban) Pluton¹. 5 (Reg) Vază¹. 6 (Îrg) Tren. 7 (Mar) Șir de vagonete pentru transportul minereului. 8 (Reg) Străgălie la car. 9 (Reg) Lambă la car. 10 (Reg) Elastic la ghete.

ȚUG, țuguri, s. n. (Reg.) Tren. – Din germ. Zug.

TUG, tuguri, s. n. Unealtă folosită în tăbăcărie pentru lustruitul pieilor. [Pieile] se udă puțin cu apă, se îndreaptă la masă și se lustruiesc cu tugul pentru iuft. I. IONESCU, M. 703.

ȚUG, țuguri, s. n. (Germanism învechit în Transilv.) Tren. Umbli pînă acolo o săptămînă. Te duci o vreme cu țugu. Pe urmă umbli pe jos. SADOVEANU, V. F. 156.

TUG, tuguri, s. n. Unealtă folosită în tăbăcărie pentru lustruitul pieilor.

țug (înv., reg.) s. n., pl. țuguri

țug (înv., reg.) s. n., pl. țuguri

țug s. n., pl. țuguri

ȚUG s. v. locomotivă, mașină, tren.

țug s. v. LOCOMOTIVĂ. MAȘINĂ. TREN.

tug, tuguri, s.n. (reg.) unealtă de lustruit piei, în tăbăcărie.

țug, țuguri, s.n. (reg.) 1. tren. 2. curent de aer. 3. pluton. 4. trecere, căutare. 5. elastic la ghete.

țug, țuguri, s.n. (reg., înv.) 1. Curent (de aer): „Traˈ ușile, că gândești că traˈ de oriunde țug” (Faiciuc, 2008: 770). 2. (min.) Garnitură de vagonete cu locomotivă. – Din germ. Zug „tren” DLRC, DEX).