Definiția cu ID-ul 908020:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CIÚCURE, ciucuri, s. m. 1. Ornament făcut dintr-o împletitură sau dintr-un mănunchi de fire de mătase, de bumbac, de lînă, de firet etc., cu care se împodobesc marginile unei stofe, ale unui veșmînt, ale unei draperii etc.; canaf, pompon. V. ceapraz. Tavanul fusese pictat pe la începutul veacului trecut, în chip de uriaș covor turcesc, cu toate firele, cu toți ciucurii, roșu-purpuriu. DUMITRIU, B. F. 120. Îngîndurată se joacă, răsfirînd ciucurii unui șal. CAMIL PETRESCU, T. II 269. Se vedea afară doar minerul și ciucurele galben [al baionetei]. SAHIA, N. 69. ◊ Loc. adv. și adj. (Plin) ciucure de... = încărcat cu... Căruța, ciucure de flăcăi. STANCU, D. 181. ♦ (Depreciativ) Margine zdrențuită a unei haine. Badea Neonil ar putea încuviința și asta, rîse Bibescu... dacă-ți tai ciucurii de la pantaloni. SADOVEANU, P. M. 15. 2. (Rar) Țurțur de gheață. Streșinile erau încărcate cu ciucuri de gheață. ◊ (La pl., urmat de determinări). Ornamente de cristal sau de sticlă care atîrnă, ca țurțurii de gheață, de marginile candelabrelor sau ale lămpilor. Mingea sare pînă la policandrul din tavanul salonului, unde turbură grozav liniștea ciucurilor de cristal. CARAGIALE, O. II 166. – Variantă: (regional) ciúcur (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 275) s. m.