opțiuni
  • info

3 intrări

21 de definiții

din care

Explicative DEX

TRONCĂNIT, troncănituri, s. n. Troncănire. – V. troncăni.

TRONCĂNIT, troncănituri, s. n. Troncănire. – V. troncăni.

troncănit2, ~ă smf, a [At: UDRESCU, GL. / Pl: -iți, -e / E: troncăni] (Mun) 1-2 (Persoană) repezită la vorbă Si: grosolan.

troncănit1 sn [At: STAMATI, ap. CADE / Pl: ~uri / E: troncăni] 1 (Pfm) Troncăneală (1). 2 (Reg; fig) Trăncăneală1 (2).

TRONCĂNIT, troncănituri, s. n. Troncănire.

TRONCĂNI, troncănesc, vb. IV. 1. Intranz. A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de altul. 2. Tranz. Fig. A flecări, a trăncăni. – Tronc + suf. -ăni.

troncăni vi [At: PANN, P. V. I, 28/3 / Pzi: ~nesc, (reg) troncăn, 3 (reg) troncăne / E: tronc1 + -ăni] 1 (Pfm) A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de ceva Si: (reg) a trăncăni1 (1), a troncăi (1). 2 (Reg; fig) A trăncăni1 (4).

TRONCĂNI, troncănesc, vb. IV. 1. Intranz. A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de altul. 2. Tranz. Fig. A flecări, a trăncăni. – Tronc + suf. -ani.

TRONCĂNI, troncănesc, vb. IV. Intranz. 1. A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de ceva. Cînd a sărit împăratu și țiganul în el, le-a troncănit oasăle de cazan. ȘEZ. VI 109. 2. Fig. A trăncăni. Silă de vorbă îmi face, tot să troncănească-i place. PANN, P. V. I 15. ◊ Tranz. Moș Nichifor îndată troncănea cîte una cam de aceste: «Ia mai dați-vă și pe jos». CREANGĂ, P. 107.

A TRONCĂNI ~esc intranz. A face zgomot, izbindu-se de ceva; a face „tronc”. /tronc + suf. ~ăni

troncănì v. V. trăncăni: tot să troncănească îi place PANN.

troncănesc v. intr. (d. tronc). Trăncănesc. Hodorogesc, fac huĭet răsturnînd lucrurile.

Ortografice DOOM

troncănit s. n., pl. troncănituri

troncănit s. n., pl. troncănituri

troncănit s. n., pl. troncănituri

troncăni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troncănesc, 3 sg. troncănește, imperf. 1 troncăneam; conj. prez. 1 sg. să troncănesc, 3 să troncănească

troncăni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troncănesc, imperf. 3 sg. troncănea; conj. prez. 3 să troncănească

troncăni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troncănesc, imperf. 3 sg. troncănea; conj. prez. 3 sg. și pl. troncănească

Sinonime

TRONCĂNIT s. v. troncănire.

TRONCĂNIT s. troncănire, troncăt.

TRONCĂNI vb. v. durăi, durui, flecări, hodorogi, hurui, îndruga, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni.

troncăni vb. v. DURĂI. DURUI. FLECĂRI. HODOROGI. HURUI. ÎNDRUGA. PĂLĂVRĂGI. SPOROVĂI. TRĂNCĂNI.

Intrare: troncănit (adj.)
troncănit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • troncănit
  • troncănitul
  • troncănitu‑
  • troncănită
  • troncănita
plural
  • troncăniți
  • troncăniții
  • troncănite
  • troncănitele
genitiv-dativ singular
  • troncănit
  • troncănitului
  • troncănite
  • troncănitei
plural
  • troncăniți
  • troncăniților
  • troncănite
  • troncănitelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: troncănit (s.n.)
troncănit2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • troncănit
  • troncănitul
  • troncănitu‑
plural
  • troncănituri
  • troncăniturile
genitiv-dativ singular
  • troncănit
  • troncănitului
plural
  • troncănituri
  • troncăniturilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: troncăni
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • troncăni
  • troncănire
  • troncănit
  • troncănitu‑
  • troncănind
  • troncănindu‑
 singular plural
  • troncănește
  • troncăniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • troncănesc
 (să)
  • troncănesc
  • troncăneam
  • troncănii
  • troncănisem
a II-a (tu)
  • troncănești
 (să)
  • troncănești
  • troncăneai
  • troncăniși
  • troncăniseși
a III-a (el, ea)
  • troncănește
 (să)
  • troncănească
  • troncănea
  • troncăni
  • troncănise
plural I (noi)
  • troncănim
 (să)
  • troncănim
  • troncăneam
  • troncănirăm
  • troncăniserăm
  • troncănisem
a II-a (voi)
  • troncăniți
 (să)
  • troncăniți
  • troncăneați
  • troncănirăți
  • troncăniserăți
  • troncăniseți
a III-a (ei, ele)
  • troncănesc
 (să)
  • troncănească
  • troncăneau
  • troncăniră
  • troncăniseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

troncănit, troncăniturisubstantiv neutru

etimologie:
  • vezi troncăni DEX '98 DEX '09

troncăni, troncănescverb

  • 1. intranzitiv A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de altul. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cînd a sărit împăratu și țiganul în el, le-a troncănit oasăle de cazan. ȘEZ. VI 109. DLRLC
  • 2. tranzitiv figurat Flecări, trăncăni. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: flecări trăncăni
    • format_quote Silă de vorbă îmi face, tot să troncănească-i place. PANN, P. V. I 15. DLRLC
    • format_quote Moș Nichifor îndată troncănea cîte una cam de aceste: «Ia mai dați-vă și pe jos». CREANGĂ, P. 107. DLRLC
etimologie:
  • Tronc + -ăni. DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.