3 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TRONCĂNÍT, troncănituri, s. n. Troncănire. – V. troncăni.

TRONCĂNÍT, troncănituri, s. n. Troncănire. – V. troncăni.

troncănit2, ~ă smf, a [At: UDRESCU, GL. / Pl: -iți, -e / E: troncăni] (Mun) 1-2 (Persoană) repezită la vorbă Si: grosolan.

troncănit1 sn [At: STAMATI, ap. CADE / Pl: ~uri / E: troncăni] 1 (Pfm) Troncăneală (1). 2 (Reg; fig) Trăncăneală1 (2).

TRONCĂNÍT, troncănituri, s. n. Troncănire.

TRONCĂNÍ, troncănesc, vb. IV. 1. Intranz. A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de altul. 2. Tranz. Fig. A flecări, a trăncăni. – Tronc + suf. -ăni.

troncăni vi [At: PANN, P. V. I, 28/3 / Pzi: ~nesc, (reg) troncăn, 3 (reg) troncăne / E: tronc1 + -ăni] 1 (Pfm) A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de ceva Si: (reg) a trăncăni1 (1), a troncăi (1). 2 (Reg; fig) A trăncăni1 (4).

TRONCĂNÍ, troncănesc, vb. IV. 1. Intranz. A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de altul. 2. Tranz. Fig. A flecări, a trăncăni. – Tronc + suf. -ani.

TRONCĂNÍ, troncănesc, vb. IV. Intranz. 1. A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de ceva. Cînd a sărit împăratu și țiganul în el, le-a troncănit oasăle de cazan. ȘEZ. VI 109. 2. Fig. A trăncăni. Silă de vorbă îmi face, tot să troncănească-i place. PANN, P. V. I 15. ◊ Tranz. Moș Nichifor îndată troncănea cîte una cam de aceste: «Ia mai dați-vă și pe jos». CREANGĂ, P. 107.

A TRONCĂNÍ ~ésc intranz. A face zgomot, izbindu-se de ceva; a face „tronc”. /tronc + suf. ~ăni

troncănì v. V. trăncăni: tot să troncănească îi place PANN.

troncănesc v. intr. (d. tronc). Trăncănesc. Hodorogesc, fac huĭet răsturnînd lucrurile.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

troncănít s. n., pl. troncăníturi

troncănít s. n., pl. troncăníturi

troncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troncănésc, imperf. 3 sg. troncăneá; conj. prez. 3 să troncăneáscă

troncăní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troncănésc, imperf. 3 sg. troncăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. troncăneáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TRONCĂNÍ vb. v. durăi, durui, flecări, hodorogi, hurui, îndruga, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni.

troncăni vb. v. DURĂI. DURUI. FLECĂRI. HODOROGI. HURUI. ÎNDRUGA. PĂLĂVRĂGI. SPOROVĂI. TRĂNCĂNI.

Intrare: troncănit (adj.)
troncănit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • troncănit
  • troncănitul
  • troncănitu‑
  • troncăni
  • troncănita
plural
  • troncăniți
  • troncăniții
  • troncănite
  • troncănitele
genitiv-dativ singular
  • troncănit
  • troncănitului
  • troncănite
  • troncănitei
plural
  • troncăniți
  • troncăniților
  • troncănite
  • troncănitelor
vocativ singular
plural
Intrare: troncănit (s.n.)
troncănit2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • troncănit
  • troncănitul
  • troncănitu‑
plural
  • troncănituri
  • troncăniturile
genitiv-dativ singular
  • troncănit
  • troncănitului
plural
  • troncănituri
  • troncăniturilor
vocativ singular
plural
Intrare: troncăni
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • troncăni
  • troncănire
  • troncănit
  • troncănitu‑
  • troncănind
  • troncănindu‑
singular plural
  • troncănește
  • troncăniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • troncănesc
(să)
  • troncănesc
  • troncăneam
  • troncănii
  • troncănisem
a II-a (tu)
  • troncănești
(să)
  • troncănești
  • troncăneai
  • troncăniși
  • troncăniseși
a III-a (el, ea)
  • troncănește
(să)
  • troncănească
  • troncănea
  • troncăni
  • troncănise
plural I (noi)
  • troncănim
(să)
  • troncănim
  • troncăneam
  • troncănirăm
  • troncăniserăm
  • troncănisem
a II-a (voi)
  • troncăniți
(să)
  • troncăniți
  • troncăneați
  • troncănirăți
  • troncăniserăți
  • troncăniseți
a III-a (ei, ele)
  • troncănesc
(să)
  • troncănească
  • troncăneau
  • troncăni
  • troncăniseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

troncănit (s.n.)

etimologie:

  • vezi troncăni
    surse: DEX '98 DEX '09

troncăni

  • 1. intranzitiv A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de altul.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Cînd a sărit împăratu și țiganul în el, le-a troncănit oasăle de cazan. ȘEZ. VI 109.
      surse: DLRLC
  • exemple
    • Silă de vorbă îmi face, tot să troncănească-i place. PANN, P. V. I 15.
      surse: DLRLC
    • Moș Nichifor îndată troncănea cîte una cam de aceste: «Ia mai dați-vă și pe jos». CREANGĂ, P. 107.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Tronc + sufix -ăni.
    surse: DEX '09