TREMUR, tremure, s. n. 1. Mișcare involuntară, rapidă a corpului sau a unei părți a corpului, provocată de frig, de frică, de o boală etc.; tremurătură, tremurat¹, tremurici. 2. Mișcare, clătinare, zguduitură ușoară și repetată a unei plante, a unui lucru. 3. Vibrație a glasului, provocată de o emoție (puternică); vibrație a sunetelor executate cu un instrument muzical. – Din tremura (derivat regresiv).

tremur sn [At: PSALT. 311 / V: (reg) trăm~ / Pl: (rar) ~e, (îrg) ~i / E: drr tremura] 1 Mișcare involuntară, bruscă și repetată a corpului sau a unei părți a corpului, provocată de frig, de frică, de o boală etc. Si: trembolență, tremurare (1), tremurat¹ (1), (pop) tremurătură (1), (pfm) tremurici (1), (reg) tremureală, tremuruș, (înv) turtur¹. 2 (Fig) Înfiorare declanșată de o emoție puternică Si: cutremurare, fior, tremurare (2), tremurat¹ (2), (reg) tremurătură (2). 3 (Îvr; îla) În ~i Înfiorat. 4 (Îvr; îlav) Cu ~ (sau, înv, ~i) Înfiorat. 5 Clătinare ușoară și repetată a unui lucru, a unei plante Si: legănare, oscilație, tremurare (3), (rar) tremurat¹ (3), (îrg) tremurătură (3). 6 Mișcare a apei în unduiri ușoare Si: tremurare (4), tremurat¹ (4), (îvp) tremurătură (4). 7 (Fig) Licărire. 8 (Îrg) Cutremur de pământ Si: (reg) tremurare (6), (îvr) tremurat¹ (5). 9 Vibrație a glasului, provocată de o emoție (puternică), de frig etc. Si: tremurare (7), tremurat¹ (6), (pop) tremurătură, (reg) tremurici (5). 10 Vibrație a sunetelor executate cu un instrument muzical Si: tremurare (8), tremurat¹ (7), (pop) tremurătură (6), (reg) tremurici (6).

TREMUR, tremure, s. n. 1. Mișcare involuntară, rapidă a corpului sau a unei părți a corpului, provocată de frig, de frică, de o boală etc., tremurătură, tremurat¹, tremurici. 2. Mișcare, clătinare, zguduitură ușoară și repetată a unei plante, a unui lucru. 3. Vibrație a glasului, provocată de o emoție (puternică); vibrație a sunetelor executate cu un instrument muzical. – Din tremura (derivat regresiv).

TREMUR s. n. 1. Mișcare repetată, ușoară și involuntară a corpului sau a unei părți a corpului, provocată de frig, de frică, de o boală etc.; tremurătură. Străduindu-se să-și stăpînească tremurul fălcilor, izbuti să gîfîie arătînd ușa: – Nici obrăznicia, tovarășe... nu ajută! GALAN, B. I 13. Îl apucase un fel de tremur nervos. BART, E. 76. De-al genei tale gingaș tremur Atîrnă viața mea de veci. EMINESCU, O. I 211. ◊ (Cu precizarea cauzei) A prins-o tremurul de ciudă. COȘBUC, P. I 252. Pe babă o și apucă un tremur de spaimă. CREANGĂ, O. A. 168. 2. Mișcare, clătinare, zguduitură ușoară și repetată a unui lucru. Tremurul frunzelor. ▭ Pălăria singură porni la vale, cumpănindu-se după tremurul și înmlădierile undelor. SADOVEANU, O. VIII 131. A mea e lacrima ce-n tremur Prin sita genelor se frînge. GOGA, P. 11. 3. Vibrație a glasului sau a unor sunete; vibrare. Glasul Mariei avea cîteodată ca un tremur de jale. SADOVEANU, O. IV 324. Toate istorisite cu sfîșietor tremur în glas. C. PETRESCU, A. R. 35.

TREMUR ~e n. 1) Mișcare involuntară ușoară și iute a corpului sau a unei părți a acestuia, provocată de frig, de frică sau de o boală. 2) Clătinare ușoară și repetată a unui obiect. 3) Vibrație a unui sunet muzical (vocal sau instrumental). /v. a tremura

TREMUR s.n. (Mold.) Zguduitură, cutremur. Din toate părțile și marginile pămîntului. . . tremuri, cutremuri, tunete, trăsnete . . . scorniră. CANTEMIR, IST. Etimologie: tremura. Vezi și tremura.

tremur n. fapta de a tremura: apele ’ncrețesc în tremur străveziile lor fețe EM.

1) trémur n., pl. e (d. a tremura, ca și it. trémolo, tremurătură). Acțiunea de a tremura: tremuru plopilor, l-a apucat tremuru de emoțiune.

2) trémur, a -á v. intr. (lat. trémulo, trĕmuláre, it. trémolo, -láre, pv. tremblar, fr. trembler, sp. temblar. V. cutremur. Cp. cu scutur, ustur, vîntur). Îs agitat de mișcărĭ micĭ și dese (ca frunza de plop la vînt, ca o dușamea căreĭa ĭ-a putrezit sprijinu, ca un om scuturat de micile și desele convulsiunĭ ale frigurilor saŭ de frig saŭ de frică saŭ de furie: dușameaŭa tremură, bolnavu tremură, vocea îĭ tremura de frică, de furie. Vibrez: coarda tremura. Fig. Mă tem: tremur să nu mă prindă. – Vechĭ și a se tremura după vsl. (sŭ)-trensti sen, a se cutremura.

TREMURA, tremur, vb. I. Intranz. 1. (Despre ființe și despre părți ale corpului lor) A face mișcări involuntare, rapide și repetate din cauza frigului, a fricii, a bolii etc. 2. (Despre plante și despre părți ale lor; rar; despre lucruri) A face o mișcare (oscilatorie) ușoară și repetată; a oscila, a se clătina. ♦ (Despre lumini și umbre) A se produce rapid și intermitent (prin alternare). ♦ (Despre ape) A se mișca în unduiri ușoare; a se încreți. ♦ (Despre pământ) A se zgudui, a se cutremura. 3. (Despre sunete, melodii) A vibra; (despre glas) a avea un tremur, a fi nesigur (din cauza emoției). 4. Fig. (Despre oameni) A fi cuprins de o emoție puternică. ♦ A se înfiora de spaimă; a se cutremura. ◊ Expr. A tremura după bani = a fi lacom de bani; a fi zgârcit. – Lat. tremulare.

trămbura v vz tremura

trămur sn vz tremur

trămura v vz tremura

trâmura sf vz tremura

trembura v vz tremura

tremora v vz tremura

tremula² v vz tremura

tremura vi [At: PSALT. HUR. 96^v/18 / V: (înv) trăm~, ~mora, ~ula, (reg) trămbu~, trâmbu~, trâm~, ~mbu~, trimbu~, trim~ / Pzi: tremur / E: ml tremulare] 1 (D. ființe sau d. părți ale corpului lor; de obicei udp „de”, care arată cauza) A face mișcări involuntare, bruște și repetate, provocate de frig, de frică, de oboseală, de o boală etc. Si: (reg) a turtura. 2 (Pfm; îe) A-i ~ cuiva dinții în gură sau (reg) a ~ în dinți A clănțăni (1). 3 (Reg; îe) A ~ după bani A fi lacom de bani. 4 (Reg; îae; șîe A-i ~ cuiva mâna) A fi zgârcit. 5 (Mai ales d. plante, frunze etc.) A face o mișcare (oscilatorie) ușoară și repetată Si: a se clătina, a se legăna. 6 (D. ape) A se mișca în unduiri ușoare. 7 (D. lumini, umbre și aer) A se mișca repede și intermitent Si: a juca, a licări. 8 (D. pământ) A se zgudui. 9 (D. sunete, melodii) A vibra. 10 (D. glas) A avea variații de ton (din cauza unei emoții, a frigului etc.). 11 (Fig) A fi cuprins de o emoție puternică. 12 (Fig) A se înfiora de spaimă Si: a se cutremura, a se îngrozi, a se înspăimânta. 13 (Îe) A-i ~ cuiva sufletul sau a ~ sufletul în cineva A-i fi teamă. 14 (Pfm; îe) A-i ~ cuiva pantalonii (sau a ~ ca piftia) A-i fi foarte frică.

trimbura v vz tremura

trimura v vz tremura

TREMURA, tremur, vb. I. Intranz. 1. (Despre ființe și despre părți ale corpului lor) A face mișcări involuntare, rapide și repetate din cauza frigului, a fricii, a bolii etc. 2. (Despre plante și despre părți ale lor; rar, despre lucruri) A face o mișcare (oscilatorie) ușoară și repetată; a oscila, a se clătina. ♦ (Despre lumini și umbre) A se produce rapid și intermitent (prin alternare). ♦ (Despre ape) A se mișca în unduiri ușoare; a se încreți. ♦ (Despre pământ) A se zgudui, a se cutremura. 3. (Despre sunete, melodii) A vibra; (despre glas) a avea un tremur, a fi nesigur (din cauza emoției). 4. Fig. (Despre oameni) A fi cuprins de o emoție puternică. ♦ A se înfiora de spaimă; a se cutremura. ◊ Expr. A tremura după bani = a fi lacom de bani; a fi zgârcit. – Lat. tremulare.

TREMURA, tremur, vb. I. Intranz. 1. (Despre ființe și despre părți ale corpului, uneori urmat de determinări arătînd cauza) A face mișcări involuntare, bruște și continue, provocate de frig, de o boală, de o emoție etc. Tremura de mînie și de nerăbdare. DUMITRIU, N. 30. Sînt un moșneag, dar încă nu-mi tremură mîna. C. PETRESCU, C. V. 289. Era ger, el era cam subțire îmbrăcat, și-a tremurat toată noaptea. VLAHUȚĂ, O. A. I 93. Viscolul frămîntă lumea... turmele tremură. ALECSANDRI, P. III 13. ◊ (Prin exagerare) Tremurau hainele pe el. DUMITRIU, N. 30. ◊ (Poetic) Deasupra, în albastru, tremurau ciocîrlii, vărsînd puhoiul lor amețitor de cîntece. SADOVEANU, O. I 120. ◊ (Cauza acțiunii devine subiect) Era puțin palid. O emoție grea i se citea pe față și-i tremura în degete. REBREANU, R. I 295. Ura veche-i tremură pe buze. D. BOTEZ, F. S. 65. ◊ Expr. A tremura carnea pe cineva, v. carne. ◊ Tranz. Caii își tremurau pielea în grajdurile întunecoase. DUMITRIU, N. 187. Tomșa nu zise nimic; își tremură mîna pe lîngă buzduganul lui; apoi răsuflă greu pe nări. SADOVEANU, O. VII 14. ◊ Tranz. fact. Ce-l înfricoșează? Ce-l tremură? I. CR. III 144. 2. (Despre plante și părți ale lor) A face o mișcare (oscilatorie) ușoară și repetată; a se mișca, a se clătina. În fața prispei vor tremura arțarii. ARGHEZI, V. 228. Tremură din vîrfuri plopi cu frunza rară. IOSIF, P. 58. Flori albastre tremur’ ude în văzduhul tămîiet. EMINESCU, O. I 85. Frunza-n codru tremura. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 310. ◊ (Poetic) Tremurau colorile cîmpiilor și unduiau ogoarele și lanurile. SADOVEANU, O. VI 336. Vîntul tremură-n perdele. EMINESCU, O. I 113. ◊ Tranz. În dreptul ferestrei un cais tînăr își tremura frunzele. CAMiL PETRESCU, N. 68. Trei pruni frățîni, ce stau să moară, Își tremur’ creasta lor bolnavă. GOGA, P. 19. (Fig.) Liniște plutea peste marginea aceea de pădure, liniște ușoară pe care o tremura parcă strălucirea luminii. SADOVEANU, O. V 179. ♦ (Despre lumini și umbre) A licări, a juca (6). Ici-colo, prin vîlcele, prin văgăuni, tremurau lumini de pe la căsuțele de bîrne ale muntenilor. SADOVEANU, O. VIII 12. Pe zidul dintre ușa lui Herdelea și a lui Brumaru parcă tremura o umbră cenușie. REBREANU, R. I 227. ◊ Tranz. Lumina... tremură umbre fumurii. STANCU, D. 221. ♦ (Despre ape) A se mișca în unduiri ușoare, a se încreți. Din lăptoc, pe sub roți, tremură apa cu sunet de cristal. SADOVEANU, O. VII 345. Lîngă țărmul tristei mări M-am oprit pe-o stîncă. Apa tremură spre zări, Verde și adîncă. TOPÎRCEANU, S. A. 56. ♦ (Despre pămînt) A se zgudui, a se cutremura sau a da impresia că se zguduie. Și patru cai aleargă cu patru portărei, Topește-se pămîntul cum tremură sub ei. COȘBUC, P. II 195. ◊ Refl. (Rar) Cerul de se-ntuneca, Pămîntul se tremura. TEODORESCU, P. P. 33. 3. (Despre sunete, melodii) A vibra; (despre glas) a avea tremurături, variații de ton (din cauza unei emoții), a fi nesigur. Tremură glasul mătușii Uțupăr. STANCU, D. 19. Cîntecul tremura pe strune ca un bocet. SADOVEANU, O. I 304. Încet răsunetul de clopot Se risipește tremurînd. VLAHUȚĂ, O. A. I 29. ◊ Fig. Bucuria îi tremura în inimă, mereu vie și stăpînitoare. REBREANU, I. 80. Atîta durere înăbușită tremura în vorbele acestea cu înțeles ascuns, că n-am îndrăznit a-l mai întreba nimic. BART, S. M. 24. ◊ Tranz. [Ciocîrlia] cîntăreața luminii ș-a muncii își tremura melodia în cerul înalt. SADOVEANU, O. VI 336. 4. Fig. A fi cuprins de o emoție puternică. Inima ei de soră tremura, așteptînd o vorbă de-a lui. CAMIL PETRESCU, O. I 590. Totuși Baloleanu, oricît îi tremura sufletul, își păstra aparența de liniște și hotărîre. REBREANU, R. II 235. A fost o clipă-n care-am tremurat amîndoi De-o nențeleasă fericire. D. BOTEZ, P. O. 82. Ah! cît îmi tremură inimioara! ALECSANDRI, T. I 92. ♦ A se înfiora de spaimă; a se cutremura. În fața unui revolver nu tremur. DELAVRANCEA, H. T. 48. O, nu te teme-mi zice, Tu, ce nu temi furtuna și durerea, De ce să tremuri la a mea privire? EMINESCU, O. IV 108. Boierii însă tremurau. Ei aveau două mari cuvinte a fi îngrijiți. NEGRUZZI, S. I 142. ◊ Expr. A tremura după ban = a fi lacom de bani, a fi zgîrcit. Lega paraua cu zece noduri și tremura după ban. CREANGĂ, P. 3.

A TREMURA tremur intranz. 1) (despre ființe sau despre părți ale corpului lor) A fi cuprins de tremur. 2) (despre plante sau despre părți ale lor) A se mișca lin într-o parte și în alta; a se clătina. 3) rar (despre lumini sau umbre) A produce efecte schimbătoare; a juca. 4) (despre suprafața unei ape) A se mișca în unde. 5) (despre voce) A avea o sonoritate vibrantă și slabă (din cauza unor emoții). 6) fig. (despre oameni) A fi cuprins de teamă. ◊ ~ după bani a fi lacom de bani. /<lat. tremulare

TREMURA vb. (Trans. SV) A zgudui, a cutremura. Caută spre pămînt și fece-l a tremura-se. PS. SEC. XVIII, 56^r. Etimologie: lat. tremulare. Vezi și tremur. Cf. l e g ă n a.

tremurà v. 1. a fi agitat de mici mișcări întrerupte sau de sguduiri dese: frigurile îl făceau să tremure; 2. se zice de vocea care nu e fermă; 3. fig. a-i fi frică: tremur să nu mă vază. [Lat. vulg. TREMULARE].

tremur s. n., (rar) pl. tremure

tremur s. n., pl. tremure

tremur s. n., pl. tremure

tremura (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. tremur, 3 tremură; conj. prez. 1 sg. să tremur, 3 să tremure

tremura (a ~) vb., ind. prez. 3 tremură

tremura vb., ind. prez. 1 sg. tremur, 3 sg. și pl. tremură

TREMUR s. 1. v. tremurătură. 2. v. frisoane. 3. vibrare, vibrație. (Avea un ~ în glas.)

TREMUR s. 1. dîrdîială, dîrdîit, tremurat, tremurătură, tremurici. (Un ~ de frig.) 2. (MED.) friguri (pl.), frisoane (pl.), scuturătură, tremurătură, tremurici, (rar) scutur. (L-a lăsat ~ de la criză.) 3. vibrare, vibrație. (Avea un ~ în glas.)

TREMURA vb. 1. a dârdâi. (~ de frig.) 2. a se cutremura, a se înfiora, a se scutura, a tresări. (Calul ~ din tot trupul.) 3. v. îngrozi. 4. a fremăta, a se înfiora, a palpita. (Nările îi ~.) 5. v. vibra. 6. v. cutremura. 7. v. încreți. 8. v. pâlpâi. 9. a vibra. (Glasul îi ~ de emoție.) 10. (fam.) a țâțâi. (Îi ~ inima de frică.)

TREMURA vb. 1. a dîrdîi. (~ de frig.) 2. a se cutremura, a se înfiora, a se scutura, a tresări. (Calul ~ din tot trupul.) 3. a se cutremura, a se încrîncena, a se înfiora, a se înfricoșa, a se îngrozi, a se înspăimînta, a se zgudui, (înv. și pop.) a se spăimînta, (înv. și reg.) a se spăima, (reg.) a se înfrica, a se scîrbi, (înv.) a se mira, (înv., în Mold.) a se oțărî, (reg. fig.) a se teși, (înv. fig.) a se încreți. (A ~ la auzul acestei vești.) 4. a fremăta, a se înfiora, a palpita. (Nările îi ~.) 5. a trepida, a vibra. (Un corp elastic care ~.) 6. a se clătina, a se cutremura, a dîrdîi, a dudui, a se zgudui, (Mold. și Transilv.) a durdui, (înv.) a se ridica. (Pereții ~ la cutremur.) 7. a (se) cuta, a (se) încreți, a (se) undui, (glumeț) a (se) zbîrli. (Suprafața apei ~ de vînt.) 8. a licări, a pîlpîi, a sclipi, a vibra. (Flacăra lumînării ~.) 9. a vibra. (Glasul îi ~ de emoție.) 10. (fam.) a țîțîi. (Îi ~ inima de frică.)

tremura (-r, -at), vb. – A face mișcări repezi și repetate. – Var. Banat trămura. Mr. treambur, tremurare, megl. tremur, tremurari, istr. tremur. Lat. tremŭlāre (Diez, I, 424; Densusianu, Hlr., 167; Pușcariu 1760; REW 8879), cf. it. tremolare, prov. tremblá, fr. trembler, cat. tremolar, sp. temblar, astur. tremer. – Der. tremur, s. n. (tremurat), postverbal; tremurător, asdj. (care tremură); tremurătoare, s. f. (plantă, Briza media); tremurătură, s. f. (tremurat); tremurici, s. n. (tremurat; gelatină; s. m., Briza media; s. m., ciupercă, Tremellodon gelatinosus); tremuros, adj. (tremurător). – Cf. cutremura.

TREMUR subst. 1. Tremurici, Ionașco (Glos). 2. Tremurișca, Vladul (17 B IV 16).

a tremura din toate balamalele expr. a dârdâi de frică.

a-i tremura chiloții de frică expr. a-i fi foarte frică.