5 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TRẤNTĂ, trânte, s. f. Luptă sportivă corp la corp între doi adversari care caută să se doboare unul pe altul numai cu ajutorul brațelor. – Din trânti (derivat regresiv).

trantă sf [At: LEXIC REG. 95 / Pl: ~te / E: ns cf trantaliu] (Reg) Femeie proastă.

tranță sf vz zdreanță

trănță sf vz zdreanță

trântă sf [At: LB / Pl: ~te / E: pvb trânti1] 1 Luptă corp la corp între doi oameni neînarmați, care caută să se doboare unul pe altul Si: trântire (4), (pop) trânteală (1), (reg) trântit1 (3), trântită2 (9), trântitură1 (3). 2 (Pex) Încăierare. 3 Doborâre la pământ. 4 (Pfm) Trântitură1 (1).

TRẤNTĂ, trânte, s. f. Luptă corp la corp între doi sau mai mulți oameni neînarmați, care caută să se doboare unul pe altul (numai cu ajutorul brațelor). – Din trânti (derivat regresiv).

TRÎ́NTĂ, trînte, s. f. Luptă corp la corp între doi (sau mai mulți) oameni neînarmați, care caută să se doboare unul pe altul; încăierare. Prinși fără veste, unii au fugit înapoi la curte... alții s-au luat cu voi la trîntă. PAS, Z. I 64. Mai bine să ne întrecem din trîntă. CREANGĂ, P. 52. În lupta și trînta aceasta, masa se răsturnase... și vinul amestecat cu sînge făcuse o baltă pe lespezile salei. NEGRUZZI, S. I 152. ◊ Fig. Acest prieten al nostru, urmă filozoful Neonil, se pune la trîntă și cu Dunărea. SADOVEANU, P. M. 179.

TRÂNTĂ ~e f. 1) Luptă corp la corp între două persoane, care caută să se doboare unul pe altul la pământ cu ajutorul brațelor. 2) Cădere violentă cu toată greutatea corpului. /v. a trânti

trântă f. exercițiu gimnastic, luptă piept la piept. [Tras din trântì].

trî́ntă f., pl. e (d. trîntesc). Aruncare saŭ răsturnare la pămînt a unuĭ adversar în luptă: ĭ-a tras o trîntă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

trấntă s. f., g.-d. art. trấntei; pl. trấnte

trântă s. f., g.-d. art. trântei; pl. trânte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TRÂNTĂ s. (SPORT) voinicească.

TRÎNTĂ s. (SPORT) voinicească.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

TRÎNTĂ subst. 1. Trînlescu înv., 1890. 2. Trînteci, P. (RA VI 45). 3. Trăntuș, R. munt. (Sd VII 39, 353). 4. Trantea, T. (T-Jiu). 5. Trîntilă, act.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a lua o trântă expr. a se împiedica și a cădea.

a lua porcul la trântă expr. (d. femei) a practica felația.

trântă, trânte s. f. 1. denunț. 2. căzătură.

Intrare: trantă
trantă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: tranță
tranță
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: trănță
trănță
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: Trântă
Trântă nume propriu
nume propriu (I3)
  • Trântă
Intrare: trântă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • trântă
  • trânta
plural
  • trânte
  • trântele
genitiv-dativ singular
  • trânte
  • trântei
plural
  • trânte
  • trântelor
vocativ singular
plural

trântă

  • 1. Luptă sportivă corp la corp între doi adversari care caută să se doboare unul pe altul numai cu ajutorul brațelor.
    exemple
    • Prinși fără veste, unii au fugit înapoi la curte... alții s-au luat cu voi la trîntă. PAS, Z. I 64.
      surse: DLRLC
    • Mai bine să ne întrecem din trîntă. CREANGĂ, P. 52.
      surse: DLRLC
    • În lupta și trînta aceasta, masa se răsturnase... și vinul amestecat cu sînge făcuse o baltă pe lespezile salei. NEGRUZZI, S. I 152.
      surse: DLRLC
    • figurat Acest prieten al nostru, urmă filozoful Neonil, se pune la trîntă și cu Dunărea. SADOVEANU, P. M. 179.
      surse: DLRLC
  • 2. Cădere violentă cu toată greutatea corpului.
    surse: NODEX

etimologie: