tâmbrițar sm vz trâmbițar

trâmbicer sm vz trâmbițar

trâmbita v vz trâmbița

trâmbitare sf vz trâmbițare

trâmbița [At: PSALT. 167 / V: (îrg) ~ita, (îvr) trim~ / Pzi: ~țez / E: trâmbiță] 1 vi A suna din trâmbiță (1). 2 vi (Pfm; pex; fig; d. cocoș) A cânta tare și insistent. 3 vi (Fam; fig) A vocifera. 4 vi (Pop) A cânta din bucium. 5 vt (Fam; fig) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea Si: a divulga, a răspândi.

trâmbițar sm [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 56/27 / V: (îvp) ~icer, (înv) ~iu, trimbicer, (reg) tâmbri~ / Pl: ~i / E: trâmbiță + -ar] 1 (Îvp) Trâmbițaș (1). 2 (Bot; reg) Catalpă (Catalpa bignonioides).

trâmbițare sf [At: GCR I, 233/27 / V: (înv) ~ita~, (îvr) trom~ / Pl: ~țări / E: trâmbița] 1 Producere a unui sunet din trâmbiță (1) Si: trâmbițat¹ (1). 2 (Fam; fig) Răspândire a unei informații Si: divulgare, (fam) trâmbițat¹ (2). 3-4 Trâmbițat¹ (3-4).

trâmbițariu sm vz trâmbițar

trimbicer sm vz trâmbițar

trimbița v vz trâmbița

trombițare sf vz trâmbițare

TRÎMBIȚA, trîmbițez, vb. I. 1. Intranz. A suna, a cînta din trîmbiță. Moș Manoil era cel mai bătrîn cornist din oastea țării. Începuse a trîmbița din tinereță. SADOVEANU, O. VI 104. Se auzeau vacile din sat răgînd și vacariul trîmbițînd. CONTEMPORANUL, III 776. ◊ Fig. Au pornit cocoșii să trîmbițeze iarăși. Este soarele, acolo unde dormitase luna mai înainte. PAS, L. II 74. Cocoșul cel alb mai trîmbiță o dată prelung, vestindu-l că are a se grăbi. SADOVEANU, P. M. 30. 2. Tranz. Fig. A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspîndi, a divulga, a bate toba. Un cucoș sări pe portița grădinii, bătu din aripi și-și trîmbiță veselia, întinzîndu-și înainte gîtul cu pene lucii. SADOVEANU, O. IV 39. Ascultă ciocîrliile departe Cum trîmbițează imnul biruinței! Jos, ară omul în sudoarea feței. IOSIF, V. 159.

TRÎMBIȚAR, trîmbițari, s. m. (Rar) Trîmbițaș. Celuia ce înțelege, țînțaru-i e trîmbițar; Iar celui ce nu-nțelege, tobe, surle-s în zadar. PANN, P. V. II 14.

TRÎMBIȚARE, trîmbițări, s. f. Acțiunea de a trîmbița și rezultatul ei; sunetul produs de trîmbiță. De departe răzbăteau trîmbițări slabe, pierdute. SADOVEANU, O. VII 32. ◊ Fig. De departe, de departe, de la casa din marginea pădurii poate, vine o trîmbițare slabă, pierdută, de cucoș. SADOVEANU, O. VII 333. Cobăile... au umplut îndată ograda cu piuit, cotcodăcit, măcăit, gîgîit, scuturături de aripi și trîmbițări de cocoș. C. PETRESCU, R. DR. 49.

TRÎMBIȚAR, trîmbițari, s. m. (Rar) Trîmbițaș. – Din trîmbiță + suf. -ar.

A TRÂMBIȚA ~ez 1. intranz. 1) A sufla în trâmbiță, scoțând sunete; a cânta din trâmbiță. 2) fig. fam. A aduce o informație la cunoștința tuturor; a buciuma. 2. tranz. fam. (știri) A face cunoscut lumii întregi; a răspândi la toți. /Din trâmbiță

trâmbițà v. 1. a suna din trâmbiță; 2. a anunța cu glas de trâmbiță; 3. fig. a spune în tot locul, a divulga.

trîmbițéz v. tr. (d. trîmbiță). Sun (daŭ semnal) din trîmbiță: a trîmbița adunarea. Fig. Iron. Anunț la toată lumea, bat toba. V. zbucĭum 2.

trâmbița (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. trâmbițez, 3 trâmbițează; conj. prez. 1 sg. să trâmbițez, 3 să trâmbițeze

trâmbițare s. f., g.-d. art. trâmbițării; pl. trâmbițări

trâmbița (a ~) vb., ind. prez. 3 trâmbițează

trâmbițare s. f., g.-d. art. trâmbițării; pl. trâmbițări

trâmbița vb., ind. prez. 1 sg. trâmbițez, 3 sg. și pl. trâmbițează

trâmbițare s. f., g.-d. art. trâmbițării; pl. trâmbițări

trâmbițez.

trâmbița, trâmbițez v. t. 1. (intl.) a denunța 2. a bârfi, a răspândi un zvon

trâmbițar, trâmbițari s. m. 1. (intl.) denunțător, informator. 2. persoană bârfitoare.

TRÂMBIȚAR s. v. gornist, trâmbițaș, trompet, trompetist.

trîmbițar s. v. GORNIST. TRÎMBIȚAȘ. TROMPET. TROMPETIST.

trâmbițá, trâmbițez, v.i. A suna din trâmbiță: „El trâmbița o luat / Și-o-nceput a trâmbița” (Bilțiu, 2015: 74). – Din trâmbiță.