tor¹ sn [At: DDRF / E: bg тор] 1 (Reg) Tizic (1). 2 (Reg) Toriște (13). 3 (Olt) Leșie rămasă pe fundul căldării după ce s-a scos săpunul. 4 (Reg) Strat de săpun.

tor³ sn [At: COSTINESCU / Pl: ~uri / E: fr tort] (Frm) 1 Neplăcere. 2 Prejudiciu.

tor² sn [At: NAUM, IST. ART. 99 / Pl: ~uri / E: fr tore] 1 Mulură rotundă cu profil convex la baza sau la capitelul unei coloane. 2 Corp geometric obținut prin rotirea unui cerc în jurul unei axe situate în planul cercului, dar care nu trece prin centrul cercului Si: toroidă (2).

TOR² s. n. (Franțuzism rar, numai în construcție cu verbul «a face») Prejudiciu, neplăcere. Tot reportajul e inventat. Și e inventat idiot. Întîi ai făcut un tor gazetei. C. PETRESCU, C. V. 132.

TOR¹ s. m. (Regional) 1. Toriște. 2. Tizic. Focul de tor arde mocnit. STANCU, D. 19.

TOR³ s. n. 1. Mulură rotundă cu profil convex la baza unei coloane. 2. Corp geometric care rezultă din rotirea unui cerc în jurul unei axe situate în planul lui, dar care nu trece prin centrul cercului.

TOR¹ s.n. 1. Corp solid obținut prin rotirea unui cerc în jurul unei axe situate în planul său, dar care nu trece prin centrul cercului; toroidă. 2. Mulură rotundă cu profil convex, semicircular, situată de obicei la baza unei coloane. [< fr. tore, cf. lat. torus – coardă].

TOR² s.n. (Franțuzism) Neplăcere, nemulțumire; pagubă, prejudiciu. [Pl. -ruri. / < fr. tort].

TOR¹ s. n. 1. toroid (2). 2. mulură convexă cu profil semicircular, la baza sau la capitelul unei coloane, la ancadramente. (< fr. tore)

-TOR², -TOARE suf. „(cel) care face”, „nume de agent”, „practicant al unei meserii”. (< fr. -teur, -trice, cf. lat. -torem, -tricem)

TOR ~uri n. 1) Corp geometric obținut prin rotirea unui cerc în jurul unei axe de pe planul cercului, dar care nu trece prin centrul acestuia. 2) arhit. Mulură rotundă cu profil convex, semicircular, situată de obicei la baza unei coloane. /<fr. tore

tor n. (bg. tor, băligar; sîrb. tor, țarc, ocol de vite; pol. tór, drum bătut. V. toriște, tîrlă). Vest (rev. I. Crg. 4, 250, și 9, 94). Băligar, tizic.

țor i vz țur

țur i [At: SCRIBAN, D. / V: (1) țor, (2-3) țuri (A și: țuri) / E: fo] 1 (Adesea pronunțat cu „r” prelungit) Cuvânt care redă sunetul produs de căderea de la înălțime a unui șiroi de apă, a grăunțelor sau a nisipului. 2 (Reg; de obicei repetat sau pronunțat cu „r” prelungit; adesea întărit prin „tiucu”) Cuvânt cu care se cheamă păsările de curte, mai ales găinile. 3 (Reg; îf țuri; repetat) Cuvânt cu care se cheamă puii de găină. 4 (Reg; rep) Cuvânt care redă sunetele specifice scoase de țârâiac (1).

țuri² i vz țur

țur, interj. care arată scurgerea apeĭ, a grăunțelor, a nisipuluĭ ș. a. V. țuruĭ.

tor (corp geometric; mulură) s. n., pl. toruri

tor (corp geometric, mulură) s. n., pl. toruri

tor (geom., arhit.) s. n., pl. toruri

țur interj.

TOR s. v. tizic.

tor s. v. TIZIC.

tor s. n. – Tizic. Bg. tor (Candrea). – În Olt. și Banat. – Der. torină, s. f. (Olt., tizic), din sb. torina; toriște (var. turiște), s. f. (Olt., tizic; Trans., loc unde mănîncă oile, torină); storiște, s. f. (loc de întîlnire, de ședere a vitelor sau cerbilor), bg. torište; torofină (var. torohină), s. f. (resturi de semințe, de fructe stoarse), probabil prin contaminare cu boștină, în Munt.; toreni, vb. (Banat, a îngrășa solul, a gunoi); (s)trușnic, s. m. (turtă, reziduuri de semințe ale plantelor oleaginoase), probabil în loc de *(s)torușnic (după Candrea, în legătură cu sb. trušni „de tărîțe”); turiță, s. f. (scai mărunt, Galium aparine), din sb. turica, cf. cr., slov., rus. torica (Candrea, II, 427; Conev 46); turicioară, s. f. (coada-racului, Agrimonia eupatoria); turicel (var. turicea), s. m. (plantă, Turritis glabra); var. a cuvîntului anterior (după Tiktin și Candrea, formație artificială care pornește de la numele științific).

ȚUR interj. (Var.) Zur.

tor s.n. (reg.) 1. tizic. 2. toriște. 3. leșie care rămâne după ce s-a scos săpunul.