tor¹ sn [At: DDRF / E: bg тор] 1 (Reg) Tizic (1). 2 (Reg) Toriște (13). 3 (Olt) Leșie rămasă pe fundul căldării după ce s-a scos săpunul. 4 (Reg) Strat de săpun.

TOR¹ s. m. (Regional) 1. Toriște. 2. Tizic. Focul de tor arde mocnit. STANCU, D. 19.

tor n. (bg. tor, băligar; sîrb. tor, țarc, ocol de vite; pol. tór, drum bătut. V. toriște, tîrlă). Vest (rev. I. Crg. 4, 250, și 9, 94). Băligar, tizic.

tor s. n. – Tizic. Bg. tor (Candrea). – În Olt. și Banat. – Der. torină, s. f. (Olt., tizic), din sb. torina; toriște (var. turiște), s. f. (Olt., tizic; Trans., loc unde mănîncă oile, torină); storiște, s. f. (loc de întîlnire, de ședere a vitelor sau cerbilor), bg. torište; torofină (var. torohină), s. f. (resturi de semințe, de fructe stoarse), probabil prin contaminare cu boștină, în Munt.; toreni, vb. (Banat, a îngrășa solul, a gunoi); (s)trușnic, s. m. (turtă, reziduuri de semințe ale plantelor oleaginoase), probabil în loc de *(s)torușnic (după Candrea, în legătură cu sb. trušni „de tărîțe”); turiță, s. f. (scai mărunt, Galium aparine), din sb. turica, cf. cr., slov., rus. torica (Candrea, II, 427; Conev 46); turicioară, s. f. (coada-racului, Agrimonia eupatoria); turicel (var. turicea), s. m. (plantă, Turritis glabra); var. a cuvîntului anterior (după Tiktin și Candrea, formație artificială care pornește de la numele științific).

TOR s. v. tizic.

tor s. v. TIZIC.

tor s.n. (reg.) 1. tizic. 2. toriște. 3. leșie care rămâne după ce s-a scos săpunul.