tor¹ sn [At: DDRF / E: bg тор] 1 (Reg) Tizic (1). 2 (Reg) Toriște (13). 3 (Olt) Leșie rămasă pe fundul căldării după ce s-a scos săpunul. 4 (Reg) Strat de săpun.

TOR¹ s. m. (Regional) 1. Toriște. 2. Tizic. Focul de tor arde mocnit. STANCU, D. 19.

tor n. (bg. tor, băligar; sîrb. tor, țarc, ocol de vite; pol. tór, drum bătut. V. toriște, tîrlă). Vest (rev. I. Crg. 4, 250, și 9, 94). Băligar, tizic.

TOR s. v. tizic.

tor s. v. TIZIC.

tor s. n. – Tizic. Bg. tor (Candrea). – În Olt. și Banat. – Der. torină, s. f. (Olt., tizic), din sb. torina; toriște (var. turiște), s. f. (Olt., tizic; Trans., loc unde mănîncă oile, torină); storiște, s. f. (loc de întîlnire, de ședere a vitelor sau cerbilor), bg. torište; torofină (var. torohină), s. f. (resturi de semințe, de fructe stoarse), probabil prin contaminare cu boștină, în Munt.; toreni, vb. (Banat, a îngrășa solul, a gunoi); (s)trușnic, s. m. (turtă, reziduuri de semințe ale plantelor oleaginoase), probabil în loc de *(s)torușnic (după Candrea, în legătură cu sb. trušni „de tărîțe”); turiță, s. f. (scai mărunt, Galium aparine), din sb. turica, cf. cr., slov., rus. torica (Candrea, II, 427; Conev 46); turicioară, s. f. (coada-racului, Agrimonia eupatoria); turicel (var. turicea), s. m. (plantă, Turritis glabra); var. a cuvîntului anterior (după Tiktin și Candrea, formație artificială care pornește de la numele științific).

tor s.n. (reg.) 1. tizic. 2. toriște. 3. leșie care rămâne după ce s-a scos săpunul.