țur i [At: SCRIBAN, D. / V: (1) țor, (2-3) țuri (A și: țuri) / E: fo] 1 (Adesea pronunțat cu „r” prelungit) Cuvânt care redă sunetul produs de căderea de la înălțime a unui șiroi de apă, a grăunțelor sau a nisipului. 2 (Reg; de obicei repetat sau pronunțat cu „r” prelungit; adesea întărit prin „tiucu”) Cuvânt cu care se cheamă păsările de curte, mai ales găinile. 3 (Reg; îf țuri; repetat) Cuvânt cu care se cheamă puii de găină. 4 (Reg; rep) Cuvânt care redă sunetele specifice scoase de țârâiac (1).

ȚUR! sau ȚURI! interj. Strigăt cu care se chiamă găinile ca să le dea mîncare.

țur, interj. care arată scurgerea apeĭ, a grăunțelor, a nisipuluĭ ș. a. V. țuruĭ.

țor i vz țur

țuri² i vz țur

ȚURI! 👉 ȚUR!

țur interj.

ȚUR interj. (Var.) Zur.